×

Programe TV -- Data și ora publicării: 18.07.2017 16:40:46

SLATINA-LICENȚĂ (conține UPDATE) / Televiziunea unui denunțător al lui Darius Vâlcov a primit licență regională



București (MEDIA EXPRES) / 18 iul 2017 / CNA a acordat la 18 iulie o licență audiovizuală prin cablu pentru televiziunea generalistă Prime-Time TV Oltenia, deținută de Direct Media Corporation SRL din Slatina, după ce o solicitare inițială a fost respinsă în ședința din 7 iunie 2017.

Firma are un acționar unic, compania de construcții CONDOR PĂDURARU SRL, care este deținută la rândul său de Păduraru Cristian și Păduraru Sorin Alexandru cu câte 33% și Păduraru C. Ion cu 34%. Companiile și acționarii nu mai au participări în alte societăți din audiovizual.

(UPDATE)
Potrivit site-ului olt-alert.ro, Sorin Păduraru figurează într-un dosar de corupţie în care este judecat fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov, dar ca denunţător, calitate care l-a scăpat de infracţiunea de dare de mită pe care a comis-o ca, prin influenţa lui Vâlcov, să i se plătească la timp tranşele de bani pe care le avea de încheiat din două contracte de lucrări finanţate din fonduri comunitare, unul cu Primăria Slatina pentru reabilitarea infrastructurii stradale a centrului istoric al oraşului, celălalt cu Compania de Apă Olt, derulat tot pe fonduri europene, pentru introducerea alimentării cu apă în Scorniceşti şi Potcoava.
(Sfârșit UPDATE)

Televiziunea se va difuza prin cablu în județele Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, având acorduri de principiu de preluare prin Digital Cable Systems SA. Conform proiectului, programul va fi difuzat și de RCS & RDS și de rețelele CATV locale din regiune.

În Olt noua televiziune va concura cu programele regionale Digi 24 Craiova, Antena 1 din Pitești, Olt Tv și Muscel Tv, în Dolj cu Digi 24 Craiova și Sud Vest Tv, în Gorj cu Digi 24 Craiova și Sud Vest Tv, în Vâlcea cu Digi 24 Craiova și Antena 1 din Pitești, iar în Mehedinți cu Digi 24 Craiova și Sud Vest Tv.

Televiziunea va difuza emisiuni între 9,5 și 13,5 ore pe zi inclusiv reluările și va difuza în rest videotext.

Sursa principală de finanţare a televiziunii va fi publicitatea și producția audiovizuală, cu cheltuieli lunare estimate la 81.500 de lei, care vor fi depășite de veniturile din publicitate și producție, estimate la peste 100.000 de lei lunar. Potrivit proiectului televiziunii, „în primele luni când veniturile nu vor acoperi cheltuielile, diferența va fi acoperită prin aportul asociatului unic S.C CONDOR PĂDURARU S.R.L, o firmă mare de construcții care are necesități de publicitate considerabile”.

În Slatina mai funcţionează două televiziuni dintre care una regională (Olt Tv) şi una locală (Prima TV).
(MEDIA EXPRES


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL