×

Programe TV -- Data și ora publicării: 10.06.2022 14:02:42

TLC dedică iunie vocilor comunității LGBTQIA+ în luna Pride



București (MEDIA EXPRES) / 10 iun 2022 / Luna iunie va fi una colorată la TLC! Vocile comunității LGBTQIA+ vor fi amplificate de-a lungul unei sărbători a diversității, cu programe speciale despre comunitățile gay, lesbiene și transgender, potrivit unui comunicat difuzat de televiziunea din grupul Warner Discovery.

TLC sărbătorește viața cu tot ce înseamnă ea și promovează egalitatea, incluziunea și respectul, conectând publicul cu diverse comunități din întreaga lume pe tot parcursul anului, iar pe durata lunii Pride, TLC va aduce mai multe povești din comunitatea LGBTQIA+.

Între 13 și 26 iunie, telespectatorii pot urmări noua emisiune Kenny & Armando: Unde au ajuns, despre povestea de dragoste dintre Kenny și Armando, unul dintre cuplurile din 90 de zile până la nuntă. Nate și Jeremiah jonglează cu rolurile lor de tați și de experți în design în Doi designeri, o singură familie, în timp ce Rochia perfectă sărbătorește iubirea în toate formele sale, indiferent de identitate de sex și orientare sexuală. Nu în ultimul rând, echipa favorită de travestiți îi ajută pe cei care au nevoie de sfaturi în momentele importante ale vieții în De la banal la senzațional.

Emisiuni TLC Pride:
Kenny & Armando: Unde au ajuns | Duminică, 26 iunie, la ora 22:00
Kenny și Armando, un cuplu popular din seria 90 de zile până la nuntă, s-au cunoscut la un grup online de susținere pentru părinți. Kenny a decis să-și lase în urmă familia și să se mute la sud de graniță pentru a fi cu Armando. A fi un cuplu gay în Mexic atrage însă mai multe provocări decât își imagina el. Emisiunea descrie povestea de dragoste a celor doi de până acum.

90 de zile împreună: Stephanie și Erika | Duminică, 19 iunie, la ora 22:00
După patru luni de întâlniri online, Stephanie călătorește în Australia pentru a o întâlni pe Erika. Cele două speră să-și întărească conexiunea, dar lucrurile se complică din cauză că niciuna dintre ele nu a discutat cu familia despre orientarea sa sexuală.

De la banal la senzațional | Marți, 14 și 21 iunie, la ora 15:00
Alexis Michelle, Bebe Zahara Benet, Jujubee și Thorgy Thor sunt patru dintre travestiții cei mai populari din America și îi ajută pe cei care au nevoie de o schimbare majoră pentru un eveniment important din viață. Cu ajutorul lor, clienții trec prin transformări de stil, dezvăluindu-le înaintea zilelor speciale.

Doi designeri, o singură familie | În timpul săptămânii la ora 20:00
Căutând echilibrul între rolurile lor de experți în design și de părinți, Nate Berkus și Jeremiah Brent arată cum se poate transforma o ruină într-o capodoperă. Cei doi soți își ajută clienții să învețe din greșeli și îi salvează de la renovări dezastruoase.

Rochia perfectă | În timpul săptămânii la ora 13:00
Kleinfeld Bridal din Manhattan, unul dintre cele mai faimoase saloane din lume, sărbătorește dragostea în toate formele sale, indiferent de identitate de sex și orientare sexuală. Peste 250 de consultați fac tot ce se poate pentru a ajuta miresele în pregătirea uneia dintre cele mai memorabile zile din viețile lor.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL