×

Radio -- Data și ora publicării: 27.11.2013 20:15:22

RCS & RDS-DIGI FM-LICENȚE / RCS & RDS a primit doar trei licențe de radio pentru programul generalist Digi FM



București (MEDIA EXPRES) / 27 nov 2013 / CNA a decis acordarea a 20 de frecvențe radio printre care trei RCS & RDS (Sibiu, Sighișoara și Reșița), în urma concursului de acordare a licențelor pentru posturi de radio generaliste, trei dintre frecvențele scoase la concurs fiind totodată „amânate”.

În aceași ședință, Consiliul a reluat și votul amânt la 21 noiembrie, frecvenţa 95,2 MHz din Vaslui fiind acordată proiectului de radio clasic Radio Figaro, acesta obținând șase voturi, iar Tradițional FM, două voturi.

În cele trei zile de concurs, CNA i-a audiat pe reprezentanţii a 39 de societăţi care şi-au prezentat proiectele pentru obţinerea unor frecvenţe de radio cu profil generalist, în contextul în care Consiliul a organizat în perioada 25 – 27 noiembrie, un concurs pentru atribuirea unor frecvenţe dedicate radiourilor generaliste. Înainte cu o săptămână a avut loc concursul pentru radio tematice.

La 27 noiembrie, CNA a acordat trei frecvențe pentru Digi FM, două pentru Radio Trafic și două pentru Radio Galaxy.

RCS & RDS a obținut cele trei frecvenţe pentru Digi FM: Sibiu / Sibiu (89,0 MHz), Sighişoara / Mureş (94 MHz) și la Reşiţa / Caraş Severin (89 MHz).

Asociaţia On Air Bucureşti va lansa proiectul Radio Trafic în două localități: la Târgovişte / Dâmboviţa (90,5 MHz) și la Medgidia / Constanţa (97,5 MHz).

SC Galaxy SRL a căștigat două frecvenţe pentru Radio Galaxy - 97,2 MHz la Turnu Măgurele / Teleorman și 87,8 MHz la Câmpulung / Argeş.

Urmatoarele 13 proiecte au obținut căte o frecvență:

Atlas FM (SC Novus Day SRL) - frecvenţa 94,3 MHz Abrud / judeţul Alba

Class FM (SC Voice Media Center SRL) - frecvenţa 89,0 MHz - Borsec / Harghita

Focus FM (SC Media Grup Production SRL) - frecvenţa 93,8 MHz - Buzău / Buzău

Corona FM (SC TV Corona SRL) - frecvenţa 96,8 MHz Covasna / Covasna

Impact FM (SC Impact FM SRL) - frecvenţa 93,5 MHz Gura Humorului / Suceava

Erdely FM (SC ETV Center SRL) - frecvenţa 88,1 MHz Miercurea Ciuc / Harghita

Viva FM (Stil Media SRL) - frecvenţa 90,1 MHz Rădăuţi / Suceava

Radio Gold Rădăuţi (SC New Media Bucovina SRL) - frecvenţa 99,2 MHz Rădăuţi / Suceava

Sam FM (SC Voice Media Center SRL) - frecvenţa 92,3 MHz - Satu Mare / Satu Mare

We Radio (Stormer SA) -frecvenţa 91,0 MHz Sfântu Gheorghe / Covasna

Radio Senia (Senia Company 999 SRL) - frecvenţa 87,9 MHz Sângeorz-Băi / Bistriţa - Năsăud

Tulcea FM (Adway Direction SRL) - frecvenţa 91,4 MHz Tulcea / Tulcea

Radio Panduru (SC Mediaprim SRL) - frecvenţa 95,4 MHz Târgu Cărbuneşti / Gorj

Cele trei frecvente pentru care s-a amânat votul sunt: frecvenţa 1,584 KHz de la Târgu Mureş, pentru care concurează doar Teleson SRL, cu proiectul „Azi, Târgu Mureş” - s-a amânat deoarece a primit doar cinci voturi, deși nu avea concurență); frecvenţa 90,4 MHz din Suceava, unde voturile s-au împărțit între Eu-Inimă-Radio (Dobrolific SRL) și Digi FM (RCS&RDS); frecvenţa 91 MHz din Tecuci (judetul Galaţi) nu a fost acordată voturile împărțindu-se (în turul trei de vot) între Vocea Tecuciului (Pro Business Tec SRL) și Radio Zu (Grupul Media Camina).

La ședință au fost prezenți zece membri CNA: Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Vasile Buda (vicepreşedinte), Laura Georgescu (preşedinte), Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Călin Cristea.
(KM)
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL