Media Expres

Editorial -- Data și ora publicării: 23.08.2017 14:34:04

FISCALITATE ORIGINALĂ: Producția românească de filme este pusă sub presiunea unui TVA socotit la zece ani de la cheltuirea banilor

// de Mihai Pavelescu //
București (MEDIA EXPRES) / 23 aug 2017 / Regizorul Tudor Giurgiu („Legături bolnăvicioase”, „Despre oameni și melci”, „De ce eu” etc.) a atras atenția la jumătatea lunii august, pe Facebook, că Fiscul interpretează greșit Codul fiscal taxând TVA-ul la rambursarea creditelor CNC pentru producțiile cinematografice.

Ia te uită, mi-am zis, producătorii din România, obișnuiți să primească finanțări și să nu dea înapoi săli pline și încasări care să facă investițiile în filme profitabile, se plâng că statul-rechin le mușcă din venituri.

O cinematografie prea puțin capitalistă și prea puțin bazată pe criteriul succesului de casă și prea mult socialistă, bazată pe nevoia „creatorilor” de a primi finanțări din fondul pentru sprijinul producției, din bani privați trecuți într-o gestiune de tip cooperatist, prin Centrul Național al Cinematografiei, acum nu vrea să plătească nici TVA-ul?

Ca o replică dintr-un film românesc prost, m-am întrebat și eu retoric: „Dar vouă chiar nu vă e rușine mă, așa, deloc?”

Cu această prejudecată în minte l-am întrebat pe Tudor Giurgiu, am întrebat-o pe producătoarea Ada Solomon și pe Tudor Reu (producător la Mobra Film – compania lui Cristian Mungiu), care-i treaba cu TVA-ul acesta?

Bun venit în supa tot mai amară a culiselor industriei de cinematografie din România!

Amărâtă rău, rău, da' nu așa, ci rău de tot după anularea de către PSD a ordonanței Cioloș-Șuteu pentru reforma cinematografiei, care aducea noi surse de venit și le creștea pe cele existente, iată că acum vin și scadențele acestea fiscale și interpretarea ANAF-ului, contestată de către producători, inclusiv în instanță, privind TVA-ul la rambursarea creditelor pentru filmele de acum 10 ani.

Soarta poate fi perfidă uneori și gustul este o percepție subiectivă. Dar "amăreala" aceasta din companiile de producție de film din România are o scară de măsură cât se poate de concretă: 1,3 milioane de lei TVA-uri datorate în 2017 de către producătorii români, la o cifră a creditelor scadentă de 7,2 milioane de lei, potrivit unei estimări întocmite anul trecut de CNC pentru perioada 2017-2025.

Dacă ANAF își bagă în continuare mâna în buzunarele producătorilor români de filme, supa amară din 2017 se va transforma într-o supă otrăvită la anul, când cifrele vor depăși dublul.

Păcatul originar a fost săvârșit în 1997 de către regretatul regizor Radu Gabrea, autorul primei legi a cinematografiei, care a insistat ca termenul din lege să fie „credit” și nu „sprijin” (nerambursabil, n.red.) sau „subvenție”. Ca să arătăm că dăm banii înapoi, „să dea bine la politicieni”, nebănuind impactul și interpretarea pe care o va da ANAF-ul peste 10 ani la predarea filmelor, mi-a explicat Tudor Giurgiu.

În momentul de față, în Europa, soluția legislativă întâlnită în țări ca Polonia, Ungaria și Cehia este de "grant" sau "subvenție", cu anumite condiționări. De exemplu, dacă există profit din exploatare sau se trece de un anumit plafon din încasări, există obligația rambursării la fondul cinematografic, dar rambursarea este o problemă și mai mare în România în comparație cu țările respective, care au mai multe ecrane pentru distribuție, și unde un film comercial local chiar poate face bani, mi-a mai explicat Tudor Giurgiu.

Dacă și-ar returna creditele de la CNC, producătorii nu ar mai plăti acum TVA, am zis eu, parcurgând explicația. Ei bine, nu! „Inclusiv la nivel european, am verificat cu Eurimages, fondul Consiliului Europei pe coproducții, rata de repayment de pe urma contractelor de grant încheiate e de 5-8%, de pe urma tuturor coproducțiilor europene finanțate”, a mai spus Tudor Giurgiu.

Discuțiile pe tema TVA-ului la rambursarea creditelor nu au dus până în prezent la corectarea acestei „anomalii fiscale”, așa cum este ea descrisă de cineaști. Au fost discuții și anul trecut, rămase până acum într-un regim cvasiconfidențial, cunoscute doar în sânul industriei. Anul trecut au devenit scadente, printre altele, creditele pentru filme cum sunt „Legături bolnăvicioase”, produs de Tudor Giurgiu, și „Azucena”, produs de Artis Film / Cornelia Paloș.

Tudor Giurgiu spune că a plătit TVA-ul după nenumărate petiții și hârtii explicative cu ANAF-ul, fără să fi avut succes. Cornelia Paloș a dat în judecată ANAF-ul, tot fără succes până în momentul de față, potrivit încheierilor de pe Portalul instanțelor.

Chiar și în condițiile plății TVA-ului pe rambursarea creditului de la CNC, Libra Film Productions, compania de producție a lui Tudor Giurgiu, a avut în 2016 un profit net de 54.870 de lei. În contrast, Artis Film - Cornelia Paloș - a avut anul trecut o pierdere netă de peste 1,9 milioane de lei la care a contribuit, desigur, și TVA-ul plătit pe un credit primit în urmă cu zece ani.

Producătorii susțin că CNC consideră creditul integral ca sursă de finanțare iar după zece ani, de fapt, valoarea finanțării scade cu acest TVA și astfel, companiile se află în situația în care trebuie să plătească un TVA neîncasat ca TVA - sumă de bani pe care a cheltuit-o în scopul producerii filmului. Pentru toti banii primiti de la CNC, producătorul trebuie să pună la dispoziție la decontare documente din care să rezulte pe ce s-au cheltuit banii (facturi, contracte, devize, plăți) iar sumele luate în considerare de către CNC sunt întotdeauna fără TVA.

Într-o opinie comunicată către CNC în februarie 2017, ANAF justifică în baza Codului fiscal și a normelor de aplicarea ale acestuia aplicarea TVA pe rambursarea creditelor pentru filme, luând în considerare faptul că este vorba de o „prestare de servicii” și nu o „operațiune financiară” de stingere a datoriei, așa cum a cerut anul trecut Tudor Giurgiu, sau cu „darea în plată” - stingerea obligațiilor cu obiectul care constituie garanția - cu care situația intră într-o analogie evidentă.

La „darea în plată” apar scutiri de taxe și impozite, de exemplu, în domeniul imobiliar sau al construcțiilor, dacă construcția nu este una nouă. În mod semnificativ, ANAF repetă de mai multe ori în explicațiile către CNC că filmele sunt noi, chiar dacă în copie și chiar dacă la zece ani după producția și lansarea pe piață!

ANAF susține că acordarea dreptului de valorificare a filmului ar putea fi calificată drept transfer de active (și scutite de TVA, n.red.) numai în măsura în care „activele transferate trebuie să fie capabile să desfășoare activități economice separate”. „În opinia noastră, dreptul de valorificare al unui film (obținut de CNC în urma stingerii datoriei, n.red.) nu constituie din punct de vedere tehnic o structură capabilă să desfășoare activități economice separate”, se arată în explicația ANAF.

Cu toată lipsa mea de stimă pentru principiul care stă la baza finanțării industriei cinematografice din România, nu pot să nu constat tratametul diferit pe care Fiscul îl aplică unei industrii culturale la rambursarea creditelor, în vreme ce alte industrii cum sunt construcțiile, de exemplu, au înlesniri de taxe.

Nu știu dacă soluția este una legislativă sau contenciosul administrativ și bătălia cu ANAF-ul pe toate fronturile și din toate pozițiile (și cu avocați mai buni decât până în prezent!). Mai degrabă contenciosul administrativ, dacă mă gândesc la relațiile proaste ale unei părți a industriei cinematografice cu PSD-ul (într-un avânt de activism politic cu totul riscant Tudor Giurgiu a susținut PNL-Cioloș la ultimele alegeri parlamentare, de exemplu).

Trecând peste judecata artistică a filmelor românești, peste lipsa de performanță în sălile de cinematograf și peste critica finanțării prin subvenții nerambursabile, care favorizează lipsa de responsabilitate și promovarea nonvalorilor, TVA-ul pe rambursarea creditului de producție cinematografică de la CNC este o anomalie fiscală care, dacă nu va fi corectată, va pune pe butuci o bună parte din producția de filme, în următorii ani.
(MEDIA EXPRES)