×

Revista presei -- Data și ora publicării: 29.08.2017 14:11:45

REVISTA PRESEI / 29 aug 2017 /




Dumitru Dragomir, despre dosarul cu RCS-RDS: Mă simt hărţuit. O să mă omoare
Grila de toamnă Antena 1: revin emisiunile de forţă şi începe „marea surpriză“, „The Wall“ (titlu modificat de Media Expres)
Vedetele primului sezon „Super Potriveala“ de la Kanal D (titlu modificat de Media Expres)
Începe „Pe bune?!“, noua emisiune a lui Andi Moisescu de la Pro TV (titlu modificat de Media Expres)
Adela Popescu şi Cove revin din vacanţă la „Vorbeşte lumea“: ce au pregătit pentru prima ediţie din noul sezon
Cu patronu' la TV. Cozmin Gușă, din oră în oră la Realitatea TV. Despre Judo. Bobby Păunescu, invitat la B1 TV
AUDIENȚE. 40% din telespectatori au urmărit meciul Mayweather – McGregor (titlu modificat de Media Expres)
Atletico Textila a ieșit din grila Pro TV (titlu modificat de Media Expres)
În septembrie pe Netflix. Toate sezoanele Gotham și Once upon a time, dar și stand up comedy cu Jerry Seinfeld
Grila de toamnă la Antena 1. Toate emisiunile din prime-time încep mai devreme. Mona Segall are emisiuni de luni până vineri
Emisiunea ”Pe bune?!”, prezentată de Andi Moisescu, va fi difuzată începând din 11 septembrie de Pro TV
Grila de prime-time a televiziunii Antena 1 va debuta pe 8 septembrie, cu show-ul ”X Factor”
Un documentar despre evenimentele petrecute în săptămâna de după decesul prinţesei Diana va fi difuzat, joi, de TVR 1

IT...ONLINE...MOBILE...
Afacerile Bittnet au crescut cu 70% în primul semestru, cel mai bun an din istoria companiei. Furnizorul de servicii de training IT vrea să se extindă în Iaşi şi Timişoara
Ministerul Comunicatiilor a refuzat sa avizeze proiectul unei noi agentii responsabile de sistemele IT (titlu modificat de Media Expres)
Sistemul IT al APIA, pregatit sa consume inca 21,2 milioane de euro in urmatorii 3 ani ((titlu modificat de Media Expres)
Franţa şi Germania vor face luna viitoare o nouă propunere de taxare a giganţilor Internetului

CINEMA...
”Pororoca”, de Constantin Popescu, selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián


Dumitru Dragomir, despre dosarul cu RCS-RDS: Mă simt hărţuit. O să mă omoare
Fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir a declarat, luni, că se simte hărţuit după ce a fost trimis în judecată de DNA într-un al treilea dosar penal, în care e acuzat de luare de mită şi complicitate la spălare de bani. "Mă lasă ăştia pe mine în pace? Dacă am scăpat achitat din două dosare DNA, vă daţi seama ce e pe capul meu, ce premiu s-a pus pe capul meu? Bineînţeles că mă simt hărţuit. Dacă dau de judecători cinstiţi, voi fi achitat, dacă dau de judecători care fac parte din câmpul tactic, o să mă nenorocească, o să mă curăţ. Şi aşa am o vârstă...O să mă omoare. Să mă omoare, asta e viaţa! Am trăit destul. Să mă cureţe, ce să mai! Nici câinii turbaţi nu sunt ca ăştia. Nu au nicio probă, nimic, fac dosare peste dosare să trimită oameni nevinovaţi la puşcărie. Ne mâncăm aici, în interiorul ţării precum câinii şi nu facem nimic. Ne pleacă tineretul tot din ţară, Nimeni nu se ocupă de tineretul ţării, suntem slugile Europei. Aşa perioadă nefastă nu a fost în România în ultimii o sută de ani. Da eu sunt optimist, pentru că am viitorul în cocoaşă", a declarat Dragomir, la Pro X (Sport.ro). Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir şi fostul director al RCS - RDS SA Ioan Bendei au fost trimişi în judecată sub control judiciar pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani şi respectiv dare de mită şi complicitate la spălare de bani. Potrivit DNA, Dumitru Dragomir a pretins 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, “în scopul atât de a îndeplini, cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum şi de a îndeplini acte contrare acestora”.
https://www.news.ro/sport/dumitru-dragomir-despre-dosarul-cu-rcs-rds-ma-simt-hartuit-o-sa-ma-omoare-1922405528002017081117179073

Grila de toamnă Antena 1: revin emisiunile de forţă şi începe „marea surpriză“, „The Wall“ (titlu modificat de Media Expres)
Sub un nou slogan, grila de toamnă a postului Antena 1 mizează în special pe producţii deja consacrate, dar şi câteva show-uri în premieră. Începând din 8 septembrie, la Antena 1 revin producţiile de forţă „X Factor“, „Chefi la cuţite“, „Te cunosc de undeva“ şi „iUmor“, dar va debuta şi „The Wall – Marele Zid“, emisiune filmată în Polonia. Printre schimbările notabile se numără faptul că toate emisiunile de divertisment vor începe mai devreme, de la ora 20.00, imediat după Observator.  De asemenea, grafica postului este una nou, iar sloganul „Mereu aproape“, vechi de 19 ani, s-a transformat în „Mereu cu tine“.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/cum-arata-grila-toamna-antena-1-revin-emisiunile-forta-incepe-marea-surpriza-the-wall-foto-1_59a3f1ee5ab6550cb865c544/index.html

Vedetele primului sezon „Super Potriveala“ de la Kanal D (titlu modificat de Media Expres)
O mare serie de vedete au spus „Da“ provocării lansate de„Super Potriveala“, noul show prezentat de Jorge, care va debuta sâmbăta aceasta, la ora 20.00, la Kanal D. Nume precum Anna Lesko, Bianca Drăguşanu, Andreea Bănică, Liviu Teodorescu, Bogdan Vlădău, Nicole Cherry, Augustin Viziru, Matteo, Cabron şi Giani Kiriţă urmează să apară în primul sezon „Super Potriveala“, de la Kanal D.    „E o atmosferă de permanentă distracţie la filmarile pentru «Super Potriveala», veţi vedea vedetele invitate în platou într-o cu totul altă lumină. Oamenii sunt relaxaţi şi au o misiune foarte placută, aceea de a se juca şi de a fi ei înşişi. Glumele curg, soluţiile cu care vine fiecare dintre ei la cuvintele lipsă din propoziţii provoacă alte şi alte interpretări care mă fac şi pe mine să mă abţin cu greu să nu râd sau chiar să mă «prăbuşesc» sub efectul surprizei. E interesant de urmărit cum ajung să fie pe aceeaşi lungime de undă cu concurenţii sau cum îi sabotează, fără să îşi propună acest lucru”, spune Jorge. 
http://adevarul.ro/entertainment/tv/ce-vedete-vor-aparea-sezon-super-potriveala-kanal-d-1_59a440b55ab6550cb86844ce/index.html

Începe „Pe bune?!“, noua emisiune a lui Andi Moisescu de la Pro TV (titlu modificat de Media Expres)
Noua emisiune prezentată de Andi Moisescu, „Pe bune?!“, va debuta pe micile ecrane la jumătatea lunii septembrie şi va fi difuzată de două ori pe săptămână. „Cel mai trăznit quizz show“ va începe la Pro TV din 11 septembrie şi va fi pe post în fiecare luni şi miercuri, de la ora 22.30. „Pe bune?!“ va fi prezentată de Andi Moisescu, în timp ce actorii Costi Diţă şi Cosmin Natanticu vor fi căpitanii celor două echipe formate din vedete. În fiecare ediţie, cele două echipe formate din căpitani şi câte un invitat special răspund la un set de întrebări neobişnuite, dupa care îşi pot paria toţi banii adunaţi până atunci. Astfel, un răspuns corect poate dubla suma, iar unul greşit îi poate lăsa în final fără niciun ban. Câştigă echipa cu cei mai mulţi bani în cont, iar aceştia se împart în mod egal susţinătorilor echipei câştigătoare.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/cand-incepe-pe-buneu-noua-emisiune-andi-moisescu-pro-tv-video-1_59a431325ab6550cb867d0c6/index.html

Adela Popescu şi Cove revin din vacanţă la „Vorbeşte lumea“: ce au pregătit pentru prima ediţie din noul sezon
De luni, 28 august, de la ora 10.30, telespectatorii îşi vor petrece dimineţile aflând de la Adela Popescu şi Cove ce mai „Vorbeşte lumea“. Prezentatorii de la Pro TV revin cu forţe proaspete din vacanţă şi vor debuta în noul sezon cu o ediţie de sărbătoare şi multe surprize. „Am avut parte de o vacanţă magică alături de cei dragi, iar Alexandru s-a bucurat de prima lui întâlnire cu marea. Şi noi pe lângă el. Eu sunt o fire activă şi îmi este foarte greu să stau locului mult timp. Îmi era dor de echipa «Vorbeşte lumea», de emoţiile directului, dar mai ales de Cove. Abia aştept să ne revedem luni şi să fiţi alături de noi într-un nou sezon plin de surprize“, a mărturisit Adela.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/adela-popescu-cove-revin-vacanta-vorbeste-lumea-pregatit-editie-noul-sezon-1_59a2b76d5ab6550cb85d7970/index.html

Cu patronu' la TV. Cozmin Gușă, din oră în oră la Realitatea TV. Despre Judo. Bobby Păunescu, invitat la B1 TV
Duminică a fost seara acționarilor la posturile de știri. La Realitatea TV, a intrat din oră în oră "președintele Federației Române de Judo, Cozmin Gușă". La B1 TV, Bobby Păunescu era invitat la televiziunea unde este acționar. Cei doi șefi de televiziuni au vorbit fiecare despre domeniile lor de activitate.  La Realitatea TV, Campionatul Mondial de Judo a fost subiectul zilei. Cozmin Gușă, acționar la Realitatea TV, a fost personajul zilei la propriul post. Nu în calitate de „consultant politic”, cum apărea de obicei, ci ca președinte al Federației Române de Judo. Contextul: Campionatul Mondial de Judo ce se desfășoară zilele acestea la Budapesta. La B 1 TV, Bobby Păunescu, care este și regizor, a vorbit la X-Press, emisiunea lui Sabin Orcan, despre legea cinematografiei, deduceri de TVA pentru aceast domeniu.  Pe parcursul interviului de aproape o oră, pe ecran au apărut burtiere precum: „Cum a devenit ANAF sperietoarea investitorilor români”, „Statul, principala piedică în calea cineaștilor români”, „Bobby Păunescu: Statul, disperat după bani”, „Bobby Păunescu: Am încredere în justiția românească până într-un anumit punct”.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/cu-patronu-la-tv-cozmin-gusa-din-ora-in-ora-la-realitatea-tv-despre-judo-bobby-paunescu-invitat-la-b1-tv

AUDIENȚE. 40% din telespectatori au urmărit meciul Mayweather – McGregor (titlu modificat de Media Expres)
40% din românii care se uitau la TV, duminică dimineața, la ora 7.00, erau pe Pro TV, pentru meciul de box dintre Floyd Mayweather și Conor McGregor.  Meciul care a durat în jur de o oră a avut în fața televizoarelor, în medie, un milion de persoane din întreaga țară, în fiecare minut. Cifrele au fost de trei ori mai mari decât ale postului de pe locul al doilea, Antena 1, care avea o medie de 360.000 de privitori. La orașe, meciul de box a fost urmărit de peste 640.000 de persoane, dintre care jumătate erau persoane cu vârste între 18 și 49 de ani.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/audiente--mayweather-mcgregor

Atletico Textila a ieșit din grila Pro TV (titlu modificat de Media Expres)
Atletico Textila, serial care a rulat pe Pro TV trei sezoane, nu se mai regăsește în grila de programe Pro TV din toamnă. Producția era pe post joia (după Las Fierbinți), apoi miercurea (tot după Las Fierbinți). Rezultatele de audiențe ale serialului au rămas, însă, modeste. Deși era plasat după Las Fierbinți și pornea din audiențe foarte ridicate, ratingul pe Atletico textila scădea dramatic. Dacă Las Fierbinți domina audiența și era pe prima poziție, detașat, pe toate targeturile, Atletico Textila se ducea pe locurile 2-3 (pe național era depășit și de Kanal D și pe Antena 1). Serialul despre o echipă fictivă de fotbal avea primul loc pe publicul comercial 18-49 de ani, dar și aici cifrele erau în media Pro TV pe acest segment sau chiar mai mici.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/fara-atletico-textila-in-grila-pro-tv-ce-audiente-facea

În septembrie pe Netflix. Toate sezoanele Gotham și Once upon a time, dar și stand up comedy cu Jerry Seinfeld
Netflix pregătește zeci de producții pentru luna septembrie. Pe lângă deja cunoscutul Narcos, sezonul al treilea și Bojack Horseman, platforma video va introduce și Gotham (trei sezoane) și Oncea upon a time (șase sezoane). Platforma video a anunțat pentru septembrie și al treilea sezon al serialului animat Rick and Morty și Străina (Outlander), sezonul al treilea, simultan cu premiera de peste Ocean. În plus, la capitolul comedie, Jerry Seinfeld va avea primul său show de comedie pe platforma video Netflix.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/in-septembrie-pe-netflix-toate-sezoanele-gotham-si-once-upon-a-time-dar-si-jerry-seinfeld

Grila de toamnă la Antena 1. Toate emisiunile din prime-time încep mai devreme. Mona Segall are emisiuni de luni până vineri
Schimbări importante în prime-time-ul Antenei 1. Toate emisiunile postului vor începe, în această toamnă, de la ora 20.00, ca și Kanal D. Noua grilă din prime-time a Antenei 1 debutează din 8 septembrie, cu show-ul X Factor, care va fi difuzat două ediții de la ora 20.00, iar apoi de la 21.00. Game show-ul The Wall, produs de Mona Segall, va avea trei difuzări pe săptămână, de la ora 20.00.  De altel, Mona Segall are emisiuni de luni până vineri la Antena 1: luni și marți rămân Chefii, iar miercuri, joi și vineri este The Wall.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/grila-toamna-2017-antena-1

Emisiunea ”Pe bune?!”, prezentată de Andi Moisescu, va fi difuzată începând din 11 septembrie de Pro TV
Emisiunea ”Pe bune?!”, prezentată de Andi Moisescu, va fi difuzată de televiziunea Pro TV începând din 11 septembrie, în fiecare luni şi miercuri, de la ora 22.30. În fiecare ediţie a emisiunii, două echipe formate din căpitanii Costi Diţă şi Cosmin Natanticu şi câte un invitat special răspund la un set de întrebări neobişnuite, după care îşi pot paria toţi banii adunaţi până atunci. Astfel, un răspuns corect poate dubla suma, iar unul greşit îi poate lăsa în final fără niciun ban. Câştigă echipa cu cei mai mulţi bani în cont, iar aceştia se împart în mod egal susţinătorilor echipei câştigătoare, informează Pro TV.
https://www.news.ro/cultura-media/emisiunea-pe-bune-prezentata-de-andi-moisescu-va-fi-difuzata-incepand-din-11-septembrie-de-pro-tv-1922404628412017081517179993

Grila de prime-time a televiziunii Antena 1 va debuta pe 8 septembrie, cu show-ul ”X Factor”
Grila show-urilor pe care televiziunea Antena 1 le va difuza în prime-time va debuta pe 8 septembrie, de la ora 20.00, cu ”X Factor”, emisiune căreia i se vor alătura ”The Wall – Marele Zid”, ”Chefi la cuţite”, ”Te cunoc de undeva!”, un nou sezon al serialului “Băieţi de oraş” şi ”iUmor”. În prima săptămână de difuzare a noului sezon ”X Factor” sunt programate două ediţii ale emisiunii, pe 8 şi pe 10 septembrie, de la ora 20.00. Însă, din 13 septembrie, când va debuta şi noua emisiune din grila Antenei 1, ”The Wall – Marele Zid”, show-ul ”X Factor” va fi difuzat în fiecare vineri, de la ora 21.00, potrvit reprezentanţilor televiziunii.
https://www.news.ro/cultura-media/grila-de-prime-time-a-televiziunii-antena-1-va-debuta-pe-8-septembrie-cu-show-ul-x-factor-1922405428442017081417179836

Un documentar despre evenimentele petrecute în săptămâna de după decesul prinţesei Diana va fi difuzat, joi, de TVR 1
Un documentar în două părţi despre evenimentele petrecute în săptămâna de după decesul prinţesei Diana, până la funeraliile acesteia, intitulat ”Diana – şapte zile care au zguduit lumea”, va fi difuzat în premieră şi în exclusivitate, joi, de la ora 21.00, de TVR 1, la împlinirea a două decenii de la moartea ei. Documentarul în două părţi ”Diana – şapte zile care au zguduit lumea”, o producţie BBC 2017, analizează în profunzime săptămâna ce a prefaţat funeraliile prinţesei, o perioadă în care era pus sub semnul întrebării chiar viitorul monarhiei britanice, informează TVR.
https://www.news.ro/cultura-media/un-documentar-despre-evenimentele-petrecute-in-saptamana-de-dupa-decesul-printesei-diana-va-fi-difuzat-joi-de-tvr-1-1922401228462017081417179685

IT...ONLINE...MOBILE...
Afacerile Bittnet au crescut cu 70% în primul semestru, cel mai bun an din istoria companiei. Furnizorul de servicii de training IT vrea să se extindă în Iaşi şi Timişoara
Bittnet, furnizor de servicii de training IT şi de soluţii IT&C,  anunţă o creştere a veniturilor de 70% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, aceasta provenind dintr-o dublare a veniturilor din businessul de „Integrare & Cloud” şi o creştere cu 39% a businessului de training IT. Comparativ cu prima jumătate a anului 2016, când Bittnet a instruit un număr total de 872 de cursanţi, acest număr a crescut în 2017 cu peste 50%, până la 1.241 - cea mai mare valoare din istoria companiei, potrivit unui anunţ al Bittnet. Profitul net a crescut de la 250 lei la 13.500 lei în 2017. În plus, profitul operaţional a crescut de la 240.000 lei la 30 iunie 2016 până la 400.000 lei la 30 iunie 2017,  înregistrând cel mai bun început de an din istoria de 10 ani a companiei.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/afacerile-bittnet-au-crescut-cu-70-in-primul-semestru-cel-mai-bun-an-din-istoria-companiei-furnizorul-de-servicii-de-training-it-vrea-sa-se-extinda-in-iasi-si-timisoara-16708472

Ministerul Comunicatiilor a refuzat sa avizeze proiectul unei noi agentii responsabile de sistemele IT (titlu modificat de Media Expres)
Ministerul Comunicatiilor, condus de Lucian Sova, nu a dorit sa avizeze momentan proiectul de Ordonanta care viza crearea Agentiei Nationale de Servicii Electronice si Cloud (ANSEC), o noua agentie care va raspunde de toate sistemele IT ale statului si de interconectarea si schimbul de date intre institutii, pe motiv ca are rezerve privind principiile promovate, se arata intr-un raspuns al ministerului catre HotNews.ro. Ministerul mai spune ca 'va sustine un proiect care sa corespunda exigentelor pe care si le propune initiatorul, dar si compatibil cu cadrul general in care acesta isi desfasoara activitatea." "Avand in vedere existenta unor rezerve privind principiile promovate prin proiectul la care faceti referire si fara a intra in detalii tehnice va informam ca MCSI a retrimis documentul, neavizat. Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale va sustine un proiect care sa corespunda exigentelor pe care si le propune initiatorul, dar si compatibil cu cadrul general in care acesta isi desfasoara activitatea.", se arata intr-un raspuns furnizat HotNews.ro de catre Ministerul Comunicatiilor. HotNews.ro a prezentat in data de 18 august un proiect de Ordonanta semnat si transmis spre avizare Ministerului Comunicatiilor de catre Secretariatul General al Guvernului in data de 16 august, proiect care viza infiintarea unei noi agentii guvernamentale, numita Agentia Nationala de Servicii Electronice si Cloud (ANSEC), prin reorganizarea si desfiintarea actualei agentii care gestioneaza sistemele IT ale statului, respectiv Agentia pentru Agenda Digitala (AADR).  Potrivit proiectului, pe langa gestionarea sistemelor IT ale statului, ANSEC va coordona toate proiectele IT din administratia publica centrala si locala, va fi depozitar al 'codului-sursa' pentru aplicatiile informatice dezvoltate la cerere pentru administratia publica, va asigura interconectarea si schimbul de date intre institutii si va implementa si opera o viitoare platforma IT numita: Platforma Nationala de tip Cloud Privat Guvernamental.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21973105-ministerul-comunicatiilor-refuzat-avizeze-momentan-proiectul-unei-noi-agentii-responsabile-sistemele-interconectarea-schimbul-date-intre-institutiile-publice-vom-sustine-proiect-care-corespunda-exigen.htm

Sistemul IT al APIA, pregatit sa consume inca 21,2 milioane de euro in urmatorii 3 ani ((titlu modificat de Media Expres)
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a cheltuit peste 55,5 milioane euro in ultimii 11 ani pe dezvoltarea si mentenanta sistemului IT care gestioneaza cererile de subventii ale fermierilor, principalele firme beneficiare fiind Siveco Romania si Teamnet International, conform datelor furnizate de APIA la solicitarea HotNews.ro. APIA a scos la licitatie in aceasta luna un nou acord cadru pe 3 ani pentru dezvoltarea si mentenanta acestui sistem IT, contract cu o valoare estimata la peste 21,2 milioane de euro. Codul sursa rezultat in urma dezvoltarilor de pana acum este proprietatea APIA si va fi pus la dispozitia potentialilor ofertanti, subliniaza Agentia. HotNews.ro a informat saptamana trecuta ca Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a demarat in aceasta luna o licitatie deschisa pentru achizitionarea serviciilor de mentenanta, extindere si dezvoltare a sistemului informatic al APIA, contract cu o valoare estimata la peste 21,2 milioane de euro fara TVA, finantat din fonduri publice. Licitatia implica semnarea unui acord cadru pe 3 ani cu un singur agent economic, fara reluarea competitiei pentru atribuirea contractelor subsecvente. Sistemul IT al APIA a fost creat si implementat de catre Siveco, peste 17 miliarde de euro fiind distribuiti catre peste doua milioane de fermieri in 10 ani.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21973375-sistemul-apia-pregatit-inghita-inca-21-2-milioane-euro-urmatorii-3-ani-statul-cheltuit-peste-55-5-milioane-euro-ultimii-11-ani-acest-sistem-siveco-teamnet-fiind-principalele-firme-beneficiare.htm

Franţa şi Germania vor face luna viitoare o nouă propunere de taxare a giganţilor Internetului
Franţa şi Germania vor face, la mijlocul lunii septembrie, o nouă propunere Uniunii Europene cu privire la taxarea giganţilor din domeniul Internetului, pentru ca aceste companii să-şi aducă o contribuţie corectă la finanţele publice din ţările unde îşi generează veniturile, a anunţat duminică ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, informează AFP. "Împreună cu partenerii noştri germani, la următorul consiliul al miniştrilor de Finanţe care va avea loc la Tallinn, la mijlocul lunii septembrie, vom prezenta o nouă propunere de taxare a GAFA" (-un acronim care îi desemnează pe giganţii Internetului: Google, Apple, Facebook şi Amazon-) a declarat Bruno Le Maire într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe Facebook Live. "Vom propune să luăm ca bază de pornire cifra de afaceri a acestor mari companii, urmând ca pe această bază să stabilim un nivel de taxare astfel încât aceste mari companii să plătească ceea ce datorează Trezoreriei ţărilor europene unde generează profituri" a precizat oficialul francez.
http://www.economica.net/franta-si-germania-vor-face-luna-viitoare-o-noua-propunere-de-taxare-a-gigantilor-internetului_142619.html

CINEMA...
”Pororoca”, de Constantin Popescu, selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián
Pelicula ”Pororoca”, de Constantin Popescu, a fost selectată în competiţia oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián, care va avea loc în perioada 22 - 30 septembrie.
https://www.news.ro/entertainment/pororoca-de-constantin-popescu-selectat-in-competitia-oficiala-a-festivalului-de-film-de-la-san-sebastian-1922414328002017081317179548
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL