×

Revista presei -- Data și ora publicării: 11.10.2017 10:28:07

REVISTA PRESEI / 11 oct 2017 /



...
Look TV și Look Plus, cu tot cu drepturile pentru Liga I, trec oficial la Adrian Tomsa, un apropiat al lui Zoltan Teszari
CNA a respins cererea de licenta pentru televiziunea RTR Iasi, ce a ridicat suspiciuni de legaturi cu propaganda de stat rusa
CNA, un nou concurs de frecvențe radio: 14 noi frecvențe FM sunt puse la bătaie
Discuții în CNA: De ce atâta grabă pentru Rareș Bogdan și Jocuri de putere?
AUDIENTE. Bătălia de luni: Gospodari versus Chefi. Cine și ce a câștigat?
Etno TV, amendat de CNA pentru prea multă reclamă
CNA, cât pe ce să interzică televiziunilor să mai folosească Steaua pentru echipa lui Becali. N-a trecut la vot
Look TV și Look Plus trec oficial la un nou proprietar. Cu tot cu drepturile pentru Liga I
CNA a refuzat acordarea unei licenţe audiovizuale pentru un post local, pentru că ar fi putut face propagandă prorusă
Televiziunea Etno TV a fost amendată cu 25.000 de lei de CNA pentru depăşirea minutelor legale de publicitate
CNA organizează un concurs pentru 14 frecvenţe de radio FM şi 10 frecvenţe AM
CNA: Reflectarea în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie va începe pe 22 octombrie
Guvernul susține demiterea șefului Agerpres în cazul respingerii raportului de activitate al agenției naționale de presă
Directorul BBC News, James Harding, şi-a prezentat demisia

MOBILE...ONLINE...IT...
Preturile telefoniei mobile nu vor scadea prea curand: In ciuda recomandarii Concurentei, arbitrul telecom mentine tarifele de interconectare la nivelul din 2014
Primul serial original Apple va fi produs de Steven Spielberg
Telekom Romania îl numește pe Vladan Pekovic în poziția de Director Executiv Tehnologie și Informație
Directoarea din ANAF suspectată că a primit mită un milion de euro a fost denunțată la DNA de Irina Socol, fota șefă a Siveco - motivare

CINEMA...
Adela Popescu debutează pe marele ecran cu primul său proiect de dublaj. În ce film de animaţie îşi va împrumuta vocea actriţa şi când va avea premiera
Filmul "Licu, o poveste românească", regizat de Ana Dumitrescu, selectat la DOK Festival, Leipzig

...
Look TV și Look Plus, cu tot cu drepturile pentru Liga I, trec oficial la Adrian Tomsa, un apropiat al lui Zoltan Teszari
Look Plus si Look TV au trecut oficial la omul de afaceri Adrian Tomsa, un apropiat al proprietarului RCS Zoltan Teszari, care a preluat posturile TV cu tot cu drepturile de difuzare ale Ligii I, anunta paginademedia.ro. In acte, televiziunile Look au fost detinute de un offshore din Malta. Arpad Paszkany aparea cu un procent infim 1%, indirect, printr-o firma de pe care o detine - Electrosigma. Consiliul National al Audiovizualului a analizat in sedinta de marti cesionarea licentelor Look TV si Look Plus catre societatea Clever Media Network, din Cluj. Societatea are doi actionari persoane fizice: pe Tomsa Gheorghe Adrian (96,77%) si pe Gongolea Victor (3,23%).  Adrian Tomsa mai este actionar majoritar si in societatea care opereaza postul Agro TV. 
In fata CNA, Adrian Tomsa a declarat ca Arpad Paszkany a fost unul dintre cei cu care a discutat pentru preluare. Consiliul National al Audiovizualului a analizat in sedinta de astazi cesionarea licentelor Look TV si Look Plus catre societatea Clever Media Network, din Cluj.
Adrian Tomsa mai este actionar majoritar si in societatea care opereaza Agro TV. Intrebat de un membru CNA despre informatiile aparute in presa privind preluarea Prima TV, Adrian Tomsa a raspuns: "Am vazut si noi speculatii de presa. Ne rezumam nu comentam acum". (text editat de Media Expres)
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22047166-look-look-plus-tot-drepturile-pentru-liga-trec-oficial-adrian-tomsa-apropiat-lui-zoltan-teszari.htm

CNA a respins cererea de licenta pentru televiziunea RTR Iasi, ce a ridicat suspiciuni de legaturi cu propaganda de stat rusa
CNA a respins, marti, o cerere a companiei Telecontent Production din Iasi pentru postul iesean RTR, dupa ce, in august, amanase o decizie in acest sens, dupa cum au spus pentru HotNews.ro reprezentanti ai forului audiovizual. Acum doua luni, Forbes scria ca aceasta companie era detinuta de TV Content SRL din Chisinau, ce transmite programele televiziunii de stat rusesti Rossiya 1. Situatia RTR a ridicat suspiciuni legate de o posibila tentativa de intrare a propagandei rusesti in audiovizualul romanesc, via Iasi. Potrivit reprezentantilor contactati de HotNews.ro, niciun membru CNA nu a fost de acord cu acordarea licentei solicitate de Telecontent Production SRL pentru postul RTR Iasi. Pentru licenta RTR, Telecontent s-a prezentat, initial, in fata CNA in luna august, dar forul a amanat o decizie in acest sens. Atunci, Forbes scria ca firma ieseana care sustine proiectul RTR e detinuta de TV Content SRL din Chisinau. Aceasta este detinuta, la randul sau, de Evghenii Sergheev si Victor Stetco (50% fiecare) si opereaza, in Republica Moldova, postul RTR Moldova, ce retransmite programele televiziunii de stat rusesti Rossiya 1.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22047104-cna-respins-cererea-licenta-pentru-televiziunea-rtr-iasi-ridicat-suspiciuni-legaturi-propaganda-stat-rusa.htm

CNA, un nou concurs de frecvențe radio: 14 noi frecvențe FM sunt puse la bătaie
Consiliul Național al Audiovizualului va organiza un concurs de frecvențe radio, în FM și AM. Forumul a decis scoaterea la concurs a 14 frecvențe în FM și 10 frecvențe AM.  Candidații la concurs trebuie să depună dosarele până la data de 3 noiembrie (ora 14.00), urmând ca audierile să aibă loc între 21 și 23 noiembrie.  Lista frecvențelor FM:  Alba Iulia - 102,3 (Putere Aparent Radiată - PAR 100 W), Baia Mare - 91,6 (200 W) - Nu se poate amplasa pe cote dominante, Cluj - Napoca - 90,4 (200 W), Dej - 94,8 (100 W), Dragasani - 98,6 (50 W), Mangalia - 98,9 (2000 W). Site SNR Eforie - Tuzla. Cu reducere la 200W în sect 200° - 250°, Oltenița - 94 (50W), Onești - 97,5 (100W), Orșova - 107,3 (100W), Piatra Neamț - 100,7 (100W), Rădăuți - 99,2 (50W), Reghin - 96,3 (100W), Sângeorz Băi - 87,9 (50W), Sighetu Marmației - 93,8 (1000W) - Vf Solovan
https://www.paginademedia.ro/2017/10/cna-se-pregateste-pentru-un-nou-concurs-de-frecvente-radio-14-noi-frecvente-fm-sunt-puse-la-bataie
 
Discuții în CNA: De ce atâta grabă pentru Rareș Bogdan și Jocuri de putere?
Discuții între membrii CNA în debutul ședinței de astăzi, după ce forul s-a grăbit să monitorizeze și să pună pe ordinea de zi în mai puțin de o săptămână ediția Jocuri de putere din 28 septembrie, în care mai mulți membri au fost atacați. A fost o situație rar întâlnită la CNA, care are sute de sesizări ce așteaptă să fie analizate cu lunile, unele ajungând să expire și să rămână nesancționate.  Dorina Rusu, membru CNA, a fost cea care a deschis discuția despre subiect, precizând că o astfel de grabă ar crea senzația că forul duce un război cu Realitatea TV. „Să se discute când îi va veni vremea. Avem o mulțime de sesizări care expiră, au fosta altele care au expirat, cum a fost cea cu Ciuculete, de exemplu, și noi stăm să ne războim cu Rareș Bogdan. Nu sunt de acord”, a spus Dorina Rusu.  La rândul său, Radu Herjeu, unul dintre cei vizați de atacurile dure de la Jocuri de putere, a spus: „Evident că sunt de acord cu discutarea acestor derapaje din acea emisiune, numai că pentru mine nu se justifică caracterul de celeritate. Cred că o grăbire a acestui proces nu ar face decât să accelereze și reacția lor. În principiu poate să pară că apărăm CNA-ul, de fapt îi facem un deserviciu.”
https://www.paginademedia.ro/2017/10/discutii-in-cna-de-ce-atata-graba-pentru-rares-bogdan-si-jocuri-de-putere

AUDIENTE. Bătălia de luni: Gospodari versus Chefi. Cine și ce a câștigat?
Luptă strânsă luni seara, între Gospodar fără pereche (Pro TV) și Chefi la cuțite (Antena 1). Fiecare dintre cele două emisiuni a câștigat pe anumite categorii de public. Niciuna pe toate. Cine și ce a câștigat, în continuare: Săptămâna trecută, Gospodar fără pereche era peste Antena 1 pe toate categoriile de public. Nu și aseară. La ediția de luni (care s-a intersectat pe tot intervalul cu Chefii), Anamaria Prodan și Gospodarii au fost primii la nivelul întregii țări și la orașe. Publicul comercial s-a dus pe Antena 1, la chefii Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea. NAȚIONAL. Audiențe mari pe țară pentru emisiunea de la țară: aproape două milioane de români, cu jumătate de milion în fața șefilor. Un loc trei pentru Kanal D, la mare distanță însă. Posturile de știri România TV și Antena 3 au prins și ele topul național. URBAN. Gospodarii de pe Pro TV au fost pe primul loc la orașe, însă Chefii au fost foarte aproape, la aproximativ 20.000 de telespectatori distanță. Ca la topul național, restul plutonului e mult în urmă: Kanal D, Antena 3 și România TV.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/audiente-gospodar-fara-pereche-chefi-la-cutite-9-octombrie

Etno TV, amendat de CNA pentru prea multă reclamă
Sancționat pentru prea multe reclame. Etno TV, postul TV al familiei Prigoană, a primit o amendă de 25.000 de lei după ce în urma monitorizării s-a constatat depășirea timpului alocat publicității, de 12 minute pe oră. Concret, monitorizarea CNA a arătat că în cazul postului de televiziune Etno TV, în perioada 29 iunie 2017 - 5 iulie 2017, a avut 28 de depășiri ale minutelor de publicitate ce au însumat 22 de minute și 39 de secunde. Radu Herjeu, membru CNA, a fost cel care a propus sancțiunea de 25.000 de lei, pentru încălcarea articolului privind publicitatea, potrivit căruia, „Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăși 8 minute din timpul oricărei ore date.”
https://www.paginademedia.ro/2017/10/etno-tv-amendat-de-cna-pentru-prea-multe-minute-de-reclama

CNA, cât pe ce să interzică televiziunilor să mai folosească Steaua pentru echipa lui Becali. N-a trecut la vot
Forul audiovizual a fost luat cu asalt, începând din această vară, cu reclamații venite de la suporteri. Toți reclamau faptul că se spune în continuare Steaua, în loc de FCSB. Au voie comentatorii să spună Steaua? Ce zice CNA? Forul audiovizual a analizat astăzi știri și fragmente din meciuri ale FCSB, după ce a primit 386 de reclamații în perioada iunie - septembrie.  Posturile vizate au fost Pro TV, Pro X, TVR, Telekom Sport (fostul Dolce Sport), Digi Sport și Digi24. CNA a fost la un pas să interzică folosirea numelui Steaua. Nu a trecut la vot. Ce s-a întâmplat la CNA, cine a propus interzicerea și cum a decurs votul, în continuare: Radu Călin Cristea a venit cu propunerea desomare de „intrare în legalitate” pentru posturile analizate, pentru încălcarea legislației privind informarea corectă. Cu alte cuvinte, să nu se mai spună Steaua, ci FCSB.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/cna-cat-pe-ce-sa-interzica-televiziunilor-sa-mai-foloseasca-denumirea-de-steaua-pentru-echipa-lui-becali-n-a-trecut-la-vot

Look TV și Look Plus trec oficial la un nou proprietar. Cu tot cu drepturile pentru Liga I
CNA. Posturile Look Plus și Look TV au trecut oficial la omul de afaceri Adrian Tomșa, informație anunțată în premieră de Paginademedia.ro. Adrian Tomșa, un apropiat al proprietarului RCS Zoltan Teszari, a preluat posturile TV cu tot cu drepturile de difuzare ale Ligii I. În acte, posturile Look au fost deținute de un offshore din Malta. Arpad Paszkany apărea cu un procent infim 1%, indirect, printr-o firmă de pe care o deține - Electrosigma. În fața CNA, Adrian Tomșa a declarat că Arpad Paszkany a fost unul dintre cei cu care a discutat pentru preluare.  Consiliul Naționala al Audiovizualului a analizat în ședința de astăzi cesionarea licențelor Look TV și Look Plus către societatea Clever Media Network, din Cluj. Societatea are doi acționari persoane fizice: pe Tomșa Gheorghe Adrian (96,77%) și pe Gongolea Victor (3,23%).  Adrian Tomșa mai este acționar majoritar și în societatea care operează postul Agro TV.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/look-tv-si-look-plus-trec-oficial-la-un-nou-proprietar-cu-tot-cu-drepturile-pentru-liga-i

CNA a refuzat acordarea unei licenţe audiovizuale pentru un post local, pentru că ar fi putut face propagandă prorusă
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins, marţi, o solicitare de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit pentru un post local, RTR Iaşi, pentru că acesta ar fi putut face propagandă prorusă, postul omonim din Republica Moldova retransmiţând programe ruseşti.
https://www.news.ro/cultura-media/cna-a-refuzat-acordarea-unei-licente-audiovizuale-pentru-un-post-local-pentru-ca-ar-fi-putut-face-propaganda-prorusa-1922411410002017101617326283

Televiziunea Etno TV a fost amendată cu 25.000 de lei de CNA pentru depăşirea minutelor legale de publicitate
Televiziunea Etno TV a fost amendată cu 25.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), marţi, pentru depăşirea minutelor legale de publicitate, în perioada 29 iunie – 5 iulie.
https://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-etno-tv-a-fost-amendata-cu-25-000-de-lei-de-cna-pentru-depasirea-minutelor-legale-de-publicitate-1922415010002017101617326388

CNA organizează un concurs pentru 14 frecvenţe de radio FM şi 10 frecvenţe AM
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) organizează un concurs pentru acordarea a 14 frecvenţe radio FM şi 10 AM, în perioada 21 – 23 noiembrie, dosarele de înscriere putând fi înregistrate la registratura instituţiei până pe 3 noiembrie, la ora 14.30.
https://www.news.ro/cultura-media/cna-organizeaza-un-concurs-pentru-14-frecvente-de-radio-fm-si-10-frecvente-am-1922413710192017101317325868

CNA: Reflectarea în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie va începe pe 22 octombrie
Reflectarea în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie va începe duminică, 22 octombrie, şi se va încheia sâmbătă, 4 noiembrie, la ora 07.00, potrivit proiectului de decizie care a fost adoptat, marţi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
https://www.news.ro/cultura-media/cna-reflectarea-in-audiovizual-a-campaniei-electorale-pentru-alegerile-locale-partiale-din-5-noiembrie-va-incepe-pe-22-octombrie-1922410310002017101217325711

Guvernul susține demiterea șefului Agerpres în cazul respingerii raportului de activitate al agenției naționale de presă
Guvernul susține proiectul inițiat în iunie de cinci senatori PSD, printre care ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, de modificare a legii de funcționare a agenției naționale de presă Agerpres, proiect care prevede că șeful instituției este demis de drept în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate al Agenției. "Respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a directorului general", este prevederea nouă introdusă în lege prin proiectul menționat. Actualul șef al Agerpres, Alexandru Giboi, fost director al biroului de presă al PSD, a fost numit în februarie 2013, la propunerea premierului de atunci, Victor Ponta. Soția sa, Ioana-Florina Giboi, lucrează tot la Agerpres, ca expert în marketing. Anul trecut, Alexandru Giboi a încasat din salariul de director general al Agerpres suma totală de 62.092 lei, adică circa 5.200 lei pe lună, potrivit ultimei sale declarații de avere. În punctul său de vedere asupra proiectului de lege, Guvernul Tudose folosește aceleași argumente ca inițiatorii draftului de act normativ și arată că, în condițiile dispozițiilor legale în vigoare, respingerea raportului anual de activitate al Agerpres nu are nicio consecință și că, în prezent, nu există nici un instrument juridic care să permită Parlamentului luarea unor măsuri în cazul în care, ca urmare a examinării raportului anual de activitate, constată anumite disfuncționalități în activitatea agenției de presă bugetare.
https://www.profit.ro/stiri/politic/guvernul-sustine-demiterea-sefului-agerpres-in-cazul-respingerii-raportului-de-activitate-al-agentiei-nationale-de-presa-17323716

Directorul BBC News, James Harding, şi-a prezentat demisia
James Harding, director al redacţiei de ştiri al postului BBC, şi-a prezentat demisia, urmând să se retragă la începutul lui 2018, informează presa internaţională. În cadrul unui comunicat, acesta a declarat: ”Sunt mândru că am lucrat pentru BBC News în timp ce ne-am reconsolidat reputaţia pentru jurnalismul responsabil”. Directorul general al postului BBC, Tony Hall, l-a felicitat pe Harding pentru întreaga sa activitate: ”James a făcut o treabă extraordinară într-o perioadă complexă şi crucială”. După patru ani în care a ocupat funcţia de director al BBC News, Harding îşi va înfiinţa propria sa companie de ştiri.
http://www.mediafax.ro/externe/directorul-bbc-news-james-harding-si-a-prezentat-demisia-16762158

MOBILE...ONLINE...IT...
Preturile telefoniei mobile nu vor scadea prea curand: In ciuda recomandarii Concurentei, arbitrul telecom mentine tarifele de interconectare la nivelul din 2014
Arbitrul telecom (ANCOM), condus de Adrian Dita, a decis luni sa mentina tariful maxim de interconectare in retelele mobile (costul pe care il are un operator mobil pentru terminarea apelurilor propriilor abonati in retelele rivalilor), la nivelul stabilit la inceputul anului 2014. Tariful a fost fundamentat pe costuri, pe baza metodologiei LRIC pur, si bazat pe previziuni detaliate pana in anul 2020, sustine autoritatea, care a mai precizat ca are in vedere revizuirea modelului de calcul in planul de actiuni al anului 2018. Decizia ANCOM este contrara recomandarii Consiliului Concurentei, care a apreciat ca arbitrul telecom ar trebui sa revizuiasca "cat mai curand posibil" modelul de calcul al acestor tarife, in conditiile in care mediul concurential s-a imbunatatit.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22047294-preturile-telefoniei-mobile-nu-vor-scadea-prea-curand-ciuda-recomandarii-concurentei-arbitrul-telecom-mentine-tarifele-interconectare-nivelul-din-2014.htm

Primul serial original Apple va fi produs de Steven Spielberg
Gigantul american Apple își va începe periplul în zona conținutului video original cu un serial care va fi supervizat chiar de către Steven Spielberg. Celebrul regizor și producător american Steven Spielberg va fi implicat în primul proiect pe care Apple îl va derula conform ambițiilor companiei americane de a crea conținut video original în cadrul propriului ecosistem. Apple a ales să readucă la viață Amazing Stories, un serial în stilul Zona Crepusculară pe care tot Steven Spielberg l-a produs în anii ’80. Amazing Stories a fost un serial apreciat de critici, dar care a fost anulat de NBC după doar două sezoane.
https://www.profit.ro/profitul-tau/entertainment/primul-serial-original-apple-va-fi-produs-de-steven-spielberg-17327089

Telekom Romania îl numește pe Vladan Pekovic în poziția de Director Executiv Tehnologie și Informație
Telekom Romania anunță numirea lui Vladan Pekovic în poziția de Director Executiv Tehnologie și Informație, urmând a fi responsabil de coordonarea evoluției infrastructurii de tehnologie a informației, de dezvoltarea și operarea sistemelor de suport ale grupului de companii Telekom Romania. Vladan, care anterior a fost Director Executiv Tehnologie și Informație în cadrul Crnogorski Telekom, îl va înlocui în funcție pe Timos Tsokanis. Vladan Pekovic este licențiat în Inginerie Electrică, cu specializare în telecomunicații mobile și tehnologia informației, în cadrul Universității din Muntenegru.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/telekom-romania-il-numeste-pe-vladan-pekovic-in-pozitia-de-director-executiv-tehnologie-si-informatie-17325584

Directoarea din ANAF suspectată că a primit mită un milion de euro a fost denunțată la DNA de Irina Socol, fota șefă a Siveco - motivare
Directoarea din ANAF Ancuța Anda Macovei aflată în arest la domiciliu într-un dosar în care este urmărită penal pentru că ar fi primit mită un milion de euro, o excursie în SUA și mai multe obiecte de lux a fost denunțată la DNA se către fosta șefă a Siveco Irina Socol, se arată în motivarea Tribunalului Prahova care a decis arestarea preventivă a lui Macovei, decizie infirmată de Curtea de Apel Ploiești. Mărturia Irinei Socol este susținută și de alți oameni de afaceri martori în dosarul instrumentat de DNA. Directorul IT din cadrul Autorității Naționale a Vămilor Ancuța Anda Macovei, suspectată că a pretins 25 la sută din valoarea unui contract de software și că a primit un milion de euro mită plus mai multe obiecte de lux a fost denunțată la DNA de către Irina Socol, conform încheierii de ședință a Truibunalului Prahova, care a admis, săptămâna trecută, propunerea DNA privind arestarea preventivă a lui Macovei, arată news.ro.
https://www.profit.ro/stiri/social/directoarea-din-anaf-suspectata-ca-a-primit-mita-un-milion-de-euro-a-fost-denuntata-la-dna-de-irina-socol-fota-sefa-a-siveco-motivare-17326728

CINEMA...
Adela Popescu debutează pe marele ecran cu primul său proiect de dublaj. În ce film de animaţie îşi va împrumuta vocea actriţa şi când va avea premiera
Cunoscuta actriţă şi prezentatoare Adela Popescu a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din animaţia „My Little Pony: Filmul“, care va apărea în curând pe marile ecrane din toată ţara. Actriţă şi prezentatoare a emisiunii „Vorbeşte lumea“ de la ProTV, Adela Popescu (31 de ani) va dubla vocea personajului Fluttershy din animaţia „My little Pony: Filmul“, ce va avea premiera pe 13 octombrie pe marile ecrane din România.    „Este ceva ce las copilului meu, pentru când va fi mai mare şi o să înteleagă. Cred că e foarte draguţ că va avea ocazia să-mi asculte vocea. Mi-ar plăcea să aduc magia din tărâmul Equestria în lumea reală. Cumva suntem pe cale să pierdem magia lucrurilor, a vieţii şi a tot ceea ce ne înconjoară. Desigur că între mine şi poneiul Fluttershy există asemănări. Suntem la fel de vesele, credem la fel de mult în prietenie şi avem doza aceea de timiditate“, a declarat Adela Popescu, aflată la primul său proiect de dublaj.
http://adevarul.ro/entertainment/film/adela-popescu-debuteaza-marele-ecran-proiect-dublaj-In-film-animatie-isi-imprumuta-vocea-actrita-premiera-video-1_59dce3965ab6550cb8ffb448/index.html

Filmul "Licu, o poveste românească", regizat de Ana Dumitrescu, selectat la DOK Festival, Leipzig
Filmul documentar de lungmetraj (86 minute) "Licu, o poveste românească"/ "Licu, a Romanian Story", regizat de Ana Dumitrescu, a fost selectat la Festivalul internaţional de film documentar şi de animaţie DOK Festival, care va avea loc la Leipzig, în perioada 30 octombrie - 5 noiembrie. Filmul spune povestea lui Liviu Canţer, zis Licu, un bătrân de 92 de ani, care a trăit toate convulsiile secolului XX românesc: al doilea război mondial, instaurarea comunismului, teroarea Securităţii, "epoca Ceauşescu", revoluţia din 1989 şi perioada profund coruptă din perioada post-comunistă. Regizoarea Ana Dumitrescu l-a vizitat şi l-a filmat pe Licu în repetate rânduri, în locuinţa acestuia, unde istoria mică, cea personală, era prezentă alături de istoria cea mare, a timpului.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/filmul-licu-o-poveste-romaneasca-regizat-de-ana-dumitrescu-selectat-la-dok-festival-leipzig-foto-document-16762045
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL