×

Revista presei -- Data și ora publicării: 18.10.2017 13:40:35

REVISTA PRESEI / 18 oct 2017 /



...
Balázs Hajós a devenit vicepreședinte AMC pentru Europa Centrală și de Nord
Liviu Dragnea nu neagă varianta ca Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM 2
Orange, Vodafone şi Telekom l-au recrutat pe Mihai Constantin - prezentator al ştirilor de la televiziunea publică (TVR)
CNA a adoptat decizia privind campania pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie
Realizatoarea TV Lavinia Şandru a fost citată ca martor la Curtea Supremă în dosarul fostului său soţ, Darius Vâlcov
Premieră la CNA. Europa FM: Fără reclame locale, nu mai vrem să fim rețea națională. Ne rupem în șapte
Radioul lui Marius Tucă vrea să intre în acționariatul Wyl FM. CNA a respins modificarea
Noutăţi în grila Radio Guerrilla: teatru radiofonic şi alte şapte emisiuni noi, din care una prezentată de Dobrovolschi
Rodica Popescu Bitănescu joacă alături de Mihai Bendeac în „Băieţi de oraş“
AUDIENȚE. Gospodarii, peste Chefi în această săptămână. Cifrele confruntării
Modificare de acționar la Sport Total FM. Iese fiica, intră tatăl
Pro TV, burtiera zilei în cazul Rovana Plumb: Scut de plumb în jurul Rovanei
Europa FM vrea să îşi transforme licenţa naţională într-una sau mai multe licenţe regionale, pentru a putea difuza legal publicitate locală
Televiziunea Română va difuza spectacole de teatru şi programe speciale în memoria actriţei Olga Tudorache

IT...ONLINE...MOBILE...
Reclame Google în televiziune? După ce a setat cursul în mediul online, Google vrea să domine industria de advertising a televiziunilor
Huawei: Lucrăm la dezvoltarea unui smartphone pe care să nu îl încărcaţi o săptămână
Atac la sucursalele bancare clasice: Telekom Romania şi polonezii de la Alior Bank au lansat serviciul Telekom Banking

...
Balázs Hajós a devenit vicepreședinte AMC pentru Europa Centrală și de Nord
Biroul de la Budapesta al AMC Networks International (AMCNI) va gestiona până la sfârșitul anului la nivel global televiziunea JimJam, feed-ul european al SundanceTV și feed-urile pentru Rusia ale AMC și MGM, potrivit MEDIA EXPRES, care anunță promovarea directorului regional Balázs Hajós la funcția de Vice President of Affiliate Sales pentru Europa Centrală și de Nord. În noua poziție Hajós va gestiona relațiile cu reprezentanții de vânzări inclusiv în țările baltice, Rusia, Ucraina și statele din Comunitatea Statelor Independente (fosta URSS). Hajós va avea astfel pe mână veniturile pe care cele 15 televiziuni AMC le realizează în peste 30 de țări și teritorii, informează MEDIA EXPRES. Hajós a deținut funcția de director regional pentru vânzări la AMCNI Budapesta unde are sediul biroul regional care coordonează inclusiv operațiunile din România. Hajós va continua să lucreze pentru AMC din birourile companiei de la Budapesta. Hajós lucrează pentru AMC din anul 2007, după ce anterior a fost unul dintre proprietarii televiziunii Minimax în Ungaria, care s-a extins apoi în întreaga regiune, devenind una dintre principalele televiziuni pentru copii în 12 țări și având ca diferență specifică un program format din desene animate fără violență.
http://www.forbes.ro/balazs-hajos-devenit-vicepresedinte-amc-pentru-europa-centrala-si-de-nord-96660

Liviu Dragnea nu neagă varianta ca Sorin Grindeanu să preia şefia ANCOM
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus marţi, la Parlament, că este de acord cu schimbarea şefului Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) la doar cinci luni de la numire şi nu a negat că la şefia instituţiei ar putea fi numit fostul premier Sorin Grindeanu, potrivit News.ro. Întrebat dacă este de acord cu schimbarea preşedintelui ANCOM la numai cinci luni de la numirea în funcţie, Liviu Dragnea a spus că ”răspunsul este da”, scrie News.ro. De asemenea, liderul social-democrat nu a negat că viitorul preşedinte al ANCOM ar putea fi chiar fostul premier Sorin Grindeanu, demis în luna iunie prin moţiune de cenzură introdusă şi votată de PSD. „Din câte ştiu eu, deciziile (de revocare şi de numifre - n.red.) nu sunt la pachet. Să ajungem la hotărâre. Dacă mâine (miercuri - n. red.) vine solictarea de la cele două comisii (reunite de buget finanţe - n. red.) în BPR, eu o să solicit colegilor să discutăm în plenul reunit chiar mâine propunerea de revocare”, a declarat Liviu Dragnea. Miercuri este programată o şedinţă a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului începând cu ora 11:00. Pe 11 mai, Adrian Diţă a fost numit de către plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale în Comunicaţii, cu 236 voturi ”pentru” şi zece ”împotrivă”. Adrian Diţă, a ocupat, din noiembrie 2015 până în mai 2017, funcţia de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în mai 2017, a avut şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România. Guvernul Grindeanu a modificat, pe 27 aprilie, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ANCOM, statuând că numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului.
http://www.economica.net/liviu-dragnea-nu-neaga-varianta-ca-sorin-grindeanu-sa-preia-sefia-ancom_144856.html

Orange, Vodafone şi Telekom l-au recrutat pe Mihai Constantin - prezentator al ştirilor de la televiziunea publică (TVR)
Orange, Vodafone şi Telekom - cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii, care au un business anual cumulat de aproape 3 miliarde de euro l-au recrutat pe Mihai Constantin – prezentator al emisiunii principale de ştiri a televiziunii publice (TVR) în poziţia de preşedinte al Asociaţiei Operatorilor Mobili din Romania (AOMR), organizaţie fondată în urmă cu aproape un deceniu de cele trei companii. Constantin îl înlocuieşte pe Liviu Popescu, care a plecat de la AOMR pentru a prelua poziţia de director de relaţii externe al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). În noua sa calitate, dobândită în luna septembrie, Mihai Constantin a condus marţi o delegaţie a celor trei giganţi din telecom la o întâlnire cu ministrul comunicaţiilor Lucian Şova, care a avut loc la sediul ministerului. “Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR). Au discutat probleme specifice acestui domeniu de activitate, iar operatorii au reclamat o măsură restrictivă din legislaţie. Lucian Şova şi-a arătat disponibilitatea de a analiza şi susţine măsuri de eliminare a oricăror eventuale bariere privind funcţionarea optimă a operatorilor de telecomunicaţii”, conform datelor communicate de AOMR.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/orange-vodafone-telekom-l-au-recrutat-mihai-constantin-prezentator-stirilor-televiziunea-publica-tvr-presedinte-asociatiei-le-apara-interesele-business-fata-autoritatilor-16772051

CNA a adoptat decizia privind campania pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a adoptat, marţi, decizia privind campania pentru alegerile locale parţiale din 5 noiembrie, după ce proiectul acesteia s-a aflat în consultare publică până luni.
https://www.news.ro/cultura-media/cna-a-adoptat-decizia-privind-campania-pentru-alegerile-locale-partiale-din-5-noiembrie-1922412217072017101317336351

Realizatoarea TV Lavinia Şandru a fost citată ca martor la Curtea Supremă în dosarul fostului său soţ, Darius Vâlcov
Curtea Supremă a încuviinţat marţi seară audierea a doi martori propuşi de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Este vorba de fosta sa soţie, realizatoarea TV Lavinia Şandru, şi de tatăl politicianului, Dumitru Vâlcov. Audierile sunt programate pentru 6 noiembrie. Realizatoarea TV Lavinia Şandru a decis să bage divorţ de fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, în 2006, după arestarea acestuia. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 10 ani şi au un copil împreună. Pe lista martorilor care vor fi citaţi la următotul termen mai este şi tatăl politicianului, Dumitru Vâlcov şi afaceristul Vasile Popa-citat ca martor la solicitarea fostului primar al Slatinei, Minel Prina. Fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov a delcarat, pe 4 septembrie,  la ICCJ că nu îşi menţine nicio declaraţie dată după data de 31 martie 2015 - în care afirma că este posibil că bani de la firmele omului de afaceri Teodor Berna, dar nu mai mult de 300.000 de euro, să fi fost folosiţi în campania electorală a PDL - întrucât, după ce a văzut că s-a extins urmărirea penală împotriva sa, şi-a dat seama că a fost înşelat.
http://adevarul.ro/news/eveniment/realizatoarea-lavinia-Sandru-fost-citata-martor-curtea-suprema-dosarul-fostului-sot-darius-valcov-1_59e707df5ab6550cb83cad95/index.html

Premieră la CNA. Europa FM: Fără reclame locale, nu mai vrem să fim rețea națională. Ne rupem în șapte
Premieră în fața CNA: prima rețea națională privată de radio - Europa FM - lansată la începutul anilor 2000, vrea să se rupă în mai multe stații. De ce? Fără reclame locale impactul economic pentru Europa FM este unul semnificativ, a spus în fața CNA, Andrada Burdalescu, reprezentant Europa FM. Șefa postului a venit în fața CNA ca urmare a deciziei din 28 septembrie prin care forul interzice rețelelor naționale de radio, printre care și Europa FM, să mai dea publicitate locală sau regională, decizie ce trebuie respectată de la 1 ianuarie 2018. Reprezentantul postului a venit și cu o propunere: dacă nu se poate reveni asupra deciziei CNA, conducerea rețelei naționale de radio este dispusă să vină cu o solicitare pentru a rupe rețeaua națională Europa FM în șapte rețele regionale: București plus încă șase regiuni. Cu promisiunea că în acest caz vor avea și conținut local. „Pentru că business-ul nostru are nevoie să continue în felul acesta (cu difuzare de publicitate locală - n.r.), în situația în care realmente suntem în eroare de la început până la sfârșit în interpretarea legii, să vă propunem o soluție. Să vă întrebăm în ce măsură licența națională pe care o avem, și pe care noi am înțeles-o ca atare, poate fi transformată în o sau mai multe licențe regionale care să implice difuzare nu doar de publicitate pe regiuni ci și livrarea unui conținut diferit în București și șase regiuni pe care le avem.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/premiera-la-cna-europa-fm-fara-reclame-locale-nu-mai-vrem-sa-fim-retea-nationala-ne-rupem-in-sapte

Radioul lui Marius Tucă vrea să intre în acționariatul Wyl FM. CNA a respins modificarea
Consiliul Național al Audiovizualului a respins schimbarea acționariatului societății Perfect Clever Solution, care operează Wyl FM, de către radioul Smart FM, deținut de familia lui Marius Tucă.  Societatea Perfect Clever Solution din Ploiești a solicitat de la CNA acordul prealabil pentru modificarea de acționariat a societății. Astfel, în locul acționarilor Bumbănac Luiza (85%) și Petcu Ioana (15%), ar intra societatea Radio Smart, deținută de Tucă Daria Ana, fiica lui Marius Tucă. Solicitarea a întrunit doar patru voturi pentru, din șase, pentru decizia să fie aprobată. Din discuțiile din interiorul forumului, chiar dacă familia Tucă va continua cu modificarea de acționariat de la Wyl FM, în final riscă doar o somație.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/radioul-lui-marius-tuca-vrea-sa-intre-in-actionariatul-wyl-fm-cna-a-respins-modificarea

Noutăţi în grila Radio Guerrilla: teatru radiofonic şi alte şapte emisiuni noi, din care una prezentată de Dobrovolschi
Radio Guerrilla lansează grila de toamnă cu o serie de programe noi şi cu schimbări de ore. Dobrovolschi va avea, pe lângă matinal, o emisiune nouă. Tronsonul orar 19.00 - 21.00 va fi ocupat de o nouă serie de emisiuni, de luni până vineri, în fiecare seară cu o altă tematică: de la teatrul radiofonic de luni, la noua emisiune a lui Mihai Dobrovolschi. Matinalul de la Radio Guerrilla şi directorul de programe al postului va prezenta în fiecare joi emisiunea interactivă „Sinele învinge!“, scrie Pagina de Media.  „Logout-ul“ lui Bogdan Şerban, emisiune difuzată în timpul săptămânii de la ora 17.00, se mută cu o oră mai devreme şi va fi difuzată în intervalul 16.00 - 19.00.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/noutati-grila-toamna-radio-guerrilla-teatru-radiofonic-alte-sapte-emisiuni-noi-prezentata-dobrovolschi-1_59e5d90c5ab6550cb83532bc/index.html

Rodica Popescu Bitănescu joacă alături de Mihai Bendeac în „Băieţi de oraş“
Îndrăgita actriţă Rodica Popescu Bitănescu (79 de ani) este invitat special în episodul şase al serialului „Băieţi de oraş“, difuzat miercuri, de la ora 21.15, la Antena 1. Aşa cum telespectatorii Antena 1 s-au obişnuit deja, în fiecare nou episod al serialului este câte un invitat surpriză. După actriţa Carmen Tănase, Rodica Popescu Bitănescu îşi va face apariţia suprinzătoare în „Băieţi de oraş“, producţie creată de Mihai Bendeac.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/rodica-popescu-bitanescu-joaca-alaturi-mihai-bendeac-baieti-oras-1_59e64a9a5ab6550cb8382c3c/index.html

AUDIENȚE. Gospodarii, peste Chefi în această săptămână. Cifrele confruntării
Lunea aceasta a fost a Gospodarilor de pe Pro TV. Dacă săptămâna trecută Gospodarii de pe Pro TV și Chefii de pe Antena 1 își împărțeau audiența, aseară emisiunea de la țară cu Ananmaria Prodan a câștigat confruntarea. Pe intervalul Gospodar fără pereche, emisiunea de pe Pro TV s-a detașat la nivel național, cu sute de mii de telespectatori avans. Diferența a fost mai mică la orașe, iar pe publicul comercial fermierii au fost la doar 20.000 de telespectatori în fața Chefilor. Începută mai devreme cu o jumătate de oră și terminată cu o jumătate de oră după Gospodari, emisiunea Chefi la cuțite a recuperat pe publicul comercial. Astfel, pe publicul între 18 și 49 de ani a reușit să treacă peste emisiunea de pe Pro TV (la mică diferență).
https://www.paginademedia.ro/2017/10/audiente-gospodari-fara-pereche-chefi-la-cutite-16-octombrie

Modificare de acționar la Sport Total FM. Iese fiica, intră tatăl
Consiliul Național al Audiovizualului a decis a aprobat intrarea unui nou acționar în societatea Global Media Expert, care operează Sport Total FM.  Astfel, în locul Letiției Călin, care era acționar unic al Global Media Expert, intră Centrul Pentru Servicii de Radiocomunicații, deșinută de patru persoane fizice: Ștefan Cătălin Radu Călin (90%), Vasile Butan (4%), Gabriel - Laurențiu Militaru (3%) și Doru Vlad Necula (3%).  Radu Călin, acționarul majoritar al societății care a preluat Sport Total FM, la CNA: „Letiția e fiica mea. E plecată la studii în Anglia. I-a plăcut activitatea de radio și în România. A cochetat cu gazetăria. E grea administrarea postului de la Londra, așa că societatea al cărei asociat majoritar sunt s-a hotărât să preia postul de radio.” Global Media Expert deține frecvențe pentru Sport Total FM în București, Brașov, Botoșani, Drobeta - Turnu Severin, Drăgășani, Făgăraș, Focșani, Galați, Predeal, Rupea, Slatina, Victoria și Zărnești (13 licențe).
https://www.paginademedia.ro/2017/10/modificare-de-actionar-la-sport-total-fm

Pro TV, burtiera zilei în cazul Rovana Plumb: Scut de plumb în jurul Rovanei
BURTIERĂ LA MINUT. Titlu la Pro TV, în cazul zilei. Scut de plumb în jurul Rovanei, a pus Pro TV pe burtieră la Știrile de la ora 19.00. Astăzi, Camera Deputaților a respins solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale a deputatului PSD Rovana Plumb, în dosarul Belina. Deputații au respins, cu 184 de voturi împotriva avizării și 99 de voturi pentru.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/pro-tv-burtiera-zilei-in-cazul-rovana-plumb-scut-de-plumb-in-jurul-rovanei

Europa FM vrea să îşi transforme licenţa naţională într-una sau mai multe licenţe regionale, pentru a putea difuza legal publicitate locală
Andrada Burdalescu, reprezentant al Europa FM, a propus, marţi, în şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), transformarea licenţei naţionale a reţelei de radio într-una sau mai multe licenţe regionale, astfel încât postul de radio să poată difuza legal publicitate locală, care îi este necesară, însoţită de conţinut local.
https://www.news.ro/cultura-media/europa-fm-vrea-sa-isi-transforme-licenta-nationala-intr-una-sau-mai-multe-licente-regionale-pentru-a-putea-difuza-legal-publicitate-locala-1922411117442017101717336929

Televiziunea Română va difuza spectacole de teatru şi programe speciale în memoria actriţei Olga Tudorache
Televiziunea Română va difuza, miercuri, spectacole de teatru şi programe speciale în memoria actriţei Olga Tudorache, care a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 88 de ani. TVR 1 va difuza, de la ora 18.30, o ediţie specială a emisiunii „Pulsul Zilei”, dedicată „doamnei teatrului românesc”.
https://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-romana-va-difuza-spectacole-de-teatru-si-programe-speciale-in-memoria-actritei-olga-tudorache-1922405018272017101217338224

IT...ONLINE...MOBILE...
Reclame Google în televiziune? După ce a setat cursul în mediul online, Google vrea să domine industria de advertising a televiziunilor
După ce a reuşit să domine industria reclamelor din mediul online, pentru Google, industria reclamelor din televiziune este frontiera supremă, potrivit Business Insider. Deoarece CBS a pariat masiv pe seria originală „Star Trek”, utilizând-o drept ancoră pentru serviciul de streaming, pe bază de subscripţie, CBS All Access, a ales să se bazeze pe tehnologia Google pentru a livra reclame. Acest parteneriat nu va schimba prea mult structura de putere din advertising-ul televiziunilor dar reprezintă un prim pas, şi o victorie semnificativă pentru Google. „Parteneriatul cu CBS este o realizare mare pentru noi”, spune Rany Ng, director de management de produs video pentru Google. Ea dă ca exemplu seria „Star Trek”, pentru a arăta cât de serioase sunt marile companii media când discută despre schimbările necesare la nivelul televiziunilor. Google a încercat să îşi croiască drum în televiziune de foarte multe ori în ultimii 10 ani, dar cu rezultate foarte diferite. Dar în ultimele şase luni Google a acţionat în tăcere şi a încercat în mod deliberat să vândă serviciul de advertising către jucători mari din televiziune.
http://www.zf.ro/business-international/reclame-google-in-televiziune-dupa-ce-a-setat-cursul-in-mediul-online-google-vrea-sa-domine-industria-de-advertising-a-televiziunilor-16771598

Huawei: Lucrăm la dezvoltarea unui smartphone pe care să nu îl încărcaţi o săptămână
Compania chineză Huawei, care a ajuns al treilea jucător de pe piaţa globală de smartphone-uri după o creştere puternică înregistrată în special în ultimii 5 ani, lucrează în prezent la dezvoltarea unor smartphone-uri a căror baterie să dureze 4-5 zile fără să necesite încărcare, dar şi la telefoane pliabile, a declarat Jim Xu, director în cadrul diviziei consumer a producătorului, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la München în contextul lansării noii serii de smartphone-uri Mate 10. „Pentru a avea o durată de viaţă a bateriei mai mare este nevoie de o capacitate mai mare a bateriilor şi de procesoare care să consume mai puţină energie, plus optimizări de software şi inteligenţă artificială. Un subiect important pentru toate companiile care folosesc platforma software Google Android este cum să optimizeze consumul de energie pe care îl au aplicaţiile în fundal, chiar dacă nu sunt folosite. O baterie care să dureze cinci zile, o săptămână fără să fie nevoie să fie încărcată, aceasta este o tehnologie la care lucrează departamentul nostru de cercetare şi dezvoltare”, a răspuns Xu la întrebarea dacă Huawei are în plan să lanseze modele cu o capacitate mai ridicată a bateriei decât în prezent.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/huawei-lucram-la-dezvoltarea-unui-smartphone-pe-care-sa-nu-il-incarcati-o-saptamana-16771938
Atac la sucursalele bancare clasice: Telekom Romania şi polonezii de la Alior Bank au lansat serviciul Telekom Banking
Telekom Romania şi banca poloneză Alior Bank au lansat, miercuri, serviciul Telekom Banking, care va permite clienţilor să solicite deschiderea unui cont curent şi emiterea unui card de debit, beneficiind şi de o platformă online pentru schimburi valutare. „În această primă fază, vom oferi conturi curente, carduri de debit, depozite şi un serviciu de schimb valutar online, urmând ca în faza următoarea să lansăm oferta noastră de credite”, a declarat Celina Waleśkiewicz, director general adjunct al Alior Bank, în cadrul unei conferinţe de presă. Serviciile Telekom Banking sunt lansate gradual, începând cu doi piloni: operaţiuni zilnice bancare (primare) şi platforma de schimb valutar online. Clienţii îşi pot deschide conturi curente în lei, euro, dolari şi lire sterline, pot ataşa carduri de debit acestor conturi şi pot avea acces 24/7 la fonduri, prin intermediul soluţiilor de internet şi mobile banking. Clienţii care îşi deschid un cont curent pot beneficia, timp de trei ani, de retrageri gratuite de la orice bancomat, în ţară şi în străinătate, şi de transferuri în lei gratuite, la orice bancă din România.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/atac-la-sucursalele-bancare-clasice-telekom-romania-si-polonezii-de-la-alior-bank-au-lansat-serviciul-telekom-banking-16772588
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL