×

Revista presei -- Data și ora publicării: 19.10.2017 14:00:53

REVISTA PRESEI / 19 oct 2017 /




Producătorul executiv de documentare HBO Europe Hanka Kastelicova va susține o prezentare la Astra Film Festival
Seful arbitrului telecom, Adrian Dita, audiat din nou in Parlament: Cum i-a suparat Dita pe parlamentari si de ce nu au putut vota acestia raportul demiterii sale
Cel de-al doilea sezon al serialului ”Din culisele scientologiei, cu Leah Remini”, difuzat de Crime + Investigation
Sezonul al doilea „Ozzy and Jack World Detour” va avea premiera în luna noiembrie
Redactia Romania libera se injumatateste: preavizele majoritatii sefilor demisionari se incheie maine / Ziarul nu mai are sectie de investigatii
Solistul trupei „Omul cu şobolani“ va avea o emisiune la radio. Despre ce este vorba şi când va fi difuzată
AUDIENŢE. Voiculescu la România TV, peste Gâdea la Antena 3
Pro TV a fost lider absolut de audienţă, miercuri seară, cu emisiunile ”Visuri la cheie” şi ”Pe bune?!”
Emisiunea „Chefi la cuţite”, difuzată de Antena 1, marţi seară, a fost lider absolut de audienţă

IT...ONLINE...MOBILE...
Dorin Pena, Cisco: Proiectele de digitalizare din public sau privat pot scoate industria IT&C din zona serviciilor cu valoare adăugată mică
Planul polonezilor de la Alior Bank: Vrem să ajungem la 500.000 de clienţi împreună cu Telekom pe piaţa din România
Platforma Spotify va fi lansată oficial în România


Producătorul executiv de documentare HBO Europe Hanka Kastelicova va susține o prezentare la Astra Film Festival
Hanka Kastelicová, producător executiv de documentare pentru HBO Europe, prezintă cultura companiei în care lucrează și o analiză detaliată asupra posibilităților de finanțare, producție, vânzări și distribuție de documentare oferite de HBO Europe, vineri, 20 octombrie, de la ora 10:00, în cadrul sesiunilor de prelegeri dedicate industriei desfășurate sub titlul Documentary Tank, în cadrul Astra Film Festival de la Sibiu, informează Media Expres. În sesiunea intitulată „Cum să ajungi la public: profilul de producție de film documentar HBO Europe”, Hanka va da exemple din propria experiență cineaștilor aflați în căutare de sprijin financiar și de distribuție, concentrându-se pe posibilitățile cineaștilor români, informează Media Expres. Tot vineri, de la ora 12:00, în cadrul Documentary Tank se va desfășura seminarul „Noi Forme de Film Documentar”, în care Alexandru Berceanu, cineast, cercetător și director al centrului de cercetare CINETic (UNATC București), va prezenta proiectele de VR de la CINETic, echipa și posibilitățile de producție.
http://www.forbes.ro/producatorul-executiv-de-documentare-hbo-europe-hanka-kastelicova-va-sustine-o-prezentare-la-astra-film-festival-96826

Seful arbitrului telecom, Adrian Dita, audiat din nou in Parlament: Cum i-a suparat Dita pe parlamentari si de ce nu au putut vota acestia raportul demiterii sale
Audieri tensionate marti dupa amiaza in Comisiile de specialitate din Parlament, unde Adrian Dita, presedintele ANCOM, autoritatea care reglementeaza piata de 4 miliarde de euro, a trebuit din nou sa-si motiveze decizia de reorganizare fulger a acestei autoritati, la cateva luni de la numirea in functie de catre Guvernul Grindeanu. "Domnule (n.a Adrian Dita), dar nu va suparati! ANCOM-ul este sub control parlamentar, nu Parlamentul sub controlul ANCOM-ului! Va rog sa respectati aceste Comisii!", i-a spus raspicat Varujan Pambuccian, deputat al minoritatilor si membru in Comisia IT din Camera Deputatilor, suparat ca acesta evita sa raspunda la intrebari. Adrian Dita, presedintele arbitrului telecom (ANCOM), autoritate care reglementeaza piata de 4 miliarde de euro a telecomunicatiilor, a fost audiat din nou marti dupa-amiza in Comisiile de specialitate din Parlament in legatura cu reorganizarea fulger facuta de acesta, concedierea mai multor experti cu zeci de ani de experienta in telecomunicatii si detasarea in ANCOM a unor angajati de la Posta sau SNR, companii reglementate chiar de catre ANCOM. Comisiile au avut cvorum fiind prezenti inclusiv senatori si deputati de la Guvernarea PSD-ALDE. Adrian Dita a mai fost audiat in aceste Comisii in data de 27 septembrie, cand Daniel Zamfir (PNL), presedintele Comisiei Economice din Senat si Catalin Drula (USR), presedintele comisiei IT din Camera Deputatilor i-au cerut demisia pe motiv ca ar fi pus in pericol functionarea autoritatii, prin reorganizarea fulger demarata in primele trei saptamani de cand a preluat conducerea institutiei. Autoritatea va plati salarii compensatorii in valoare de 1,5 milioane lei catre cinci angajati carora li s-au desfacut contractele de munca pentru ca nu au acceptat posturile propuse de Adrian Dita pentru a ramane in institutie. Parlamentarii PSD au lipsit insa atunci de la audierea lui Adrian Dita, numit la conducerea ANCOM, in Guvernul Grindeanu.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22061383-video-seful-arbitrului-telecom-adrian-dita-audiat-din-nou-parlament-cum-suparat-dita-parlamentari-nu-putut-vota-acestia-raportul-demiterii-sale.htm

Cel de-al doilea sezon al serialului ”Din culisele scientologiei, cu Leah Remini”, difuzat de Crime + Investigation
Cel de-al doilea sezon al serialului documentar ”Din culisele scientologiei, cu Leah Remini”, nominalizat la premiile Emmy, va fi difuzat în exclusivitate în fiecare miercuri, de la ora 23.00, începând cu 18 octombrie, de Crime + Investigation. Noul sezon din documentarul “Din culisele scientologiei, cu Leah Remini” va continua să ofere o voce victimelor Bisericii Scientologice, în ciuda încercărilor publice de a-i discredita. În fiecare din cele 10 episoade, Leah Remini va explora experienţele trăite de foşti membri din biserică şi familiile lor prin intermediul unor întâlniri şi interviuri realizate de actriţă. În cadrul acestora vor ieşi la iveală poveşti despre modul în care practicile dăunătoare ale bisericii i-au afectat pe foşti scientologi chiar şi la mult timp după ce au părăsit organizaţia, informează Crime + Investigation.
https://www.news.ro/cultura-media/cel-de-al-doilea-sezon-al-serialului-din-culisele-scientologiei-cu-leah-remini-difuzat-de-crime-investigation-1922403318252017101417338195

Sezonul al doilea „Ozzy and Jack World Detour” va avea premiera în luna noiembrie
Sezonul al doilea „Ozzy and Jack World Detour”, care a fost filmat în primăvara acestui an, va avea premiera pe 8 noiembrie, la postul A&E. Ozzy Osbourne şi fiul său, Jack, vor străbate America: „Tata şi cu mine vom călători cu maşina prin toată America, din Florida în Alaska”. Serialul „Ozzy and Jack's World Detour” a avut premiera, la History Channel, pe 11 octombrie 2016. Primul sezon a avut 10 episoade şi i-a urmărit pe cei doi protagonişti la Muntele Rushmore, complexul neolitic Stonehenge, în localitatea Roswell (statul New Mexico), de unde se presupune că au fost recuperate resturile unei nave extraterestre alături de trupurile unor extratereştri, în Cuba, teritoriu unde zeci de ani accesul americanilor a fost restricţionat, şi în Alamo din San Antonio, unde muzicianul britanic a fost arestat pentru că a urinat în public.
https://www.news.ro/cultura-media/sezonul-al-doilea-ozzy-and-jack-world-detour-va-avea-premiera-in-luna-noiembrie-video-1922405719002017100717339524

Redactia Romania libera se injumatateste: preavizele majoritatii sefilor demisionari se incheie maine / Ziarul nu mai are sectie de investigatii
Editia de weekend a cotidianului Romania libera, care va aparea pe piata vineri, va fi ultima realizata in formula de pana acum a redactiei. Maine expira preavizele celor mai multi dintre sefii care si-au anuntat demisia la inceputul acestei luni, exceptie facand directorul editorial Sabin Orcan si redactorul-sef Razvan Chiruta. Din informatiile HotNews.ro, ziarul va trebui facut, incepand cu editia de luni, cu aproximativ jumatate din redactie si nu mai avea resurse umane pentru investigatii. Pe 3 octombrie, intreaga echipa de conducere de la Romania libera si-a anuntat demisia, ca reactie la planurile patronului, Alexander Adamescu, de a face restructurari masive, vizat fiind inclusiv directorul editorial Sabin Orcan. Din informatiile HotNews.ro, dupa un preaviz de doua saptamani, astazi e ultima zi de lucru pentru toti sefii, cu exceptia lui Orcan si a lui Chiruta. Contactat de HotNews.ro, redactorul-sef a confirmat ca el si Sabin Orcan vor mai lucra pana in decembrie, cand le expira preavizul. Chiruta a spus ca "cea mai mare problema din acest moment, pentru redactie, este ca nu mai exista sectia de investigatii". Conform surselor HotNews.ro, acum pleaca din echipa sapte sau opt oameni, inclusiv redactorul-sef adjunct Catalin Prisacariu si senior editorii Petre Badica, Mihai Duta, Sabina Fati, Mircea Marian. Dintre editorialistii externi, va continua sa mai scrie unul singur din cinci. Iar redactia va trebui sa realizeze cele 16 pagini zilnice cu 6 reporteri, 2 corespondenti si 3 colaboratori.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22062371-redactia-romania-libera-injumatateste-preavizele-majoritatii-sefilor-demisionari-incheie-maine-ziarul-nu-mai-are-sectie-investigatii.htm

Solistul trupei „Omul cu şobolani“ va avea o emisiune la radio. Despre ce este vorba şi când va fi difuzată
Un nou nume din industria muzicală se alătură Radio Guerrilla. Dan Amariei, solistul trupei Omul cu Şobolani, va prezenta o emisiune rock, de săptămâna viitoare. Dan Amariei, solistul trupei Omul cu Şobolani, va prezenta o emisiune rock, „Piticu’ Dejun“, de săptămâna viitoare, scrie Pagina de Media.   Emisiunea „Piticu’ Dejun“, produsă de Dragoş Mihăilă, va începe din 23 octombrie şi va fi difuzată în fiecare zi de luni,  de la 21.00.    „Va fi un soi de mic dejun mai tembel, asa, de seară“, mărturiseşte Dan Amariei, pe pagina de Facebook Radio Guerrilla.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/solistul-trupei-rock-omul-sobolani-prezenta-emisiune-radio-despre-vorba-difuzata-1_59e7953f5ab6550cb840c60d/index.html

AUDIENŢE. Voiculescu la România TV, peste Gâdea la Antena 3
„Îmi cer scuze față de colegii tăi de la Antena 3, că în loc să le dau lor primul interviu după pușcărie, vi-l dau vouă”, i-a spus Dan Voiculescu jurnalistei România TV, în interviul de marți seara. Avea și de ce să le ceară scuze. I-a bătut în audiență. România TV a fost peste televiziunea de știri a Intact cu primul interviu acordat de mogul după ieșirea din închisoare. De ce România TV? Dan Voiculescu a argumentat, în câteva cuvinte: „Pentru că v-ați orientat și felicitări”. N-a detaliat ce înseamnă că s-au „orientat”. Cum s-a descurcat România TV în audiențe? A fost peste rivalul Antena 3. În cele 15 minute, cât a durat interviul, România TV a avut peste jumătate de milion de telespectatori la nivelul național, peste Antena 3, care pe același interval era urmărită de 400.000 de persoane.   Diferența dintre cele două posturi s-a simțit și la orașe, unde pe România TV erau 335.000 de persoane, în timp ce pe Antena 3 erau în jur de 250.000. Pe publicul comercial, Antena 3 a fost a treia televiziune de știri, cu cifre la jumătate față de România TV. Postul fondat de Dan Voiculescu a fost depășit și de Realitatea TV.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/audiente-voiculescu-la-romania-tv-peste-gadea-la-antena-3

Pro TV a fost lider absolut de audienţă, miercuri seară, cu emisiunile ”Visuri la cheie” şi ”Pe bune?!”
Televiziunea Pro TV a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, miercuri seară, cu emisiunile ”Visuri la cheie” şi ”Pe bune?!”, care au fost urmărite de peste 1,9 milioane de telespectatori, respectiv peste 900.000 de telespectatori la nivel naţional.
https://www.news.ro/cultura-media/pro-tv-a-fost-lider-absolut-de-audienta-miercuri-seara-cu-emisiunile-visuri-la-cheie-si-pe-bune-1922414619132017101117339931

Emisiunea „Chefi la cuţite”, difuzată de Antena 1, marţi seară, a fost lider absolut de audienţă
Emisiunea „Chefi la cuţite” a fost lider de audienţă pe toate categoriile de public, marţi seară, şi a fost urmărită de peste 1,7 milioane de telespectatori la nivel naţional, pe întregul interval orar în care a fost difuzată de Antena 1, 20.00 - 23.03.
https://www.news.ro/cultura-media/emisiunea-chefi-la-cutite-difuzata-de-antena-1-marti-seara-a-fost-lider-absolut-de-audienta-1922410618452017101517338532

IT...ONLINE...MOBILE...
Dorin Pena, Cisco: Proiectele de digitalizare din public sau privat pot scoate industria IT&C din zona serviciilor cu valoare adăugată mică
Piaţa locală de IT şi comunicaţii are nevoie de proiecte complexe de digitalizare, derulate de sectorul public şi de companii private, care să scoată industria din modelul de creştere bazat pe furnizarea de servicii cu o valoare adăugată mică. „Potenţialul este foarte mare şi cred că este necesar un declic, care să susţină şi alte motoare de creştere în IT&C din România, faţă de cele care oferă în momentul acesta servicii cu o valoare adăugată mai mică. Deci este nevoie de un declic care să ducă la proiecte complexe, să ducă la digitalizarea companiilor şi a sectorului public din România”, a declarat în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii de business ZF Live Dorin Pena, general manager al subsidiarei locale a gigantului american Cisco, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente şi servicii de reţelistică.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/dorin-pena-cisco-proiectele-de-digitalizare-din-public-sau-privat-pot-scoate-industria-it-c-din-zona-serviciilor-cu-valoare-adaugata-mica-16773571

Planul polonezilor de la Alior Bank: Vrem să ajungem la 500.000 de clienţi împreună cu Telekom pe piaţa din România
Telekom România şi Alior Bank au lansat pe piaţa locală servicii bancare digitale sub umbrela Telekom Banking, care includ pentru moment doar conturi curente, carduri de debit şi servicii de schimb valutar. Noua entitate mizează pe gradul mare de acoperire a serviciilor internet, fixe şi mobile, precum şi pe rata ridicată de penetrare a smartphone-urilor în România. Banca Alior din Polonia, fondată în 2008 de grupul italian Carlo Tassara, a încheiat un par­teneriat cu operatorul Telekom România pentru a oferi servicii bancare digitală pe piaţa locală, ţinta sa fiind de a atrage jumătate de milion clienţi în decurs de patru ani pentru Telekom Banking – entitatea locală sub care vor fi furnizate serviciile financiare. Astfel, România devine a doua piaţă în care Alior Bank se aliază cu Deutsche Telekom pentru a lansa servicii bancare digitale, după Polonia, iar Telekom România este primul operator de comunicaţii care intră pe segmentul bancar.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/planul-polonezilor-de-la-alior-bank-vrem-sa-ajungem-la-500-000-de-clienti-impreuna-cu-telekom-pe-piata-din-romania-16773564

Platforma Spotify va fi lansată oficial în România
Spotify, serviciu online de video streaming prezent în 60 de țări, va fi disponibil și în România, anunță Cristi Manafu pe blogul personal. Conform sursei citate, Spotify va fi lansat pe 28 noiembrie, iar publicitatea pentru această platformă va fi vândută la noi de agenția Httpool.  Spotify este disponibil în două versiuni: una gratuită (care va conţine și reclame) și o variantă premium.  Spotify este un serviciu online de music streaming, utilizat de aproximativ 140 de milioane din peste 60 de ţări. Acesta a fost lansat în urmă cu 9 ani în Suedia.
https://www.paginademedia.ro/2017/10/platforma-spotify-va-fi-lansata-oficial-in-romania
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL