×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 30.11.2017 13:48:41

CNA-BUGET 2018 / CNA are un proiect de buget de 11,1 milioane de lei pentru anul viitor



București (MEDIA EXPRES) / 29 nov 2017 / CNA are un buget de 11,1 milioane de lei pe 2018, față 9,4 milioane conform execuției preliminare pe anul în curs, reprezentând o creștere de aproximativ 15%, potrivit proiectului de buget publicat de Ministerul finanțelor la 29 noiembrie.

Din totalul sumei 9,9 milioane de lei sunt destinate salariilor și 1,1 milioane pentru bunuri și servicii, inclusiv investiții.

CNA își propune la capitolul „Active nefinanciare”, în domeniul investițiilor, să desfășoare anul viitor programul “Gestionarea bazei de date Licențe Consiliul National al Audiovizualului“, pentru proiectarea, implementarea și întreținerea unui sistem informatic care are ca scop “ținerea unei evidențe a licentelor audiovizuale și a deciziilor de autorizare audiovizuală acordate pentru difuzarea serviciilor de programe radio și tv. precum și a avizelor de retransmisie a serviciilor de programe prin rețele de comunicații electronice și avizelor de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere și achiziționarea software-ului antivirus necesar stațiilor de lucru utilizate”.

Proiectul de buget al CNA include o serie de informații de detaliu, cum este de exemplu costul monitorizării programelor de televiziune și radio. Astfel, în 2016, costul mediu pentru captarea, înregistrarea și arhivarea unui post de radio sau televiziune a fost de puțin peste 5.000 de lei la un număr de 47 de radiouri și televiziuni înregistrate, cu stocarea informațiilor timp de 60 de zile și înregistrarea continuă timp de 24 de ore / zi. În 2017 costul mediu a scăzut aproape la jumătate, la 2.620 lei, în aceleași condiții și pentru anul viitor se preconizează o scădere a costurilor la 600 de lei pentru 50 de televiziuni și radiouri monitorizate.

Bugetul CNA detaliază și costul mediul al inspecțiilor pe care autoritatea le face de-a lungul unui an pentru „creșterea calității programelor prin accentuarea concurenței între titularii de licențe; creșterea responsabilității operatorilor din domeniul audiovizual; aducerea la îndeplinire a somațiilor de intrare în legalitate adresate de Consiliu radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii”. În anii 2016, 2017 și 2018 costul mediu pe control efectuat este estimat la 10 de lei, cu un număr de controale însă în creștere, de 1.668 în 2016, 1.924 în 2017 și un număr preconizat de 2.000 de controale în 2018.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL