×

Revista presei -- Data și ora publicării: 05.01.2018 14:32:24

REVISTA PRESEI / 5 ian 2017 /




AUDIENȚE TV 2017. Posturile TV după media pe zi. Pro TV, în creștere. Antena 1, fără Mireasă pentru fiul meu, în scădere
Secrete din culise. Am fost la Revelionul lui Negru. Ce nu s-a văzut la televizor
Telekom speră să facă 62 mil. euro din averea imobiliară din perioada de glorie a Romtelecom
Fanii Game of Thrones mai au de aşteptat un an până la următorul sezon: HBO a anunţat că următoarele noile vor fi lansate abia în 2019
Una dintre companiile Vodafone din România va plăti dividende de 6,5 mil. lei
Ce fac giganţii americani cu banii din conturile externe: Apple repatriază cash de peste 200 mld. $ cu care ar putea cumpăra Netflix sau Disney
Microsoft se uită în piaţă după 20.000 mp de birouri pentru a-şi consolida sediul din Bucureşti
Intrarom și Siveco Romania atacă în instanță Consiliul Concurenței
Antena 1 confirmă: Cosmin Seleşi îl înlocuieşte pe Dan Bittman la „Aici eu sunt vedeta“. Ce a declarat actorul


AUDIENȚE TV 2017. Posturile TV după media pe zi. Pro TV, în creștere. Antena 1, fără Mireasă pentru fiul meu, în scădere

AUDIENȚE după media zilnică. A fost un an bun pentru Pro TV și după media audiențelor pe întreaga zi. Pe de altă parte, cifrele Antenei 1 au înregistrat scăderi pe toate cele trei targeturi. Cel mai probabil tronsoanele din prima parte a zilei au „slăbit” după ce postul a renunțat la reality-show-ul Mireasă pentru fiul meu. NAȚIONAL. Distanța dintre Pro TV și Antena 1 a crescut în 2017 față de 2016, după media pe zi. Pro TV, liderul audiențelor, a câștigat audiență în 2017 față de 2016. Pe de altă parte, Antena 1, a doua televiziune la nivel național după media zilnică, a scăzut. Cel mai probabil, scoaterea emisiunii Mireasă pentru fiul meu, s-a simțit în audiența zilnică. Peste 575.000 de privitori era media zilnică a Antenei 1 în 2016. Un an mai târziu, postul a ajuns la 475.000. Scădere de la un an la altul și pentru Kanal D, dar ceva mai mică decât în cazul Antenei 1. După media pe zi, la nivel național, România TV a fost a patra televiziune și în 2016 și în 2017. Televiziunea de știri a avut și o creștere a mediei de telespectatori - 256.000 de persoane - și s-a distanțat de rivalul Antena 3. URBAN. Și la orașe podiumul rămâne neschimbat: Pro TV, urmat de Antena 1 și de Kanal D. Pro TV a crescut ușor de la un an la altul, ajungând la o medie de aproape 380.000 de orășeni, în fiecare minut de difuzare. Antena 1 a fost în coborâre de la 295.000, media în 2016, la 240.000. Noutatea la orașe este România TV care a urcat peste Antena 3, dar la mică distanță.

https://www.paginademedia.ro/2018/01/audiente-tv-posturile-tv-dupa-media-pe-zi-in-2017

Secrete din culise. Am fost la Revelionul lui Negru. Ce nu s-a văzut la televizor

În culise. Cum poți să spui La mulți ani cu multe săptămâni înainte de Revelion? Cum îi faci pe invitați să simtă Revelionul? "Am avut invitați care după două zile de filmări plecau spunându-și La mulți ani! Și filmam în noiembrie, chiar și în octombrie," povestește Dan Negru. Am fost la mijlocul lui decembrie la filmările pentru Revelionul Starurilor cu Dan Negru și vă prezentăm culisele producției care s-a difuzat pe Antena 1 în noaptea dintre ani. Ce am văzut, după aproape zece ore petrecute acolo? Prima parte: În care Dan Negru este ghidul în culisele Revelionului. Aflăm de ce e importantă poarta, mergem la machiaj, în tabăra băieților și în camera fetelor. Plus un truc de Revelion: De ce trebuie să fie gradenele incomode. VIDEO 2: În care vedem vedetele altfel decât s-au văzut la televizor. Vedem, de fapt, ce nu s-a vpzut la televizor.

https://www.paginademedia.ro/2018/01/video-in-culise-revelionul-starurilor-2018-cu-dan-negru

Telekom speră să facă 62 mil. euro din averea imobiliară din perioada de glorie a Romtelecom

Grupul Telekom România, format din fostele companii Cosmote şi Romtelecom, a înregistrat în al treilea trimestru din 2017 venituri totale în valoare de 240 milioane de euro. Grupul Telekom România, cel mai mare furnizor de servicii de telefonie fixă şi mobilă de pe piaţă, a scos la vânzare 97 de terenuri şi clădiri din averea imobilară acumulată în perioada de glorie de fostul monopol din telefonia fixă Romtelecom, pentru care speră să obţină o sumă totală de peste 62 mil. euro, apropiată de încasările pe care compania de servicii fixe le are la nivelul unui trimestru de la clienţii de retail. Vânzarea de proprietăţi intrate în portofoliul Romtelecom pe când compania domina piaţa locală de telecomunicaţii iar telefonia mobilă nu părea un serviciu ameninţător pentru comunicaţiile fixe a ajutat grupul şi în ultimii ani să îşi echilibreze balanţa financiară şi să anunţe rezultate mai bune decât cele care ar fi fost generate strict de vânzarea de servicii de comunicaţii.

http://www.zf.ro/business-hi-tech/telekom-spera-sa-faca-62-mil-euro-din-averea-imobiliara-din-perioada-de-glorie-a-romtelecom-16916958

Fanii Game of Thrones mai au de aşteptat un an până la următorul sezon: HBO a anunţat că următoarele noile vor fi lansate abia în 2019

Al optulea şi ultim sezon al serialului TV "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" va fi difuzat pe micile ecrane în 2019, a anunţat producătorul seriei de succes, postul HBO, care nu a precizat, însă, şi luna în care este programată premiera, transmite Reuters. Ultimele şase episoade ale serialului vor fi difuzate la mai mult de un an de la încheierea sezonului al şaptelea. Serialul este cel mai mare succes al postului HBO, cu aproximativ 30 de milioane de telespectatori în SUA şi o armată de fani la nivel mondial. Sezonul final va dezvălui familia de războinici care va câştiga controlul asupra Tronului de Fier din cele şapte Regate din Westeros. Producţia pentru acest ultim sezon a început în octombrie 2017 şi va continua până la jumătatea acestui an. Directorul de programe de la HBO, Casey Bloys, a spus că vor fi filmate mai multe finaluri pentru a evita eventualele scurgeri de informaţii. Creatorii show-ului, David Benioff şi D.B. Weiss, au declarat pentru site-ul Entertainment Weekly, în 2016, că doresc să realizeze un final al serialului cât mai spectaculos posibil.

http://www.zf.ro/business-international/fanii-game-of-thrones-mai-au-de-asteptat-un-an-pana-la-urmatorul-sezon-hbo-a-anuntat-ca-urmatoarele-noile-vor-fi-lansate-abia-in-2019-16917247

Una dintre companiile Vodafone din România va plăti dividende de 6,5 mil. lei

Vodafone este al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, cu afaceri de 3,5 mld. lei (778 mil. euro) în 2016. Vodafone Technologies România SRL, companie care operează un centru de servicii şi suport IT pentru subsidiara locală a grupului britanic de telefonie mobilă, va plăti dividende nete de 6,5 milioane de lei (1,4 mil. euro) din profitul net îregistrat în perioada 2015-2017, conform unei decizii luate de Adunarea Generală a Acţionarilor, publicate recent în Monitorul Oficial. „Dividendele declarate şi care se vor distribui Asociaţilor societăţii au valoarea de 5.511.586 lei, reprezentând profitul net pentru perioada 1 aprilie 2016 - 31 martie 2017. Profitul net nedistribuit din anul fiscal precedent 1 aprilie 2015 - 31 martie 2016, va fi distribuit asociaţilor societăţii tot cu titlu de dividende, valoarea acestuia fiind de 1.002.047 lei”, conform documentului menţionat.

http://www.zf.ro/business-hi-tech/una-dintre-companiile-vodafone-din-romania-va-plati-dividende-de-6-5-mil-lei-16916960

Ce fac giganţii americani cu banii din conturile externe: Apple repatriază cash de peste 200 mld. $ cu care ar putea cumpăra Netflix sau Disney

Gigantul american Apple se pregăteşte încă din 2016 să repatrieze peste 200 mld. dolari obţinuţi pe pieţele străine, în condiţiile în care anul trecut taxa pentru repatrierea profiturilor a scăzut la 15,5%, acesta putând folosi suma uriaşă de bani pentru achiziţii. Practic, Apple îşi poate transfera acum profiturile din străinătate în SUA la un discount de aproape 20%, scrie portalul venturebeat.com. Astfel, în condiţiile în care Apple o să aibă cu circa 250 mld. dolari mai mult cash, majoritatea analiştilor se aşteaptă ca gigantul să facă o achiziţie grandioasă, cu toate că până în prezent strategia sa a fost de a face investiţii de mici dimensiuni. Deşi există posibilitatea ca Apple să nu realizeze o investiţie de dimensiuni mari, conform istoricului său de achiziţii, Tim Cook, CEO al companiei, a spus anul trecut că „nu există o dimensiune prea mare pentru ei dacă este vorba strict de raportarea la dimensiune, fiind mai importantă valoarea strategică a companiei în cauză”. În mai anul trecut, analiştii Citi au menţionat Netflix şi Disney ca fiind principalele ţinte de achiziţie ale Apple, speculaţiile fiind realuate săptămâna aceasta. Potrivit Citi, probabilitatea ca Apple să cumpere Netflix este de 40%, cu un impact asupra preţului acţiunilor gigantului american pe bursă să crească cu 5-10%, în timp ce Disney s-a situat pe locul doi cu 25%, dar cu un impact de 15-25% asupra preţului acţiunilor.

http://www.zf.ro/business-hi-tech/ce-fac-gigantii-americani-cu-banii-din-conturile-externe-apple-repatriaza-cash-de-peste-200-mld-s-cu-care-ar-putea-cumpara-netflix-sau-disney-16916944

Microsoft se uită în piaţă după 20.000 mp de birouri pentru a-şi consolida sediul din Bucureşti

Gigantul Microsoft ia în calcul consolidarea birourilor din Bucureşti într-un nou sediu, potrivit datelor din piaţă, iar miza o reprezintă 20.000 mp de spaţii de birouri pentru care chiria anuală ar ajunge la cel puţin 3 mil. euro. Microsoft doreşte un sediu nou care să dispună de acces rapid către o staţie de metrou şi vizează proiectele din jurul Politehnicii, adică zona Orhideea, Grozăveşti, Iuliu Maniu, dar şi Timpuri Noi pentru a putea recruta rapid din rândul absolvenţilor, potrivit surselor citate. Mai mult, 20.000 mp de birouri ar reprezenta suficient spaţiu pentru cel puţin 2.000 - 2.500 de angajaţi, adică dublu faţă de cât au în prezent. Oficialii Microsoft nu au dorit să confirme sau să infirme informaţiile, dar au subliniat că analizează în permanenţă confortul angajaţilor.

http://www.zf.ro/companii/microsoft-se-uita-in-piata-dupa-20-000-mp-de-birouri-pentru-a-si-consolida-sediul-din-bucuresti-16916992

Intrarom și Siveco Romania atacă în instanță Consiliul Concurenței

Intrarom și Siveco Romania au contestat amenzile primite de la Consiliul Concurenței în iulie anul trecut, sancțiuni motivate atunci prin trucarea unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic. Amenda a fost recent prilej de dispută pentru noul contract APIA, cu reclamații care au ajuns la ANI. Intrarom a fost amendată cu 2.125.796,48 lei, iar Siveco România, cu 5.883.899,07 lei.

https://www.profit.ro/stiri/intrarom-si-siveco-romania-ataca-in-instanta-consiliul-concurentei-17551083

Antena 1 confirmă: Cosmin Seleşi îl înlocuieşte pe Dan Bittman la „Aici eu sunt vedeta“. Ce a declarat actorul

Noul sezon al show-ului „Aici eu sunt vedeta“ va avea un nou prezentator, după ce postul Antena 1 a anunţat în urmă cu ceva timp că urmează să-l înlocuiască pe Dan Bittman. Astfel, Antena 1 a anunţat oficial înlocuirea lui Dan Bittman cu actorul şi prezentatorul TV Cosmin Seleşi (40 de ani). În show-ul „Aici eu sunt vedeta“ secretele, fobiile, stângăciile şi tabieturile vedetelor sunt dezvăluite de propriii lor copii, într-o competiţie amuzantă. Cei mici fac aici echipă cu mama sau tata pentru o cauză nobilă, căci premiul pe care îl obţine echipa câştigătoare va fi donat unor oameni aflaţi în nevoie. Primul sezon al emisiunii a fost prezentat de Dan Bittman (55 de ani), care a evitat să detalieze ruperea de Antena 1, precizând că despărţirea a fost „mutuală“, notează Pagina de Media. Cosmin Seleşi s-a arătat încântat de noua colaborare şi precizează că filmările au început deja pentru emisiunea de la Antena 1.

http://adevarul.ro/entertainment/tv/antena-1-confirma-cosmin-selesi-inlocuieste-dan-bittman-aici-vedeta-declarat-actorul-foto-1_5a4e4e08d7af743f8d0a0a07/index.html
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL