×

Programe TV -- Data și ora publicării: 17.01.2018 14:29:30

CARTOON NETWORK-PREMIERĂ-PROIECT EDUCAȚIONAL / Cartoon Network promovează un nou serial prin asocierea cu un proiect educațional



București (MEDIA EXPRES) / 17 ian 2018 / Cartoon Network a anunțat lansarea unui nou serial de comedie, “Aventurile bravului prinţ Ivandoe”, noua animaţie începând de luni, 22 ianuarie, de la ora 17.35.

Serialul are 10 episoade a câte 3 minute și urmăreşte aventurile tânărului prinţ al pădurii, Ivandoe, şi ale prietenului său, Bert. Ivandoe începe o aventură epică, descoperind zone noi și misterioase ale pădurii, precum și o serie de creaturi ciudate.

Lansarea serialului este însoțită de un proiect educaţional derulat împreună cu Asociația Parcul Național Văcărești. Acesta se adresează elevilor din școlile și entitățile after-school din București și urmărește să îi familiarizeze cu universul păsărilor și al animalelor care își au casa în arealul Văcărești.

Proiectul se înscrie în linia generală a serialului, care îi poartă pe protagoniști în călătorii pentru a descoperi locuri noi. Pentru clasele participante la proiect vor fi organizate vizite cu ghizi specializati în Parcul Natural, iar elevii își vor putea testa cunoștințele dobândite despre lumea păsărilor pe platforma Clopotel.ro.

În plus, clasele și elevii vor fi invitați să participe la un concurs cu idei pentru dezvoltarea Parcului Natural Văcărești, în urma căruia Cartoon Network va acorda premii în rechizite și materiale didactice.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL