×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 25.01.2018 16:22:57

FONDURI NERAMBURSABILE-CABLU-FINANȚARE / Dezvoltarea rețelelor de comunicații în bandă largă la sate va primi fonduri de peste 65,2 milioane de euro



București (MEDIA EXPRES) / 25 ian 2018 / Cabliștii și companiile de internet ar putea primi un ajutor de câte 500 de euro pentru conectarea fiecărei gospodării din mediul rural la servicii de internet (și televiziune), din lista localităților defavorizate, întocmită recent de către ANCOM, dacă Ghidul solicitantului pentru care consultarea s-a încheiat la 22 ianuarie va rămâne nemodificat.

Statul român plănuiește să lanseze în februarie 2018 apelul de proiecte pentru firmele de cablu și telecomunicații care vor primi fonduri totale de 65,2 milioane de euro, proveniți din finanțare europeană și de la Buget, pentru extinderea rețelelor de comunicații cu viteze de peste 30Mbps, în zonele rurale care în prezent nu au acoperire, potrivit unui calendar publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene.

Apelul de proiecte se va închide în decembrie 2018 și banii vor fi dați ca ajutor de stat și finanțare europeană cu un maxim de 500 de euro pe fiecare gospodărie conectată (dintre care 475 de euro din fonduri europene și 25 de euro de la Buget).

Rata de cofinanțare a proiectului va fi de 90% în cazul IMM-urilor, 70% pentru intreprinderile mijlocii și 50% pentru intreprinderile mari.

Rețelele care vor fi construite cu bani europeni și de la stat vor intra în proprietatea companiilor care vor câștiga apelul de proiecte, inclusiv suportul fizic al rețelei (canalizare sau stîlpi), singura obligație fiind ca firmele mari să păstreze rețelele în funcțiune minimum 5 ani, iar companiile mici un minimum de 3 ani.

Finanțarea este eligibilă numai pentru ”zonele albe NGA” din România, situate în regiunile mai puţin dezvoltate (Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest). Proiectele se vor întocmi pe județe.

Tehnologiile avute în vedere pentru dezvoltarea infrastructurii NGA în România sunt:
• Tehnologii xDSL: VDSL, VDSL Advanced, Rețea HFC DOCSIS 3.0, DOCSIS 3.0
• Tehnologii FTTx: FTTB (Fibră până la clădire), FTTB – GPON (Fibră până în clădire - Rețea Optică Pasivă Gigabit), FTTH (Fibră până în casă), FTTN (Fibră până la noduri) și FTTC (Fibră până la Cabinet)
• Tehnologii Wireless: acces mobil Broadband: WiMAX, LTE advanced; satelit, în măsura în care poate atinge anumite obiective minime de calitate, cum sunt:
a. viteze de transfer (download) a datelor în regim „best effort” – minim 30 Mbps;
b. grad de disponibilitate a serviciului de acces la internet - > 99% din timpul serviciului
c. latența - ≤ 100ms, cu exceptia tehnologiei prin satelit, unde poate fi ≤ 700ms
d. jitter ≤ 50 ms

Calendarul lansărilor de proiecte care include și finanțarea pentru internet de mare viteză la sate se găsește la adresa: http://www.fonduri-ue.ro/calendar-lansari.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL