×

Editorial -- Data și ora publicării: 29.03.2018 15:54:04

AMAZON-DISNEY-EXCLUSIVITATE / Amazon Prime a anunțat primele exclusivități Disney



// de Mihai Pavelescu //
București (MEDIA EXPRES) / 29 mar 2018 / Presa internațională anunță că Amazon a cumpărat primele drepturi exclusive pentru țări din Europa, pentru două seriale Disney, în vreme ce rivalul Netflix va pierde probabil, de anul viitor, drepturile de difuzare pentru producțiile Disney, inclusiv titlurile Marvel.

Amazon a anunțat că lansează exclusiv două noi seriale în Prime Video, ca parte a unui nou contract cu Disney EMEA, primul fiind serialul SF cu mistere „The Crossing” , ce va fi lansat în Marea Britanie și Irlanda din 3 aprilie, și în Germania, Elveția, Italia și Austria din 27 aprilie.

“The Crossing” spune povestea unui grup de refugiați de peste 250 de ani din viitor, dintr-o țară răvășită de război, care caută azil într-un oraș din America.

De asemenea, serialul cu personaje Marvel „Cloak & Dagger” va fi lansat în Marea Britanie, Irlanda, Germania, Austria, Elveția, Franța și Italia în luna iunie, la o zi după premiera în SUA.

Serialul spune povestea a doi adolescenți care se trezesc cu puteri supranaturale.

Este prima oară când Amazon lucrează cu Disney cu exclusivități în distribuția online, notează presa internațională, după ce Disney a anunțat că și-a propus să lanseze propriul său serviciu de tip SVOD (video la cerere pe bază de abonament) anul viitor și nu a mai semnat continuarea contractului pentru prima opțiune la distribuție cu Netflix.

Atât Netflix, cât și Amazon Prime (sub denumirea Prime Video) sunt disponibile și în România, cu mențiunea însă că Prime Video are o ofertă de titluri semnificativ redusă pentru țara noastră, spre deosebire de serviciile pe care Amazon le oferă în țările dezvoltate din vestul Europei.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL