×

Programe TV -- Data și ora publicării: 08.10.2018 13:03:36

PAPRIKA-EMISIUNE NOUĂ / TV Paprika difuzează noua emisiune „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri”



București (MEDIA EXPRES) / 8 oct 2018 / Chef-ul de origine italiană Patrizia Paglieri revine pe micul ecran cu o nouă emisiune, din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 21:00, la TV Paprika.

Producția locală „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” face ca noua vedetă de la TV Paprika să i se alăture lui Antonio Passarelli.

Născută în Bahamas, Patrizia a copilărit în Italia, dar locuiește în România din 1992 și este cunoscută grație rolului de jurat în sezoanele 4 și 5 ale emisiunii „MasterChef”.

Emisiunea „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri” a fost filmată la sfârșitul acestei veri, în studioul TV Paprika din Ungaria, iar invitatul special al Patriziei este chiar fiul ei de 22 de ani, Francesco. Bazându-se pe ingrediente la îndemâna tuturor (de la busuioc, ciuperci de pădure, până la zmeură sau mălai), Patrizia gătește fusion, făcând o combinație între bucătăriile italiană, românească și internațională și oferindu-ne un rezultat spectaculos – rețete pline de culoare, rapide și gustoase.

Fiecare episod ne dezvăluie două rețete delicioase și este dat în reluare a doua zi, de la ora 11:00.

„Cred că emisiunea mi se potrivește, am acceptat propunerea TV Paprika pentru că în format am făcut exact ce iubesc să fac: am gătit. Am acceptat imediat și sunt foarte încântată de cum a ieșit produsul final, sper să placă și publicului. La filmări a fost super, pentru că am găsit la fața locului o echipă foarte, foarte simpatică și competentă, care m-a făcut să mă simt foarte bine și care mi-a ușurat munca”, povestește Patrizia.

Celelalte noutăți ale lunii octombrie, pe TV Paprika, sunt alte trei producții din 2018: „Jamie gătește italienește” - simpaticul chef britanic și mentorul său, Gennaro Contaldo, cutreieră însorita Sicilie și gătesc alături de diverse „nonne” – supereroii bucătăriei italiene, cu difuzare din 6 octombrie, în weekend, de la ora 16:00; „Hairy Bikers: Aventură mediteraneeană” - Si și Dave ajung, pe două roți în Italia, Sardinia, Corsica, Franța, Insulele Baleare și Spania, cu difuzare din 14 octombrie, în weekend, de la ora 19:00 și „Să gătim sănătos cu Pepe” - Peter Siska e îndrăgostit de bucătăria sănătoasă și ne învață rețetele lui, cu difuzare din 15 octombrie, de luni până vineri, de la ora 17:00.


TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singura televiziune dedicată gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika.

AMC Networks Internaţional – Europa Centrală, o unitate operaţională a AMC Networks Internaţional, este principala companie internaţională în domeniul difuzării şi distribuţiei de televiziuni cu accent pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. În prezent, AMCNI – Europa Centrală are în portofoliu 13 mărci de televiziune, din patru genuri diferite: sport - Sport1, Sport2, SportM, copii - Minimax, Megamax, divertisment - Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home şi film - AMC, Film Mania, Filmcafe şi Film+. Televiziunile sunt programate pentru limbajul, pieţele şi audienţele locale şi sunt disponibile pe numeroase platforme, inclusiv în format HD și la cerere, pe dispozitivele mobile.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL