×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 12.10.2018 14:10:38

NETCITY-ACCES-CONSULTARE PUBLICĂ / Condițiile tehnice și economice de acces la infrastructura Netcity în consultare publică



București (MEDIA EXPRES) / 12 oct 2018 / După tarifele propuse de ANCOM la începutul lunii octombrie pentru Netcity, autoritatea a lansat în consultare publică condițiile tehnice și economice în care se va realiza accesul la infrastructura acestei rețele, cu termen limită pentru observații până la 12 noiembrie 2018.

Proiectul de decizie pentru stabilirea și impunerea condițiilor tehnice și economice în care se realizează accesul la infrastructura fizică realizată de către societatea „NETCITY TELECOM” S.R.L. în baza contractului de concesiune nr. 4390/02.06.2008, încheiat cu Municipiul București poate fi consultat online la adresa http://www.ancom.org.ro/formdata-270-45-169, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la Registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.

„Prin acest proiect am urmărit ca accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la această infrastructură să se facă în mod transparent şi echitabil pentru a asigura o competiție corectă între operatori la nivelul capitalei. Decizia va avea caracter obligatoriu pentru dezvoltatorul proiectului”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Netcity are obligația să asigure accesul la infrastructură în condiții echivalente tuturor furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice care solicită sau beneficiază deja de acces la infrastructură, dacă aceștia se află în circumstanțe echivalente. În cazul în care dezvoltatorul acordă condiții mai favorabile unui furnizor, atunci are obligația să acorde aceleași condiții tuturor furnizorilor, pe baze nediscriminatorii. Totodată, Netcity are obligația să asigure acces la infrastructură cel puțin în aceleași condiții, inclusiv în ceea ce privește calitatea, cu cele pe care și le aplică sau pe care le aplică persoanelor juridice din același grup și să trateze în același interval de timp cererile de acces la infrastructură sau solicitările de informații transmise de furnizori.

Pentru respectarea principiului transparenței, dezvoltatorul proiectului are obligația de a publica pe pagina de internet informații generale privind amplasarea canalizației (lista străzilor și imobilele acoperite de rețea), termenul de soluționare a cererilor de acces și indicatorii de calitate pentru furnizarea serviciilor de acces.
Netcity are obligația de a publica și contractele cadru de acces la infrastructură fizică, realizate în conformitate cu prevederile deciziei ANCOM, precum și de a pune la dispoziție furnizorilor interesați un punct de contact în vederea gestionării cererilor de acces la infrastructura fizică și a oricăror solicitări de informații în acest sens.

Dezvoltatorul are la dispoziție un termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei ANCOM pentru a pune în acord contractele în vigoare cu dispozițiile deciziei.

Serviciile pe care dezvoltatorul este obligat să le pună la dispoziția furnizorilor interesați sunt serviciul de închiriere tubetă transport, serviciul de închiriere tubetă racord și serviciul de închiriere fibră optică neechipată branșament FTTB.

Contractele de acces la infrastructură dintre furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și Netcity se vor încheia în maxim 30 de zile de la primirea cererii de acces, iar în cazul modificării sau completării unui contract, termenul maxim de negociere este de 15 zile de la data primirii cererii.

Durata contractului de acces la infrastructură se stabilește prin negociere între părți și poate fi cuprinsă între 3 ani și 5 ani, în funcție de solicitarea furnizorului de rețele publice beneficiar.

Contractul de acces va trebui să prevadă posibilitatea ca un furnizor de rețele publice beneficiar să poată renunța la un element de infrastructură fizică după 1 an de la data închirierii respectivului element, fără a fi obligat la plata chiriei aferente perioadei rămase până la data încetării contractului de acces în raport cu respectivul element.

Proiectul de model de calculație a costurilor serviciilor de acces oferite furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pentru accesul la infrastructura fizică realizată în cadrul proiectului Netcity se află în proces de consultare publică până la data de 31 octombrie 2018. Mai multe informații cu privire la tarifele propuse de Autoritate pentru accesul la infrastructura Netcity sunt disponibile online la adresele: http://www.ancom.org.ro/ancom-consulta-tarifele-maxime-de-acces-la-re539eaua-netcity_6001 și http://www.ancom.org.ro/formdata-270-45-168.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL