×

Comunicaţii -- Data și ora publicării: 23.10.2018 10:39:52

RONOG5-STATISTICI / 250.000 de conexiuni de transmisie de programe audiovizuale au fost afectate de incidente



București (MEDIA EXPRES) / 23 oct 2018 / Un număr de 250.000 de conexiuni de transimise de programe audiovizuale prin cablu au fost afectate de incidente de securitate în cursul anului 2017, potrivit concluziilor unei prezentări susținută de Floriand Dragomir, Șef departament Reglementare Tehnică, Direcția Executivă Reglementare, ANCOM, în cadrul conferinței RONOG 5, care se desfășoară la Hotel Marriott la București marți, 23 octombrie.

Potrivit oficialului peste 67% din numărul de conexiuni fixe la internet din România, la finalul anului trecut, aveau viteze de peste 100Mbps, tehnologia XDSL fiind depășită. „Se investește în fibră optică, inclusiv pe last mile – FTPH – adică se investește în ce trebuie”, a spus Dragomir.

Incidentele de securitate au crescut cu 20% anul trecut față de 2016 darr numărul mediu de conexiuni afectate a scăzut cu 38%. Durata medie a unui incident de securitate în 2017 a fost de 8 ore și 49 de minute în 2017.

ANCOM a publicat marți, 23 octombrie datele statistice din NETOGRAF pentru semestrul I 2018, vitezele medii Orange fix au depășit vitezele RCS dar RCS susține că nu sunt reprezentative din cauza numărului diferit de teste, acestea fiind mult mai multe în cazul ultimei companii. Viteza medie de download pe piață a crescut cu 14% în 2018 cu o viteză medie de download de 134,03 Mbps.

Numărul de teste valide considerate în statistica ANCOM este de 142.453 cu 32,74% mai multe decât în semestrul II 2017.

Oficialul ANCOM a explicat că sunt mai mulți abonați RCS în piață și unele teste se fac în zone rurale și toate acestea pot afecta rezultatele statistice pe companie. Per total media pe furnizor este cea dată de rezultatele publicate.

În prezent Netograf nu face discriminări geografice, dar avem în vedere dezvoltări atât pe fix cât și pe mobil, dezvoltăm aplicații care vor îngloba aspecte legate de geografie. Măsurătoarea o face utilizatorul.

La rândul său, Varujan Pambuccian a spus în prezentarea sa din prima parte a zilei că în prezent sunt patru tehnologii care schimbă lumea astăzi, radical, la nivel de structură socială și chiar al ființei umane biologice: robotica, inteligență artificială, fabricație aditivă, tehnologie sintetică.

Interlanul este un fel de telecom de cooperativă, un proiect care a reușit, dar în prezent vorbim și de altfel de aplicații decât cele oferite de un telecom greoi.

Agricultura de precizie cu drone și tractoare conduse de la distanță a intrat și în România, a mai spus printre altele Pambuccian. Interlan ar putea lua legătura cu asociațiile de fermieri și să încerce un proiect care nu mai este despre creșterea vitezelor de transfer și să intre pe desțelenirea unui domeniu. Suntem followeri în general, dar lumea fermierilor e mai sensibilă la schimbări decât lumea orășenilor.

Inteligența artificială va înlocui meserii cum sunt programarea de outsourcing, contabilitatea, bucătarii, se pot culege chiar și strugurii cu roboți în prezent.

RONOG este o platformă destinată schimbului de idei într-un mod informal, concentrându-se asupra aspectelor tehnice care pot afecta Internetul. RONOG 5 reunește oameni care au aceleași interese în timp ce împărtășesc o diversitate de idei, experiențe și opinii. A cincea reuniune RONOG care se desfășoară la 23 octombrie 2018, la București, este organizată de InterLAN și are loc la Hotelul Marriott, reunind operatori de rețea, autorități de reglementare și reprezentanți ai guvernului.

InterLAN Internet Exchange este o platformă națională neutră de interconectare pentru schimbul de trafic de date și internet, cu puncte de prezență naționale în București, Constanța, Timișoara, Craiova, Arad, Cluj-Napoca și un punct de prezență internațional în Frankfurt, Germania. Infrastructura pusă la dispoziție de InterLAN permite mai multor rețele de a se interconecta în mod direct și de a face schimb liber de trafic. Acest lucru duce la utilizarea mai eficientă a conexiunilor de acces la internet ale fiecărui operator, determinând o scădere a costurilor și o creștere a calității serviciilor oferite. Prin platforma InterLAN Internet Exchange traficul agregat are zilnic vârfuri ce depășesc 130 Gbps.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL