×

Revista presei -- Data și ora publicării: 30.11.2018 15:36:15

REVISTA PRESEI / 30 nov 2018 /



Eurosport difuzează 29 de meciuri din Premier League, în perioada 30 noiembrie 2018 – 3 ianuarie 2019
TV Paprika și-a invitat prietenii la o cină la Palat
Studiu HISTORY: Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv în muzica românească
FĂRĂ PRECEDENT TVR cere presei să-și dezvăluie sursele în cazul articolelor despre banii pe care instituția publică i-a cheltuit
Tranzacție gigant pe piața media din România. Cel mai de succes radio local a fost vândut către Kanal D. Ce se va întâmpla cu vedetele televiziunii
Românii își vor putea porta numărul de telefon fix dintr-un judeţ în altul
TVR începe o anchetă internă privind divulgarea sumelor cheltuite pentru Cerbul de Aur 2018 şi va cere publicaţiilor să îşi dezvăluie sursele
Netflix a anulat serialul „Daredevil” după trei sezoane
Colecţie Google Earth şi noi imagini Street View, dedicate României
Ce ediţii speciale a pregătit TVR de Centenar: parada militară, comentată de Adelin Petrişor şi Constantin Spânu
AUDIENȚE. Oglindă, oglinjoară, cine are cel mai mare rating din țară? Las Fierbinți, peste Albă ca Zăpada
Digi World sărbătorește Centenarul cu o serie de documentare românești
Programe 1 decembrie la TV. Ce vor difuza principalele televiziuni de Ziua Națională a României
Microsoft România schimbă directorul de marketing şi operaţiuni
O fostă reprezentantă de vânzări Orange România, cu evaluări constant bune și șef interimar de magazin, dar concediată după certuri cu șeful ierarhic, obligă compania s-o reangajeze, plus salarii restante
ANCOM: Utilizatorii își vor putea porta numărul de telefon fix dintr-un județ în altul
Sezonul trei al serialului turcesc „Dragoste și ură” debutează la Kanal D, din 11 decembrie
Sărbătorește 100 de ani de România la Digi 24. Cum își modifică postul programele pe 1 și 2 decembrie
„Provocarea starurilor” are ediție specială de Centenar. Corina Chiriac și Margareta Pâslaru vor fi participa într-o emisiune de televiziune după mai bine de 20 de ani
Prima TV sărbătoreşte româneşte pe 1 Decembrie
De 1 decembrie, PRO TV pregătește un program deosebit. Aflați ce veți putea urmări!
Kanal D, în straie de sărbătoare, de Centenar. „Neam Unit”, programul special pregătit de postul de televiziune
Pe 1 decembrie, Știrile PRO TV sărbătoresc Centenarul Marii Uniri cu două ediții speciale
Dialog halucinant între Darius Vâlcov și un cunoscut moderator- 'Sunteți plătit de bănci?'
TV PAPRIKA SI-A INVITAT PRIETENII LA O CINA LA PALAT


...


Eurosport difuzează 29 de meciuri din Premier League, în perioada 30 noiembrie 2018 – 3 ianuarie 2019

Începând de vineri, 30 noiembrie, Premier League intră în sărbătoare pe Eurosport 1. Vor fi transmise 29 de meciuri din campionatul de fotbal al Angliei, în decurs de o lună. Transmisiunile vor avea loc chiar și a doua zi de Crăciun și de Anul Nou. Opt etape ale campioantului englez de fotbal sunt programate a se juca în următoarele cinci săptămâni, derby-uri precum: Manchester United v Arsenal, Chelsea v Manchester City sau Liverpool v Arsenal putând fi urmărite în luna decembrie. Perioada se încheie cu partida dintre cele mai în formă echipe ale momentului, rivalele la titlu Manchester City și Liverpool, joi, pe 3 ianuarie 2019. Cardiff și Wolverhampton deschid balul vineri, 30 noiembrie, la ora 22:00, urmând ca pe parcursul lunii decembrie Eurosport 1 să transmită câte un meci în fiecare interval orar în care se joacă în Premier League, cu excepția zilelor de duminică.
https://www.forbes.ro/eurosport-difuzeaza-29-de-meciuri-din-premier-league-perioada-30-noiembrie-2018-3-ianuarie-2019-130032

TV Paprika și-a invitat prietenii la o cină la Palat

La finalul lunii noiembrie, Antonio Passarelli și-a inaugurat noul meniu de la Palatul Știrbey (Buftea), invitând la masă prieteni apropiați, presa offline și online. Invitații speciali ai serii au fost chef Victor Melian și fiul lui Antonio (Michael), care s-a alăturat echipei de maeștri-bucătari de la palat, pentru a găti câteva preparate din meniul care poartă semnătura tatălui său. La fața locului, s-au servit patru feluri din noul meniu: terină de foie gras cu chutney de mere și sos de zmeură, file de lup de mare cu vinete confiate, bourguignonne de vită pe tagliatelle cu aromă de trufe și aspic de portocale, frișcă cu sambuca și cremă de zabaione. Deși cele mai noi preparate semnate de chef-ul TV Paprika au denumiri lungi, plating ochios și arome altfel, Antonio spune că „să fii bucătar înseamnă să lucrezi cu suflet”, fără a-ți da aere de mare maestru. „Meniul a fost extrem de greu de făcut, pentru că nu puteam să fac o bucătărie italiană, nici una românească, așa cum era când am venit eu (mici, cocoșei și mai știu eu ce) și atunci ne-am gândit ce ar mânca un boier nobil de suflet – atenție, nu de bani, de suflet! Un altfel de meniu”, a explicat Antonio. De-a lungul serii cu arome culinare, cei 30 de invitați au descoperit cum se prepară sosul bechamel, au aflat povești din Livorno și care dintre emisiunile TV Paprika este preferata gazdei: „Rețete din bucătăria bunicii, cu Antonio Passarelli” (lansată în 2015). „Alături de TV Paprika am trăit experiențele cele mai frumoase din viața mea! Emisiunea cu bunicuțele, în care călătoream în toată România și găteam cu ele, mi-a rămas la inimă: ce am putut să învăț, ce gusturi am putut să găsesc în România… incredibil! Se mănâncă și cu ochii, sunt de acord, dar eu sunt adeptul bucătăriei ca acasă la mama. Poate că mâncarea ei nu era cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, dar avea un gust care te dădea pe spate”, a povestit Antonio.
https://www.prwave.ro/tv-paprika-si-a-invitat-prietenii-la-o-cina-la-palat/

Studiu HISTORY: Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv în muzica românească

Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv asupra muzicii românești din ultimii 100 de ani, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune HISTORY. Conform studiului, topul personalităților din muzica românească a ultimilor 100 de ani este dominat de George Enescu (57,1%), urmat la o distanță considerabilă de Maria Tănase (14,7%) și trupa Phoenix (10,4%). Clasamentul personalităților cu impact pozitiv asupra muzicii este completat în mare măsură de artiști din zona de muzică ușoară: Tudor Gheorghe, Gică Petrescu și Ion Dolănescu, fiecare înregistrând între 3% şi 6% dintre voturi. Informaţiile sunt rezultatele unei cercetări realizate de HISTORY, în care românii au mai fost rugați să indice personalități istorice remarcabile, perioade istorice benefice pentru țară, precum și evenimente economice și politice cu impact pozitiv asupra populației. Astfel, aproape jumătate dintre aceștia consideră că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică din ultimii 100 de ani pentru România, în timp ce Regele Mihai, urmat de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu, a fost indicat ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor. Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Acesta a fost realizat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire.
https://www.forbes.ro/studiu-history-peste-jumatate-dintre-romani-considera-ca-george-enescu-avut-cel-mai-mare-impact-pozitiv-muzica-romaneasca-130029

FĂRĂ PRECEDENT TVR cere presei să-și dezvăluie sursele în cazul articolelor despre banii pe care instituția publică i-a cheltuit

După politicieni, a venit rândul presei de stat să ceară altor instituții media divulgarea surselor. Televiziunea publică anunță, joi, că "va notifica publicațiile care au diseminat informații confidențiale, solicitând dezvăluirea surselor, motivat de expunerea legală a SRTv". Informarea vine la scurtă vreme după ce Libertatea, preluată de mai multe instituții de presă, inclusiv HotNews.ro, care au citat și informații oferite de un parlamentar, au oferit informații despre banii cheltuiți cu realizatorul emisiunii România 9, Ionuț Cristache, cu invitații acestuia, iar ulterior despre banii cheltuiți cu vedetele invitate la Cerbul de Aur. Gestul TVR este unul fără precedent pentru o instituție mare de presă din România, în condițiile în care confidențialitatea surselor e un principiu inviolabil pentru jurnaliști. El se face auzit în contextul în care și la nivel politic și de administrație s-au făcut auzite astfel de cereri - vezi cazul Liviu Dragnea, acuzat că ar fi fost în spatele cererii Autorității pentru protecția datelor ca RISE Project să își dezvăluie sursa în cazul "valizei Tel Drum". Televiziunea publică mai spune că va demara o acţiune penală in rem privind infracţiuni de serviciu.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22840362-fara-precedent-tvr-cere-presei-dezvaluie-sursele-cazul-articolelor-despre-banii-care-institutia-publica-cheltuit.htm

Tranzacție gigant pe piața media din România. Cel mai de succes radio local a fost vândut către Kanal D. Ce se va întâmpla cu vedetele televiziunii

Cel mai de succes radio local din România, va intra în portofoliul Dogan Media International, proprietarul Kanal D, în urma obținerii acordului CNA. Cel mai de succes radio local din România la ora actuală, Radio Impuls, trece în proprietatea Dogan Media International. Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat în şedinţa de astăzi trecerea celor nouă frecvenţe Radio Impuls (inclusiv Bucureşti), către Dogan Media. “Numele postului va rămâne acelaşi, la fel şi emisiunile din grilă, structura de programe şi studioul de emisie la Cluj”, a afirmat directorul Impuls la CNA.
https://www.capital.ro/tranzactie-gigant-pe-piata-media-din-romania-cel-mai-de-succes-r.html

Românii își vor putea porta numărul de telefon fix dintr-un judeţ în altul

Utilizatorii de telefonie fixă care se vor muta dintr-un județ în altul vor putea să își păstreze numărul de telefon fix, inclusiv în situația în care se vor porta la un alt furnizor de telefonie, a anunțat azi arbitrul telecom (ANCOM). Autoritatea a adoptat o decizie care permite ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite şi în afara ariei geografice în care au fost alocate. Decizia adoptată astăzi nu va conduce la modificarea numerelor de telefon sau la apariţia altei categorii de numerotaţie. Renunțarea la semnificația geografică se va aplica numerelor de 9 cifre alocate pentru furnizarea de servicii de telefonie fixă. În cazul acestor numere, indicativul de arie geografică din componența numărului (prefixul) nu va mai trebui să corespundă neapărat cu aria geografică în care este situat punctul terminal. De exemplu, un număr de telefonie fixă instalat în București, apelabil acum sub forma 021xxxxxxx (care se apelează prin formarea prefixului național ”0” urmat de cele 9 cifre), va putea fi portat în orice județ, fără modificarea prefixului.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-22840781-romanii-isi-vor-putea-porta-numarul-telefon-fix-dintr-judet-altul.htm

TVR începe o anchetă internă privind divulgarea sumelor cheltuite pentru Cerbul de Aur 2018 şi va cere publicaţiilor să îşi dezvăluie sursele

Televiziunea Română a anunţat joi, într-o notificare privind difuzarea informaţiilor cu caracter confidenţial din contractele comerciale încheiate de SRTv, că va face o anchetă administrativă complexă şi că va cere celor care au publicat sumele cheltuite pentru festivalul Cerbul de Aur 2018 să îşi dezvăluie sursele. În notificarea remisă News.ro se arată: „În ultima perioadă, în spaţiul public au fost diseminate o serie de informaţii cu caracter confidenţial privind aspecte comerciale din contracte sau convenţii încheiate de SRTv cu partenerii săi. Având în vedere faptul că asemenea acţiuni reprezintă o expunere legală pentru SRTv, în considerarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, conducerea televiziunii publice va demara, în regim de urgenţă, o anchetă administrativă complexă, prin care să identifice persoanele care se fac vinovate de divulgarea informaţiilor confidenţiale către terţi”.
https://www.news.ro/cultura-media/tvr-incepe-o-ancheta-interna-privind-divulgarea-sumelor-cheltuite-pentru-cerbul-de-aur-2018-si-va-cere-publicatiilor-sa-isi-dezvaluie-sursele-1922400929002018111618681583

Netflix a anulat serialul „Daredevil” după trei sezoane

Netflix a anulat serialul „Daredevil”, prima dintre producţiile Marvel care a avut premiera pe platforma de streaming, după trei sezoane. Serialul, cu Charlie Cox în rol principal, este al treilea Marvel care a fost anulat de Netflix în ultimele săptămâni, după „Iron Fist” şi „Luke Cage”. Doar Jessica Jones şi „The Punisher” au rămas în grila Netflix, pe măsură ce relaţia dintre serviciul de streaming şi Marvel se apropie de final. Decizia de a anula „Daredevil” a venit la aproximativ două săptămâni după ce Erik Oleson a prezentat proiectul celui de-al patrulea sezon conducerii Netflix şi Marvel.
https://www.news.ro/cultura-media/netflix-a-anulat-serialul-daredevil-dupa-trei-sezoane-1922403330222018111318682524

Colecţie Google Earth şi noi imagini Street View, dedicate României

Google a lansat noi imagini Street View şi galerii Google Earth dedicate României, pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire. Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi colecţiile lui sunt deschise vizitatorilor virtuali prin intermediul imaginilor Street View captate în interiorul acestuia. Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia poate fi vizitată virtual pe Google Maps. Alături de acestea, Google a publicat o colecţie Google Earth dedicată României. MNU a fost inaugurat pe 20 mai 1929 şi găzduieşte unele dintre cele mai importante piese legate de Revoluţia din 1848 şi de Marea Unire din 1918. Aici se află scrisorile lui Avram Iancu, şase volume ce conţin Documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918, eşarfele tricolore purtate de delegaţiile adunării populare de pe Platoul Romanilor, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiş în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, precum şi biroul pe care s-a semnat, la 12 octombrie 1918, la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr, Declaraţia de Independenţă a românilor cuprinşi în ţinuturile Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului faţă de Imperiul Austro-Ungar.
https://www.news.ro/cultura-media/colectie-google-earth-si-noi-imagini-street-view-dedicate-romaniei-1922400729212018111518681430

Ce ediţii speciale a pregătit TVR de Centenar: parada militară, comentată de Adelin Petrişor şi Constantin Spânu

Televiziunea Română prezintă ediţii speciale cu ocazia sărbătoririi Centenarului. 1 Decembrie 2018, 100 de ani de România, reprezintă un moment istoric pe care televiziunea publică îl va reflecta prin producţii special dedicate evenimentului Marii Uniri. De Ziua Naţională a României, TVR rememorează istoria. În anul Centenarului Marii Uniri, emisiunile consacrate au pregătit ediţii de sărbătoare. Paradele militare de la Bucureşti şi Alba Iulia, emisiuni informative reunite sub sloganul EuSuntRomânia, secvenţe unice din Arhiva de Aur, spectacole de folclor, dar şi muzică românească se regăsesc în programele TVR. Pentru Centenar, TVR va mobiliza resurse impresionante. Parada militară de la Arcul de Triumf din Capitală, dar şi ceremoniile de la Alba Iulia şi Focşani vor fi pe micul ecran. Camere de filmare vor fi amplasate pe Arcul de Triumf, Casa Presei, dar vom vedea şi imagini filmate cu drona sau în mişcare, transmise din elicopter sau de pe TAB-ul militar.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/foto-editii-speciale-pregatit-tvr-centenar-parada-militara-comentata-adelin-petrisor-constantin-spinu-1_5c000398df52022f75f1ba0a/index.html

AUDIENȚE. Oglindă, oglinjoară, cine are cel mai mare rating din țară? Las Fierbinți, peste Albă ca Zăpada

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici a fost opțiunea Antenei 1 pentru ziua stației: 29 noiembrie. Care a fost opțiunea publicului? Celentano și prietenii săi din Las Fierbință i-au învins pe Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, în confruntarea de joi seară. Las Fierbinți a fost lider de audiență joi seară, pe toate targeturile, când Antena 1 difuza filmul animat Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Kanal D a pus la bătaie o ediție de Exatlon. La nivel național, serialul de pe Pro TV a avut o medie de 1.860.000 de telespectatori, în timp ce Antena 1 ținea în fața televizoarelor 1.576.000 de urmăritori. Kanal D a obținut o medie de 1.157.000 de privitori. Surpriză în topul televiziunilor de pe targetul comercial. Postul de televiziune Pro 2 a intrat în topul audiențelor de pe targetul comercial, cu o medie de 34.000 de telespectatori, peste posturile de știri, ocupantele pozițiilor patru și cinci, în general. Cu ce? Cu o telenovelă mexicană: Inima nu cere voie. Astfel, niciun post de știri nu a întrat în topul primelor cinci teleziviuni pe comercial. NAȚIONAL: Pe intervalul filmului Albă ca zăpada și cei șapte pitici, Pro TV a fost peste clasicul film al lui Disney. Las Fierbinți a fost lider de audiență pentru încă o seară de joi, cu o medie de 1.860.000 de telespectatori. Filmul „aniversar” de pe Antena 1 s-a poziționat pe locul doi, cu 1.576.000 de urmăritori. Kanal D, poziția a treia, înregistra peste un 1,1 milioane de privitori. Național TV a bifat locul patru cu serialul indian Dragoste și ură, peste România TV sau Antena 3, care se regăsesc de obicei pe locurile patru și cinci la nivelul întregii țări. URBAN: La orașe, topul rămâne neschimbat. Pro TV și-a asigurat primul loc, cu o medie de 886.000 de telespectatori, iar sărbătorita de joi, Antena 1, a avut o medie de 631.000 de urmăritori. Podiumul a fost completat de Kanal D, cu o medie de 488.000 de persoane.
https://www.paginademedia.ro/2018/11/sarbatoritul-serii-de-joi-a-fost-las-fierbinti

Digi World sărbătorește Centenarul cu o serie de documentare românești

Digi World va difuza sâmbătă, 1 decembrie, o serie de documentare românești dedicate Centenarului, ce au ca subiect tradițiile și ocupațiile românilor. Primul documentar va fi difuzat de 1 decembrie, de la ora 16:55 - „Ținutul Buzăului - Lemnul”, în care sunt arătate tradițiile buzoienilor. Seria de documentare „Ținutul Buzăului” va continua de la ora 17:35 cu cea de-a doua parte, Focul, și de la ora 18:15 ultima parte, Piatra. De la ora 19:00, Digi World va transmite documentarul „Frontierele luminii” despre laserul de la Măgurele, iar de la ora 19:40 „Viața romanilor de la Mălăiești”. Ora 20:00 aduce prima parte a documentarului Călușari, care cuprinde tradiția călușarilor din județul Argeș, iar ziua de documentare românești se încheie cu primul episod din seria de documentare „Lunea la muzeu”. Primul episod din seria Lunea la muzeu are ca subiect muzeul Băncii Naționale a României. Următoarele episoade vor fi difuzate în fiecare zi de luni din decembrie, de la ora 14:05.
https://www.paginademedia.ro/2018/11/digi-world-sarbatoreste-centenarul-cu-o-serie-de-documentare-romanesti

Programe 1 decembrie la TV. Ce vor difuza principalele televiziuni de Ziua Națională a României

1 DECEMBRIE LA TV. Principalele televiziuni au pregătit programe speciale dedicate Centenarului, transmisia paradei militare și documentare și emisiuni dedicate zilei naționale României. Parada militară este unul dintre cele mai importante momente de sâmbătă și va fi transmis de majoritatea televiziunilor generaliste și de știri. Amintim că TVR este producătorul oficial al transmisiunii paradei militare de la Arcul de Triumf din București. Televiziunea Română va fi singura care va produce transmisiunea, urmând ca celelalte posturi să preia semnalul de la TVR. Parada Militară va fi transmisă în jurul orei 10.00, de Pro TV, Antena 1, Antena 3, Digi 24, B1 TV, Romania TV, Realitatea TV. Postul din Pache Protopopescu sărbătorește de 1 decembrie și 23 de ani de la prima emisie. În programul de sâmbătă, Pro TV are ediții speciale de La Măruță, Vorbește Lumea, un documentar dedicat Reginei Maria și o ediție live a emisiunii Vocea României. De la ora 19:00, Andreea Esca va spune, pentru a 23-a oară, „Bună seara, România! Bună seara, București” la Știrile Pro TV. Antena 1 are programate ediții speciale de Observator, filmul Albă ca Zăpada și cei șapte pitici și o reluare a emisiunii culinare Chefi la Cuțite. De la ora 20:00, emisiunea de divertisment Te cunosc de undeva sărbătorește Ziua Națională cu o ediție specială, în care concurenții vor cânta muzică românească populară, dar și ușoară. Concurenții vor cânta alături de artiștii pe care îi imită. Documentarul „Chipurile Romaniei”, o ediție specială de Știrile Kanal D, „Exatlon”, și producția „Momentul Adevărului”, film regizat de Andrei Bleier, sunt principalele producții pe care Kanal D le propune românilor de 1 decembrie. Principalul program special de la Kanal D va începe de la ora 14:00 și se numește Neam Unit. Seara de la ora 19:45, va fi difuzată o nouă ediție a emisiunii Exatlon. TVR 1 va avea Paradă și sport. Jurnalistul Adelin Petrişor va comenta desfăşurarea Paradei Militare de la Arcul de Triumf, alături colonelul Constantin Spânu. De la ora 19:00, TVR va difuza primul meci al Naționalei României de handbal feminin contra echipei din Republica Cehă.
https://www.paginademedia.ro/2018/11/programe-tv-1-decembrie-2018

Microsoft România schimbă directorul de marketing şi operaţiuni

Microsoft România anunţă numirea lui Daniel Rusen în funcţia de director de marketing şi operaţiuni, începând cu data de 1 decembrie. Bogdan Popescu, cel de la care Daniel Rusen va prelua noua funcţie, se va alătura de la 1 decembrie echipei Enterprise CEE în calitate de CEE Enterprise Sales Excellence Director și Head of Strategic Enterprise Initiatives. Acesta va fi responsabil de operațiunile departamentului Commercial Enterprise Business din Europa Centrală și de Est (CEE). Bogdan Popescu continuă astfel un parcurs profesional solid, în cadrul Microsoft România unde a asigurat in ultimele 4 luni și rolul de director general interimar până la numirea Violetei Luca în această funcție, ca parte a unei cariere remarcabile începută în Shell unde a activat timp de 15 ani cât și în METRO Group pentru care a lucrat 5 ani, 10 din cei peste 25 de ani activând în afara țării (Olanda, Spania, Bulgaria).
http://www.economica.net/microsoft-romania-schima-directorul-de-marketing-si-operatiuni_161800.html

O fostă reprezentantă de vânzări Orange România, cu evaluări constant bune și șef interimar de magazin, dar concediată după certuri cu șeful ierarhic, obligă compania s-o reangajeze, plus salarii restante

O fostă reprezentantă de vânzări a Orange România, cu evaluări constant bune și desemnată de mai multe ori șef interimar de magazin, dar concediată în decembrie 2017 după ce a sesizat comisia de etică a companiei acuzând atitudini necorespunzătoare ale șefului ierarhic, a câștigat în instanță reangajarea pe post și plata salariilor indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi putut beneficia dacă nu i-ar fi fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare. În plus, operatorul de telefonie mobilă va achita cheltuieli de judecată de 4.500 lei. Instanța a respins, pe de altă parte, cererea de obligare a liderului local de telefonie mobilă la plata unor daune morale de 20.000 de euro.
https://www.profit.ro/stiri/fosta-reprezentanta-vanzari-orange-romania-evaluari-constant-bune-sef-interimar-magazin-concediata-dupa-certuri-seful-ierarhic-obliga-compania-s-reangajeze-plus-salarii-restante-18654192

ANCOM: Utilizatorii își vor putea porta numărul de telefon fix dintr-un județ în altul

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat că a adoptat decizia care permite ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite și în afara ariei geografice în care au fost alocate. Astfel, utilizatorii care se vor muta dintr-un județ în altul vor putea să își păstreze numărul de telefon fix, inclusiv în situația în care se vor porta la un alt furnizor de telefonie, scrie News.ro. ”Decizia adoptată astăzi în cadrul ședinței Consiliului Consultativ nu va conduce la modificarea numerelor de telefon sau la apariția altei categorii de numerotație”, se arată în comunicat.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/ancom-utilizatorii-isi-vor-putea-porta-numarul-de-telefon-fix-dintr-un-judet-in-altul-18682396

Sezonul trei al serialului turcesc „Dragoste și ură” debutează la Kanal D, din 11 decembrie

De Sarbatori, Kanal D le-a pregatit o surpriza fabuloasa fanilor serialelor turcesti de exceptie; luni, 11 decembrie, incepe cel de-al treilea sezon al productiei Dragoste si ura', care se bucura de un real succes. Telespectatorii isi vor putea reintalni protagonistii care le-au cucerit inimile, Emrah Erdogan (personaj Ali) și Burcu Kıratlı (Mavi). Povestea de dragoste si plina de neprevazut, drama personajelor principale si complotul celor care stau in calea fericirii lui Ali si Mavi se vor impleti in cel de-al treilea sezon al serialului. Serialul a debutat cu povestea lui Ali, un tanar care a platit cu privarea de libertatea, pentru savarsirea unei crime. Aflat in detentie, barbatul oa cunoscut-o pe Mavi, prin corespondenta, o tanara de care s-a indragostit iremediabil. Chiar in ziua eliberarii, cei doi tineri au decis sa isi uneasca destinele. Aceasta a fost si ziua care a marcat inceputul zbuciumului povestii de dragoste.
https://tvmania.ro/sezonul-trei-al-serialului-turcesc-dragoste-si-ura-debuteaza-la-kanal-d-din-11-decembrie-251752.html

Sărbătorește 100 de ani de România la Digi 24. Cum își modifică postul programele pe 1 și 2 decembrie

100 de ani de România sunt celebrați în direct la Digi 24 cu Cosmin Prelipceanu, Florin Negruțiu, Claudiu Pândaru, Cătălin Nunu, Ioana Ciurlea, Teodora Tompea și Cristian Tudor Popescu, care vor petrece Ziua Națională alături de români. Transmitem în direct din studio-ul Digi 24, de la stațiile locale ale postului și din mijlocul impresionantelor ceremoniilor dedicate Centenarului. Pe parcursul întregii zile, vedem împreună, în 5 minute de istorie', cum au trăit românii sărbătoarea Marii Uniri în 1929. Imagini rare de patrimoniu ne poartă într-o țară tânără, plină de speranță, însuflețită de idealurile independenței și suveranității. Vedem armata română dând onorul Regelui Mihai, în vârstă de opt ani.
https://tvmania.ro/sarbatoreste-100-de-ani-de-romania-la-digi-24-cum-isi-modifica-postul-programele-pe-1-si-2-decembrie-251765.html

„Provocarea starurilor” are ediție specială de Centenar. Corina Chiriac și Margareta Pâslaru vor fi participa într-o emisiune de televiziune după mai bine de 20 de ani

Nume mari ale industriei muzicale românești vor fi prezente în ediția de 1 Decembrie. Corina Chiriac și Margareta Pâslaru vor fi participa într-o emisiune de televiziune după mai bine de 20 de ani. Cele două interprete vor fi jurate în ediția specială pregătită Ziua Națională, alături de solistul trupei Bere Gratis, Miță (Mihai Georgescu). Mentorii emisiunii Sanda Ladoși, Ștefan Stan și Mihai Alexandru pregătesc și ei o surpriză și vor cânta împreună melodia „De vrei să știi ce înseamnă român'. Provocarea va fi și pentru concurenții ediției a șasea: pe lângă melodiile pe care trebuie să le interpreteze din repertoriul celor trei jurați, aceștia vor cânta cele mai frumoase melodii ale românilor. https://tvmania.ro/provocarea-starurilor-are-editie-speciala-de-centenar-corina-chiriac-si-margareta-paslaru-vor-fi-participa-intr-o-emisiune-de-televiziune-dupa-mai-bine-de-20-de-ani-251761.html

Prima TV sărbătoreşte româneşte pe 1 Decembrie

Edițiile speciale Focus aduc în fața telespectatorilor parada militară de la Arcul de Triumf și Alba Iulia , un documentar despre Marea Unire, ediții speciale ale emisiunilor Starea nației și Mama mea gătește mai bine şi două filme de referință ale cinematografiei românești, toate acestea în programul special de Ziua Naţională de la Prima TV. De la ora 08.45 programul special de Centenar de la Prima TV începe cu o ediție Focus moderată de Marius Saizu. Invitați vor fi Ion M. Ioniță – redactor șef Historia și istoricul Mihaela Simina. În cadrul acestei editii se va difuza documentarul Oamenii unirii si destinele lor. Este vorba despre o înșiruire de portrete ale celor mai importante personalitati care au făcut Marea Unire, printre care Regele Ferdinand, Regina Maria, I.C Brătianu, Ecaterina Teodoroiu și eroul necunoscut. Documentarul va spune povestea cu date mai puțin știute despre cine sunt, ce au făcut și ce s-a întâmplat cu aceste personalități după 1 Decembrie 1918. De la ora 10.00 reporterii Focus vor fi la Arcul de Triumf unde vor relata de la fața locului despre parada militară de Centenar. Ei vor oferi telespectatorilor imaginea completă a acestei desfăşurări de forţe, unde peste 4.000 de militari vor trece pe sub Arcul de Triumf. De la ora 16.00, reporterii Focus vor fi și la Alba Iulia de unde nu vor lipsi transmisiunile directe din locul în care s-a înfăptuit Marea Unire, de la 1918.
https://tvmania.ro/prima-tv-sarbatoreste-romaneste-pe-1-decembrie-251747.html

De 1 decembrie, PRO TV pregătește un program deosebit. Aflați ce veți putea urmări!

De 1 decembrie, Ziua Națională a României, PRO TV sărbătorește 23 ani de existență în casele celor care se reinventează în fiecare zi și îndrăznesc să facă din ziua de mâine una mai bună. Celor care au libertatea și curajul de a-și trăi visurile nu ca un simplu îndemn, ci o întreagă stare de spirit. Poți să te reinventezi în fiecare zi, să îndrăznești, să crezi, să FACI. Ai libertatea de a-ți trăi visurile. Indiferent cine e la putere, indiferent cum este vremea sau ce spun astrele, ține doar de tine! Dacă tu poți, România poate! România, hai că poți! De Ziua Națională, PRO TV îndeamnă toți românii să fie responsabili, implicați, să respecte, să se respecte, să investească în viitor, să spere și, poate cel mai important, să treacă la fapte. Pas cu pas, fiecare dintre noi poate schimba ceva, oricât de mic. Fiecare dintre noi poate contribui la o Românie mai bună în următorii 100 de ani. Pentru ca acest viitor să existe, trebuie să luăm atitudine acum, în prezent.
https://tvmania.ro/de-1-decembrie-pro-tv-pregateste-un-program-deosebit-aflati-ce-veti-putea-urmari-251744.html

Kanal D, în straie de sărbătoare, de Centenar. „Neam Unit”, programul special pregătit de postul de televiziune

De Centenar, Kanal D imbraca straie de sarbatoare si ii celebreaza pe romanii care au infaptuit si infaptuiesc Romania Mare prin dedicarea lor, sacrificiu si dorinta de a-si ajuta semenii. Incepand de astazi, Stirile Kanal D vor spune in fiecare seara povestea unor oameni extraordinari, care s-au dedicat celor de langa ei. Preotul Iustin, de la Manastirea Bogdana (Radauti), care a adoptat 100 de copii, pe care ii creste si ii educa cu daruire si bucurie, Virgil Pasca, supranumit Ingerul oamenilor fara adapost, si Adelina Toncean, femeia care si-a dedicat viata copiilor bolnavi si abandonati de la spitalul Maria Curie, dezvoltand o intreaga retea de voluntariat, acestea sunt doar cateva exemple graitoare despre sufletul mare al romanilor.
https://tvmania.ro/kanal-d-in-straie-de-sarbatoare-de-centenar-neam-unit-programul-special-pregatit-de-postul-de-televiziune-251742.html

Pe 1 decembrie, Știrile PRO TV sărbătoresc Centenarul Marii Uniri cu două ediții speciale

Sâmbătă, 1 decembrie, Știrile PRO TV au pregătit două ediții speciale despre românii care au marcat istoria primului centenar și ale celor care vor construi România următorilor 100 de ani. De la ora 07:00, telespectatorii vor putea vedea o ediție Știrile PRO TV prezentată de Andreea Marinescu și Mihai Dedu și vor descoperi povești interesante ale unor români care au reușit să-și urmeze visul. Cristian Leonte și producătorul John Florescu vor discuta în studio despre documentarul „Maria, inima României', pe care românii îl vor putea vedea sâmbătă, de la ora 18:00. Filmul documentar o prezintă pe femeia pasionată, hotărâtă, independentă, empatică, șireată, care a schimbat istoria.
https://tvmania.ro/pe-1-decembrie-stirile-pro-tv-sarbatoresc-centenarul-marii-uniri-cu-doua-editii-speciale-251739.html

Dialog halucinant între Darius Vâlcov și un cunoscut moderator- 'Sunteți plătit de bănci?'

Scandal mare în direct la TV, cu Darius Vâlcov în prim-plan. Totul a început după ce Vâlcov a acuzat pe Facebook o "dezinformare mizerabilă" făcută de postul B1 TV pe tema conturilor deschise pentru copii, un proiect votat de Guvernul Dăncilă. Ulterior Vâlcov a intrat în direct la postul de televiziune pentru a discuta cu moderatorul pe care-l acuza că a făcut dezinformarea, Laurenţiu Botin. Darius Vâlcov: În primul rând dezinformaţi populaţia! Laurenţiu Botin: Și că sunt plătit de bănci, nu-i aşa domnule Vâlcov? Că aşa aţi spus. Darius Vâlcov: Unde scrie? Laurenţiu Botin: I-aţi spus asta şi producătoarei prin telefon. Nu recunoaşteţi ce aţi spus? Darius Vâlcov: Sunteţi plătit de bănci? Laurenţiu Botin: Eu nu, din păcate eu plătesc băncile. Darius Vâlcov: Dar atunci de ce dezinformaţi populaţia? Laurenţiu Botin: Ia spuneţi-ne cum e. Deschideţi un contobligatoriu pentru fiecare copil în România... Darius Vâlcov: De 29 de minute afirmaţi în continuare că este o obligaţie pentru toţi părinţii din această ţară.
https://www.capital.ro/dialog-halucinant-intre-darius-valcov-si-un-cunoscut-moderator.html

TV PAPRIKA SI-A INVITAT PRIETENII LA O CINA LA PALAT

La finalul lunii noiembrie, Antonio Passarelli si-a inaugurat noul meniu de la Palatul Stirbey (Buftea), invitand la masa prieteni apropiati, presa offline si online. Invitatii speciali ai serii au fost chef Victor Melian si fiul lui Antonio (Michael), care s-a alaturat echipei de maestri-bucatari de la palat, pentru a gati cateva preparate din meniul care poarta semnatura tatalui sau. De-a lungul serii cu arome culinare, cei 30 de invitati au descoperit cum se prepara sosul bechamel, au aflat povesti din Livorno si care dintre emisiunile TV Paprika este preferata gazdei: „Retete din bucataria bunicii, cu Antonio Passarelli” (lansata in 2015). „Alaturi de TV Paprika am trait experientele cele mai frumoase din viata mea! Emisiunea cu bunicutele, in care calatoream in toata Romania si gateam cu ele, mi-a ramas la inima: ce am putut sa invat, ce gusturi am putut sa gasesc in Romania… incredibil! Se mananca si cu ochii, sunt de acord, dar eu sunt adeptul bucatariei ca acasa la mama. Poate ca mancarea ei nu era cea mai frumoasa, cea mai spectaculoasa, dar avea un gust care te dadea pe spate”, a povestit Antonio.
http://www.thestylejournal.ro/tv-paprika-si-a-invitat-prietenii-la-o-cina-la-palat/

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL