×

Cinema -- Data și ora publicării: 25.02.2019 12:50:54

OSCARURI-PREMII / „Green Book” a luat Oscarul pentru cel mai bun film și „Bohemian Rapsody” a câștigat patru premii



București (MEDIA EXPRES) / 25 feb 2019 / "Green Book" a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 91-a ediţie a Oscarurilor, filmul biografic "Bohemian Rhapsody" dedicat cântăreţului Freddie Mercury şi trupei Queen a câştigat patru trofee.

"Green Book" a câștigat trei premii: "cel mai bun film", "cel mai bun actor în rol secundar" (Mahershala Ali) şi "cel mai bun scenariu original". Filmele "Roma" şi "Black Panther" au primit tot câte trei premii.

Cele mai multe trofee – patru - au fost câștigate de filmul "Bohemian Rhapsody", o producţie a studioului 20th Century Fox, pentru “cel mai bun actor în rol principal” - Rami Malek -, “cel mai bun montaj”, “cel mai bun montaj de sunet” şi “cel mai bun mixaj de sunet”.

Filmul "Green Book", în regia lui Peter Farrelly, spune povestea unui agent de pază care lucra în baruri şi care a devenit şoferul unui pianist afro-american în anii '60, cu ocazia unui turneu susţinut de acesta în sudul segregaţionist al Statelor Unite.

Producţia este realizată după un scenariu original semnat de Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie şi Peter Farrelly, iar rolul principal a fost interpretat de Viggo Mortensen.

Cea de-a 91-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala a fost transmisă în direct de televiziunea americană ABC şi a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume, printre care și România, unde a fost preluată de televiziunile Digi24 și DigiFilm.

Prezentăm în continuare lista trofeelor atribuite în cadrul celor 24 de categorii de premii care au fost decernate la gala Oscar 2019:

Cel mai bun film: "Green Book"
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron ("Roma")
Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek ("Bohemian Rhapsody")
Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman ("The Favourite")
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali ("Green Book")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King ("If Beale Street Could Talk")
Cel mai bun film străin: "Roma"
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Spider-Man: Into The Spider-Verse"
Cea mai bună scenografie: "Black Panther"
Cel mai bun scenariu adaptat: "BlacKkKlansman"
Cel mai bun scenariu original: "Green Book"
Cea mai bună imagine: "Roma"
Cel mai bun montaj: "Bohemian Rhapsody"
Cea mai bună coloană sonoră: "Black Panther"
Cel mai bun cântec original: "Shallow" (din filmul "A Star Is Born")
Cel mai bun montaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
Cele mai bune efecte vizuale: "First Man"
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: "Vice"
Cele mai bune costume: "Black Panther"
Cel mai bun scurtmetraj animat: "Bao"
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "Skin"
Cel mai bun lungmetraj documentar: "Free Solo"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Period. End of Sentence".
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL