×

Cinema -- Data și ora publicării: 27.03.2019 08:31:16

ZILELE FILMULUI ROMÂNESC-SUCEAVA / Filme de Radu Jude, Mona Nicoară, Adina Pintilie și invitați speciali la Zilele Filmului Românesc din Suceava



București (MEDIA EXPRES) / 27 mar 2019 / Cea de-a VIII-a ediție a caravanei Zilele Filmului Românesc își începe călătoria prin țară la Suceava cu cele mai recente filme autohtone proiectate pe ecranul de la Cinema Modern în weekend-ul 6-7 aprilie.

“Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude (“Aferim”, “Inimi cicatrizate”) a câștigat în 2018 Globul de Cristal și Premiul Label Europa Cinemas la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary și va deschide proiecțiile de sâmbătă, 6 aprilie, de la Cinema Modern. Filmul prezintă povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă și a fost propunerea de anul acesta la Oscar a României.

“Distanța dintre mine și mine”, primul lungmetraj semnat de Mona Nicoară alături de Dana Bunescu și care a câștigat Premiul publicului în secțiunea Avanpremierele Toamnei la Les Films de Cannes a Bucarest, o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic. Dana Bunescu este primul invitat special al caravanei la Suceava și va răspunde întrebărilor publicului după proiecția de sâmbătă seara, de la 19:00 a filmului.

Duminică, 7 aprilie, cinefilii sunt așteptați de la ora 14:00 să urmărească filmul lui Florin Șerban, “Dragoste 1. Câine”, cu Valeriu Andriuță și Cosmina Stratan în rolurile principale, urmat de “Pororoca”, în regia lui Constantin Popescu. Actorul Bogdan Dumitrache a primit Premiul pentru Cel mai bun actor la festivalul de la San Sebastian pentru rolul din “Pororoca”, un film care spune povestea dispariției unui copil într-un moment de neatenție a tatălui și a modificării geografiei de familie în contextul acestui eveniment devastator.

Zilele Filmului Românesc la Suceava se încheie cu o sesiune de întrebări și răspunsuri alături de producătorul Bianca Oana după proiecția filmului “Touch Me Not”, în regia Adinei Pintilie, câștigătoarea Leului de Aur la Berlin, în 2018. “Touch Me Not” vorbește despre nevoia de contact uman și teama de intimitate, despre cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine.

Programul Zilele Filmului Românesc la Suceava:
Sâmbătă, 6 aprilie:
16:00 Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (r. Radu Jude, 140 min)
19:00 Distanța dintre mine și mine (r. Mona Nicoara și Dana Bunescu, 129 min) + Q&A Dana Bunescu (regizor, editor)

Duminică, 7 aprilie:
14:00 Dragoste 1. Câine (r. Florin Șerban, 103 min)
16:00 Pororoca (r. Constantin Popescu, 152 min)
19:00 Touch Me Not (r. Adina Pintilie, 121 min) + Q&A cu Bianca Oana (producător)

Biletele vor putea fi achiziționate de la casieria Cinema Modern. Prețul unui bilet: 12 lei.

Detalii pe http://filmedefestival.ro/zfr/
Eveniment Facebook: https://goo.gl/bJA1MQ

Caravana Zilele Filmului Românesc aduce în fiecare an proiecții de filme autohtone în orașele rămase fără săli de cinema sau în orașele în care filmele românești nu sunt promovate suficient. Itinerarul caravei va fi disponibil în curând.

Proiect organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Radio AS Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Hotel Mandachi. Parteneri media: Crai Nou, Monitorul de Suceava, iMedia, BucovinaTV, News Bucovina.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL