×

Programe TV -- Data și ora publicării: 12.04.2019 14:32:57

BOOMERANG-TOM ȘI JERRY-EPISOADE NOI / „Tom și Jerry se dau în spectacol” la Boomerang



București (MEDIA EXPRES) / 12 apr 2019 / Boomerang difuzează episoade noi din serialul „Tom și Jerry se dau în spectacol” de luni 15 aprilie, în fiecare zi, de la ora 18.30.

Apărute în anii 1940, personajele Tom și Jerry ar fi trebuit să se numească Jasper și Jinx. De fapt, așa s-au și numit în primele episoade, dar apoi creatorii lor, William Hanna și Joseph Barbera, i-au rebotezat, nu înainte de a cere colegilor câteva variante. Unul dintre animatorii studioului a sugerat numele de Tom și Jerry care au plăcut, iar el a primit bonus 50 de dolari.

MGM, marele studio de filme de la Hollywood, a fost la un pas să întrerupă seria după primele episoade pentru că directorii de acolo credeau că un șoarece și o pisică ce se tot fugăresc și se tachinează reciproc nu au cum să fie pe placul publicului. Istoria însă, a dovedit contrariul.

În primele episoade, Tom își folosea toate cele patru picioare, dar apoi a devenit biped. Jerry, de pe altă parte, a rămas neschimbat de la primul până la ultimul episod.

Serialul a câștigat de-a lungul anilor nenumărate premii, printre care șapte premii Oscar. Tom și Jerry au acum spre 80 de ani.

Fața stăpânei lui Tom, Mammy Two Shoes, cea căreia în serial i se văd doar picioarele, a apărut doar câteva secunde într-un singur episod din toate seriile difuzate.

Boomerang, alături de Cartoon Network, este una dintre cele două televiziuni reprezentative ale Turner Broadcasting System. Boomerang se adresează copiilor între 4 şi 7 ani şi familiilor acestora. Televiziunea a câştigat încrederea telespectatorilor săi printr-un divertisment distractiv şi cu mult umor, celebrând personaje clasice şi renumite, cum ar fi: „Scooby-Doo”, „Tom și Jerry” şi „Garfield”. Boomerang îi face pe părinți nostalgici, amintindu-le de vremurile de demult, iar pe copii îi încântă cu seriale amuzante precum “Looney Tunes”, “Inspector Gadget”, “Mr Bean”, “Grizzy şi Lemmingii”, “Dorothy şi vrăjitorul din Oz”, “Miss Moon” şi primul serial original Boomerang – „The HAPPOS Family”. Boomerang este operat de Turner Broadcasting, o companie WarnerMedia.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL