×

Cinema -- Data și ora publicării: 22.05.2019 13:03:22

CINEPLEXX-BĂNEASA-CINEMATOGRAFE / Lanțul internațional austriac Cineplexx a preluat operațiunile de exploatare ale Grand Cinema & More din Băneasa



București (MEDIA EXPRES) / 22 mai 2019 / Băneasa Development SRL, condusă de directorul general Arthur Popa, a anunțat la jumătatea lunii mai că CINEPLEXX ROMANIA SRL, parte din grupul CINEPLEXX INTERNATIONAL, a preluat exploatarea “GRAND CINEMA & MORE” din Baneasa Shopping City.

În urma tranzacției a cărei valoare nu a fost anunțată CINEPLEXX intră astfel pe piața din România pentru prima oară, cu un număr de 2.700 de locuri în cinematografele din Baneasa Shopping City.

Cinematografele își păstrează denumirea de brand “GRAND CINEMA & MORE” de la deschiderea din 2011 ca unitate de business a Baneasa Developments SRL, atingând în 2018 o audiență de peste 900.000 de vizitatori pentru al cincilea an consecutiv.

CINEPLEXX ROMANIA devine astfel unul dintre cei mai mari operatori din cadrul Baneasa Shopping City unde va aplica experiența pe care o are printre primii operatori de cinematografe din regiunea Europei de sud-est.

După achiziția Grand Cinema & More, CINEPLEXX ROMANIA plănuiește să se extindă în alte 7 locații din România, deschiderea următorului cinematograf fiind planificată în toamnă la Satu Mare.

“În acord cu strategia noastră de a selecta operatori care furnizează produse și servicii de cea mai înaltă calitate, am decis să aducem una dintre cele mai reputate companii operator de cinematografe din regiune”, a declarat Arthur Popa, directorul general Baneasa Developments, într-un comunicat difuzat în luna aprilie de către CINEPLEXX.

“Suntem fericiți că am intrat pe piață prin adăugarea unuia dintre cele mai vizitate cinematografe din Romania grupului nostru. În calitate de lider în inovație suntem obligați să le oferim vizitatorilor cea mai bună experiență de mers la cinematograf și curând vom introduce aceeași experiență Cineplexx pe care o oferim tuturor vizitatorilor noștri și în Baneasa Shopping City”, a spus Christof Papousek, Managing Partner și CFO al Cineplexx International.

CINEPLEXX INTERNATIONAL este parte a grupului Constantin Film Holding GmbH, înființat în 1951 ca distribuitor de filme în Austria.

În prezent Cineplexx Group are 47 de multiplexe și 6 cinematografe tradiționale în 11 țări totalizînd peste 300 de săli. Cu aproximativ 1.500 de angajați, compania a avut vânzări de aproximativ €130 de milioane de euro în 2018, cu aproape 11 millioane de bilete vândute.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL