×

Revista presei -- Data și ora publicării: 12.07.2019 16:21:59

REVISTA PRESEI / 12 iul 2019 /




Topul volumelor de publicitate investite în televiziunile de sport, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019
History sărbătorește 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună și transmite documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”
Serialul documentar „Istoria filmelor horror cu Eli Roth” debutează duminică la AMC
Operatorul de televiziune prin satelit Focus Sat a avut în 2018 pierderi de 1,5 mil. lei la afaceri de 103 mil. Lei
History sărbătorește 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună și transmite în exclusivitate, documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”
Simona Halep - Serena Williams, în finala Wimbledon 2019. Meciul, transmis exclusiv de Eurosport
În exclusivitate la Digi World, astronauta NASA AnnaFisher este invitata specială în cadrul „Jurnalului de Științe”
Sanda Nicola pleacă de la Digi24 după şapte ani: ce va face în continuare
Francezii îi sfidează pe americanii şi aprobă o taxă pe marile corporaţii de tehnologie precum Google, Amazon şi Facebook
Șeful Comisiei de cultură din Camera Deputaților, critici dure pentru un membru CNA: ”Radu Herjeu, slugarnicul de serviciu al PSD-ului”
Interpreţi din zece ţări vor concura pe scena festivalului Cerbul de Aur
Documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”, în exclusivitate la History
Simona, Bogdan și Tibi înfruntă „atacul” japonezilor, în emisiunea „La Volan”, difuzată de Digi24
LIGA 1 se va vedea și în următoarele cinci sezoane, la Digi Sport
„Drag de România mea!”, emisiune dedicată susţinerii lui Mihai Constantinescu
Emisiunea „Vorbește lumea” împlinește 4 ani. Ce ediții speciale a pregătit postul Pro TV
„România NEbunului simț”, o campanie Digi24, în numele civilizației. Ce vedete se alătură campaniei
Liga I își schimba sponsorul și numele
History sărbătorește 50 de ani de la primul pas pe Lună, cu un documentar: „Conține înregistrări considerate pierdute sau fotografii rare”
Paramount Channel scoate filmele la terasă. Funny Face, Copilul lui Rosemary și Nașul, printre titlurile proiectate la Gastropub
Alexandru Petrescu: Digitalizarea rămâne răspunsul la cele mai multe dintre provocările administraţiei româneşti
Şefii de la Vodafone şi-au diminuat recompensele ca reacţie la scăderea preţului acţiunilor
YouTube lansează noi funcții de monetizare pentru creatorii de conținut și un nou tip de playlist pentru conținutul educațional


Topul volumelor de publicitate investite în televiziunile de sport, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019
În primele șase luni ale acestui an, audiența reclamelor difuzate de 10 televiziuni de sport este mai redusă cu 7,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Televiziunile de sport ale companiei RCS&RDS dețin 68,8% din totalul audienței livrate de această nișă.
În prima jumătate a acestui an, nișa televiziunilor de sport a furnizat clienților publicitari 34.070 puncte de audiență (GRP’30 – Gross Rating Point) pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), în scădere cu 7,6% față de primul semestru al anului trecut.
Notă: Pe baza punctelor de audiență (Gross Rating Points – GRP’30), clienții publicitari cumpără timpi de reclame la televiziuni. GRP-ul este negociat și cumpărat la un preț (Cost Per Point – CPP) de fiecare client pentru fiecare televiziune în parte. GRP-ul este moneda unică de tranzacționare a spațiului de publicitate TV.
Audiența livrată de această nișă reprezintă 3,1% din totalul audienței pe care piața TV a furnizat-o clienților publicitari. (Nișa de știri are o cotă de piață de 10,8%, televiziunile de filme și seriale au o cotă de 9,8%, iar televiziunile pentru copii și tineret dețin un market share de 4,8%.)
DigiSport 1 este singura televiziune de pe acest segment care a înregistrat o creștere a volumului de audiență față de anul trecut: 6,7%.
În rest, televiziunile au suferit scăderi de audiență comparativ cu prima jumătate a anului 2018: DigiSport 2 (-1,7%), Pro X (televiziune de sport și divertisment – 47,7%), Eurosport 1 (-16,4%), Telekom Sport 1 (-41,5%) și Eurosport 2 (-15,6%). Se remarcă scăderile importante de audiență la Pro X și Telekom Sport 1.
Cele patru televiziuni deținute de RCS&RDS – DigiSport 1, DigiSport 2, DigiSport 3, DigiSport 4 – au livrat în total 23.455 GRP’30 pe targetul comercial, reprezentând 68,8% din audiența pentru reclame de pe această nișă.
https://www.forbes.ro/topul-volumelor-de-publicitate-investite-televiziunile-de-sport-perioada-1-ianuarie-30-iunie-2019-142962

History sărbătorește 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună și transmite documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”
History marchează aniversarea istorică a 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună prin lansarea în premieră și exclusivitate a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.” Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum.
https://www.forbes.ro/143027-143027

Serialul documentar „Istoria filmelor horror cu Eli Roth” debutează duminică la AMC
Duminică, 14 iulie, debutează la televiiunea AMC, de la ora 23:25, mini-seria „Istoria filmelor horror cu Eli Roth”/„AMC Visionaries: Eli Roth's History of Horror”, o cronică în șapte episoade a celor mai vizibile și mai influente horror-uri din toate timpurile, însoțite de comentariile unor monștri sacri ai genului, dar și ale fanilor, producătorilor și istoricilor.
Stephen King, Quentin Tarantino, Jordan Peele, Jason Blum, Robert Englund, Linda Balir, Tippi Hedren, Rob Zombie, Haley Joel Osment, Jack Black, Jamie Lee Curtis și alții conduc telespectatorii, cu fiecare nou episod, în inima genului care a adus fiori atâtor generații. Dezbaterile academice alternează cu momentele de adresare cordială, iar efectul este că telespectatorii vor dori să revadă fiecare film discutat.
Asemănător cu „Story of Science Fiction” a lui James Cameron, „Istoria filmelor horror cu Eli Roth” explorează evoluția horrorului de-a lungul timpului, a modului în care a influențat societatea, precum și a motivelor pentru care fanii fideli continuă să fie dependenți de senzația groazei. Se pare că horror-ul permite publicului să trăiască emoţii negative precum frica şi anxietatea într-un spaţiu sigur. Frica activează mecanismele de apărare şi ne permite să dezvoltăm și exersăm tehnici de autoprotecţie.
Fiecare episod a câte 50 de minute abordează un sub-gen, documentarul lui Eli Roth acoperind totul – de la filmele cu zombie, vampiri, demoni, la cele cu criminali, fantome sau monștri. Roth asigură voice-over-ul de-a lungul întregii povestiri, servind și ca moderator.
În primul episod – despre zombie – există referințe la primele filme ale genului, precum cele cu Bela Lugosi.
Un timp semnificativ este dedicat filmelor lui George Romero, pe măsură ce specialiștii dezbat ce influență a avut Night of the Living Dead sau Dawn of the Dead. Eli Roth l-a invitat pe Edgar Wright (Shaun of the Dead, 2004, The World’s End, 2013 etc) să discute despre influențele acestor clasice asupra filmelor sale.
Apoi, Eli Roth îl invită pe Max Brooks, autorul World War Z și un fan al horror-ului în general. Există și momente cu Quentin Tarantino și Chris Hardwick, vorbind despre filmele care i-au influențat.
Subgenului „slasher” îi sunt dedicate două părți, discuțiile fiind despre Halloween, Friday the 13th, A Nightmare on Elm Street, Scream, Candyman, Maniac, Hostel, Saw, Tăcerea mieilor. Analiza acestor filme nu dezbate calitatea artistică, ci modul în care regizorii au încercat să transmită un mesaj dincolo de vărsările de sânge și de sperieturi.
Rosemary’s Baby și The Exorcist sunt analizate în cel de-al patrulea episod, ca și frica de posesiuni și demoni interiori. Următorul episod este dedicat monștrilor de tot felul, seria încheindu-se cu tema vampirilor.
Eli Roth, actor și regizor american, este creatorul unor producţii elogiate precum „Cabin Fever”/„Coşmarul de la cabană” (2002) şi seria de mare succes „Hostel – Căminul ororilor”. Eli Roth a apărut în lumea filmului în anul 2002, în cadrul Festivalului de Film de la Toronto, cu pelicula lui de debut, „Cabin Fever”/„Coşmarul de la cabană”. Quentin Tarantino l-a numit „viitorul filmului de groază” într-un interviu acordat revistei Premiere.
În 2013, Eli Roth a semnat regia șocantului “Infernul din Amazon”/The Green Inferno, despre un trib de canibali. Cel mai recent, Eli Roth introducea genul horror copiilor, odată cu regia filmului „Misterul ceasului din perete” (2018).
https://www.forbes.ro/serialul-documentar-istoria-filmelor-horror-cu-eli-roth-debuteaza-duminica-la-amc-143061

Operatorul de televiziune prin satelit Focus Sat a avut în 2018 pierderi de 1,5 mil. lei la afaceri de 103 mil. Lei

Operatorul de servicii de televiziune prin satelit Focus Sat, cu un portofoliu de aproximativ 300.000 de clienţi pe piaţa locală, a înregistrat în 2018 o pierdere netă de 1,5 milioane de lei, cea mai mică înregistrată în cei 14 ani ani cât firma a fost în proprietatea gigantului american din industria de cablu Liberty Global (UPC), conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Compania nu a înregistrat niciodată profit de la înfiinţare până în 2018, conform datelor de la Finanţe. UPC a cumpărat Focus Sat România în 2005 şi a vândut compania la finele anului trecut, în decembrie, grupului M7 din Luxemburg, în condiţiile în care grupul britanic Vodafone nu a dorit să achiziţioneze decât operaţiunile de cablu din România, fără cele de televiziune prin satelit, ca parte a unei tranzacţii gigant, de 19 mld. euro, care a vizat mai multe pieţe din Europa.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/operatorul-de-televiziune-prin-satelit-focus-sat-a-avut-in-2018-pierderi-de-1-5-mil-lei-la-afaceri-de-103-mil-lei-18232322

History sărbătorește 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună și transmite în exclusivitate, documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”

HISTORY® marchează aniversarea istorică de 50 de ani de la primul pas al omului pe Lună, prin lansarea în premieră și exclusivitate, a documentarului „Aselenizarea: Înregistrările pierdute.' Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria omului pe Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio și video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum. Momentul a fost unul marcant pentru istoria omenirii, dar adevărul despre cum Neil Armstrong, Michael Collins şi Buzz Aldrin au ajuns pe Lună, contribuția oamenilor obișnuiți care s-au ocupat de o misiune considerată imposibilă, erorile, situațiile de criză, greșelile și exploziile întâmpinate, sunt povești care nu au fost spuse niciodată. Documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute' prezintă astfel de întâmplări și povești prin materiale noi, care au fost descoperite și care fac lumină asupra celui mai important moment din istoria omenirii – aselenizarea.
https://tvmania.ro/history-sarbatoreste-50-de-ani-de-la-primul-pas-al-omului-pe-luna-si-transmite-in-exclusivitate-documentarul-aselenizarea-inregistrarile-pierdute-260527.html

Simona Halep - Serena Williams, în finala Wimbledon 2019. Meciul, transmis exclusiv de Eurosport

Wimbledon 2019. Finala de anul acesta de la Wimbledon, cea mai importantă competiție din tenis, se dă între Simona Halep și Serena Williams. Dacă în alți ani finalele în care a jucat Halep erau achiziționate și de alte posturi, cum ar fi Pro TV sau Antena 3, anul acesta partida se va vedea doar pe Eurosport. Finala Simona Halep - Serena Williams care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, va fi transmisă de Eurosport 2, de la ora 16.00.
https://www.paginademedia.ro/2019/07/simona-halep-serena-williams-finala-wimbledon-2019-eurosport

În exclusivitate la Digi World, astronauta NASA AnnaFisher este invitata specială în cadrul „Jurnalului de Științe”

Anna Fisher, astronauta NASA cunoscută în lume drept prima mamă care a ajuns în spațiul cosmic, este invitata specială a Jurnalului de Științe' de la Digi World, vineri, 12 iulie 2019, la ora 19:00. Aflată în România pentru sărbătorirea jubileului primei aselenizari, Anna Fisher i-a acordat un interviu în exclusivitate Teodorei Safta, realizatoarea unicei emisiuni dedicate științei din România. Anna Fisher și-a dorit să ajungă în spațiu de la 12 ani și s-a pregătit toată viața pentru asta.
https://tvmania.ro/in-exclusivitate-la-digi-world-astronauta-nasa-annafisher-este-invitata-speciala-in-cadrul-jurnalului-de-stiinte-260507.html

Sanda Nicola pleacă de la Digi24 după şapte ani: ce va face în continuare

Sanda Nicola (41 de ani) pleacă de la Digi24 după şapte ani. Jurnalista a ales să părăsească pentru o perioadă ţara pentru a urma un master în Belgia. Sanda Nicola, care lucrează la Dig24 încă de la înfiinţarea staţiei, şi-a dat demisia, potrivit Paginademedia.ro. Jurnalista urmează să plece pentru studii la Universitatea din Liege. „Este vorba de un master în Turism şi Dezvoltare Regională, pe care îl voi urma până în luna februarie a anului viitor“, a declarat Sanda pentru sursa citată. Jurnalista a mai precizat că atât ea, cât şi conducerea postului de ştiri sunt deschişi la colaborări viitoare. După ce s-a întors din concediul de maternitate, Sanda Nicola a ocupat intervalul orar 22.00-01.00, iar ultimul proiect de amploare în care a fost implicată a fost vizita Papei Francisc în România, fiind trimisul special al Digi24. Sanda Nicola este căsătorită cu Liviu Iolu, fost jurnalist, coordonator de comunicare al delegaţiei USR Plus în Parlamentul European şi membru în Consiliul Naţional PLUS. Cei doi au împreună o fiică.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/sanda-nicola-pleaca-digi24-sapte-an-continuare-1_5d284a6a892c0bb0c65e2a21/index.html

Francezii îi sfidează pe americanii şi aprobă o taxă pe marile corporaţii de tehnologie precum Google, Amazon şi Facebook
Senatul francez a aprobat astăzi o legislaţie prin care Franţa va taxa veniturile marilor corporaţii de tehnologie precum Google, Amazon şi Facebook, sfidând avertismentul lansat de administraţia lui Donald Trump, care susţine că francezii „iau la ţintă companiile americane pe nedrept”, potrivit CNBC. Miercuri, Trump a cerut o investigaţie asupra aşa-numite „taxe digitale” pe companiile de tehnologie. Taxa de 3% ar urma să se aplice pe veniturile realizate în Franţa de circa 30 de companii mari, majoritatea americane. „Franţa este suverană, şi Franţa îşi decide propriile reguli fiscale. Şi aşa va face în continuare”, spune Bruno Le Maire, ministrul de Finanţe din Franţa. El a adăugat că SUA şi Franţa pot ajunge la acorduri, în loc de ameninţări, pentru a ajunge la un sistem de „taxare corectă” pentru giganţii internetului.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/francezii-ii-sfideaza-pe-americanii-si-aproba-o-taxa-pe-marile-corporatii-de-tehnologie-precum-google-amazon-si-facebook-18231790

Șeful Comisiei de cultură din Camera Deputaților, critici dure pentru un membru CNA: ”Radu Herjeu, slugarnicul de serviciu al PSD-ului”

Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, l-a contrat dur pe Radu Herjeu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, care îl criticase pe președintele Iohannis. ”Unul dintre acești lachei, Radu Herjeu, a încălcat grav statutul de membru CNA prin nerespectarea criteriului neutralității politice și a ieșit public cu un atac politic decerebrat la adresa Președintelui României. Nu este pentru prima oară când asistăm la derapajele lui Radu Herjeu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului în spațiul public”, arată Știrbu într-un comunicat de presă. Șeful Comisiei de cultură arată că va cere audierea lui Radu Herjeu în comisie pentru ”încălcări grave și repetate ale reglementărilor Legii audiovizualului și a Codului etic a membrilor CNA care îi interzic orice activitate politică”. ”Este absolut necesară modificarea Legii audiovizualului pentru ca astfel de personaje fără coloană vertebrală să nu mai poată ocupa astfel de funcții sau dacă au astfel de derapaje, să poată fi expulzate imediat din funcția publică”, mai arată Știrbu. Radu Herjeu nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse de Gigel Știrbu.
https://www.g4media.ro/seful-comisie-de-cultura-din-camera-deputatilor-critici-dure-pentru-un-membru-cna-radu-herjeu-slugarnicul-de-serviciu-al-psd-ului.html

Interpreţi din zece ţări vor concura pe scena festivalului Cerbul de Aur

Doisprezece interpreţi din Georgia, Letonia, Italia, România, Republica Moldova, Australia, Cipru, Armenia, Lituania şi Austria au fost selectaţi pentru a participa la concursul din cadrul festivalului Cerbul de Aur 2019, potrivit unui comunicat remis News.ro. Ei vor urca pe scena din Braşov, joi şi vineri, 22 şi 23 august, urmând ca sâmbătă, 24 august, în seara de gală, să fie anunţat câştigătorul celei de-a 19-a ediţii a concursului. Concurenţii vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, şi o melodie românească. O listă cu 25 de piese a fost anunţată de organizatori. Între acestea se numără „Un actor grăbit” (Bogdan Cristinoiu), „Fată dragă, nu fi tristă” (Şerban Georgescu), „Bună seara, iubite” (Adrian Enescu), „Cât de frumoasă eşti” (Andrei Tudor), „Vara nu dorm (Ştefan Mihalache, Răzvan Costache)”, „Mă ucide ea” (Mihail Sandu, Sergiu Socaciu), „Perfect fara tine” (Teodor Chirilă,Toma Eugen Caminschi) şi „Apa” (Loredana Groza). Ei vor fi acompaniaţi de Big Band-ul Radio România şi Orchestra Operei din Braşov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor. Interpreţii vor concura pentru premii în valoare de 55.000 de euro.
https://www.news.ro/entertainment/interpreti-din-zece-tari-vor-concura-pe-scena-festivalului-cerbul-de-aur-1922400611002019071819057510

Documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute”, în exclusivitate la History

Documentarul „Aselenizarea: Înregistrările pierdute” va fi difuzat în exclusivitate de postul History, pentru a marca 50 de ani de la succesul misiunii Apollo 11. Transmis pe 17 iulie, de la ora 21:00, documentarul prezintă călătoria spre Lună într-o manieră inedită, bazată pe înregistrările audio şi video transmise în exclusivitate, nemaivăzute până acum. Neil Armstrong, Michael Collins şi Buzz Aldrin au ajuns pe satelitul natural al Pământului cu ajutorul unei echipe care s-a ocupat de o misiune considerată imposibilă. Sunt prezentate erorile, situaţiile de criză, greşelile şi exploziile întâmpinate. „Aselenizarea: Înregistrările pierdute” prezintă materiale care au fost descoperite şi care fac lumină asupra celui mai important moment din istoria omenirii – aselenizarea. Producţia este bazată pe interviuri audio cu astronauţi şi ingineri, înregistrări de pe Lună considerate pierdute, fotografii rare.
https://www.news.ro/cultura-media/documentarul-aselenizarea-inregistrarile-pierdute-in-exclusivitate-la-history-1922400112002019071219058074

Simona, Bogdan și Tibi înfruntă „atacul” japonezilor, în emisiunea „La Volan”, difuzată de Digi24
Simona, Bogdan și Tibi, cei trei prezentatori ai emisiunii auto 'La Volan', au demonstrat că o echipă puternică face față oricărui atac… chiar și unuia al vehiculelor din Țara Soarelui Răsare. Ce a rezultat din întâlnirea celor trei cu 'sportiva' cu blazon Type R, pe circuitul de viteză, veți vedea în ediția de sâmbătă, 13 iulie, de la ora 11:05, la Digi24. Iar cine crede că elementul feminin nu se îmbină armonios cu motoarele puternice, testate pe circuite de viteză, va avea surpriza să constate că lucrurile nu stau deloc așa. Cel puțin când vine vorba despre 'La Volan'. Cert este că, deși a fost cea mai rapidă mașină pe circuitul de la Nürburgring, sportiva japoneză sub a cărei capotă galopează 320 de cai putere nu a speriat-o pe Simona Țăranu. Prezentatoarea știrilor sportive, recent atrasă în formula triptică de prezentare a emisiunii auto de la Digi24, a decis să își încerce priceperea la volanul modelului pe un circuit din România, la Adâncata. Experimentatul jurnalist auto Bogdan Mirică, prezentatorul emisiunii 'La Volan', i-a fost alături și a ajutat-o să îmblânzească sportiva japoneză. Tibi Troia nu s-a lăsat mai prejos și a tentat-o pe Simona să testeze o bijuterie japoneză, pe două roți, iar provocarea a fost acceptată.
https://tvmania.ro/simona-bogdan-si-tibi-infrunta-atacul-japonezilor-in-emisiunea-la-volan-difuzata-de-digi24-260510.html

LIGA 1 se va vedea și în următoarele cinci sezoane, la Digi Sport
Spectacolul Ligii 1 se va vedea și în următoarele cinci sezoane pe canalele Digi Sport. Transmisiunile din cadrul competiției interne se vor difuza începând cu primul meci al noului sezon, Voluntari – Sepsi, programat vineri, 12 iulie, de la ora 18:30, la DigiSport 1. Dezbaterile în studio și analizele moderate de Radu Naum și Vali Moraru și realizate cu contribuția invitaților speciali ai postului de televiziune – Gabi Balint, Ilie Dumitrescu, Radu Paraschivescu, Helmut Duckadam, Ionel Dănciulescu, Ion Crăciunescu, Claudiu Niculescu, Ianis Zicu, Florin Bratu – se vor găsi la loc de cinste în programele Digi Sport și în următorul sezon.
https://tvmania.ro/liga-1-se-va-vedea-si-in-urmatoarele-cinci-sezoane-la-digi-sport-260519.html

„Drag de România mea!”, emisiune dedicată susţinerii lui Mihai Constantinescu

Fiecare gală „DRAG DE ROMÂNIA MEA!' aduce la TVR 2 momente inedite, pline de sensibilitate și întâlnirea telespectatorilor cu oameni care au făcut lucruri bune pentru România, indiferent că vorbim de ştiinţă sau de artă. Duminică, 14 iulie, de la ora 15.00, Paul Surugiu Fuego a pregătit un moment de colecţie emoţionant, cu MIHAI CONSTANTINESCU. Aşa cum ştim, artistul se află de peste 50 de zile în comă, în urma unui stop cardio-respirator, dar la „DRAG DE ROMÂNIA MEA!' vom revedea înregistrarea ultimei sale apariţii în emisiunea de la TVR 2, când a fost premiat pentru întreaga sa activitate. În acea ediţie, Mihai Constantinescu a avut parte şi de o surpriză din partea Simonei Secrier, cea alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 20 de ani.
https://tvmania.ro/drag-de-romania-mea-emisiune-dedicata-sustinerii-lui-mihai-constantinescu-260522.html

Emisiunea „Vorbește lumea” împlinește 4 ani. Ce ediții speciale a pregătit postul Pro TV
Săptămâna viitoare este una specială pentru echipa de la Vorbește lumea: emisiunea împlinește 4 ani, iar telespectatorii se vor bucura de cinci zile pline de distracție. Pentru a marca aniversarea celor 4 ani, fiecare ediție va avea o tematică diferită, iar surprizele din platoul Vorbește lumea se vor ține lanț. Săptămâna va începe cu formula completă de prezentatori: după un an în care a fost în concediu de maternitate, Adela Popescu revine în platou în calitate de prezentator, pentru a fi alături de Lora și Cove în prima ediție aniversară!
https://tvmania.ro/emisiunea-vorbeste-lumea-implineste-4-ani-ce-editii-speciale-a-pregatit-postul-pro-tv-260554.html

„România NEbunului simț”, o campanie Digi24, în numele civilizației. Ce vedete se alătură campaniei

Fostul campion mondial la box Leonard Doroftei, actrița Medeea Marinescu, vloggerul Mircea Bravo, co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu, părintele Constantin Necula și artista Cristina Bălan sunt câteva dintre celebritățile și personalitățile publice care au spus 'da' campaniei derulate, din 15 iulie, de Digi24, „România NEbunului simț'. Această inițiativă, care are drept scop lupta împotriva zicalei „Lasă, că merge și așa!', își propune să îi arate pe cei care sunt certați cu bunul simț și comportamentul civilizat. Promotorul campaniei, Teodora Iacob, ne va prezenta în cadrul jurnalelor Digi24 materiale care surprind, pe de-o parte, situații în care oamenii au uitat de bunul simț, dar și efectele pe care acțiunile lor le au asupra celor din jur. Pe lângă imaginile surprinse de echipa Digi24, și telespectatorii au fost invitați să se alăture campaniei cu filmări sau poze, în demersul împotriva nebunului simț.
https://tvmania.ro/romania-nebunului-simt-o-campanie-digi24-in-numele-civilizatiei-ce-vedete-se-alatura-campaniei-260557.html

Liga I își schimba sponsorul și numele

Liga I are un nou sponsor principal. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că prima ligă din România va fi sponsorizată, la fel ca Liga a II-a, de Casa Pariurilor, anunță Telekom Sport. Liga I se de sparte astfel de o altă casă de pariuri, Betano, după cum Paginademedia.ro a anunțat în premieră, încă de ieri. Casa Pariurilor este o marcă a grupului Fortuna, sponsorul principal al echipei naţionale, iar acum va defeni sponsorul principal al Ligii I. Competiţia se va numi „Casa Liga 1”. ”Vreau să felicit Casa Pariurilor pentru că a câştigat această luptă cu ceilalţi competitlori şi sperăm ca în decursul celor cinci ani de contract să avem o colaborare prodigioasă şi să aducem cât mai multă lume la stadion. Valoarea contractului e confidenţială, dar este mai mare decât suma încasată de la precedentul contract (n.r. cel cu Betano). Sumele care vin de la sponsor se cumulează la contractul avut cu televiziunile şi se împart cluburilor ca şi până acum (n.r. conform locului ocupat în campionat)", a declarat Gino Iorgulescu, într-o conferință de presă. În octombrie 2017, FRF a semnat un parteneriat cu Casa Pariurilor, care din acel sezon a devenit sponsor oficial al Ligii 2 şi al Cupei României. Mai mult, Fortuna sponsorizează şi echipa naţională de fotbal a României.
https://www.paginademedia.ro/2019/07/liga-i-isi-schimba-sponsorul-si-numele

History sărbătorește 50 de ani de la primul pas pe Lună, cu un documentar: „Conține înregistrări considerate pierdute sau fotografii rare”

Postul de televiziune History marchează 50 de ani de la primul pas pe lună, cu un documentar. Producția „Aselenizarea: Înregistrările pierdute” va fi difuzată miercuri, 17 iulie, de la ora 21:00. De asemenea, pe 20 iulie, când se implinesc exact 50 de ani de când Neil Armstrong a pus piciorul pe Lună, documentarul va fi difuzat la ora 22:00. Filmul, bazat pe înregistrările audio și video nemaivăzute până acum, prezintă călătoria omului pe Lună din 20 iulie 1969. Documentarul va avea întâmplări și povești noi, care au fost descoperite între timp, menționează reprezentanții postului.
https://www.paginademedia.ro/2019/07/history-50-de-ani-de-la-primul-pas-pe-luna

Paramount Channel scoate filmele la terasă. Funny Face, Copilul lui Rosemary și Nașul, printre titlurile proiectate la Gastropub
Postul de televiziune Paramount aduce proiecții de filme clasice în aer liber. În perioada 15 iulie – 2 septembrie, postul va proiecta lungmetraje celebre, în fiecare luni, începând cu ora 21:00, la Fabrica Gastropub. Intrarea este gratuită. Primul film proiectat va fi musicalul „Funny Face”, o producție cu Audrey Hepburn și Fred Astaire în roluri principale. Pe 22 iulie, Paramount va aduce filmul Trenul Evadării, cu Jon Voight și Eric Roberts. Proiecțiile Paramount Channel de pe terasa Fabrica Gastropub se vor încheia cu cea de-a doua parte din celebrul film Nașul, pe 2 septembrie, de la 21.00.

https://www.paginademedia.ro/2019/07/paramount-channel-scoate-filmele-la-terasa

Alexandru Petrescu: Digitalizarea rămâne răspunsul la cele mai multe dintre provocările administraţiei româneşti
Digitalizarea rămâne răspunsul şi soluţia la cele mai multe dintre provocările administraţiei româneşti de astăzi, a declarat joi ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, la ceremonia de semnare a trei contracte de finanţare din fonduri europene pentru digitalizarea serviciilor publice, desfăşurată la Palatul Victoria. Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Adrian Vlad Chiotan, au semnat contractele de finanţare pentru proiectele: "Hub de servicii (centrul de furnizare servicii electronice) la nivelul MAI", "Sistem informatic integrat de emitere şi gestiune a paşaportului electronic, paşaportului diplomatic şi de serviciu şi a titlurilor de călătorie în oficiile posturilor consulare" şi "Sistem naţional de management privind dizabilitatea". Ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, a menţionat că cele trei contracte de finanţare vor contribui semnificativ la îmbunătăţirea interacţiunii dintre stat şi cetăţean. "Digitalizarea rămâne, din punctul meu de vedere, răspunsul şi soluţia la cele mai multe dintre provocările administraţiei româneşti de astăzi. Astăzi ne-am reunit pentru semnarea a trei contracte de finanţare care vor contribui semnificativ la îmbunătăţirea interacţiunii dintre stat şi cetăţean. Prin implementarea celor trei proiecte, în valoare totală de 197,7 milioane de lei, din care 168 de milioane din fonduri europene, circa 85%, vom digitaliza un număr important de evenimente de viaţă centrate în jurul identităţii şi activităţii cetăţenilor - obţinerea cărţii de identitate, a paşaportului, inclusiv a paşaportului electronic, pentru românii aflaţi în străinătate, a paşaportului diplomatic şi de serviciu, a permisului de conducere şi va permite înmatricularea autovehiculului. De asemenea, unul dintre proiecte, în speţă cel al cărui beneficiar este Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, va avea un aport substanţial la facilitarea interacţiunii dintre persoanele cu dizabilităţi şi autorităţile statului", a spus Petrescu.
https://www.economica.net/alexandru-petrescu-digitalizarea-ramane-raspunsul-la-cele-mai-multe-dintre-provocarile-administratiei-romanesti_171233.html

Şefii de la Vodafone şi-au diminuat recompensele ca reacţie la scăderea preţului acţiunilor
Directorul general şi directorul financiar de la grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone au decis să îşi diminueze cu 20% bonusurile în acţiuni de care urmau să beneficieze, ca urmare a performanţelor slabe înregistrate de acţiunile Vodafone în ultimul an, performanţe care au obligat compania să reducă dividendele plătite investitorilor pentru prima dată în istoria sa, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Grupul britanic, prezent şi pe piaţa din România, a precizat că directorul general Nick Read va renunţa la aproximativ 972.000 de acţiuni, care pe baza cotaţiei înregistrate miercuri aveau o valoare de aproximativ 1,28 milioane lire sterline. În urma acestei reduceri, CEO-ul Vodafone va fi recompensat cu 3,89 milioane acţiuni în valoare de 5,1 milioane lire sterline. La rândul său, directorul financiar Margherita Della Valle va primi 2,37 milioane acţiuni, în valoare de 3,12 milioane lire sterline. Acţiunile Vodafone au pierdut 19% din valoare de când Nick Read a devenit CEO, în luna octombrie 2018, şi în prezent sunt cu 44% sub nivelul la care erau la începutul anului 2018. Vodafone se confruntă cu probleme pe pieţe precum Spania şi Italia, la care se adaugă costul ridicat pentru achiziţionarea frecvenţelor 5G în Germania şi preluarea activelor europene ale operatorului de cablu Liberty Global.

https://www.economica.net/sefii-de-la-vodafone-si-au-diminuat-recompensele-ca-reactie-la-scaderea-pretului-actiunilor_171175.html

YouTube lansează noi funcții de monetizare pentru creatorii de conținut și un nou tip de playlist pentru conținutul educațional
Creatorii de conținut vor avea la dispoziție mai multe instrumente pentru a-și monetiza creațiile, dincolo de reclamele Adsense, iar unele din instrumentele deja existente primesc noi opțiuni. Google a anunțat la VidCon noi funcții prin care greu încercații creatori de conținut ai YouTube vor putea câștiga mai mulți bani. Printre acestea se numără Super Stickers pentru surprinzător de eficientul Super Chat. Super Chat a fost lansat în ianuarie 2017 și permite utilizatorilor să plătească pentru ca mesajul lor să fie mai vizibil în timpul unei premiere sau a unei transmisii live. Aceste mesaje sunt de obicei folosite pentru promovarea altor canale sau site-uri în momentele în care transmisiunile video au un trafic foarte mare. Google spune că Super Chat este cel mai profitabil instrument de monetizare în prezent și că unele canale câștigă cu ajutorul acestuia până la 400 de dolari pe minut.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/youtube-lanseaza-noi-functii-de-monetizare-pentru-creatorii-de-continut-si-un-nou-tip-de-playlist-pentru-continutul-educational-19057834
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL