×

Programe TV -- Data și ora publicării: 30.07.2019 14:56:41

HISTORY-REGINA MARIA-PREMIERĂ / History difuzează în premieră documentarul „Romania's English Queen” despre Regina Maria



București (MEDIA EXPRES) / 30 iul 2019 / History difuzează vineri, 23 august două filme sub titulatura „Zilele glorioase ale istoriei românești” cu „Regele care l-a păcălit pe Hitler” (“The King Who Tricked Hitler”) de la ora 21:00 și, în premieră la History, „Maria, Inima României” („Romania's English Queen”), de la ora 22:00.

„Regele care l-a păcălit pe Hitler” este una din ultimele povestiri ale celui de-al doilea război mondial, dezvăluită de ultimul șef de stat care a supraviețuit până recent, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.

"Am luat trenul spre Berlin pentru a vedea cealaltă parte a monedei și am luat prânzul cu Hitler. Nu a fost o întâlnire plăcută.”

Este povestea unei decizii luate de un rege care, într-un moment critic al celui de-al doilea război mondial, a renunțat la sprijinul Germaniei și a dus România către Aliați, ducând astfel la un sfârșit mai rapid al războiului. Este o poveste a intrigilor palatine, o poveste plină de înșelăciuni și dezamăgiri.

De la Palatul Buckingham la București. De la Moscova la Washington. Semnale diplomatice pierdute, spioni aristocrați și șantaj cu arma la tâmplă. Și curajul unui tânăr rege care a îndrăznit. România, înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, era o națiune foarte tânără, cu vârsta de numai 20 de ani.

În premieră la HISTORY, documentarul „Maria, Inima României” spune povestea Mariei, nepoata reginei Victoria, care a luptat pentru supravieţuirea României în anii agitaţi ai Primului Război Mondial şi apoi în perioada interbelică.

Povestea ei este una de triumf politic dar și plină de suferință personală. A devenit mireasa Prințului Ferdinand din România în 1893 și. la început, s-a simțit ca o străină într-un regat îndepărtat.

Știm cum s-a simțit pentru că ea a scris totul într-o serie remarcabilă de jurnale și cărți - și în tot filmul, Marie își spune propria poveste cu propriile sale cuvinte.

Documentarul „Maria, inima României” a avut premiera la TV pe 1 decembrie 2018, la Pro TV, când programul a fost liderul absolut de audiență între televiziunile din România pe toată durata difuzării, de la ora 18:00 și a fost prezentat la festivalul de filme Tiff din 2019 la Cluj-Napoca, unde a câștigat premiul publicului.

Filmul a fost produs de Chainsaw Europe fiind scris de Trevor Poots, cu John Florescu - Executive Producer, Viorel Chesaru – Senior Producer, Dan Drăghicescu – Associate Producer și este narat de Judith Rosenbauer pentru versiunea în limba engleză și de către Marcel Iureș pentru limba română.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL