×

Revista presei -- Data și ora publicării: 02.08.2019 16:59:19

REVISTA PRESEI / 2 aug 2019 /




Vodafone și UPC au încheiat oficial procesul de achiziție. Ce se va întâmpla cu brandul UPC
TOP AUDIENȚE în prime-time. Competițiile sportive, creșteri în audiență pentru Digi Sport, Eurosport, Look și Telekom
AUDIENȚE. 20 din 20. Pro TV a mizat pe filme de acțiune și a câștigat tot. Băieții răi din iulie: Segal, Stallone sau Denzel Washington
AUDIENȚE. Meciurile echipelor românești în Europa Legue, împărțite între patru posturi. Câți oameni s-au uitat la FCSB, Craiova și Viitorul
TVR 2 difuzează din 14 august serialul brazilian „Iubire dincolo de timp”
AXN vor difuza nouă filme clasice care l-au inspirat pe regizorul Quentin Tarantino pentru „A fost odată la … Hollywood”
Noul sezon Ligue 1 va fi pe posturile Look. Dar și la Digi Sport
Cazul Sorina: Familia Sacarin a facut plangere penala impotriva membrilor CNA, acuzati ca au acceptat "discursul urii" promovat de televiziuni
Din această toamnă, la Antena 1, Adriana Trandafir și Mihai Sandu Gruia sunt soții Zamfir în serialul „Sacrificiul”
Miu și Striblea intră în vacanța. Cine le ia locul până la toamnă în matinalul Digi FM
Cântăreaţa britanică Emeli Sandé, recital la Cerbul de Aur
Siveco atacă în dosarul cu acuzații de trucare a unei licitații
Campanie de strângere de fonduri pentru realizarea filmului de animaţie ''Fram, ursul polar''


Vodafone și UPC au încheiat oficial procesul de achiziție. Ce se va întâmpla cu brandul UPC

Vodafone România anunță că, de la 1 august, a preluat oficial compania de cablu UPC România. Tot astăzi, și abonații UPC au fost informați, printr-un mesaj, de finalizarea acestei tranzacții. Anunțul vine după aprobarea Comisiei Europene privind preluarea de către Vodafone Grup a operațiunilor Liberty Global în România, Germania, Cehia și Ungaria, într-o tranzacție de 18,4 miliarde de euro. Întrebați ce se va întâmpla cu brandul UPC și daca va urma un proces de rebranding, reprezentanții companiei telecom au răspuns pentru Paginademedia.ro că Vodafone România și UPC vor continua să ofere serviciile și ofertele lor curente pentru moment, dar, cu timpul, brandul UPC va fi integrat complet. Murielle Lorilloux, CEO UPC și Vodafone România: „Această achiziție transformatoare creează un partener important pentru servicii de telecomunicații convergente și aduce, totodată, mai multă valoare clienților noștri, facilitând un parcurs ascendent pentru economia digitală a României. De asemenea, acest lucru generează o oportunitate de a deveni un competitor și mai puternic pe piațalocală de telecomunicații. Angajații UPC și Vodafone au o istorie de premiere de neegalat în țara noastră și chiar în Europa. Sunt încrezătoare că experiența și profesionalismul celor două echipe vor conduce la noi premiere și inovație în ceea ce privește produselede care vor beneficia utilizatorii români”.

https://www.paginademedia.ro/2019/08/vodafone-si-upc-au-incheiat-oficial-procesul-de-achizitie-upc-mesaj-catre-abonati

TOP AUDIENȚE în prime-time. Competițiile sportive, creșteri în audiență pentru Digi Sport, Eurosport, Look și Telekom

AUDIENȚE TV. La ce posturi s-au uitat românii în luna iulie, în prime-time. Topurile celor mai vizionate televiziuni rămân, în mare neschimbate. Însă, pe zona posturilor tematice, sunt schimbări importante în ierarhia celor mai următite televiziuni. Sportul, te ridică, sportul te coboară. După ce în iunie TVR a avut o creștere spectaculoasă cu Euro U21, audiența postului public s-a redus la jumătate în luna iulie, când n-a mai avut competiții. În schimb, tot în luna iulie „mingea” a ajuns la Digi Sport, Look Sport, Telekom Sport și Eurosport. Posturile au avut creșteri serioase de audiență. Cel mai bine a stat Digi Sport 1, care a marcat cu Liga I, dar și cu emisiunile talk-show. Postul a ajuns a patra cea mai urmărită televiziune, pe publicul comercial. Eurosport 2 a fost o altă creștere importantă. A urcat mai bine de 20 de locuri în topul audiențelor, cu cifre de patru ori peste cele obținute de post în luna luna iulie, grație meciurilor de la Wimbledon. NAȚIONAL. Pro TV își menține poziția în audiențe, cu peste 1,1 milioane de telespectatori. Deși vara audiențele sunt în scădere, Pro TV a obținut o ușoară creștere față de luna precedentă. Nu la fel au stat lucrurile și la Kanal D și Antena 1. Ambele au ieșit pe minus. Kanal D a avut o medie de 780.000 de telespectatori, media în prime-time, la nivel național. Locul al treilea i-a revenit Antenei 1, care a fost urmărit de 587.000 de persoane. Romania TV își păstrează poziția a patra în topul celor mai urmărite televiziuni din țară și se distanțează de concurentul Antena 3, care a scăzut în audiențe. Fără meciurle naționalei U21, care au ridicat audiența TVR 1, postul public s-a prăbușit cu cifre la jumătate față de luni iunie. TVR 1 n-a reușit în luna iulie să facă nici măcar un punct de audiență, la nivel național (aobținut 0,7%, ceea ce înseamnă o medie de aproape 130.000 de telespectatori pe seară). Cu meciurile de la Wimbledon, audiența Eurosport 2 a crescut de patru ori. Postul din grupul Discovery a avut o medie de 41.000 de telespectatori, în prime-time, față de 10.000, în luna iunie. S-a întors sportul la TV, la fel și audiența pe Digi Sport 1. Televiziunea din grupul RCS a avut, în iulie, audiență mai mult decât dublă față de luna iunie. Mai mult, de pe poziția 18, unde era Digi Sport în luna iunie, postul a urcat direct pe opt. Creșteri și pentru Look Plus, cel de-al doilea post care deține drepturi pentru Liga I, competiție care s-a întors din „vacanță” în luna iulie.

https://www.paginademedia.ro/2019/08/audienta-tv-prime-time-iulie-2019

AUDIENȚE. 20 din 20. Pro TV a mizat pe filme de acțiune și a câștigat tot. Băieții răi din iulie: Segal, Stallone sau Denzel Washington

AUDIENȚE FILME. Filmele se văd doar la Pro TV. Postul TV a dat cele mai urmărite 20 de filme în luna iulie. Acțiune, acțiune, acțiune... Asta vrut românii să vadă în cea de-a doua luna a verii. Steven Segal, Liam Neeson, Denzel Washington sau Sylvester Stallone au luptat cu răufăcătorii și au adus audiența postului din Pache Protopopescu. „Cursa Terorii” a fost cel mai urmărit film în toată țara, cu o audiență medie de 1,4 milioane de privitori. Clasamentele au arătat diferit la orașe și pe segmentul comercial. În mediul urban a fost lider filmul „Două pistoale”, iar tinerii au pus pe primul loc pelicula „Pompeii”. Cifrele de audiență nu s-au schimbat considerabil în comparație cu luna iunie. NAȚIONAL. Țara a mers pe mâna Pro TV-ului la capitolul filme. Postul TV a dat cele mai urmărit 20 de filme din clasament. Audieța celor 20 de pelicule nu a scăzut sub un milion de privitori, în medie. „Cursa Terorii”, cu Steven Segal, a fost liderul topului național, cu cifre de aproximativ 1,4 milioane de privitori. „Teroare în Paris”, cu Liam Neeson, s-a clasat pe locul doi. Filmul a avut o medie de 1,3 milioane de telespectatori. Pe locul trei s-a poziționat producția „Vânătoare de oameni 2”, cu cifre apropiate de locul doi.

https://www.paginademedia.ro/2019/08/audiente-filme-iulie-2019-pro-tv

AUDIENȚE. Meciurile echipelor românești în Europa Legue, împărțite între patru posturi. Câți oameni s-au uitat la FCSB, Craiova și Viitorul

AUDIENȚE. O nouă seară de fotbal în Europa League. Posturile TV și-au împărțit echipele românești. Audiențele au fost bune, deși rezultatele de pe teren nu au fost chiar cele așteptate. Pro TV a mers pe mâna FCSB-ului, TVR 1 a difuzat meciul echipei Viitorul Constanța, iar posturile Digi Sport 1 și Look Plus au dat partida Universității Craiova. Cel mai bine a stat Pro TV, deși echipa lui Becali a luat bătaie de la Alashkert (2-3). Cu toate acestea, roș-albastrii s-au calificat în turul III preliminar Europa League. Postul din Pache Protopopescu a scos o audiență de 1,3 milioane de privitori din toată țara. Al doilea cel mai urmărit meci al serii a fost al Craiovei, dat de două posturi: Look Sport și Digi Sport 1. Partida câștigată la penaltiuri de Universitatea Craiova, contra celor de Honved Budapesta (3-1), a fost urmărită de aproximativ 850.000 de privitori (audiența cumulată a celor două posturi), la nivel național. La meciul Universității audiența s-a împărțit astfel: DigiSport 1 (575.000 de privitori) și Look Plus (273.000 de privitori). Victoria echipei lui Gică Hagi, care nu a adus calificarea, împotriva celor de la Gent (2-1) a pus TVR 1 pe locul patru în audiențe, la nivel național.

https://www.paginademedia.ro/2019/08/audiente-meciuri-fcsb-craiova-viitorul-europa-league-alashkert-honved-gent

TVR 2 difuzează din 14 august serialul brazilian „Iubire dincolo de timp”

Începând cu 14 august, de la ora 16.00, telespectatorii vor putea urmări la TVR 2 producţia braziliană „Iubire dincolo de timp' („Alem Do Tempo'). Serialul a avut auditenţe foarte mari în ţara de origine unde a fost difuzat între 2015-2016, având 100 de episoade în varianta internaţională. Acţiunea din „Iubire dincolo de timp' începe în 1865, în oraşul Campobelo din Brazilia, unde doi tineri – Livia (Alinne Moraes), o fată săracă, părăsită de mamă, crescută la mânăstire, şi Felipe (Rafael Cardoso), moştenitorul unei familii importante, nepotul puternicei contese Vitoria (Irene Ravache) – trăiesc o iubire imposibilă, despărţiţi de diferenţe sociale şi de intrigi familiale.

https://tvmania.ro/tvr-2-difuzeaza-din-14-august-serialul-brazilian-iubire-dincolo-de-timp-261138.html

AXN vor difuza nouă filme clasice care l-au inspirat pe regizorul Quentin Tarantino pentru „A fost odată la … Hollywood”

În pragul lansării „A fost odată la … Hollywood”, cel mai nou film al lui Quentin Tarantino, AXN lansează, pe 3 august, un proiect special, cu filme clasice, de urmărit, din ani `60. Producțiile vor fi pe AXN Black, AXN Spin și AXN White. Postul va difuza în luna august o colecție de nouă filme, din filmoteca Columbia Pictures, realizate în perioada 1958- 1970, al căror curator a fost regizorul Quentin Tarantino. Toate producțiile au o influență în crearea ultimului său film, a cărui acțiune are loc în anul 1969, “A fost odată la …Hollywood”. Clipuri video interstițiale, special create, care conțin conversații între Tarantino și Kim Morgan, istoric de film, vor însoți fiecare film. Quentin Tarantino:„Sony Pictures a pus la dispoziția mea catalogul Columbia Pictures, astfel încât să pot selecta o serie de filme reprezentative pentru epoca în care “A fost odată la … Hollywood” este setat, nebunii ani ‘60. Sunt încântat să găzduiesc aceste filme pentru a ne putea bucura împreună.”

https://www.paginademedia.ro/2019/08/axn-filme-clasice-quentin-tarantino-a-fost-odata-la-hollywood


Noul sezon Ligue 1 va fi pe posturile Look. Dar și la Digi Sport

Clever Media Network, compania care operează posturile Look, a achizițonat drepturile de difuzare a meciurilor din Ligue 1, potrivit unui anunț al companiei. Noul sezon va debuta vineri, 9 august, de la ora 21:45 cu derby-ul AS Monaco – Olympique Lyonnais. Meciul va fi transmis în direct de Look Plus. Look Plus, Look Sport, Look Sport 2 și Look Sport 3 vor transmite, astfel, cele mai interesante partide din această competiție. Încă din prima etapă vor putea fi văzute la lucru superstarurile Neymar și Mbappe, în meciul PSG – Nimes, transmis în direct de Look Sport, duminică, 11 august de la ora 22:00. Meciurile campionatului francez Ligue 1 vor fi în același timp și pe canalele Digi Sport.

https://www.paginademedia.ro/2019/08/noul-sezon-ligue-1-va-fi-pe-look-dar-si-la-digi-sport

Cazul Sorina: Familia Sacarin a facut plangere penala impotriva membrilor CNA, acuzati ca au acceptat "discursul urii" promovat de televiziuni

Sotii Ramona si Gabriel Sacarin cer procurorilor DNA sa deschida o ancheta in cazul a zece membri ai Consiliului National al Audiovizualului pentru abuz in serviciu si complicitate la comunicare de informatii false. Motivul: CNA nu si-ar fi indeplinit, timp de aproape o luna, atributile prevazute de lege pentru a interveni in cazul emisiunilor TV care au tratat cazul adoptiei Sorinei. Asta in conditiile in care, in mai multe emisiuni televizate, ar fi fost incalcate mai multe drepturi fundamentale ale sotilor Sacarin si ale Sorinei, fata din Baia de Arama adoptata de acestia. Este vorba de emisiuni difuzate de posturile Antena 3, Romania TV, B1 TV si Realitatea TV. Prin neindeplinirea atributiilor de serviciu, membrii CNA ar fi creat Sorinei si parintilor adoptivi un prejudiciu moral in valoare de 1,2 milioane euro, "deoarece dreptul la viata privata si de familie al subsemnatilor si al fiicei noastre minore sunt grav afectate." "Nu au transmis prompt o somatie de intrare in legalitate a radiodifuzorilor, pentru a opri incalcarea drepturilor fundamentale la viata privata si de familie, pentru a opri incalcarea drepturilor fiicei noastre minore si pentru a opri denigrarea magistratilor," se arata in plangerea penala. "Nu au luat niciun fel de masuri". Potrivit legislatiei, membrii CNA pot trimite somatii de intrare in legalitate difuzorilor, pentru a opri incalcarea acestor drepturi si denigrarea magistratilor. "Nu au luat niciun fel de masura cu privire la oprirea scandalului public al carui obiectiv a fost denigrarea profesiei de magistrat si intimidarea magistratilor, permitand astfel, prin omisiune, afectarea prestigiului justitiei - desi aveau aceasta obligatie de a actiona conform art. 10 alin. (1) din Legea 504/2002 a audiovizualului," arata sotii Sacarin. Potrivit plangerii penale, CNA s-a sesizat abia pe 25 iulie 2019, dupa ce sotii Sacarin au plecat din tara impreuna cu Sorina, si la mai mult de o luna de zile de la data la care a inceput asaltul mediatic asupra familiei si a magistratilor din cadrul Curtii de Apel Craiova si Parchetului aferent, la data de 21 iunie 2019. "Membrii CNA au incalcat timp de o luna obligatia de a actiona, desi aceasta obligatie constituie una dintre atributiile de serviciu principale ale membrilor CNA, reglementate prin lege organica," se precizeaza in sesizarea depusa la DNA. Prejudiciul moral de 1,2 milioane euro - Dupa cum am aratat, sotii Sacarin sustin ca prejudiciul moral suferit in urma inactiunii CNA este in valoare de 1,2 milioane euro. Ei explica si cum au ajuns la aceasta suma: "Denigrarea subsemnatilor a avut un caracter extrem de grav, prin prisma acuzatiilor fabricate si propagate cu privire la subsemnatii: de traficanti de organe si persoane;" "Denigrarea a avut o durata extrem de indelungata, diminuandu-se abia dupa ce subsemnatii am parasit teritoriul Romaniei, fara insa a inceta nici dupa plecarea in SUA;" "Dreptul minorei la viata privata si de familie a fost extrem de grav afectat, fiica noastra minora de 8 ani fiind subiectul principal, timp de o luna de zile, al tuturor posturilor de televiziune de scandal;" "Discursul urii acceptat de membrii CNA prin pasivitate a pus in pericol chiar viata si integritatea fizica a subsemnatilor si a minorei, deoarece la data de 26 iunie 2019, in timp ce ne deplasam cu autoturismul persoanl, subsemnatii am fost recunoscuti in trafic, iar un alt autoturism participant la trafic a incercat scoaterea subsemnatilor de pe partea carosabila a soselei;" "Precizam ca in masina se afla si fiica noastra minora Sorina. Acest lucru nu ar fi fost posibil, daca membrii CNA ar fi actionat prompt si ar fi determinat intrarea in legalitate a radiodifuzorilor." "Au mentinut un scandal public" - Sotii Sacarin sustin ca, prin omisiunea de a actiona, membrii CNA au permis ca imaginea si demnitatea lor sa fie incalcate zi de zi, seara de seara, de mai multe posturi de televiziune simultan, timp de o luna. "Subsemnatii nu suntem persoane publice, nu detinem functii publice, asadar, dreptul la imagine, la viata privata si de familie al subsemnatilor este grav afectat de expunerea mediatica negativa fara precedent, urmare a pasivitatii membrilor CNA," se arata in plangerea penala. Potrivit sursei citate, omisiunea membrilor CNA de a sanctiona "discursul urii si a infomartiilor false si lipsite de obiectivitate" ar fi condus la mentinerea unui scandal public, care a creat precedentul periculos pentru siguranta nationala si statul de drept ca Sectia de investigare a infractiunilor din justitie (SIIJ) sa se autosesizeze "impotriva unui magistrat in urma unor stiri false".
Solicitarea trimisa la CNA - Simultan cu plangerea facuta la DNA, familia Sacarin cere CNA sa retraga licentele autodivizuale ale societatile care detin televiziunile Antena 3, Romania TV, Realitatea TV si B1 TV si amendarea celor 4 televiziuni cu cate 600.000 de lei. Motivele: - Difuzarea neautorizata a inregistrarii video din casa familiei Saramat in care apar imagini cu Sorina. - Nerespectarea dreptului la replica. - Promovarea de stiri false si difuzarea de programe care contin incitare la ura. - Incitare la ura, incitare la violenta publica si raspandirea de informatii false care pun in pericol ordinea de drept. Discutiile din CNA - Saptamana trecuta, CNA a discutat felul in care posturile de televiziune au abordat subiectul, in urma unei autosesizari din partea unuia dintre membri, Dorina Rusu, a relatat Pagina de Media.

http://www.ziare.com/media/cna/cazul-sorina-familia-sacarin-a-facut-plangere-penala-impotriva-membrilor-cna-acuzati-ca-au-acceptat-discursul-urii-promovat-de-televiziuni-1571955

Din această toamnă, la Antena 1, Adriana Trandafir și Mihai Sandu Gruia sunt soții Zamfir în serialul „Sacrificiul”

Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1 și care va avea premiera în această toamnă aduce în faţa telespectatorilor poveştile de viaţã ale unor familii cu destine memorabile, dintre ele fãcând parte şi familia Zamfir, o familie aparte, veselă și surprinzătoare din care fac parte Adriana Trandafir și Mihai Sandu Gruia. Veorica Zamfir (Adriana Trandafir) este o soție și o mamă cu un caracter puternic și, deși aparent pare supusă bărbatului, știe foarte bine să îl manipuleze. Este o femeie care a făcut multe sacrificii pentru poziția socială pe care dorește să o expună în societate.

https://tvmania.ro/din-aceasta-toamna-la-antena-1-adriana-trandafir-si-mihai-sandu-gruia-sunt-sotii-zamfir-in-serialul-sacrificiul-261131.html

Miu și Striblea intră în vacanța. Cine le ia locul până la toamnă în matinalul Digi FM

Miu și Striblea, matinalii de la Digi FM, intră în vacanța. Locul lor va fi luat, pentru o lună de realizatorii Bogdan Ciuclaru și Nono Semen, cei care se ocupă de matinalul de weekend de la Digi. Cei doi vor face de luni, 5 august emisiunea de dimineață - „Rezervele de Stat... la Radio”. Va fi difuzată de luni până vineri, între 7:00 și 10:00. Bogdan Ciuclaru, despre formatul matinalului de ară: „În august chiar pleacă toată lumea în vacantă? Nono! Adică Nono, colegul meu sigur nu pleacă. Și nici eu nu plec. Și-așa am ajuns noi la concluzia că ar cam fi nevoie de Ciuclaru și Nono fix dimineața, pe post de supereroi. Ăăă, pardon, pe post de rezerve de stat... la radio. De fapt, nu vom fi doar la radio. Putem fi rezerve de stat la mare- la soare sau la munte și chiar la birou, în funcție de locul în care se află ascultătorii Digi FM. Și-o să aducem cu noi, în matinalul de vară, muzică bună, comentarii despre evenimentele la zi, dar și un strop de umor.”

https://www.paginademedia.ro/2019/08/matinal-de-vara-la-digi-fm

Cântăreaţa britanică Emeli Sandé, recital la Cerbul de Aur

Cântăreaţa britanică Emeli Sandé, recompensată cu trofee Brit şi Ivor Novello, va susţine un recital pe scena festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, pe 23 august. Compozitoare şi interpretă, Sandé a debutat discografic în 2012, cu „Our Version of Events”, care a fost urmat de „Long Live the Angels” (2016). Al treilea album al artistei, „Real Life”, urmează să apară în septembrie. Cunoscută pentru single-uri ca „My King of Love”, „Read All About It” şi „Sparrow”, cântăreaţa R&B a colaborat şi compus pentru artişti ca Naughty Boy, David Guetta, Alicia Keys, Rihanna şi Kendrick Lamar.

https://www.news.ro/entertainment/cantareata-britanica-emeli-sand-recital-la-cerbul-de-aur-video-1922404002002019080919076586

Siveco atacă în dosarul cu acuzații de trucare a unei licitații

Siveco România a contestat la instanța superioară o decizie a Curții de Apel București prin care s-a respins plângerea companiei împotriva unei amenzi a Consiliului Concurenței din iulie 2017. Sancțiunea fost motivată atunci prin trucarea, alături de Intrarom, a unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al instituției. Amenda a fost prilej de dispută pentru noul contract APIA, cu reclamații care au ajuns la ANI. Intrarom a fost amendată cu 2.125.796,48 lei, iar Siveco România, cu 5.883.899,07 lei, potrivit informațiilor date publicității în iulie 2017 de Consiliul Concurenței. Valoarea estimată a acordului-cadru a fost de 12 milioane de euro, fără TVA. Investigația Concurenței a fost declanșată pe baza unor informații furnizate de Curtea de Conturi. “În cadrul investigației, Consiliul Concurenței a obținut dovezi privind înțelegerea dintre cele două companii, respectiv Intrarom să participe doar formal pentru a asigura numărul de participanți la licitație, fără însă a concura în mod real cu Siveco România”, se arăta într-un comunicat din 27 iulie 2017.

https://www.profit.ro/insider/it-c/siveco-ataca-in-dosarul-cu-acuzatii-de-trucare-a-unei-licitatii-19075293

Campanie de strângere de fonduri pentru realizarea filmului de animaţie ''Fram, ursul polar''

Studioul de animaţie Deveo Studio, din Cluj-Napoca, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea unui film de animaţie bazat pe cartea pentru copii "Fram, ursul polar" de Cezar Petrescu, informează un comunicat transmis AGERPRES. "Uşor de parcurs şi educativ, animaţia 'Aventurile lui Fram, ursul polar' îndeplineşte nevoia de candoare şi dragoste pentru cei din jur, dar şi pentru planeta noastră, în acest punct critic al evoluţiei sale. Aşa se caracterizează iniţiativa celor de la Deveo Studio, împreună cu regizorul proiectului, Ştefan Buzea, şi Patricia Poienaru (Arsia Production)", se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, Deveo Studio se bazează, în activitatea sa, pe curiozitatea, inovaţia şi creativitatea tipic copilărească. Dacă în trecut povestea lui "Fram, ursul polar" s-a născut sub condeiul lui Cezar Petrescu, anul viitor, Fram revine în formă animată, modernă şi prietenoasă cu urmăritorii. "După succesul răsunător al cărţilor de ilustraţie din colecţia 'Lumea lui Fram, ursul polar', Ştefan, Ciprian (Deveo Studio) şi Patricia îşi doresc să ducă povestea puiului de urs mai departe. Animaţia va fi un scurt-metraj ce va facilita atragerea de fonduri pentru un film pe marile ecrane. Descoperă 'Lumea lui Fram, ursul polar' şi fii parte din aventura de a-l aduce pe Fram aproape, pe micile ecrane. Contribuie şi tu la campania FRAM de pe Indiegogo. Pentru fiecare contribuţie în cadrul campaniei, vei primi recunoştinţa şi aprecierea echipei, plus cadourile FRAMtastice special pregătite de Fram, pentru susţinătorii lui", se mai arată în comunicat. Pentru cei care doresc să susţină iniţiativa, dar nu se pot implica financiar, iniţiatorii campaniei precizează că există şi alte forme de sprijin, respectiv LIKE Lumea lui Fram, ursul polar pe Facebook; share pe Facebook pe lista de prieteni; menţionare a campaniei pe blogul sau vlogul personal, înscriere la newsletter-ul www.lumealuifram.ro. Hashtag-ul oficial al campaniei este #FramGoGo :). Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei.

https://www.agerpres.ro/cultura/2019/07/31/campanie-de-strangere-de-fonduri-pentru-realizarea-filmului-de-animatie-fram-ursul-polar--349276
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL