×

Revista presei -- Data și ora publicării: 14.08.2019 18:22:14

REVISTA PRESEI / 14 aug 2019 /




Radio Guerrilla își lansează post TV
Contra Netflix: Marile televiziuni franceze au primit aprobare pentru propria platformă de streaming, Salto
Digi Communications a raportat venituri de 575 mil.euro în S1/2019, în creştere cu 18%, iar profitul s-a redus la 3,2 mil.euro, de la 13 mil.euro în S1/2018
Mika Ilari Lauhde, vicepreşedinte al Huawei, la Bucureşti: Guvernele ar trebui să verifice şi codul sursă al softului din produsele Ericsson sau Nokia
Radiografia pieţei de electro-IT: Online-ul s-a apropiat ameninţător de magazinele specializate, fiecare controlând circa 40% din vânzări. În această industrie de 3,4 mld. euro se luptă jucătorii specializaţi Altex şi Flanco, magazinele online, retailerii cu dominantă alimentară şi micii independenţi
Topul companiilor de IT&C după pierderile nete raportate în 2018. Peste o jumătate din suma celor mai mari pierderi nete raportate anul trecut de companiile de hi-tech şi telecom a fost înregistrată de grupul Telekom România
Antena 1 a anunţat cine sunt protagoniştii serialului de comedie „Mangaliţa“
Simona Gherghe pleacă de la Acces Direct după nouă ani. Cum şi-a motivat decizia: „Vine după multe nopţi de nesomn“
Cine va prezenta „Acces Direct“ în locul Simonei Gherghe: „Am primit cu surprindere propunerea“
Simona Halep şi Traian Berbeceanu, în ediţii speciale Garantat 100%: „Credem că prind bine câteva întâlniri cu compatrioţi care ne inspiră“
Andi Vasluianu, protagonistul serialului „Profu'“, dezvăluiri din culisele noii producţii de la Pro TV: „Mi se pare extrem de educativ“
BBC, reportaj despre „drumurile criminale din România“ şi protestul #şîeu. Când va fi difuzat
B1 TV şi România TV, amendate de CNA pentru modul în care au reflectat „cazul Sorina“. Ce sume trebuie să plătească
Televiziunea Română aniversează la Cerbul de Aur patru decenii de la prima emisiune color a postului
Filmările la sezonul patru al serialului spaniol "La Casa del Papel", aproape finalizate
CBS şi Viacom au convenit să fuzioneze, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari
CNA - România TV şi B1 TV, amendate pentru emisiuni despre "Cazul Sorina"; Postul Realitatea TV a primit somaţie publică
Vodafone a fost retrogradată de Fitch, după achiziţionarea activelor Liberty Global din România, Germania, Cehia şi Ungaria
Digi, profit net de 3,2 milioane de euro în primul semestru, la venituri de 575 milioane de euro
Iohannis despre 5G: Cred că va trebui să discutăm şi în CSAT
CBS și Viacom au convenit să fuzioneze, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari
Fitch a retrogradat Vodafone după achiziționarea activelor Liberty Global din România, Germania, Cehia, Ungaria
Telekom va moderniza rețeaua de voce și date a Internelor
Orange a câștigat contractul STS pentru modernizarea infrastructurii hardware și software a serviciului 112. Sunt promise intervenții mai rapide
AUDIENȚE. Digi Sport 1, primul loc la orașe cu victoria celor de la CFR Cluj. Aproape un milion de oameni s-au uitat la meci, pe două posturi TV
Platforma Antena Play vine cu un update. Ce funcții noi adduce
Rock FM și Gold FM, amendă de la CNA. Rock, pentru reclamă mascată și limbaj vulgar. Gold, pe limbaj vulgar
G4Media: Alex Coita, deseori invitat la Antena 3, numit consiler onorific al Vioricăi Dăncilă
Al nouălea sezon din „Hawaii 5.0” are premiera la Diva pe 2 septembrie
Meci decisiv pentru FCSB în Cehia. Pro TV transmite în direct joi, 15 august, meciul cu cehii de la Mlada Boleslav


Radio Guerrilla își lansează post TV
 
CNA a aprobat, marți, licență audiovizuală prin satelit pentru postul TV cu tematică muzicală Radio Guerrilla TV, potrivit Paginademedia.ro. Licența fusese solicitată de Radio Guerrilla SRL, iar proiectul a fost prezentat la CNA de acționari și realizatori ai postului de radio cu același nume - Adrian Popescu, Mihai Dobrovolschi și Sorin Faur. Potrivit sursei citate, aceștia au spus că Radio Guerrilla TV nu va emite doar ce se întâmplă în studioul radio, ci va avea emisiuni presărate cu momente din studio, clipuri și materiale special create. Postul se va lansa în șase luni și există o înțelegere pentru retransmisie cu Orange TV și discuții cu Telekom.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23312366-radio-guerrilla-isi-lanseaza-post.htm
 
Contra Netflix: Marile televiziuni franceze au primit aprobare pentru propria platformă de streaming, Salto
 
Autoritățile de reglementare de la Paris au dat undă verde, luni, planului unui grup de mari televiziuni franceze de a lansa o platformă comună de streaming, Salto, care să concureze cu serviciile Netflix și Amazon Prime Video, potrivit Variety. Noua platformă este pusă la cale împreună de serviciul public France Televisions, de M6 și TF1 și urmează să fie lansată în primul trimestru din 2020. Cele trei instituții media partenere spun că decizia de a pune laolaltă resurse reprezintă un "ambițios răspuns local" în fața "evoluției așteptărilor consumatorilor" și le va da mai multă greutate pe piața locală și europeană de televiziune. Delphine Ernotte Cunci, CEO al France Televisions, este citată spunând că "lansarea platformei ne va da foarte curând ceea ce ne trebuie pentru a concura cu jucătorii internaționali, pe propriul nostru teritoriu". Variety amintește, în context, de inițiativa similară a celor mai mari doi radiodifuzori britanici, ITV și BBC, care lansează împreună serviciul de streaming BritBox, care, dacă va primi aprobarea autorităților de reglementare, ar urma să fie lansat în Marea Britanie în ultima parte a acestui an. BritBox e deja disponibil în America de Nord.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23312172-contra-netflix-marile-televiziuni-franceze-primit-aprobare-pentru-propria-platforma-streaming-salto.htm
 
Digi Communications a raportat venituri de 575 mil.euro în S1/2019, în creştere cu 18%, iar profitul s-a redus la 3,2 mil.euro, de la 13 mil.euro în S1/2018
 
Digi Communications (DIGI), al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa de cablu din Europa, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari,a încheiat primul semestru cu venituri 575,2 milioane euro, în creştere cu 18%, din care 368 milioane euro au fost generate de activitatea de pe piaţa din România, în timp ce profitul s-a redus la 3,2 milioane euro, de la 13 milioane euro în S1/2018, potrivit raportului financiar al companiei. În România, Digi a raportat venituri de 368 milioane euro, faţă de 339 milioane euro în primele şase luni  de anul trecut. În Ungaria, activitatea companiei a generat venituri de 110 milioane euro, faţă de 80 milioane euro cu un an înainte.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/digi-communications-a-raportat-venituri-de-575-mil-euro-in-s1-2019-in-crestere-cu-18-iar-profitul-s-a-redus-la-3-2-mil-euro-de-la-13-mil-euro-in-s1-2018-18279972
 
Mika Ilari Lauhde, vicepreşedinte al Huawei, la Bucureşti: Guvernele ar trebui să verifice şi codul sursă al softului din produsele Ericsson sau Nokia
 
Guvernele ar trebui să verifice codul sursă al software-ului încorporat în echipamentele şi platformele furnizate operatorilor de comunicaţii, dar să nu se limiteze la Huawei, ci să extindă acest proces şi către alţi furnizori de produse şi servicii, precum Ericsson sau Nokia, pentru a se asigura că şi aceştia respectă cerinţele de securitate cibernetică agreate la nivelul ţării sau al Uniunii Europene. „Cred că guvernele ar trebui să se uite la codul sursă al tuturor producătorilor de soluţii, nu doar la Huawei. Când am înfiinţat centrele de securitate cibernetică am vrut să creştem încrederea guvernelor în noi, că facem lucrurile corect, dar în acelaşi timp ar fi incorect dacă guvernele s-ar uita doar la codul sursă al produselor noastre“, a declarat în cadrul unei întâlniri cu media care a avut loc ieri în Bucureşti Mika Ilari Lauhde, vicepreşedinte al diviziei de securitate cibernetică & privacy din cadrul Huawei Technologies.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/mika-ilari-lauhde-vicepresedinte-al-huawei-la-bucuresti-guvernele-ar-trebui-sa-verifice-si-codul-sursa-al-softului-din-produsele-ericsson-sau-nokia-18278698
 
Radiografia pieţei de electro-IT: Online-ul s-a apropiat ameninţător de magazinele specializate, fiecare controlând circa 40% din vânzări. În această industrie de 3,4 mld. euro se luptă jucătorii specializaţi Altex şi Flanco, magazinele online, retailerii cu dominantă alimentară şi micii independenţi
 
Online-ul va încheia 2019 la un pas de 40% cotă de piaţă, cât magazinele fizice specializate, arată estimările jucătorilor de pe piaţa de electro-IT. Hipermarketurile se menţin, pe când micii independenţi îşi continuă declinul, astfel că au ajuns să mai controleze nici 14% din vânzări faţă de o treime în 2012. Între timp însă, în perioada 2012-2019 liderii Altex şi Flanco au deschis magazine în oraşele de 20.000-30.000 de locuitori, iar magazinele online şi-au extins livrarea în toată ţara. Această situaţie a dus la dispariţia multor re­ţele cu 1-2 unităţi. Singurul segment constant din punctul de vedere al cotei de piaţă este cel al hipermarketurilor şi al altor magazine cu dominantă alimentară. Aceste unităţi au cucerit 6-7% din piaţă, iar cota a rămas constantă deşi piaţa de electro-IT a crescut pentru că şi lanţurile de hipermarketuri şi supermarketuri s-au extins şi au reuşit să cucerească noi clienţi. Reţelele de magazine fizice specializate rămân principalul canal de vânzare al produselor electro-IT cu o cotă de piaţă de circa 40%.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/radiografia-pietei-electro-it-online-ul-s-apropiat-amenintator-magazinele-specializate-controland-circa-40-vanzari-aceasta-industrie-3-4-mld-euro-lupta-jucatorii-specializati-altex-flanco-magazinele-18278811
 
Topul companiilor de IT&C după pierderile nete raportate în 2018. Peste o jumătate din suma celor mai mari pierderi nete raportate anul trecut de companiile de hi-tech şi telecom a fost înregistrată de grupul Telekom România
 
Suma celor mai mari 30 de pierderi nete înregistrate în 2018 de companiile de IT&C s-a ridicat la 1,36 mld. lei (292 mil. euro), clasamentul fiind dominat de operatorii de telecomunicaţii care au trecut cel mai adânc pe roşu, cu „minusuri“ de ordinul sutelor de milioane de lei, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor raportate de firme la Ministerul Finanţelor Publice. Grupul Telekom, format din fostele companii Cosmote şi Romtelecom, a acumulat în 2018 pierderi nete de 785 mil. lei (169 mil. euro), peste o jumătate din suma totală a celor mai mari 30 de pierderi de la nivelul întregii industrii locale, chiar şi în condiţiile în care pierderile sunt mai mici decât în 2017. Grupul Telekom este în prezent scos la vânzare, cel mai determinat „peţitor“ fiind grupul francez Orange, care caută de mai mulţi ani o soluţie pentru problema nerezolvată a absenţei unei infrastructuri de comunicaţii fixe cu care să ajungă până în casele clienţilor de retail. A doua cea mai mare pierdere netă din 2018, de aproape 250 mil. lei, a fost raportată de un alt operator de telecom, compania de cablu UPC, care a depăşit etapa în care era scos la vânzare, şi este deja în portofoliul britanicilor de la Vodafone, care, de asemenea, aveau nevoie de reţele fixe pentru subsidiara din România. Anterior UPC era deţinută de americanii de la Liberty Global.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/topul-companiilor-it-c-dupa-pierderile-nete-raportate-2018-peste-jumatate-suma-celor-mari-pierderi-nete-raportate-anul-trecut-companiile-hi-tech-telecom-inregistrata-grupul-telekom-romania-18278830
 
Antena 1 a anunţat cine sunt protagoniştii serialului de comedie „Mangaliţa“
 
Antena 1 a anunţat oficial distribuţia noului serial de comedie, „Mangaliţa“, al cărui scenariu seamănă izbitor cu „Las Fierbinţi“, de la Pro TV. Rolul principal, al primarului, va fi interpretat de actorul Teodor Corban, premiat în 2016 cu trofeul Gopo pentru rolul din „Aferim“. Antena 1 va difuza în curând un nou serial de comedie, „o satiră a realităţii din administraţia locală a oraşelor mici, precum şi a societăţii“. Acţiunea se va petrece în localitatea Mangaliţa, unde primarul, ajuns la al optulea mandat, face legea. Vă sună cunoscut? Asta pentru că povestea se aseamănă foarte mult cu cea difuzată de postul rival.    Reprezentanţii postului au anunţat oficial cine sunt personajele principale ale noului serial, din a cărui distribuţie fac parte 60 de actori.    Serialul „Mangaliţa“ îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul său va fi interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum „A fost sau n-a fost?“ şi „Poziţia copilului“ şi câştigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/antena-1-anuntat-protagonistii-serialului-comedie-mangalita-1_5d528e05892c0bb0c67f0b14/index.html
 
Simona Gherghe pleacă de la Acces Direct după nouă ani. Cum şi-a motivat decizia: „Vine după multe nopţi de nesomn“
 
Simona Gherghe (42 de ani), care se află în concediu de maternitate, a anunţat că renunţă la „Acces direct“, emisiune pe care a prezentat-o la Antena 1 timp de nouă ani. Simona Gherghe a anunţat oficial că nu va reveni la pupitrul emisiunii „Acces direct“, precizând că decizia îi aparţine în totalitate. În luna martie, vedeta a intrat în concediu de maternitate şi a fost înlocuită de Cristina Cioran. Momentan, postul nu a comunicat oficial dacă va continua colaborarea cu Cioran sau va apela la un alt prezentator.    Simona Gherghe a pus hotărârea de a renunţa la emisiunea pe care a prezentat-o vreme de nouă ani pe seama faptului că simte nevoia unei schimbări. Ea a subliniat însă că nu va renunţa la televiziune şi că va reveni pe micile ecrane tot la Antena 1.    „Dragii mei prieteni, misiunea mea la Acces Direct s-a încheiat. Decizia îmi aparţine în totalitate şi vine după multe nopţi de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieţii mele şi simt nevoia unei schimbări. Au fost nouă ani plini, cu bune şi cu rele, în care am învăţat multe. Despre lume, despre viaţă, despre mine. Le mulţumesc colegilor care mi-au fost alături în tot acest timp. Şi le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape nouă ani de ştiri şi alţi nouă de divertisment şi news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunţa la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum ştiţi, acum sunt în concediu postnatal. De fapt, sunt a copiilor mei pentru încă o perioadă. Dar ne vom revedea în curând, la Antena 1!“, a scris Simona Gherghe pe Facebook.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/simona-gherghe-pleaca-acces-direct-noua-ani-si-a-motivat-decizia-vine-multe-nopti-nesomn-1_5d52cf39892c0bb0c6810c0e/index.html
 
Cine va prezenta „Acces Direct“ în locul Simonei Gherghe: „Am primit cu surprindere propunerea“
 
Reprezentanţii postului Antena 1 au anunţat cine va prezenta, din această toamnă, emisiunea „Acces Direct“ în locul Simonei Gherghe. După ce Simona Gherghe a anunţat oficial că nu va reveni la pupitrul emisiunii „Acces direct“, precizând că decizia îi aparţine în totalitate, reprezentanţii Antena 1 au anunţat cine o va înlocui, începând din toamnă.    Astfel, prezentatoarea Mirela Vaida este cea care va prelua cârma emisiunii „Acces direct“. Ea revine pe TV după o perioadă în care şi-a dedicat timpul creşterii celor trei copiii.    „Am primit cu surprindere şi bucurie propunerea de a fi noul prezentator «Acces Direct». Eram pregătită şi îmi doream de ceva timp să mă întorc la viaţa profesională, la emisiunile live, la adrenalina pe care televiziunea şi, mai ales, emisiunile zilnice, ţi le oferă!”, a declarat prezentatoarea.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/cine-prezenta-acces-direct-locul-simonei-gherghe-am-primit-surprindere-propunerea-foto-1_5d53ed95892c0bb0c6882137/index.html
 
Simona Halep şi Traian Berbeceanu, în ediţii speciale Garantat 100%: „Credem că prind bine câteva întâlniri cu compatrioţi care ne inspiră“
 
Emisiunea „Garantat 100%“, realizată de Cătălin Ştefănescu la TVR 1, va difuza două ediţii speciale cu tenismena Simona Halep şi cu fostul ofiţer al Poliţiei Române Traian Berbeceanu. Pe 17 august, de la ora 21.00, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu fostul comisar-şef Traian Berbeceanu, care a scris o carte tulburătoare despre corupţie, justiţie, încredere în instituţiile statului, puterea de a crede în comunitate şi în valorile ei.    Iar duminică, 18 august, tot de la ora 21.00, câştigătoarea din acest an a turneului de tenis de la Wimbledon, Simona Halep, vorbeşte despre provocările personale pe care le-a depăşit cu succes, despre cea mai recentă victorie şi despre dorinţa ei de a merge mai departe.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/simona-halep-traian-berbeceanu-editii-speciale-garantat-100-credem-prind-cateva-intalniri-compatrioti-inspira-1_5d53e095892c0bb0c687a9b1/index.html
 
Andi Vasluianu, protagonistul serialului „Profu'“, dezvăluiri din culisele noii producţii de la Pro TV: „Mi se pare extrem de educativ“
 
Andi Vasluianu (45 de ani), personajul principal al noului serial de la Pro TV, „Profu’“, a dat detalii din culisele producţiei ce va avea premiera în toamnă. Pro TV va difuza în această toamnă un nou serial de comedie, „Profu'“, în care unul din rolurile principale va fi interpretat de Andi Vasluianu.    Actorul, care îl va juca pe Mihai Iacob (Mişu), un profesor nonconformist care depăşeşte rutina de predare şi îşi pune astfel amprenta pe educaţia elevilor lui dintr-o clasă cu probleme, a dezvăluit, într-un interviu pentru Pro TV, detalii din culisele noului proiect.   „Mi se pare extrem de educativ. E despre a oglindi nişte situaţii“, spune Andi Vasluianu despre serialul care se va concentra pe subiecte sensibile precum droguri, bullying, discriminare, sarcini nedorite.    Actorul a vorbit şi despre sursele lui de inspiraţie în conturarea personajului: „Cinstit, cred că prima sursă de inspiraţie e scenariul, după care se întâmplă lucruri: din scenariu ajungi să te duci cu atenţia către altceva, către societate, către ce se întâmplă şi aduni ori din memoria afectivă, ori din ce mai vezi. Profu’ nu e un personaj care să presupună genul acela de pregătire, doar când e vorba despre fizică stau la discuţii cu nevasta-mea, pentru că e deşteaptă. Ea e partea deşteaptă a familiei“.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/andi-vasluianu-protagonistul-serialului-profu-dezvaluiri-culisele-noii-productii-pro-tv-mi-pare-extrem-educativ-1_5d53c6d4892c0bb0c686be5d/index.html
 
BBC, reportaj despre „drumurile criminale din România“ şi protestul #şîeu. Când va fi difuzat
 
Postul BBC Radio 4 va difuza în luna august un reportaj despre drumurile „criminale“ din România, în condiţiile în care ţara noastră se situează pe primul loc în Europa privind rata accidentelor mortale de pe şosele. Reportajul despre „drumurile criminale“ din România va fi realizat de prezentatoarea de televiziune Tessa Dunlop, durează 28 de minute şi va fi difuzat de BBC Radio 4 pe 22 august 2019.    Anual, în România mor de două ori mai multe persoane, comparativ cu media Uniunii Europene şi de trei ori mai mult, în comparaţie cu Marea Britanie, informează BBC.   „Fiecare om din România cunoaşte pe cineva care a murit într-un accident rutier“, precizează jurnaliştii britanici în prezentarea reportajului care va fi difuzat săptămâna viitoare în Marea Britanie.   Materialul jurnalistic va include şi un portret al omului de afaceri Ştefan Mandachi, devenit cunoscut odată cu iniţierea protestului #şîeu şi a construirii primului metru de autostradă în Moldova.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/bbc-reportaj-despre-drumurile-criminale-romania-protestul-sieu-difuzat-1_5d53c4e5892c0bb0c686b184/index.html
 
B1 TV şi România TV, amendate de CNA pentru modul în care au reflectat „cazul Sorina“. Ce sume trebuie să plătească
 
Consiliul Naţional al Audiovizualului  (CNA) a  decis amendarea posturilor România TV şi B1 TV pentru modul în care au reflectat „cazul Sorina“. CNA a amendat România TV şi B1 TV pentru „modul în care au reflectat zvonurile privind transplantul de organe în cazul adopţiei Sorinei“, a anunţat Radu Herjeu, membru al instituţiei, printr-un mesaj pe Facebook.   Astfel, televiziunile menţionate au primit amenzi de 15.000 de lei, respectiv 10.000 de lei.    „Pentru modul in care au reflectat zvonurile privind transplantul de organe în cazul adopţiei Sorinei, am propus amenzi de 15.000 si 10.000 de lei pentru posturile România TV şi  B1TV. Au trecut cu 6 voturi“, a anunţat Radu Herjeu.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/b1-tv-romania-tv-amendate-cna-modul-reflectat-cazul-sorina-sume-trebuie-plateasca-1_5d52e20c892c0bb0c6818bed/index.html
 
Televiziunea Română aniversează la Cerbul de Aur patru decenii de la prima emisiune color a postului
 
Televiziunea Română aniversează la Cerbul de Aur patruzeci de ani de la prima emisiune color a postului, protagonista emisiunii din 1979, Corina Chiriac urcând pe scena de la Braşov pentru un moment dedicat evenimentului, arată un comunicat remis MEDIAFAX. Televiziunea Română va aniversa împlinirea a patru decenii de la prima emisiune color a canalului, sâmbătă, 24 august, pe scena Cerbului de Aur, cu un spectacol susţinut de Corina Chiriac, vedeta show-ului care a făcut istorie. „Eu sunt Corina” a fost un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu, alături de echipa sa, devenind show-ul care aducea culoare în casele românilor. Vedeta spectacolului, filmat în Studiul 1 al Televiziunii Române, a fost Corina Chiriac, iar invitat special, Gheorghe Zamfir, artist care în 1979 deja cunoscuse faima internaţională. “Eu sunt Corina!” este singura înregistrare în care publicul îl vede pe maestrul Gheorghe Zamfir cu o improvizaţie vocală de excepţie, pe lângă nai şi acordeon. În acelaşi an, la Festivalul Internaţional al filmelor de televiziune de la Montreux, “Eu sunt Corina” obţinea premiul special al juriului.
https://www.mediafax.ro/cultura-media/televiziunea-romana-aniverseaza-la-cerbul-de-aur-patru-decenii-de-la-prima-emisiune-color-a-postului-18277427
 
Filmările la sezonul patru al serialului spaniol "La Casa del Papel", aproape finalizate
 
Mai mulţi actori din serialul spaniol de succes "La Casa del Papel", printre care Alvaro Morte, Esther Acebo şi Lorente Lopez, au anunţat că au terminat filmările la scenele lor. Disponibil pe Netflix din 19 iulie, sezonul 3 al serialului "La Casa del Papel" se termină în suspans. Fanii nu vor fi nevoiţi să mai aştepte prea mult pentru a vedea continuarea: filmările la sezonul 4 sunt pe cale de a fi terminate, aşa cum au scris pe Instagram Alvaro Morte, Esther Acebo şi Lorente Lopez, interpreţii personajelor Profesorul, Mónica Gaztambide şi Denver. "Ultima zi de filmare. Beau în sănătatea voastră, a echipei şi a tuturor celor care ne privesc din lumea întreagă. Mulţumesc tuturor... Viaţă lungă", a scris pe 10 august Álvaro Morte.
https://www.news.ro/cultura-media/filmarile-la-sezonul-patru-al-serialului-spaniol-la-casa-del-papel-aproape-finalizate-1922401014212019081419087660
 
CBS şi Viacom au convenit să fuzioneze, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari
 
CBS şi Viacom au convenit un acord de fuziune care va avea loc integral în acţiuni, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari, acţionarul lor principal luând decizia să reunifice cele două companii la 13 ani de la separarea lor, din cauza concurenţei tot mai intense de pe piaţa media, transmite Reuters. Fiecare din acţiunile Viacom clasa A cu drept de vot şi Viacom Clasa B fără drept de vot vor fi convertite în 0,59625 dintr-o acţiune clasa A cu drept de vot respectiv acţiune clasa B fără drept de vot a CBS, au anunţat companiile. Cele două companii sunt controlate de National Amusements, companie holding deţinută de miliardarul Sumner Redstone şi familia sa. Acordul va mări conţinutul oferit de CBS clienţilor, care dobândeşte o importanţă mai mare ca efect al intensificării concurenţei pe piaţa serviciilor de streaming.
https://www.news.ro/economic/cbs-si-viacom-au-convenit-sa-fuzioneze-pentru-a-forma-o-companie-cu-venituri-de-peste-28-de-miliarde-de-dolari-1922400014002019080819087100
 
CNA - România TV şi B1 TV, amendate pentru emisiuni despre "Cazul Sorina"; Postul Realitatea TV a primit somaţie publică
 
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), întrunit în şedinţă publică marţi, a sancţionat posturile România TV şi B1 TV cu amenzi în valoare de 15.000 de lei, respectiv 10.000 de lei pentru emisiuni referitoare la cazul fetiţei din Baia de Aramă adoptată de o familie de români stabilită în Statele Unite ale Americii. Realitatea TV a primit somaţie publică. Realitatea TV a primit somaţie publică pentru emisiunea „Realitatea românească” din data de 23.06.2019, în cadrul căreia nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. (b) din Codul audiovizualului. În aceeaşi şedinţă, constatând încălcări ale prevederilor legislaţiei audiovizuale în cadrul unor emisiuni matinale difuzate de posturi de radio în perioada 25-31.05.2019, Consiliul a decis să sancţioneze următorii radiodifuzori:  În aceeaşi şedinţă, Consiliul a sancţionat Gold FM cu amendă în valoare de 15.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. (b) şi art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului. La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere şi difuzarea, în data de 11.07.2019, a melodiei „Subtitrarea la români”. Postul de radio Rock FM a fost amendat cu 15.000 de lei pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. (a) din Legea audiovizualului şi ale art. 18 alin. (1) lit. (b) din Codul audiovizualului.
https://www.news.ro/cultura-media/cna-romania-tv-si-b1-tv-amendate-pentru-emisiuni-despre-cazul-sorina-postul-realitatea-tv-a-primit-somatie-publica-1922401913002019082019087033
 
Vodafone a fost retrogradată de Fitch, după achiziţionarea activelor Liberty Global din România, Germania, Cehia şi Ungaria
 
Fitch a retrogradat marţi ratingul pe termen lung al grupului britanic Vodafone de la ''BBB plus'' la ''BBB'', perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. De asemenea, calificativul pe termen scurt a fost revizuit în scădere, de la "F2" la "F3". Retrogradarea reflectă estimările Fitch privind gradul ridicat de îndatorare în urma finalizării achiziţiei de către Vodafone a activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria şi România. Profitul operaţional (EBITDA) a scăzut cu 4% în primul semestru din 2019, din cauza efectelor adverse ale cursului de schimb, a vânzării subsidiarei Vodafone din Qatar şi a presiunilor competitive din Italia şi Spania. Fitch se aşteaptă la o uşoară creştere a profitului în 2020. Vodafone vrea să-şi reducă costurile cu cel puţin 400 milioane de euro anual, ceea ce va ajuta compania să-şi stabilizeze performanţa financiară, apreciază Fitch. Perspectiva stabilă reflectă aşteptările agenţiei privind reducerea gradului de îndatorare, după anunţarea reducerii plăţii dividendelor şi a vânzării subsidiarei Vodafone din Noua Zeelandă. Estimările de rating ale Fitch includ câştigurile de pe urma vânzărilor dar nu includ planurile de separare a turnurilor de telefonie mobilă. Luna trecută, Vodafone a anunţat planuri de separare a turnurilor de telefonie mobilă din Europa într-o nouă companie care ar putea fi potenţial listată, o decizie care ar crea valoare pentru acţionari.
https://www.economica.net/vodafone-a-fost-retrogradata-de-fitch-dupa-achizitionarea-activelor-liberty-global-din-romania-germania-cehia-si-ungaria_172649.html
 
Digi, profit net de 3,2 milioane de euro în primul semestru, la venituri de 575 milioane de euro
 
În primul semestru veniturile Digi Communication au crescut cu 18,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 486,4 milioane de euro la 575,2 milioane de euro, în timp ce profitul profitul net al companiei a coborât la 3,16 milioane de euro, comparativ cu 12,9 milioane de euro în primul semestru al anului 2018. EBITDA ajustată s-a situat la 81,51 milioane de euro, în urcare cu 8% față de iunie 2018, se arată în raportul neauditat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Activitățile grupului în România și Ungaria au generat aproximativ 63% și, respectiv, 19% din veniturile consolidate pentru cele trei luni încheiate la 30 iunie 2019. Veniturile din România pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2019 au fost de 186,7 milioane de euro, în creștere cu 7% în comparație cu 174,5 milioane de euro pentru perioada de trei luni încheiată la data de 30 iunie 2018. "Creșterea veniturilor din România a fost determinată atât de creșterea prețurilor pentru serviciile de telecomunicații incepând cu Martie 2019, cât și de creșterea numărului de RGU pentru servicii de televiziune prin cablu și internet și date fixe", se arată în document. Numărul de RGU din serviciile de televiziune prin cablu a crescut de la aproximativ 3,14 milioane la 30 iunie 2018, la aproximativ 3,44 milioane la 30 iunie 2019, o creștere de aproximativ 9,5%, iar numărul de RGU din serviciile de internet și date fixe rezidențial a crescut de la aproximativ 2,23 milioane la 30 iunie 2018 la aproximativ 2,47 milioane la 30 iunie 2019, o creștere de aproximativ 10,4%.
https://www.economica.net/digi-profit-net-de-3-2-milioane-de-euro-in-primul-semestru-la-venituri-de-575-milioane-de-euro_172646.html
 
Iohannis despre 5G: Cred că va trebui să discutăm şi în CSAT
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, cu privire la tehnologia 5G, că în România "unii nu sunt suficient de îngrijoraţi", iar acest subiect va trebui discutat şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). "La noi unii nu sunt suficient de îngrijoraţi. (...) Nu realizează ce se întâmplă de fapt. Cred că va trebui să discutăm şi în CSAT", a spus Iohannis, într-o întâlnire informală cu presa. Întrebat dacă va avea loc o şedinţă CSAT în curând, şeful statului a afirmat că este posibil. "E posibil să avem o discuţie", a spus el.
https://www.economica.net/iohannis-despre-5g-cred-ca-va-trebui-sa-discutam-si-in-csat_172617.html
 
CBS și Viacom au convenit să fuzioneze, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari
 
CBS și Viacom au convenit un acord de fuziune care va avea loc integral în acțiuni, pentru a forma o companie cu venituri de peste 28 de miliarde de dolari, acționarul lor principal luând decizia să reunifice cele două companii la 13 ani de la separarea lor, din cauza concurenței tot mai intense de pe piața media, transmite Reuters. Fiecare din acțiunile Viacom clasa A cu drept de vot și Viacom Clasa B fără drept de vot vor fi convertite în 0,59625 dintr-o acțiune clasa A cu drept de vot respectiv acțiune clasa B fără drept de vot a CBS, au anunțat companiile. Cele două companii sunt controlate de National Amusements, companie holding deținută de miliardarul Sumner Redstone și familia sa, scrie News.ro.
https://www.profit.ro/insider/companii/cbs-si-viacom-au-convenit-sa-fuzioneze-pentru-a-forma-o-companie-cu-venituri-de-peste-28-de-miliarde-de-dolari-19087282
 
Fitch a retrogradat Vodafone după achiziționarea activelor Liberty Global din România, Germania, Cehia, Ungaria
 
Fitch a retrogradat marți ratingul pe termen lung al grupului britanic Vodafone de la ''BBB plus'' la ''BBB'', perspectiva asociată fiind stabilă, informează un comunicat al agenției de evaluare financiară. De asemenea, calificativul pe termen scurt a fost revizuit în scădere, de la "F2" la "F3", scrie Agerpres. Retrogradarea reflectă estimările Fitch privind gradul ridicat de îndatorare în urma finalizării achiziției de către Vodafone a activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria și România. Profitul operațional (EBITDA) a scăzut cu 4% în primul semestru din 2019, din cauza efectelor adverse ale cursului de schimb, a vânzării subsidiarei Vodafone din Qatar și a presiunilor competitive din Italia și Spania. Fitch se așteaptă la o ușoară creștere a profitului în 2020.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/fitch-a-retrogradat-vodafone-dupa-achizitionarea-activelor-liberty-global-din-romania-germania-cehia-ungaria-19087399
 
Telekom va moderniza rețeaua de voce și date a Internelor
 
Telekom Romania Communication a câștigat, în urma unei licitații, un contract care va consolida rețeaua de comunicații integrate voce-date a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) la nivel național, prin intermediul căreia se asigură, în mod securizat, schimbul de informații cu alte instituții ale statului sau ale administrațiilor locale cu care MAI cooperează. Estimat la 43,45 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru suma de 40,96 milioane de lei, fără TVA. Livrarea echipamentelor se va încheia peste 34 de luni de la data atribuirii, luna iulie. Subcontractanții Telekom Romania Communications sunt Dataware Consulting – 38% și Industrial Computer Group – 4%.
https://www.profit.ro/stiri/telekom-va-moderniza-reteaua-de-voce-si-date-a-internelor-19078925
 
Orange a câștigat contractul STS pentru modernizarea infrastructurii hardware și software a serviciului 112. Sunt promise intervenții mai rapide
 
Asocierea Orange România (lider) și Atos Convergence Creators SRL a câștigat contractul scos anul trecut la licitație de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru modernizarea infrastructurii hardware și software a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU), cunoscut și sub denumirea de serviciul 112. Valoarea contractului este de 183,69 milioane lei, fără TVA, licitația fiind încheiată acum, într-un context în care tragedia de la Caracal a fost generată inclusiv de probleme în folosirea sistemului 112. Contractul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni și presupune: - modernizarea la nivelul a 40 de județe a infrastructurii hardware și software a SNUAU, prin adoptarea unei arhitecturi care permite gestionarea mai eficientă a situațiilor de urgență și asimilarea cu adaptări minore a noilor standarde din domeniul comunicațiilor de urgență;  - reducerea timpului de așteptare până la preluarea apelurilor de urgență prin distribuirea inteligentă a apelurilor, evitându-se astfel congestiile în situații de creștere rapidă a numărului apelanților.
https://www.profit.ro/stiri/orange-a-castigat-contractul-sts-pentru-modernizarea-infrastructurii-hardware-si-software-a-serviciului-112-sunt-promise-interventii-mai-rapide-19085973
 
AUDIENȚE. Digi Sport 1, primul loc la orașe cu victoria celor de la CFR Cluj. Aproape un milion de oameni s-au uitat la meci, pe două posturi TV
 
AUDIENȚE. Victoria echipei CFR Cluj și calificarea în play off-ul Ligii Campionilor a fost urmărită de aproape un milion de oameni din toată țara. Meciul, încheiat 4-3 pentru clujeni contra echipei Celtic Glasgow, s-a văzut pe două posturi de televiziune: Digi Sport 1 și Look Plus. Practic, luând în calcul cele două stații adunate, meciul de fotbal a fost cel mai urmărit program al serii. Digi Sport 1 a stat cel mai dintre cele două. Postul RCS s-a clasat pe primul loc de la orașe, cu meciul de fotbal. Totodată, și Look Plus a stat bine. Victoria istorică a fost urmărită, cumulat, de aproximativ 950.000 de oameni, din toată țara. Audiența s-a împărțit astfel:  Digi Sport - 704.000 de telespectatori și a fost pe locul trei la nivel national. Look Plus - 327.000 de telespecatori, pe locul șapte la nivel national. Digi Sport s-a bătut pentru primele locuri cu Pro TV, Kanal D și Antena 1. Pro TV difuza pe interval filmul „Celularul”, cu Chris Evans. Antena 1 avea la acea oră „Poftiți pe la noi” și „Liber ca pasărea cerului”, iar Kanal D difuza serialul „Mireasa din Istanbul”.
https://www.paginademedia.ro/2019/08/audiente-calificare-cfr-meci-celtic-cfr
 
Platforma Antena Play vine cu un update. Ce funcții noi adduce
 
PE SCURT. Platforma Antena Play, deținută de trustul Intact, vine cu un update și aduce noi funcții. Mai nou, aplicația poate fi rulată și cu dispozitive Chromecast și AirPlay, informează reprezentanții trustului. Odată cu noul update, playerul permite „skip” de 10 secunde pentru videoclipuri şi pãstreazã „watch time-ul” vizionãrii precedente, la fel ca Netflix. „O altã funcție utilã, având în vedere volumul mare de materiale video, emisiuni sau seriale, este păstrarea unui listing din clipurile urmãrite dar nu pânã la capãt, astfel încât sã poţi relua vizionarea din punctul în care ai rãmas”, notează Augustin Roman, Head of Digital Antena TV Group.
https://www.paginademedia.ro/2019/08/antena-play-update
 
Rock FM și Gold FM, amendă de la CNA. Rock, pentru reclamă mascată și limbaj vulgar. Gold, pe limbaj vulgar
 
Două posturi de radio, două amenzi de 15.000 de lei. Consiliul Național al Audiovizualului a decis în ședința de marți amendarea cu câte 15.000 de lei a posturilor de radio Gold FM și Rock FM, pentru încălcarea legislației privind publicitatea și a celei privind protecția minorilor. Consiliul a făcut o analiză „de linie” a emisiunilor matinale din perioada 25 - 31 mai, la posturile Digi FM, Gold FM, Kiss FM, Pro FM, Radio Guerrilla, Radio ZU, Virgin și Rock FM. După ce au audiat fragmentele cu probleme, forul a considerat că posturile Radio ZU, Virgin Radio, Rock FM și Gold FM au încălcat legislația. Radio ZU și Virgin Radio au primit fiecare câte o somație, încă din ședința din 25 iulie, când a fost discutată monitorizarea. Tot atunci s-au făcut propuneri de sancționare, de câte 15.000 de lei, și pentru posturile Rock FM și Gold FM, însă nu au întrunit numărul de voturi (cel puțin șase), așa că Monica Gubernat, președintele CNA, a cerut reanalizarea.
https://www.paginademedia.ro/2019/08/rock-fm-gold-fm-amenzi-cna
 
G4Media: Alex Coita, deseori invitat la Antena 3, numit consiler onorific al Vioricăi Dăncilă
 
Alex Coita, invitat constant în platoul postului Antena 3, a fost numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Decizia a fost publicată la începutul acestei săptămâni în Monitorul Oficial, informează publicația G4Media. În emisiunile de la Antena 3, Coita a fost prezentat ca analist. Pe contul de Facebook, acesta se prezintă drept „analist de afaceri globale, antreprenor și profesor asociat la SNSPA”, notează aceeași sursă.
https://www.paginademedia.ro/2019/08/alex-numit-consiler-onorific-viorica-dancila
 
Al nouălea sezon din „Hawaii 5.0” are premiera la Diva pe 2 septembrie
 
Al nouălea sezon din HAWAII 5.0 vine la DIVA toamna aceasta cu trei episoade, începând de luni, 2 septembrie, de la 21:00. Detectivul Steve McGarrett și trupa sa de elită continuă să lupte cu infracționalitatea din însorita insulă și în sezonul cu numărul nouă al îndrăgitului serial. Cu imunitate și propriile metode de acțiune, condusă de Lt. Steve McGarrett (Alex OLoughlin), care raportează direct guvernatorului statului, echipa investighează fapte teroriste, răpiri, crime și jafuri. În primul episod, echipa investighează moartea prietenului lui McGarrett din CIA și descoperă indicii care sugerează că în cadru agenției ar exista o cârtiță. McGarrett decide să se lase capturat pentru a putea investiga scurgerea de informații. Pe 16 septembrie este programat episodul cu numărul 200. În episodul aniversar, echipa este transportată în timp, în anii 40. McGarrett investighează un caz nerezolvat, la care a lucrat bunicul său și faimosul detectiv din Honolulu – Chang Apana, încercând să deducă o modalitate de a afla adevărul. Alături de Alex OLoughlin (Steve McGarrett), Scott Caan (Danny Danno' Williams), Chi McBride (Lou Grover), Jorge Garcia (Jerry Ortega), Meaghan Rath (Tani Rey), Beulah Koale (Junior Reigns), Taylor Wily (Kamekona) și Kimee Balmilero (Noelani Cunha) revin și ei în al nouălea sezon. Bucurați-vă de soare și acțiune cu al nouălea sezon al serialului HAWAII 5.0 – toamna aceasta în premieră în România la DIVA cu trei episoade, lunea de la 21:00, din 2 septembrie.
https://tvmania.ro/al-noualea-sezon-din-hawaii-5-0-are-premiera-la-diva-pe-2-septembrie-261465.html
 
Meci decisiv pentru FCSB în Cehia. Pro TV transmite în direct joi, 15 august, meciul cu cehii de la Mlada Boleslav
 
Totul sau nimic pentru FCSB joi, 15 august, de la ora 20:00 în direct la PRO TV. FCSB încearcă să se califice în play-off-ul Europa League, după ce în tur a terminat la egalitate, 0-0, cu cehii de la Mlada Boleslav. Vicecampiona României trece printr-o perioadă grea în acest sezon – a ajuns la 5 meciuri consecutive fără victorie, a sacrificat ultimul meci de campionat, pe care l-a pierdut duminică cu Voluntari, cu 1-3, iar situația de pe banca echipei este incertă.  PRO TV transmite în direct meciul care va decide dacă FCSB continuă în UEFA Europa League!
https://tvmania.ro/meci-decisiv-pentru-fcsb-in-cehia-pro-tv-transmite-in-direct-joi-15-august-meciul-cu-cehii-de-la-mlada-boleslav-261474.html
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL