×

Programe TV -- Data și ora publicării: 20.11.2019 17:27:25

DIGI24-AUDIENȚE-PREZIDENȚIALE / Digi24 și digi24.ro au fost pe primul loc în preferințele publicului, în ziua dezbaterilor electorale



București (MEDIA EXPRES) / 20 nov 2019 / Digi24 a fost lider de piață marți, 19 noiembrie, pe nișa televiziunilor de știri, pe segmentul comercial general (urban, 18-49 ani), cu o audiență medie de 0,62%, reprezentând o medie de peste 26.000 de telespectatori, corespunzătoare unei cote de piață de 4,35%, potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul de comunicare al televiziunii.

Declarațiile celor doi candidați la președinție transmise de Digi24 au înregistrat „minutul de aur” la 19:16, cu un rating de 3,59%, când peste 155.000 de telespectatori din mediul urban, cu vârsta între 18 și 49 de ani se uitau la Digi24 (cotă de piață de 11,38%).

În același timp, data de 19 noiembrie a adus pe site-ul digi24.ro peste 800.000 de vizitatori unici. Astfel, conform Biroului Român de Audit Transmedia, digi24.ro a fost cel mai vizitat site de media din online-ul din România. Site-ul a înregistrat peste 1,1 milioane de vizite, menținându-se în topul celor mai accesate publicații online din internet-ul românesc.

Anul 2019 a plasat Digi24 și site-ul de știri digi24.ro în topurile de audiențe din categoriile televiziunilor de știri și site-urilor de media din România. Vizita Suveranului Pontif, alegerile europarlamentare, premierea Simonei Halep, după câștigarea trofeului de la Wimbledon, moțiunea de cenzură împotriva guvernului și primul tur al alegerilor prezidențiale sunt câteva dintre subiectele importante acoperite de echipele televiziunii și site-ului de știri ale grupului Digi | RCS & RDS.

Televiziunile Digi Sport 1, 2, 3, 4 și site-ul digisport.ro fac parte din grupul Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunea de știri Digi24, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, postul Film Now (pay-tv), televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM și Dance FM.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL