×

Revista presei -- Data și ora publicării: 29.11.2019 13:54:45

REVISTA PRESEI / 29 nov 2019 /




Eurosport îl aduce pe John Barnes de la Liverpool pentru întâlnirea cu fanii Premier League din România
CNA a amendat cu 10.000 de lei pe B1 TV pentru injurii aduse de Radu Banciu politicienilor și pensionarilor
Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, trimis în judecată pentru spălare de bani
Jurnalista Marinela Mititelu părăsește Realitatea Plus: ”Voi coordona echipa de comunicare a viceprim-ministrului Raluca Turcan. Nu voi face politică. Voi face strict comunicare”
Cum vor arăta Transporturile și Comunicațiile, comasate într-un singur minister: Ministrul va fi ajutat de 5 secretari de stat și de un colegiu consultative
Andrei Găman, fost manager regional la Microsoft, devine Regional Director Eastern Europe la FintechOS, startup care dezvoltă soluţii digitale pentru bănci şi companii de asigurări
Gigantul Google este acuzat de companiile media europene de practicilor neconcurenţiale
Ungaria nu va participa la Eurovision 2020
Serialul „Tânăr și neliniștit” se întoarce pe micile ecrane. Când are loc premiera noului sezon
De Ziua Naţională a Românilor, la „Politică şi delicateţuri”, Mircea Dinescu îl are invitat pe Theodor Paleologu
MAREA REVENIRE. Tânăr și neliniștit, din nou pe TV. La Pro 2
Campanie inedită Netflix, pentru Irishman: ziare Adevărul cu știrile epocii, date la metrou de "irlandezi"
Un nou nume în juriul show-ului cu antreprenori Imperiul Leilor, de la Pro TV
Tineri cu sindrom Down, într-o nouă emisiune la TVR. Un format international
Fost ministru al Comunicațiilor avertizează pentru Telekom: Fonduri legate de interese contrare României nu pot lua participații majoritare.
Monștri., filmul regizat de Marius Olteanu, a câștigat premiul pentru cel mai bun debut la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din India



Eurosport îl aduce pe John Barnes de la Liverpool pentru întâlnirea cu fanii Premier League din România
Eurosport promovează difuzarea Premier League în România aducându-l la București pe John Barnes, unul dintre jucătorii emblematici ai lui Liverpool, pentru două zile în care va participa la o întâlnire cu jurnaliștii și una cu fanii și va fi prezent la o emisiune produsă local pentru Eurosport, informează Media Expres.
https://www.forbes.ro/eurosport-il-aduce-pe-john-barnes-de-la-liverpool-pentru-intalnirea-cu-fanii-premier-league-din-romania-150055

CNA a amendat cu 10.000 de lei pe B1 TV pentru injurii aduse de Radu Banciu politicienilor și pensionarilor
Consiliul Național al Audiovizualului a amendat cu 10.000 de lei televiziunea B1 TV pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului în edițiile din 18, 19 și 20.11.2019 ale emisiunii „Lumea lui Banciu” și în ediția din 15 noiembrie 2019 a emisiunii „Se întâmpă acum”, pentru limbaj injurios, informează Media Expres.
https://www.forbes.ro/cna-amendat-cu-10-000-de-lei-b1-tv-pentru-injurii-aduse-de-radu-banciu-politicienilor-si-pensionarilor-150051
Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, trimis în judecată pentru spălare de bani

Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu a fost trimis în judecată într-un nou dosar disjuns din dosarul Microsoft, fiind acuzat că a încercat să creeze aparența că suma de peste 2 milioane de euro primită drept mită ar reprezenta de fapt o investiție în România a unor companii din Cipru. DNA a anunțat joi, într-un comunicat, că fostul ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale Gabriel Sandu a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, iar dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorii arată în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicațiilor, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licențe Microsoft cu Guvernul României. În acest dosar, în octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis condamnarea lui Gabriel Sandu și altor trei persoane la închisoare cu executare, se precizează în comunicatul DNA. La solicitarea lui Gabriel Sandu, în baza unor contracte de consultanță care atestau operațiuni comerciale fictive, suma de 2.196.035 euro ar fi fost transferată în contul unei societăți comerciale controlate de acesta, se mai arată în rechizitoriu. Potrivit procurorilor, în perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, pentru a disimula originea ilicită a banilor, Gabriel Sandu ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăți din România. Prin acest mecanism, fostul ministru ar fi încercat să creeze aparența că suma respectivă ar reprezenta de fapt o investiție pe teritoriul României a companiilor din Cipru. DNA mai precizează că, în cazul sumei de 2.196.035 euro, care a făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor, nu se mai poate dispune confiscarea specială având în vedere că, prin decizia instanței supreme, s-a dispus confiscarea aceleiași sume de la fostul ministru cu titlu de folos necuvenit (sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care a fost condamnat definitiv). Acest dosar este disjuns din dosarul Microsoft, în care în 3 octombrie 2016 Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Judecarea dosarului „Microsoft” a început în 24 martie 2015 și a vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani. Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9 milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor. Procurorii au mai stabilit și că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari. În acest dosar, prejudiciul depăşeşte 51 de milioane de euro. În mai 2019, Gabriel Sandu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie și într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română.
https://universul.net/fostul-ministru-al-comunicatiilor-gabriel-sandu-trimis-in-judecata-pentru-spalare-de-bani/

Jurnalista Marinela Mititelu părăsește Realitatea Plus: ”Voi coordona echipa de comunicare a viceprim-ministrului Raluca Turcan. Nu voi face politică. Voi face strict comunicare”

Jurnalista Marinela Mititelu, realizatoare de emisiuni și dezbateri politice la Realitatea TV și ulterior la Realitatea Plus, a fost numită de prim-ministrul Ludovic Orban în funcția de consilier de stat la cabinetul vicepremierului Raluca Turcan, potrivit deciziei publicate joi în Monitorul Oficial. Mititelu și-a anunțat pe Facebook noua poziție, precizând că, ”după 20 de ani de presă”, a simțit nevoia să ia o pauză, subliniind că nu va face politică și nu se va înscrie în partid. După 20 de ani de presă, am simțit nevoia să iau o pauză și să schimb perspectiva. Voi coordona echipa de comunicare a viceprim-ministrului Raluca Turcan. Nu voi face politică, nu am și nu voi avea carnet de partid. Voi face strict comunicare, fix domeniul la care cred că mă pricep. Voi lucra zi de zi în clădirea în fața căreia am protestat iernile și verile trecute. Și eu vreau un guvern schimbat din temelii, în ciuda scrâșnetelor unui sistem anchilozat și refractar la schimbare. Sunt onorată de încrederea care mi-a fost acordată. Am găsit aici o echipă entuziastă și dornică să facă lucrurile bine. Mă bucur că am adunat până acum atât de mulți prieteni de mare calitate umană și profesională. Le mulțumesc pentru gândurile bune! Le țin pumnii colegilor mei de la Realitatea Plus! Noul proiect va crește, să fie convinși de asta. În ce privește capitolul pe care îl încep aici, puteți conta pe o comunicare onestă și deschisă. Și eu am fost jurnalist acreditat la guvern. Și eu știu ce înseamnă să nu primești la timp și cu acuratețe o informație de maxim interes public. Suntem aici să facilităm transmiterea știrilor către public. Trăim cu toții în această țară și vrem același lucru: să meargă lucrurile bine. Avem mult de lucru!
https://www.g4media.ro/jurnalista-marinela-mititelu-paraseste-realitatea-plus-voi-coordona-echipa-de-comunicare-a-vice-prim-ministrului-raluca-turcan-nu-voi-face-politica-voi-face-strict-comunicare.html

Cum vor arăta Transporturile și Comunicațiile, comasate într-un singur minister: Ministrul va fi ajutat de 5 secretari de stat și de un colegiu consultative

Lucian Bode, ministrul PNL al noului minister al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, creat prin comasarea dintre ministerul Transporturilor și cel al Comunicațiilor, va fi ajutat de cinci secretari de stat, dar și de un organism consultativ, numit colegiul ministerului, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea noului minister. Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor este ordonator principal de credite și reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. Acesta va fi ajutat în activitatea de conducere a ministerului de cinci secretari de stat, ale căror atribuții se stabilesc prin ordin de ministru. Pe lângă ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor va funcţiona, ca organ consultativ, colegiul ministerului. Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului, se arată în proiectul de HG scos în dezbatere publică pe site-ul ministerului Transporturilor. Noul minister va avea și un secretar general, care asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile ministerului. La rândul său, secretarul general va fi ajutat de doi secretari generali adjuncţi. Ministerul va avea un număr maxim de 693 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Personalul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este compus din funcţionari publici şi din personal angajat cu contract individual de muncă. În mare, noul minister va avea în subordine sau sub coordonare aceleași institute sau companii. De notat că în cazul Agenției pentru Agenda Digitală (AADR), care gestiona principalele sisteme de servicii publice electronice ale statului și era coordonată de Ministerul Comunicațiilor, aceasta se va transforma în Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și pusă sub controlul Secretariatului General al Guvernului (SGG), potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvernul Orban în prima ședință de guvern. 26 de societăți și companii, printre care CFR, Metrorex, CNADNR, Romatsa, Tarom, Poșta Română ori SNR (compania care transmite posturile publice de radio și TV) vor fi sub coordonarea acestui nou minister.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23522401-cum-vor-arata-transporturile-comunicatiile-comasate-intr-singur-minister-ministrul-ajutat-5-secretari-stat-colegiu-consultativ.htm

Andrei Găman, fost manager regional la Microsoft, devine Regional Director Eastern Europe la FintechOS, startup care dezvoltă soluţii digitale pentru bănci şi companii de asigurări

Andrei Găman, fost manager regional pentru Europa Centrală şi de Est la Microsoft, preia funcţia de Regional Director Eastern Europe la FintechOS, start-up local care dezvoltă soluţii digitale pentru sectorul bancar şi de asigurări, condus de Teodor Blidăruş. „Sunt onorat şi totodată foarte motivat să lucrez împreună cu oameni pe care îi respect şi îi admir, pentru a accelera digitalizarea băncilor şi companiilor de asigurări din Europa Centrală si de Est. Am găsit în FintechOS o misiune şi un set de valori cu care mă identific, un set de tehnologii inovatoare şi multă ambiţie. Îmi propun să construiesc, alături de colegii mei, o cultură care să permită clienţilor şi partenerilor noştri să folosească cu încredere tehnologia, pentru a transforma modul în care serviciile financiare sunt accesate şi consumate”, declară Andrei Găman, Regional Director, Eastern Europe la FintechOS. În septembrie echipa a fost extinsă şi cu Todi Pruteanu, fost manager de dezvoltare tot în cadrul Microsoft, care a preluat funcţia de director, ecosystem development & sales.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/andrei-gaman-fost-manager-regional-la-microsoft-devine-regional-director-eastern-europe-la-fintechos-startup-care-dezvolta-solutii-digitale-pentru-banci-si-companii-de-asigurari-18631051

Gigantul Google este acuzat de companiile media europene de practicilor neconcurenţiale

Idealo, unitatea de comparare a preţurilor a companiei Axel Springer şi alte 40 de companii de profil acuză Google de practici neconcurenţiale într-o scrisoare deschisă prin care cer autorităţilor europene să întărească aplicarea unei hotărâri din 2017 împotriva gigantului american, arată Reuters. Apelul comun al grupului de companii amplifică presiunea pe comisarul european din domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, pentru luarea de noi măsuri împotriva Google, cel mai popular motor de căutare pe internet din lume, la numai doi ani după ce autoritatea europeană de concurenţă l-a amendat şi i-a ordonat să înceteze favorizarea propriului serviciu de comparare a preţurilor (CSS). Companiile arată, printr-o scrisoare deschisă către Vestager, că Google nu a luat acţiuni suficiente pentru aplicarea măsurilor dispuse prin ordinul din 2017. Google a fost amendată atunci cu 2,4 miliarde de euro. Semnatarii scrisorii sunt din 21 de ţări ale UE şi includ Idealo, cel de-al doilea cel mai mare serviciu de comparare de preţuri din Europa, compania poloneză Ceneo, lider în piaţa locală, precum şi Kelkoo din Marea Britanie şi Foundem şi Heureka din Cehia.
https://www.zf.ro/zf-24/gigantul-google-este-acuzat-de-companiile-media-europene-de-practicilor-neconcurentiale-18627997

Ungaria nu va participa la Eurovision 2020

Ungaria nu va participa la concursul muzical Eurovision 2020, care va avea loc în luna mai, la Rotterdam. Televiziunea publică, MTVA, nu a dorit să explice motivele retragerii care vine într-o perioadă în care discursul homofob ia amploare în Ungaria condusă de Viktor Orban. Potrivit unor surse din televiziunea naţională citate de index.hu, Eurovision este considerat „prea gay” de guvernul de extremă dreapta. Purtătorul de cuvânt al lui Orban a scris pe Twitter că articolul publicat de index.hu este fake news. „Nu este neobişnuit ca membri ai EBU să ia o pauză în participarea. De la prima apariţie în 1994, Ungaria nu a fost prezentă în competiţie în opt ani. Sperăm să o primim înapoi curând în familia Eurovision”, a transmis European Broadcasting Union, organizaţia care coordonează concursul. Ungaria a participat de 19 ori la Eurovision şi, de două ori, a încheiat concursul pe locul secund. Postul public de televiziune a transmis că se va concentra să susţină „producţiile valoroase cu talente ale muzicii pop ungare”.
https://www.news.ro/cultura-media/ungaria-nu-va-participa-la-eurovision-2020-1922403329002019110919184845

Serialul „Tânăr și neliniștit” se întoarce pe micile ecrane. Când are loc premiera noului sezon

După o pauză de patru ani, când nimeni nu se mai aștepta, trustul Pro readuce pe micile noastre ecrane îndrăgitul serial „Tânăr și neliniștit'. Ce drăguț cadou de Crăciun primesc de la trustul Pro fanii serialului „Tânăr și neliniștit'! La patru ani de la difuzarea ultimului episod, producția revine pe micile noastre ecrane cu un sezon nou, 23, la Pro 2 (episoade difuzate la americani in perioada 2010-2011). Premiera sezonului 23 va avea loc pe 16 decembrie și va fi difuzat de luni până duminică de la ora 15.00. În caz că nu vă mai aduceți aminte: în septembrie 2014, serialul era mutat de la Pro TV la Acasă. Apoi, pe 30 decembrie 2015, a ieșit și din grila Acasă, după aproape 20 de ani de prezență continuă pe micile ecrane românești. O decizie care a generat atunci un val de nemulțumire din partea telespectatorilor fani.
https://tvmania.ro/serialul-tanar-si-nelinistit-se-intoarce-pe-micile-ecrane-cand-are-loc-premiera-noului-sezon-264852.html

De Ziua Naţională a Românilor, la „Politică şi delicateţuri”, Mircea Dinescu îl are invitat pe Theodor Paleologu

De Ziua Naţională a Românilor, la „Politică şi delicateţuri', Mircea Dinescu şi Theodor Paleologu împart, din „patriotism culinar', o strachină de iahnie. Emisiunea poate fi văzută pe 1 Decembrie, de la ora 16.00, la TVR 1 HD şi TVR+. Mircea Dinescu alege să petreacă ziua de 1 Decembrie în compania unui prieten vechi, pe care îl ştie de când acesta era copil – eseistul, diplomatul şi omul politic şi de cultură Theodor Paleologu. Politică şi delicateţuri poate fi văzută de la ora 16.00, la TVR 1 HD şi online, pe TVR+. Poetul, din „patriotism culinar', îi prepară invitatului său o iahnie de fasole, pe care o face, desigur, în stilul său: cu multă ceapă, slăninuţă afumată şi ingredientele sale de bază – sucul de portocale şi vinul. Paleologu, care se declară „chibiţ în materie de bucătărie', încearcă, pe cât posibil, să se ferească de „uraganul' Dinescu, avertizându-l în glumă să nu îl stropească, pentru că, după emisiune, urmează să susţină o conferinţă…
https://tvmania.ro/de-ziua-nationala-a-romanilor-la-politica-si-delicateturi-mircea-dinescu-il-are-invitat-pe-theodor-paleologu-264981.html

MAREA REVENIRE. Tânăr și neliniștit, din nou pe TV. La Pro 2

Tânăr și neliniștit revine în România, după fix patru ani de absență. Televiziunea Pro 2, fostul Acasa TV, va relua din decembrie faimoasa telenovelă americană, potrivit unui anunț al postului. Când? Din 16 decembrie, de la ora 15.00, când va începe difuzarea sezonului cu numărul 23, difuzat în SUA în anul 2010. Serialul se va vedea la Pro 2 zilnic, de luni și până duminică. Reamintim că Pro TV a decis, în decembrie 2015, să renunțe la difuzarea în țara noastră a serialului Tânăr și neliniștit, după aproape 20 ani, după cum Paginademedia.ro a anunțat în premieră, la momentul respectiv. Tânăr și neliniștit a fost difuzat, cea mai mare parte, la Pro TV, până în 2014, fiind mutat apoi la Acasă TV. PRO TV transmitea episoade la o distanță de cinci ani de Statele Unite.
https://www.paginademedia.ro/2019/11/tanar-si-nelinistit-se-intoarce-in-romania-pro-2

Campanie inedită Netflix, pentru Irishman: ziare Adevărul cu știrile epocii, date la metrou de "irlandezi"

Proiect special Netflix - Adevărul, la premiera filmului The Irishman, cu nume grele - Robert De Niro, Al Pacino si Joe Pesci - în distribuție. Câțiva "irlandezi" au distribuit ziare Adevărul cu deschiderea "Unde este Hoffa", în stațiile de metrou Aurel Vlaicu și Pipera. Era vorba de un ziar Adevărul cu un tiraj special și cu subiecte legate de Jimmy Hoffa (subiectul filmului) și de anii '70, atunci când are loc crima care stă la baza peliculei. Netflix a lucrat pentru proiect cu agențiile Jazz Communication (creație), MSL-The Practice (PR) si Wavemaker (Media). Regizat de Martin Scorsese și inspirat de cartea „I Heard You Paint Houses”, filmul spune povestea unuia dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană: dispariția legendarului șef de sindicat Jimmy Hoffa. Filmul este o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial spusă prin ochii veteranului de război Frank Sheeran, escroc și asasin plătit care a lucrat pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului XX.
https://www.paginademedia.ro/2019/11/netflix-proiect-irishman-adevarul

Un nou nume în juriul show-ului cu antreprenori Imperiul Leilor, de la Pro TV

Un nou antreprenor se alătură emisiunii Imperiul Leilor, de la Pro TV. Este vorba despre afaceristul Cristian Onețiu, cu business-uri în valoare de peste 100 de milioane de euro, care va intra în juriul emisiunii. El deține două companii, mai exact Life Care și Biologistic, fiind și printre cei 500 de oameni din topul Forbes. Înainte de a-și lansa afacerile a riscat și a vândut cele două apartamente pe care le deținea familia sa.
https://www.paginademedia.ro/2019/11/un-nou-nume-anuntat-in-juriul-show-ului-imperiul-leilor-de-la-pro-tv

Tineri cu sindrom Down, într-o nouă emisiune la TVR. Un format international

TVR pregătește un nou reality show, după un format internațional. Ce are deosebit noul show de la TVR? Opt tineri, patru fete şi patru băieţi, vor porni într-o călătorie prin ţară, unde vor trăi experienţe inedite, vor lega prietenii şi vor dovedi că sunt mai puternici decât îi crede societatea, notează reprezentanții postului public. Emisiunea nu va fi una obișnuită, deoarece va prezenta experiențele unor tineri cu sindrom Down. Show-ul este realizat după un format internațional. Este vorba despre formatul belgian Down the road - Aventura. Conform informațiilor Paginademedia.ro, noua emisiune ar urma să intre pe post la finalul acestui an, în luna decembrie. „Este un program îndrăzneţ, cu momente înduioşătoare, o poveste înălțătoare, care sărbătorește onestitatea și diversitatea, dar şi un test de voinţă, curaj şi autodepăşire”, spun cei din TVR.
https://www.paginademedia.ro/2019/11/tvr-aduce-un-nou-reality-show-dupa-formatul-international-down-the-road

Fost ministru al Comunicațiilor avertizează pentru Telekom: Fonduri legate de interese contrare României nu pot lua participații majoritare.
E ca și cum am vinde un topor unui vecin care omoară oameni și îți darâmă gardul

Sectorul telecom este unul extrem de important pentru libertate, democrație și prezervarea suveranității unei țări pe termen lung, iar România poate dezvolta magistral sectorul de înaltă tehnologie, dar în parteneriat cu companiile telecom din țările occidentale, avertizează Marius Bostan, fost ministru al Comunicațiilor și membru în board-ul Telekom din partea statului, într-un context în care pentru preluarea activelor Telekom România au intrat în discuții fondul de investiții PPF Group și grupul de telecomunicații și media United Group, ambele având legături, directe sau indirecte, cu Rusia. El are și o poziție tranșantă, în contextul acestor informații legate de apropierea celor două fonduri de Rusia: "O astfel de tranzacție se poate face doar cu respectarea principiilor de securitate și parteneriatelor strategice existente. E ca și cum am vinde un topor unui vecin, deși noi știm că îl mai folosește din când în când să omoare oameni. Mai mult, poate într-o zi vine să-ți darâme gardul cu el. Nu poți face asta când știi că vecinul ți-a mai ocupat abuziv grădina și ți-a furat argintăria pe care ai lăsat-o la el la păstrare în timpul incendiului.."
https://www.profit.ro/must-read/ministru-comunicatiilor-avertizeaza-telekom-fonduri-legate-interese-contrare-romaniei-pot-lua-participatii-majoritare-e-vinde-topor-unui-vecin-omoara-oameni-iti-darama-gardul-19183830

Monștri., filmul regizat de Marius Olteanu, a câștigat premiul pentru cel mai bun debut la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din India
Joi seară, în cadrul ceremoniei de premiere, lungmetrajul “Monștri”, regizat de Marius Olteanu, a fost desemnată Cel mai bun film de debut la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Film din Goa, India. Acest festival este cel mai longeviv eveniment cinematografic din Asia.
“Premiul acesta înseamnă mult pentru că urmează unor proiecții sold out în cadrul festivalului și pentru că oferă un plus de greutate mesajului filmului, care este unul de toleranță și acceptare autentică a celuilalt, dincolo de disimulare și aparență. Sper că ne va fi mai ușor acum să obținem distribuția Monștri. în India.” a declarat regizorul Marius Olteanu.
Pelicula s-a bucurat de un parcurs festivalier de succes încă de la premiera mondială din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a obținut Premiul publicului din partea publicației Tagesspiegel.
În luna martie a acestui an a fost laureat cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, iar în România a fost prezentat în avenpremieră la TIFF, unde a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut.
Lista distincțiilor internaționale a fost completată în luna august de Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, obținut la cea de-a 33-a ediţie a Filmski Festival Herceg Novi, iar în octombrie, filmul s-a văzut în Mexic, la Black Canvas Contemporary Film Festival, unde a primit o Mențiune specială din partea juriului.
Tot luna aceasta filmul a obținut și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Slobodna Zona din Belgrad, Serbia.
Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Povestea lor e o dovadă că lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.
Monștri. este o producție Parada Film și Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.
Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean. Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe și designul de sunet de Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu.
Marius Olteanu, regizor, scenarist și producător, născut în 1979, este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” (2004) și National Film and Television School, Marea Britanie (2008).
Prin intermediul scurtmetrajelor sale, în calitate de scenarist și regizor, Marius Olteanu prezintă conflictul dintre viața privată și cea socială și limitările pe care acesta ni le impune. Cele mai recente filme ale sale: „Scor alb” (2015) – de la care a pornit ideea filmului „Monștri.” și „No Man’s Land”.
https://www.forbes.ro/monstri-filmul-regizat-de-marius-olteanu-castigat-premiul-pentru-cel-mai-bun-debut-la-cea-de-50-editie-festivalului-international-de-film-din-india-150058
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL