×

Autorităţi -- Data și ora publicării: 03.03.2020 13:33:15

ANCOM-PLAN-ADOPTARE / ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru anul 2020 cu ocolirea sau amânarea problemelor spinoase ale industriei



București (MEDIA EXPRES) / 3 mar 2020 / ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru anul 2020 cu ocolirea justificată, parțială sau totală, sau cu amânarea propunerilor primite în timpul consultării publice, așa cum reiese după publicarea unui comunicat ce anunță Planul de acțiuni pe 2020 și care trimite într-o anexă online la sinteza răspunsurilor autorității la observațiile pieței.

ANCOM pune pe primul loc în prioritățile 2020 organizarea licitației pentru alocarea drepturilor de utilizare în benzile de frecvență destinate implementării noilor tehnologii (5G) și respinge o cerere de impunere pentru RCS & RDS care are peste 51% din piață a obligației de a-și deschide rețeaua pentru distribuția TV a operatorilor mai mici și amână reglementarea tarifelor pentru infrastructura asociată drumurilor și căilor ferate, potrivit unui comunicat difuzat de autoritate.

Urmează, în ordinea enumerării, contribuția la transpunerea prevederilor Codului Comunicațiilor în legislația națională, continuarea implementării prevederilor Legii Infrastructurii și implementarea măsurilor de reglementare pentru serviciul universal poștal, conform planului de acțiuni adoptat pentru anul 2020.

Planul de acţiuni al ANCOM pentru anul 2020, precum şi răspunsul Autorităţii la 13 propuneri primite în consultare publică pe marginea acestui proiect pot fi consultate la adresa https://www.ancom.ro/plan-de-actiuni_119.

Dintre acestea, o propunere sesizează cota de piață de peste 51% a RCS & RDS în distribuția de televiziune și propune ca ANCOM să oblige compania să deschidă accesul la rețeaua proprie și a altor furnizori, propunere refuzată de ANCOM.

O altă observație din timpul consultării publice se referă la stabilirea unor tarife reglementate pentru infrastructura de comunicații atât în cazul stâlpilor de electricitate, dar și în cazul drumurilor publice sau căilor ferate, la care ANCOM a răspuns că litigiul dintre operatori și deținătorii de stâlpi de electricitate este încă deschis dar va primi prețurile recomandate anul acesta, în vreme ce pentru celelalte categorii de tarife solicitate de CNAIR (pentru drumuri) sau căile ferate procedurile trebuie separate, acestea nu se pot impune în același timp cu stâlpii de electricitate din cauza activităților economice diferite care folosesc acea infrastructură.

De asemenea, un număr de 56 de adrese cer oprirea licitației pentru 5G până la realizarea studiilor de impact asupra mediului și oamenilor, la care ANCOM răspunde că măsurătorile pe care le efectuează și în prezent arată că nu există, până la acest moment, depășiri ale limitelor admise de legislație și precizează că ANCOM nu are competența legală de a evalua, din perspectivă medicală, efectele intensității câmpului electromagnetic asupra stării de sănătate a populației, aspecte care sunt în sfera domeniului sănătății publice.

Potrivit comunicatului ANCOM, la capitolul "Spectrul de frecvențe radio", în cursul acestui an, autoritatea îşi propune să definitiveze documentația de licitaţie până la sfârşitul trimestrului III și să organizeze procedura de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz pentru furnizarea de rețele publice și servicii de comunicații electronice de bandă largă în ultimul trimestru al anului.

Pentru a determina interesul pieței naționale de comunicații electronice cu privire la achiziționarea unor drepturi de utilizare a frecvenţelor pentru furnizarea reţelelor publice de tip MFCN în benzi milimetrice, Autoritatea va organiza o consultare a pieței.

Totodată, Autoritatea are în vedere actualizarea interfețelor radio RO-IR din Decizia nr. 311/2016 privind frecvenţele radio ori benzile de frecvenţe radio exceptate de la regimul de licenţiere.

Pe lângă măsurătorile din cadrul planului anual de monitorizare privind supravegherea utilizării eficiente a spectrului de frecvențe, ANCOM va derula în acest an o campanie de evaluare a situațiilor de roaming involuntar în zonele de graniță pentru a identifica localitățile cu risc de roaming pentru fiecare operator de telefonie mobilă.

Codul Comunicațiilor

ANCOM și-a propus să elaboreze un proiect de act normativ pentru transpunerea în dreptul național a Directivei privind instituirea Codului European al Comunicațiilor Electronice în vederea înaintării acestuia spre adoptare în primul trimestru al acestui an.

Legea regimului infrastructurii nr. 159/2016

Pentru a continua implementarea prevederilor Legii Infrastructurii, ANCOM va stabili tarife orientative de acces la stâlpii operatorilor de rețea și va aproba condițiile de acces la infrastructura fizică dezvoltată de autoritățile publice locale.

De asemenea, în ce privește normativele tehnice prevăzute de Legea infrastructurii în sarcina ANCOM, a ministerului de resort și a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice, Autoritatea intenționează să elaboreze și să transmită instituțiilor partenere o propunere tehnică, cu consultarea actorilor pieței de comunicații.

Reglementări privind serviciile de comunicaţii electronice

ANCOM va revizui în acest an piața de gros a serviciilor de acces la elemente de infrastructură și piața serviciilor de acces în bandă largă. Un alt proiect care urmează a fi realizat privește revizuirea regimului de autorizare generală privind furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice și modificarea deciziei ANCOM nr. 333/2013 privind colectarea de date statistice în domeniul comunicațiilor electronice.

Reglementări privind serviciile poștale

În ceea ce privește serviciul universal în domeniul serviciilor poștale, Autoritatea are în plan implementarea măsurilor de reglementare necesare în vederea stabilirii unor plafoane tarifare și a unor formule de control al modificării tarifelor practicate de furnizorul de serviciu universal. Totodată, va fi actualizat Contractul-cadru și Regulile aplicabile serviciilor poştale care intră în sfera serviciului universal. Pentru definirea ariei geografice acoperite de serviciile poștale pentru care a fost desemnat furnizorul de serviciu universal, ANCOM va actualiza în 2020 lista cu localităţile aflate în condiţii geografice excepţionale.

Totodată, ANCOM va actualiza regimul de autorizare generală privind furnizarea serviciilor poștale și decizia privind colectarea de date statistice poștale pentru a transpune la nivelul legislației secundare prevederile OG nr.27/2019.

ANCOM este institutia care protejeaza interesele utilizatorilor de comunicatii din Romania, prin promovarea concurentei pe piata de comunicatii, administrarea resurselor limitate, incurajarea investitiilor eficiente in infrastructura si a inovatiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitati www.ancom.ro, www.portabilitate.ro si www.veritel.ro.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL