×

Programe TV -- Data și ora publicării: 31.03.2020 14:10:47

DISCOVERY-APRILIE-PROGRAME / Știință, inginerie, istorie și un documentar despre COVID-19 în aprilie la Discovery Channel



București (MEDIA EXPRES) / 31 mar 2020 / Discovery a anunțat la 31 martie că seria de emisiuni pe teme educaționale continuă în aprilie cu producții despre inginerie, alături de noile titluri din grilă, printre care documentarul special despre coronavirus „Pandemia: COVID 19”.

Documentarele despre structuri inginerești prezintă cum au fost ridicate unele dintre cele mai mari construcții din lume, precum stadionul Melbourne, podul din Hong Kong, uriaşul baraj hidroenergetic al Turciei, dar și clădiri istorice din lumea antică și medievală.

Noul documentar special „Pandemia: COVID 19” analizează cea mai recentă ameninţare la adresa sănătăţii publice și explică evoluţia noului coronavirus de la apariţie până în prezent, dar și încercarea oamenilor de știință de a-l eradica.

Telespectatorii vor găsi răspunsuri pentru cele mai ambițioase întrebări urmărind emisiuni și documentare: „Tehnologie extremă” (luni – vineri, ora 10:50) – Proiectele de inginerie din întreaga lume ajung să aibă proporţii şi ambiţii din ce în ce mai mari. An de an se proiectează şi se construiesc structuri care reuşesc să pună în umbră multe dintre lucrările trecutului. Pe planşetele arhitecţilor se află proiecte atât de uriaşe – nu numai ca dimensiuni, concept sau investiţii financiare, ci şi ca implicaţii sociale – încât aproape că întrec orice imaginaţie. Este greu să ne imaginăm gradul de fezabilitate al unor asemenea proiecte, ca să nu mai vorbim de detaliile tehnice necesare pentru realizarea lor. Emisiunea prezenintă câteva dintre cele mai ambiţioase planuri arhitecturale ale epocii noastre.

„Ingineriile istoriei” (luni – vineri, ora 17:00) – Cum au fost construite cele mai grandioase și impozante clădiri din lumea antică și medievală? Această serie de documentare folosește animația computerizată pentru a dezvălui secretele din spatele construirii acestor structuri incredibile. Seria dezvăluie informații noi despre miturile și misterele din spatele civilizațiilor antice, precum și ale megastructurilor iconice pe care acestea le-au construit.

„Pandemia: COVID 19” (duminică, 5 aprilie, ora 21:00) – Folosind cele mai noi informații obținute de comunitatea medicală, experții explică de ce acest nou patogen, coronavirusul, e atât de periculos și ce pași se fac pentru a-l combate.


Din 1 aprilie, timp de o oră de luni până vineri, începând cu ora 10:50, respectiv ora 17:00, Discovery Channel îi invită pe telespectatori la un tur de culise în lumea complexă şi epuizantă a celor care au transformat proiecte inginerești îndrăznețe în realitate, în timp ce prima seară de duminică a lunii este rezervată găsirii răspunsurilor cu privire la declanșarea și răspândirea epidemiei de coronavirus.

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în întreaga lume, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele: de la portofoliul de aplicații GO și Discovery Kids Play, servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi Eurosport Player și Motor Trend OnDemand, și până la conținutul digital al grupului Nine Media. Portofoliul de branduri premium al companiei cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, Investigation Discovery, Travel Channel, Turbo / Velocity, Animal Planet, Science Channel, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, principalul furnizor de conținut sport premium, relevant la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL