×

Programe TV -- Data și ora publicării: 03.07.2020 15:27:40

ROTLD-SCHIMBARE-NOTIFICARE / RoTLD a notificat modificarea procedurii de transfer a dreptului de folosință a domeniilor .RO



București (MEDIA EXPRES) / 3 iul 2020 / Registrul Național de Domenii .RO (RoTLD) a notificat deținătorii de domenii la 3 iulie că începând cu data de 27 iulie 2020 procedura “Trade” sau transferul dreptului de folosință al domeniilor va fi simplificată.

Noua procedură de transfer a dreptului de folosință se va face prin emiterea cheii de autorizare de către actualul deținător și transmiterea acesteia către viitorul deținător, respectiv utilizarea ei pentru completarea formularului online de transfer cu datele viitorului deținător.

Prin urmare, Pașii 1 și 2 ai actualei proceduri de Transfer Drept de Folosință vor rămâne neschimbați.

Se elimină pasul care presupune completarea, semnarea și transmiterea documentului de transfer (Cerere/Acord de transfer), actualul Pas 3 al procedurii. Generarea cheii de Transfer drept de utilizare/folosință din panoul de administrare și transmiterea ei către viitorul deținător va reprezenta acordul actualului deținător de a transfera dreptul de folosință/utilizare a domeniului .ro către viitorul deținător.

Toate celelalte aspecte și implicații ale acestui proces vor rămâne nemodificate.

Factura aferentă serviciului de transfer drept de folosință și a perioadei de mentenanță aleasă de către viitorul deținător va fi emisă pe baza datelor furnizate în formularul de transfer drept de folosință de către viitorul deținător.

RoTLD subliniază importanța caracterului privat al parolei de acces la panoul de administrare online a numelui de domeniu .ro de la www.rotld.ro, și că prin furnizarea acesteia unui terț, deținătorul își asumă întreaga responsabilitate și riscul să i se transfere dreptul de folosință/utilizare a numelui de domeniu către alt utilizator.

RoTLD menționează că schimbarea s-a făcut „luând în considerare nevoia de eficientizare a anumitor procese în contextul actual și venind în sprijinul utilizatorilor finali ai domeniilor .RO”, cu respectarea prevederile articolelor 5 și 20 din Contractul pentru Înregistrare a numelor de domenii .ro disponibil la www.rotld.ro.

Registrul Național de Domenii .RO (RoTLD, www.rotld.ro) va efectua verificări asupra corectitudinii datelor de contact ale deținătorilor numelor de domenii .RO în conformitate cu Contractul și Regulile de la www.rotld.ro.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL