×

Revista presei -- Data și ora publicării: 28.07.2020 14:20:29

REVISTA PRESEI / 28 iul 2020 /




Al șaselea sezon al serialului „Fear the Walking Dead” va fi lansat în octombrie
HBO va produce un serial despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin anti-COVID-19
Un nou caz de coronavirus la Antena 1. Filmările pentru emisiunea “Acces direct” au fost suspendate temporar
TIFF, în criza COVID. Interviu cu Tudor Giurgiu, cu o săptămână înainte de startul celui mai mare festival de film din țară
Noutățile lunii august la Disney Channel și Disney Junior
TVR 1 anunță difuzarea celui de-al doilea sezon din „Fantomele fiordului”
Pro 2 va redifuza în luna august telenovela „Fără privirea ta”, remake-ul telenovelei „Esmeralda”
Povestea sectei sexuale NXIVM este subiectul unui nou documentar. Ce mai vedem în august la HBO GO
Miniseria „The Witcher: Blood Origin”, filmată în Marea Britanie
Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020
Facebook dă în judecată Comisia Europeană pentru natura excesivă a informațiilor solicitate în investigații
Vodafone România se divizează parțial și transferă turnurile de antene către Vodafone Towers, companie recent înființată pentru închirierea acestora
Au fost oprite filmările pentru Acces Direct. Un nou caz de Covid-19 în echipă, la o săptămână după ce Vulpița și Viorel s-au infectat
Google anunță redacțiile locale românești pe care le va ajuta cu bani. Zeci de publicații pe listă
Modificări în grila Radio Guerrilla. Dobro, Gilda și Matei, în vacanță. Gojira preia matinalul
Starea aerului din orașele România și pe radio. Digi FM va avea informații despre aer în fiecare buletin de știri
Cât de curat e aerul din orașele României? Răspunsul, într-o rubrică nouă pe B1 TV


Al șaselea sezon al serialului „Fear the Walking Dead” va fi lansat în octombrie
Sezonul al VI-lea al serialului „Fear the Walking Dead” va avea premiera luni, 12 octombrie, de la ora 4:00 dimineața, exclusiv la AMC în România, care va relua primul episod, în aceeași zi, de la ora 22:00, potrivit Media Expres. Actorul Lennie James își va face debutul regizoral în cel de-al șaselea sezon, alăturându-se colegului său de distribuție Colman Domingo, care ajunge la al treilea episod regizat, în acest nou sezon, notează Media Expres. AMC a anunțat premiera în cadrul evenimentului virtual pentru „Fear the Walking Dead” desfășurat la Comic-Con@Home pe 24 iulie, moderat de Chris Hardwick („Talking Dead”) și care i-a avut ca invitați pe: Scott M. Gimple, Director de conținut pentru toate titlurile „The Walking Dead”, showrunerii și directorii executivi Andrew Chambliss și Ian Goldberg și actorii Lennie James, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo, Danay Garcia, Karen David, Jenna Elfman și Rubén Blades. AMC este gazda unora dintre cele mai populare programe de televiziune. Televiziunea a produs unele dintre cele mai premiate seriale dramatice din ultima decadă, inclusiv „Mad Men” și „Breaking Bad”. AMC are un istoric important, câștigând peste 45 de premii Primetime Emmy și obținând peste 290 de nominalizări Emmy.
https://www.forbes.ro/al-saselea-sezon-al-serialului-fear-walking-dead-va-fi-lansat-octombrie-176328

HBO va produce un serial despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin anti-COVID-19
Canalul de televiziune american HBO se pregăteşte să filmeze un serial în format limitat despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva COVID-19, care va fi o adaptare a cărţii “The First Shot”, ce încă nu a fost publicată, relatează EFE, citată de Agerpres. “The First Shot” este un roman de non-ficţiune pe care îl scrie ziaristul Brendan Borrell şi despre care se cunosc puţine detalii. “Scriu o carte narativă de non-ficţiune despre cursa mondială pentru obţinerea unui vaccin împotriva noului coronavirus, despre companiile care riscă totul pentru a îl obţine, despre ştiinţa fascinantă şi adesea surprinzătoare pe care se bazează şi provocările pe care le presupun accesul şi securitatea”, a precizat autorul viitoarei cărți. “The First Shot” a atras însă atenţia postului HBO, care va lansa o producţie de televiziune pe baza acestei cărţi în regia lui Adam McKay, un cineast devenit celebru graţie unor filme de succes, precum “Vice”, “The Big Short” şi “Ant-Man”. Recompensat cu un Oscar pentru cel mai bun scenariu original pentru “The Big Short” (2015), Adam McKay s-a făcut remarcat şi ca regizor, cu filme precum “Anchorman: The Legend of Ron Burgund” (2004), “The Big Short” şi “Vice” (2018).
https://www.libertatea.ro/stiri/hbo-va-produce-un-serial-despre-cursa-mondiala-pentru-obtinerea-unui-vaccin-anti-covid-19-3078069

Un nou caz de coronavirus la Antena 1. Filmările pentru emisiunea “Acces direct” au fost suspendate temporar
Oficialii postului au anunțat, într-un comunicat de presă, că în cursul zilei de astăzi s-a luat decizia ca emisiunea “Acces direct” să nu se mai realizeze timp de o săptămână, după ce “aseară, târziu, s-a confirmat un alt caz de COVID-19, în rândul echipei noastre”. Informația vine după ce în urmă cu cinci zile, Mirela Vaida, prezentatoarea “Acces direct”, a anunțat, la Observator, că Vulpița și Viorel au COVID-19. În ultimele luni, “Acces direct” a avut mai mulți invitați, cei mai prezenți fiind cuplul Vulpița și Viorel Stegaru. Povestea celor doi a stârnit adesea un val de reclamații la adresa postului, care a fost amendat de CNA, în luna februarie, cu suma de 100.000 de lei. Acum, un nou membru al echipei a fost depistat pozitiv, iar filmările pentru “Acces direct” au fost suspendate temporar.
https://www.libertatea.ro/stiri/un-nou-caz-de-coronavirus-la-antena-1-filmarile-pentru-emisiunea-acces-direct-au-fost-suspendate-temporar-3078241

TIFF, în criza COVID. Interviu cu Tudor Giurgiu, cu o săptămână înainte de startul celui mai mare festival de film din țară
Un festival sub semnul schimbării, așa poate fi definit TIFF în 2020. În anul 19 de existență, acest eveniment cultural se reconfigurează în jurul proiecțiilor în aer liber. TIFF devine, astfel, primul mare festival de film care se reia în Europa, după luni de pauză. Festivalul începe peste o săptămână, adică pe 31 iulie. Din discuția cu Tudor Giurgiu despre cum va arăta anul acesta Transilvania International Film Festival (TIFF) în Cluj-Napoca, reiese că ”totul se reconfigurează, totul se schimbă” – este expresia cea mai potrivită. Am stat de vorbă la sediul TIFF din București, pe terasa pe care-am împărțit-o cu o pisică din vecini. O oră de liniște în mijlocul unei zile cu schimbări și presiune, cum sunt cele dinaintea începerii festivalului, în care Giurgiu, clujean la origini și inițiatorul și directorul TIFF, a vorbit despre cum va arăta TIFF-ul în 2020, anul când pandemia a închis sălile de cinema și ne-a obligat la consum cultural doar în online.
https://www.libertatea.ro/lifestyle/tiff-2020-tudor-giurgiu-reguli-3075490

Noutățile lunii august la Disney Channel și Disney Junior
Cele mai frumoase filme Disney Channel vor rula în luna august pe micul ecran, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 17. Se anunță revederi emoționante și vesele cu eroii și întâmplările din Descendenții 2, Liceul muzical, Ziua balului, Zombi, Wendy Wu: Războinica Miss Boboc, dar și din filmele animate celebre Pocahontas II: Călătorie Către Lumea Nouă, Bambi 2, Clopoţica şi Zâna Pirat, Regele Leu II: Regatul lui Simba. Pentru microbiști, luna august aduce revederea cu Șoimii Aurii și pasiunea lor pentru fotbal în sezonul 2 din serialul 11, din 10 august, de luni până vineri, de la ora 14. Nu putea lipsi magia de pe Disney Channel și un nou serial – Sadie Sparks, din 1 august, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 7.00.
https://tvmania.ro/noutatile-lunii-august-la-disney-channel-si-disney-junior-274390.html

TVR 1 anunță difuzarea celui de-al doilea sezon din „Fantomele fiordului”
TVR 1 continuă difuzarea unuia dintre cele mai apreciate seriale din genul „Nordic noir” şi cea mai scumpă producţie de televiziune realizată vreodată în Islanda. Din 29 iulie, seria a doua „Fantomele fiordului'- de luni până joi, ora 22.00, la TVR 1. O echipă fantastică de muzicieni şi-a pus semnătura pe muzica serialului islandez Fantomele fiordului, pe care telespectatorii îl pot urmări în această perioadă la TVR 1. Tema muzicală a întregului serial, dar şi coloana sonoră a primului sezon au fost compuse de islandezul Jóhann Jóhannsson şi de compozitoarea şi violoncelista, de asemenea islandeză, Hildour Guðnadóttir. Jóhann Jóhannsson, compozitorul temei şi al muzicii primului sezon, a fost primul islandez care a câştigat un Golden Globe, iar acest premiu i-a revenit pentru muzica din The Theory of Everything, povestea biografică a astrofizicianului Stephen Hawking. Împreună cu compozitoarea şi violoncelista Hildur Guðnadóttir, Jóhannsson a compus muzica pentru Fantomele fiordului (Trapped). Hildur Guðnadóttir, care de alfel şi interpretează la violoncel tema muzicală în serial, este cea care a câştigat cele mai importante premii pentru muzică de film în 2020, cu coloana sonoră a celebrului Joker.
https://tvmania.ro/tvr-1-anunta-difuzarea-celui-de-al-doilea-sezon-din-fantomele-fiordului-274386.html

Pro 2 va redifuza în luna august telenovela „Fără privirea ta”, remake-ul telenovelei „Esmeralda”
Postul de televiziune Pro 2 va redifuza începând din 14 august telenovela „Fără privirea ta', remake-ul telenovelei „Esmeralda', de la ora 18.00, pe tronsonul lăsat liber de producția „Inima nu cere voie'. Claudia Martin (30 de ani) este cea care va interpreta rolul principal, cel pe care în urmă cu 20 de ani îl interpreta Leticia Calderon. Acesta a fost primul său rol principal într-o telenovelă, informează peopleenespanol.com. Ochii săi verzi superbi au fost elementul care l-a convins pe producătorul telenovelei să o aleagă pe Claudia. Spre deosebire de telenovela din 1997, de data aceasta personajul principal se va numi Marina. Noua versiune a telenovelei de mare succes „Esmeralda’ (1997) și-a ales și protagonistul. Dintr-o lungă listă de actori, cel care a reușit să îl convingă pe producătorul Ignacio Sanda, dar și cel care îi va lua locul lui Fernando Colunga în poveste este Osvaldo de Leon. Osvaldo de Leon are 33 de ani și a devenit cunoscut în lumea telenovelelor datorită personajelor pe care le-a interpretat în „Viață de împrumut’ („Mentir para vivir’), „Spune-mi că ești a mea’ („Lo que la vida me robo’) sau Pe cuvânt de femeie’ (Palabra de mujer’).
https://tvmania.ro/pro-2-va-redifuza-in-luna-august-telenovela-fara-privirea-ta-remake-ul-telenovelei-esmeralda-274378.html

Povestea sectei sexuale NXIVM este subiectul unui nou documentar. Ce mai vedem în august la HBO GO
În afară de „Jurământul', serialul documentar HBO despre NXIVM, o organizație despre al cărui scandal TVmania a mai scris aici, vedeți mai jos toate serialele și documentarele care vor intra pe HBO GO în luna august. Din 2 august (toate episoadele). „Condorul', un thriller de spionaj, îl prezintă pe tânărul analist CIA Joe Turner. Idealismul lui este testat când se alătură agenției și speră că va schimba locul, dar descoperă un plan care amenință viețile a milioane de oameni.
https://tvmania.ro/povestea-sectei-sexuale-nxivm-este-subiectul-unui-nou-documentar-ce-mai-vedem-in-august-la-hbo-go-274367.html

Miniseria „The Witcher: Blood Origin”, filmată în Marea Britanie
Netflix a anunţat luni că pregăteşte miniseria „The Witcher: Blood Origin”, un prequel al „The Witcher”, care va fi filmată în Marea Britanie. Serie limitată din universul „The Witcher”, „Blood Origin” va avea şase părţi. Acţiunea este plasată într-o lume a elfilor, cu 1.200 de ani înaintea lumii din „The Witcher”. „Blood Origin” va spune o poveste pierdută în timp – despre originea primului Witcher, precum şi despre evenimentele care conduc către „conjucţia sferelor”, atunci când lumile monştrilor, oamenilor şi elfilor se contopesc pentru a deveni una singură.
https://www.news.ro/cultura-media/miniseria-the-witcher-blood-origin-filmata-in-marea-britanie-1922400127002020071719433498

Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020
ANCOM a dezbătut, în cadrul unei ședințe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. Astfel, începând cu 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenți/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculație a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum și a costului capitalului.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/tarifele-pentru-terminarea-apelurilor-fixe-reduse-de-la-1-noiembrie-2020-19434100

Facebook dă în judecată Comisia Europeană pentru natura excesivă a informațiilor solicitate în investigații
Facebook a dat în judecată Comisia Europeană, care este autoritatea de reglementare în domeniul antitrust din UE, pentru că solicită informații excesive, dincolo de ceea ce ar fi necesar, inclusiv detalii foarte personale, pentru investigațiile referitoare la datele și piața companiei, a anunțat luni operatorul rețelei sociale, transmite Reuters. ”Natura extraordinar de largă a solicitărilor Comisiei înseamnă că ar trebui să oferim documente în mare parte irelevante, care nu au nicio legătură cu investigațiile Comisiei, inclusiv informații foarte sensibile cum ar fi informații medicale ale angajaților, documente financiare personale și informații private referitoare la membrii familiilor angajaților”, a afirmat într-un comunicat juristul general al Facebook, Tim Lamb.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/facebook-da-in-judecata-comisia-europeana-pentru-natura-excesiva-a-informatiilor-solicitate-in-investigatii-19433939

Vodafone România se divizează parțial și transferă turnurile de antene către Vodafone Towers, companie recent înființată pentru închirierea acestora
Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, va transfera infrastructura pasivă (stâlpi, turnuri ș.a.) a companiei către Vodafone Towers, firmă înființată în primăvara acestui an, demers care urmărește îmbunătățirea eficienței operaționale, reducerea costurilor de capital și diminuarea duplicării elementelor de rețea, se arată într-un document al operatorului analizat de Profit.ro. "Hotărârea acționarilor societății divizate (Vodafone România - n.r.) de a separa din punct de juridic infrastructura societății divizate prin transferul activității divizate către Vodafone Towers corespunde strategiei grupului Vodafone și a altor operatori majori de telecomunicații, inclusiv Deutsche Telekom, Telefonica și Orange. Obiectivul este de a dezvolta mai eficient infrastructura pasivă dedicată sectorului de telecomunicații și, în consecință, îmbunătățirea randamentului acestor active. La nivel de grupuri de turnuri pan-europene, investitorii axați pe infrastructură ar trebui să găsească oportunitatea atractivă, astfel de investiții fiind utilizate pentru a îmbunătăți calitatea rețelei și experiența clienților", se arată în documentul companiei.
https://www.profit.ro/stiri/vodafone-romania-se-divizeaza-partial-si-transfera-turnurile-de-antene-catre-vodafone-towers-companie-recent-infiintata-pentru-inchirierea-acestora-19429481

Au fost oprite filmările pentru Acces Direct. Un nou caz de Covid-19 în echipă, la o săptămână după ce Vulpița și Viorel s-au infectat
Au fost oprite filmările pentru emisiunea Acces Direct. Postul Antena 1 anunță suspendarea emisiunii Acces Direct, pe fondul unei noi infectări cu Covid-19. „Aseară, târziu, s-a confirmat un alt caz de Covid-19, în rândul echipei noastre”, arată un comunicat Antena 1. Această situație vine la aproximativ o săptămână de când soții Veronica și Viorel Stegaru, vedetele show-ului în acest an, s-au infectat cu Coronavirus.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/acces-direct-filmari-oprite-covid-19/

Google anunță redacțiile locale românești pe care le va ajuta cu bani. Zeci de publicații pe listă
Ajutor pentru presa locală din România. Google a publicat lista publicațiilor pe care le va ajuta cu bani în contextul în care au fost afectate de pandemia de Covid-19. La noi, sunt 55 de redacții, împrăștiate în toată țara, care vor primi ajutor de gigantul de peste Ocean. Buletin de București (coordonat de Oana Despa), Gazeta de Sud, Bihoreanul sau Ziarul de Iași sunt doar câteva dintre redacțiile locale care vor încasa fonduri de urgență. Reamintim că inițiativa a fost anunțată din luna aprilie, când Google spus că va da bani, în perioada crizei, publicațiilor și site-urilor care produc conținut. De notat că și Facebook a dat un ajutor asemănător. De exemplu, site-ul Buletin de Burești (un proiect Funcky Citizens) a încasat 50.000 de euro prin inițiativa Facebook. Sumele pe care site-urile le pot încasa pot varia pot varia de la câteva mii de dolari pentru redacțiile mici și publicațiile locale, la câteva zeci de mii de dolari pentru redacțiile mari, după cum anunța sursa citată în luna aprilie. De altfel, Google anunță doar totalul: „În ultimele luni, am oferit 39,5 milioane de dolari pentru finanțarea a peste 5.600 de redacții din 115 țări”, arată un text publicat pe Blogul Google. De exemplu, pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa se anunță 12,2 milioane de dolari. Serbia, Bulgaria, Slovenia, Bosnia și Herțegvina, Croația sau Cehia se numără printre țările din regiune care au aplicat pentru fondurile de la Google.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/ce-site-uri-din-romania-au-luat-bani-de-la-google/

Modificări în grila Radio Guerrilla. Dobro, Gilda și Matei, în vacanță. Gojira preia matinalul
Modificări în grila Radio Guerrila. Matinalul cu Dobrovolschi, Gilda și Matei a intrat în vacanță până la toamnă. La microfonul emisiunii Guerrilla de Dimineață se va auzi, în august, Gojira - George Andreescu (cel care acoperă tronsul de după-amiază la Guerrila), anunță stația pe Facebook. Au mai intrat în vacanță emisiunile Metope, #ROZ, Enter și Life Design. De săptămâna viitoare vor face pauză și Avanpost cu Bogdan Șerban și A Treia Cale, cu Liviu Mihaiu.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/modificari-program-radio-guerrilla/

Starea aerului din orașele România și pe radio. Digi FM va avea informații despre aer în fiecare buletin de știri
Calitatea aerului din orașele României, anunțată și pe radio. Digi FM va difuza, în fiecare buletin de știri, date despre calitatea aerului din București și din principalele orașe ale țării, anunță reprezentanții postului. Până acum, Digi FM avea o rubrică despre calitatea aerului în buletinele de știri de la matinal. De notat că o rubrică asemănătoare a fost lansată pentru prima dată pe TV, azi, de postul B1 TV.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/starea-aerului-digi-fm/

Cât de curat e aerul din orașele României? Răspunsul, într-o rubrică nouă pe B1 TV
Cum e aerul în România? B1 TV aduce, de azi, o rubrică despre calitatea aerului din București și din principalele orașe ale țării. Datele vor fi difuzate zilnic, imediat dupa rubricile Meteo de la orele 12:50, 15:50 și 20:50. Vor prezenta situația înregistrată în timp real, în locuri ca Timișoara, Cluj, Iași, Brașov, Constanța, Craiova și București. În plus, la rubrica de seară (20:50) va fi difuzată și o prognoza a nivelului de poluare pentru a doua zi. Proiectul este făcut în parteneriat cu Airly, o rețea independenta de măsurare a nivelului poluarii din aer. De notat că este prima televiziune de la noi care are o astfel de rubrică.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/rubrica-b1-tv-aer-curat/
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL