×

Revista presei -- Data și ora publicării: 29.07.2020 19:16:51

REVISTA PRESEI / 29 iul 2020 /



….
National Geographic a anunțat premiera serialului „Barkskins”
AXN difuzează din august un nou serial de acțiune: „Jurământul”
Serialul portughez "Sub soarele Ecuatorului", adaptare a romanului "Ecuador" de Miguel Sousa Tavares, în premieră la TVR 2
Primetime Emmy - „Mrs. America” şi „Killing Eve”, Jennifer Aniston, Mark Ruffalo şi Michael Douglas, între nominalizaţi
Televiziunea publică a anunţat un nou caz de coronavirus în instituţie
Sezonul doi "Fantomele fiordului", difuzat de miercuri la TVR 1. Coloana sonoră, compusă de Hildur Guðnadóttir, premiată cu Oscar pentru muzica din "Joker"
National Geographic anunță premiera serialului „Barkskins”, bazat pe romanul omonim al scriitoarei Annie Proulx
S-a dat startul filmărilor! TVR pregătește un proiect special dedicat Festivalului Cerbul de Aur
„Jurământul” („The Oath”), un nou serial de acțiune, va fi difuzat în august la AXN
Documentarul care va reda povestea „Brățărilor dacice de aur” va fi transmis de Viasat History
Un nou show începe la Antena 1. Postul a anunțat premiera emisiunii „Rămân cu tine”, prezentată de Liviu Vârciu
Google construiește un nou cablu submarin care va lega Europa de Statele Unite
Orange România vrea să renunțe la facturile în format hârtie. Notificări trimise către mii de clienți
Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020
Vodafone lansează o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini accesul elevilor la educaţia online
Cum a sprijinit industria de IT dezvoltarea comunităţilor locale din România. Doar în sănătate a alocat peste 900.000 de euro, în ultima perioadă
Elena Vijulie Tănase a demisionat de la Digi24: „Am nevoie de altă ambianţă profesională“
AUDIENȚE. Cum merge noul serial turcesc Dragoste și secrete, de la Kanal D? Stă ceva mai bine la orașe. Concurența: Las Fierbinți, Ciutacu sau Asia Express
Disney, noutăți în ultima lună de vacanță: seriale noi, dar și filme ca Descendenții 2, High School Musical, Pocahontas sau Regele Leu II
REVENIRE. Laura Nureldin se întoarce în televiziune. Va prezenta Observatorul la Antena 1
Cătălin Striblea, din nou la matinal. Face echipă cu Radu Constantinescu, la Europa FM
VIDEO. Dan Negru: am refuzat orice ofertă pentru reclame! Pe TV, mi s-a oferit echivalentul unui apartament în Colentina! Pe online, sumele sunt mici, sute de euro
SCHIMBARE importantă. Altă echipă pentru brandul National Geographic. Aceeași care se ocupă de Disney
Cluj: Actriţa Maria Ploae va primi premiul de excelenţă la TIFF 2020


National Geographic a anunțat premiera serialului „Barkskins”
Serialul de ficțiune istorică „Barkskins", despre masacrul coloniștilor francezi din „Noua Franță” a anilor 1690 (pe teritoriul actual al Canadei), creat de Elwood Reid și bazat pe romanul bestseller omonim al autoarei Annie Proulx, are premiera la National Geographic vineri, 7 august, de la ora 22.00 și 23.00, cu difuzarea a câte două episoade consecutive timp de patru săptămâni, informează Media Expres. Barkskins este o mică așezare din actuala provincie canadiană Quebec. Atunci când Biserica Catolică trimite preoți iezuiți să convertească populația indigenă, Franța își trimite propriii oameni să populeze aceste teritorii, inclusiv celebrele ”Filles du Roi” (Fiicele Regelui), femei tinere care să se căsătorească cu bărbații și să formeze familiii care să ajute coloniile să prospere, notează Media Expres. Grupul de marginalizați, delincvenți și inocenți din Franța secolului al XVII-lea trebuie să facă față acum greutăților vieții, intereselor antagoniste și loialităților încâlcite la răscrucea civilizației, în Noua Franță din anii 1690. Difuzat în 172 de țări și 43 de limbi, serialul de ficțiune istorică este o creație a Fox 21 Television Studios și Scott Rudin Productions și este bazat pe romanul bestseller scris de Annie Proulx, câștigătoare a premiului Pulitzer. Serialul îi are în distribuție pe David Thewlis (”Wonder Woman”) în rolul lui Claude Trepagny, Marcia Gay Harden (”The Newsroom”) în rolul Mathilde Geffard, Aneurin Barnard (”Dunkirk”) în pielea personajului Hamish Goames, James Bloor (”Dunkirk”) în rolul Charles Duquet, Christian Cooke (”Point Blank”) în rolul Rene Sel și David Wilmot (”The Alienist”) în rolul Constable Bouchard. Creatorul serialului, Elwood Reid (”The Bridge”), este și producătorul executiv al proiectului. Scott Rudin (”No Country for Old Men”), Garrett Basch (“The Night Of”), Eli Bush (“Lady Bird”), David Slade (“Black Mirror: Bandersnatch”) și Annie Proulx sunt, de asemenea, producători executivi.
https://www.forbes.ro/national-geographic-anuntat-premiera-serialului-barkskins-176584

AXN difuzează din august un nou serial de acțiune: „Jurământul”
AXN aduce un nou serial de acțiune în ultima lună de vară – „Jurământul” (The Oath). Primul sezon are premiera din 3 august, câte trei episoade în fiecare luni seară, de la ora 21.00, fiind urmat de cel de-al doilea din 24 august. Bazat pe o poveste reală, „Jurământul” este un serial tip dramă de acțiune creat de Joe Halpin (Chicago P.D., Hawaii Five-0), cu Anne Clements (StartUP) și Curtis “50 Cent” Jackson producători executivi. Noua producție explorează lumea bandelor din cadrul poliției din Los Angeles, cei care se presupune că au făcut un jurământ de a proteja cetățenii. În același timp, prezintă într-o altă lumină grupările secrete și corupte în care e aproape imposibil să intri – doar câțiva reușesc – dar odată intrați, membrii vor face tot ceea ce este necesar pentru a se apăra de dușmanii din exterior și chiar din rândurile lor. În primul sezon îi vom cunoaște pe “Corbi” (The Ravens) și încercarea lor de a se elibera de datoria pe care o au față de un cartel de droguri. Semnificația familiei și răscumpărarea greșelilor din trecut sunt printre temele abordate în sezonul doi, care găsește personajele pe un nou drum – cel al luptei cu proprii demoni. Cu toții vor avea o ultimă șansă să reia controlul proprilor vieți în timp ce trebuie să îi protejeze pe cei dragi.
https://www.forbes.ro/axn-difuzeaza-din-august-un-nou-serial-de-actiune-juramantul-176578

Serialul portughez "Sub soarele Ecuatorului", adaptare a romanului "Ecuador" de Miguel Sousa Tavares, în premieră la TVR 2
Cea mai importantă producţie a televiziunii portugheze, serialul "Sub soarele Ecuatorului", va fi difuzat de TVR 2 începând de miercuri, de la ora 23.00. În 2008, televiziunea publică portugheză, TVI, transforma romanul "Ecuador" al scriitorului şi jurnalistului Miguel Sousa Tavares în cea mai mare producţie de ficţiune naţională. Povestea insulelor São Tomé şi Príncipe are una dintre cele mai mari distribuţii dintr-un serial şi a fost cea mai scumpă producţie din istoria televiziunii portugheze. Povestea lui Miguel Sousa Tavares începe în anul 1905, când Luis Bernardo Valença, licenţiat în drept şi proprietar al unei mici companii de transport naval, este invitat la o întâlnire cu regele Carlos al Portugaliei. Misiunea - patriotică, dar riscantă - pe care i-o încredinţează regele pune capăt vieţii sale mondene în societatea cosmopolită a Lisabonei. Numit guvernator în São Tomé şi Principe, două insule din zona Ecuatorului, Luis Bernardo dă piept cu viaţa dificilă de pe plantaţiile de cacao şi, mai ales, rămâne şocat de condiţiile în care muncesc sclavii negri. În timp, încercările lui de a-i apăra pe lucrătorii exploataţi de proprietarii de plantaţii provoacă multiple conflicte de interese între colonişti şi metropolă, iar relaţia pasională cu Ann, soţia consulului englez, va spori tensiunile diplomatice, făcându-i misiunea de-a dreptul imposibilă. În ciuda diferenţelor de mediu, pe insulă el descoperă iubirea. Iubirea care, ca orice în viaţă, este întotdeauna nesigură.
https://www.news.ro/cultura-media/serialul-portughez-sub-soarele-ecuatorului-adaptare-a-romanului-ecuador-de-miguel-sousa-tavares-in-premiera-la-tvr-2-1922403029002020071519435552

Primetime Emmy - „Mrs. America” şi „Killing Eve”, Jennifer Aniston, Mark Ruffalo şi Michael Douglas, între nominalizaţi
Miniseria „Mrs. America” şi serialul „Killing Eve”, actorii Jennifer Aniston, Mark Ruffalo şi Michael Douglas se numără între nominalizaţii celei de-a 72-a ediţii a premiilor Primetime Emmy. Nominalizările pentru cea de-a 72-a ediţie a premiilor acordate de Television Academy au fost anunţate online, marţi. Netflix domină selecţia de anul acesta, cu 160 de nominalizări, iar HBO a primit în total 107 selecţii. „Watchmen” a HBO este producţia cu cele mai multe nominalizări - 26. „The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon) a primit 20 de nominalizări, la fel ca anul trecut. Serialele „Ozark” (Netflix) şi „Succession” (HBO) au primit câte 18. Intre 21 şi 31 august va avea loc runda finală de vot.
Ceremonia în care vor fi anunţaţi câştigătorii va avea loc pe 20 septembrie, fără invitaţi, va fi transmisă de ABC şi prezentată de Jimmy Kimmel, care va fi şi producător executiv.
https://www.news.ro/cultura-media/primetime-emmy-mrs-america-si-killing-eve-jennifer-aniston-mark-ruffalo-si-michael-douglas-intre-nominalizati-1922405828002020071819434684

Televiziunea publică a anunţat un nou caz de coronavirus în instituţie
Un al şaselea angajat al Televiziunii publice a fost depistat pozitiv la testul pentru Covid-19, a anunţat SRTv. Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz. Conform TVR, "persoana depistată pozitiv este supravegheată zilnic. Datorită programului de lucru la domiciliu, acest al şaselea caz nu are niciun contact la locul de muncă". Televiziunea Română precizează că toate cele şase cazuri nu au legătură între ele, fiind "doar o evoluţie normală în condiţiile unei transmisii comunitare extinse".
https://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-publica-a-anuntat-un-nou-caz-de-coronavirus-in-institutie-1922401528532020071719434615

Sezonul doi "Fantomele fiordului", difuzat de miercuri la TVR 1. Coloana sonoră, compusă de Hildur Guðnadóttir, premiată cu Oscar pentru muzica din "Joker"
Sezonul al doilea al serialului „Fantomele fiordului”, unul dintre cele mai apreciate seriale din genul „nordic noir", va începe de miercuri, la TVR 1. Hildur Guðnadóttir, care interpretează la violoncel tema muzicală în serial, a câştigat cele mai importante premii pentru muzică de film în 2020, cu coloana sonoră a celebrului "Joker". Producţia islandeză va putea fi urmărită de luni până joi, de la ora 22.00. Plasată la trei ani după evenimentele din primul sezon, cel de-al doilea sezon "Fantomele fiordului" începe cu un puternic atac asupra ministrului Industriilor, în apropierea Parlamentului din Rejkjavik. Ea supravieţuieşte, dar nu şi atacatorul ei, o persoană pe care ea o cunoaşte de mult timp. Andri Ólafsson, inerpretat de Ólafur Darri Ólafsson, care a lucrat pentru poliţie în capitala Islandei de când viaţa lui de familie a fost distrusă în urmă cu trei ani, găseşte diverse flyere printre lucrurile care aparţineau victimei, ceea ce conduce la concluzia că aceasta avea legături cu grupul naţionalist de extremă dreaptă Ciocanul lui Thor. Acest grup plănuia un protest în partea de nord a ţării, de unde era şi atacatorul. Este şi zona din apropierea oraşului natal al lui Andri, acolo unde trebuie să se întoarcă pentru a se întâlni cu familia atacatorului şi unde îşi va continua investigaţia.
https://www.news.ro/cultura-media/sezonul-doi-fantomele-fiordului-difuzat-de-miercuri-la-tvr-1-coloana-sonora-compusa-de-hildur-gu-nad-ttir-premiata-cu-oscar-pentru-muzica-din-joker-1922403328132020071519434506

National Geographic anunță premiera serialului „Barkskins”, bazat pe romanul omonim al scriitoarei Annie Proulx
Produs de Scott Rudin Productions și Fox 21 Television Studios și creat de Elwood Reid, serialul din opt episoade este bazat pe romanul omonim al scriitoarei Annie Proulx, devenit bestseller New York Times. Cu o distribuție de excepție, în frunte cu David Thewlis și Marcia Gay Harden, serialul își transportă publicul către Lumea Nouă a secolului al XVII-lea, în Noua Franță, ilustrând o poveste plină de mister, dramă și înverșunare. „Barkskins' examinează masacrul misterios al coloniștilor din sălbăticia vastă și necruțătoare a Noii Franțe a anilor 1690, incident care amenință să arunce întreaga regiune într-un război total. Suspecți sunt englezii, Compania Golfului Hudson și un grup de Kanienkehá:ka (Iroquois), posibil în coaliție cu englezii pentru a-i alunga pe francezi din regiune. Dar, totuși, cine sau ce a dus la sfârșitul tragic al acestor coloniști? Noul serial din opt episoade oferit de National Geographic, „Barkskins', creat de Elwood Reid și bazat pe romanul bestseller omonim al autoarei Annie Proulx, transportă publicul către frontiera sălbatică americană de la sfârșitul secolului al XVII-lea. „Barkskins' are premiera în data de 7 august, de la orele 22.00& 23.00, având episoade consecutive timp de patru săptămâni.
https://tvmania.ro/national-geographic-anunta-premiera-serialului-barkskins-bazat-pe-romanul-omonim-al-scriitoarei-annie-proulx-274418.html

S-a dat startul filmărilor! TVR pregătește un proiect special dedicat Festivalului Cerbul de Aur
Anul acesta, proiectul special dedicat Festivalului Cerbul de Aur este un omagiu adus artiștilor români – compozitori, textieri și vedete, un grandios spectacol de televiziune care va reaminti publicului istoria bogată a festivalului și va promova noua generație de artiști. Va fi un program de televiziune în care atât tinerii cât și cei nostalgici vor avea ocazia să asculte muzica românească a tuturor generațiilor. Înregistrările emisiunii Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII au loc într-unul din studiourile TVR în zilele de 28, 29 și 30 iulie.
https://tvmania.ro/s-a-dat-startul-filmarilor-tvr-pregateste-un-proiect-special-dedicat-festivalului-cerbul-de-aur-274415.html

„Jurământul” („The Oath”), un nou serial de acțiune, va fi difuzat în august la AXN
XN aduce un nou serial de acțiune în ultima lună de vară – Jurământul (The Oath). Primul sezon are premiera din 3 august, câte trei episoade în fiecare luni seară, de la ora 21.00, fiind urmat de cel de-al doilea din 24 august. Bazat pe o poveste reală, Jurământul' este un serial tip dramă de acțiune creat de Joe Halpin (Chicago P.D., Hawaii Five-0), cu Anne Clements (StartUP) și Curtis 50 Cent' Jackson producători executivi. Noua producție explorează lumea bandelor din cadrul poliției din Los Angeles, cei care se presupune că au făcut un jurământ de a proteja cetățenii. În același timp, prezintă într-o altă lumină grupările secrete și corupte în care e aproape imposibil să intri – doar câțiva reușesc – dar odată intrați, membrii vor face tot ceea ce este necesar pentru a se apăra de dușmanii din exterior și chiar din rândurile lor
https://tvmania.ro/juramantul-the-oath-un-nou-serial-de-actiune-va-fi-difuzat-in-august-la-axn-274411.html

Documentarul care va reda povestea „Brățărilor dacice de aur” va fi transmis de Viasat History
THE HUNT FOR TRANSYLVANIAN GOLD – Povestea impresionantă a artefactelor arheologice din Transilvania, vechi de 2.000 de ani, traficate ilicit în Europa şi SUA, difuzată în iulie și august, la Viasat History. Documentarul dezvăluie o călătorie lungă de zeci de ani a unor artefacte transilvănene de aur – brățări dacice datând din secolul 1 î.H. Traficate din România printr-o largă și profesionistă rețea de intermediari sârbi, acestea ajung pe piețele europene și americane de antichități și, în cele din urmă, la magazine de antichități și case faimoase de licitații, precum Christies. Procurorul Augustin Lazăr, neobosit în investigațiile sale în opt țări, ordonă în cele din urmă arestarea a treizeci și trei de persoane și solicită mărturia în instanță a peste 100 de persoane. Eforturile sale au dus la recuperarea a treisprezece din cele douăzeci și patru de spirale din aur masiv, expuse la Muzeul Național de Istorie a României în 2011.
https://tvmania.ro/documentarul-care-va-reda-povestea-bratarilor-dacice-de-aur-va-fi-transmis-de-viasat-history-274403.html

Un nou show începe la Antena 1. Postul a anunțat premiera emisiunii „Rămân cu tine”, prezentată de Liviu Vârciu
Rămân cu tine, show-ul de dating prezentat de Liviu Vârciu, va avea premiera pe 4 august, de la 20:30, la Antena 1, urmând ca din 10 august, emisiunea să poată fi urmărită în fiecare luni şi marţi, de la 20:30. La Rămân cu tine, 20 de femei, fiecare cu propriile așteptări și dorinţe își caută bărbatul visurilor, cu ajutorul lui Liviu Vârciu, într-un show de întâlniri provocator și plin de surprize. Din mai mulți potențiali parteneri care se vor prezenta în fața lor, fiecare domnișoară va avea posibilitatea sã aleagã cu cine şi-ar dori să rămână.
https://tvmania.ro/un-nou-show-incepe-la-antena-1-postul-a-anuntat-premiera-emisiunii-raman-cu-tine-prezentata-de-liviu-varciu-274430.html

Google construiește un nou cablu submarin care va lega Europa de Statele Unite
Până în 2022, Europa și Statele Unite vor fi legate printr-un nou cablu submarin, care va reprezenta un upgrade important față de conexiunile actuale. Google a anunțat că lucrează la un nou cablu de internet, care va conecta Statele Unite de Europa, prin Mare Britanie (Bude) și Spania (Bilbao). Proiectul "Grace Hopper", numit după un om american de știință, va lega cele două continente în 2022 printr-un cablu ce va folosi noi tehnologii, care vor reprezenta un upgrade important, conform Google, față de cablurile din prezent.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/google-construieste-un-nou-cablu-submarin-care-va-lega-europa-de-statele-unite-19434461

Orange România vrea să renunțe la facturile în format hârtie. Notificări trimise către mii de clienți
Orange România, liderul pieței de telefonie mobilă, a transmis notificări anunțând că , începând cu această lună, vor primi factura exclusiv în format electronic, prin e-mail. "Salut! Te anunțăm că, începând cu luna aceasta, factura ta Orange va fi disponibilă exclusiv în format electronic și o vei primi lunar pe e-mail. O poți accesa oricând și pe calculator, în My Orange https://oran.ge/facturi sau din SMS-ul prin care te-am înștiințat de emiterea facturii", se arată în mesajul transmis de operator.
https://www.profit.ro/stiri/orange-romania-vrea-sa-renunte-la-facturile-in-format-hartie-notificari-trimise-catre-mii-de-clienti-19434518

Tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, reduse de la 1 noiembrie 2020
ANCOM a dezbătut, în cadrul unei ședințe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. Astfel, începând cu 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenți/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculație a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum și a costului capitalului.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/tarifele-pentru-terminarea-apelurilor-fixe-reduse-de-la-1-noiembrie-2020-19434100

Vodafone lansează o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini accesul elevilor la educaţia online
, din această toamnă. Murielle Lorilloux, CEO: Investiţiile în educaţie trebuie să fie o prioritate pentru a susţine viitorul României
Vodafone România anunţă lansarea unei campanii de strângere de fonduri, care se va desfăşura până pe 15 septembrie, şi care are drept scop susţinerea accesului elevilor la educaţia online, începând din acestă toamnă. „Chiar dacă pandemia a afectat inclusiv planurile noastre pentru acest an, am considerat că investiţiile în educaţie ar trebui să fie o prioritate pentru a susţine viitorul României. Digitalizarea ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare actor din această piaţă, fie că vorbim despre companii, despre autorităţi sau despre cetăţeni şi ar trebui să ne concentrăm pe reducerea decalajelor dintre mediul rural şi cel urban şi pe cele dintre diferitele categorii sociale. Accesul la educaţia trebuie să fie la fel pentru toată lumea, iar noi vom contribui la realizarea acestui lucru”, transmite Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/vodafone-lanseaza-campanie-strangere-fonduri-sprijini-accesul-19445779

Cum a sprijinit industria de IT dezvoltarea comunităţilor locale din România. Doar în sănătate a alocat peste 900.000 de euro, în ultima perioadă
Industria locală de IT este una dintre cele mai prospere sectoare economice, cu o cifră de afaceri cumulată în 2019 de peste cinci miliarde euro, aproximativ 6% din PIB-ul României. În același timp, companiile de IT și-au asumat misiunea de a sprijini comunitățile locale și naționale prin dezvoltarea de campanii interne de CSR ori susținerea diverselor inițiative externe de responsabilitate socială. ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii IT, face o trecere în revistă a proiectelor membrilor săi din ultimii ani, cu scopul de a încuraja în continuare aceste practici și a crea un exemplu de implicare în societate a mediului privat. „Pentru o comunitate prosperă este esențial să ne sprijinim unii pe alții, prin orice mijloace cu putință, mai ales în această perioadă fără precedent. Companiile din IT și-au făcut un obicei din a susține și a încuraja dezvoltarea societății prin diverse metode, de la sponsorizări, la implementare de campanii dedicate ori încurajarea angajaților spre voluntariat. Toate inițiativele sunt lăudabile și considerăm că merită împărtășite tocmai pentru a oferi un exemplu de colaborare la nivel social, o practică ce ar trebui să ne ghideze la orice pas, fie că ne referim la strategii organizaționale ori planuri personale”, a declarat Gabriela Mechea, director executiv ANIS.
https://www.economica.net/cum-a-sprijinit-industria-de-it-dezvoltarea-comunitatilor-locale-din-romania_187966.html

Elena Vijulie Tănase a demisionat de la Digi24: „Am nevoie de altă ambianţă profesională“
Jurnalista Elena Vijulie Tănase, unul dintre cei mai vechi oameni din echipa Digi24, a decis să plece după opt ani de activitate la canalul de ştiri. Jurnalista Elena Vijulie Tănase a demisionat de la Digi24, după opt ani. „Ieri, 28 iulie 2020, am demisionat de la Digi24. Încetarea contractului va intra în vigoare luni, 3 august 2020. Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceşti 8 ani“, a scris Elena Vijulie Tănase pe Facebook. Jurnalista a declarat pentru Pagina de Media că intenţiona de mai multă vreme să-şi dea demisia de la postul de ştiri şi că se concentra pe proiecte de film documentar şi istorie recentă, domenii de care s-a ocupat şi la Digi24 în ultimii ani. „Este o demisie amânată, în sensul că proiectele mele legate de film documentar şi istorie recentă cereau acest lucru. Pandemia a cerut cumva prezenţa mea ca jurnalist, astfel că am amânat aceste proiecte. În pandemie, am prezentat revista presei internaţionale, a fost propunerea mea să fac această rubrică. Am simţit această nevoie pentru publicul din România. Ultima ediţie de revista presei va fi duminică, pe 2 august“, a declarat Tănase. Ea a mai adăugat. „Personal, cred că am nevoie de altă ambianţă profesională. În mod cert, am nevoie de o schimbare. Cred că pandemia ne ajută pe toţi să ne vedem mai clar priorităţile“.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/elena-vijulie-tanase-demisionat-digi24-am-nevoie-alta-ambianta-profesionala-1_5f2134235163ec4271773840/index.html

AUDIENȚE. Cum merge noul serial turcesc Dragoste și secrete, de la Kanal D? Stă ceva mai bine la orașe. Concurența: Las Fierbinți, Ciutacu sau Asia Express
AUDIENȚE. Are priză la orașe. Cum merge noul serial turcesc - Dragoste și secrete - care a debutat în urmă cu două săptămâni, la Kanal D? Datele arată că se descurcă ceva mai bine la orașe, unde a fost lider de câteva ori. În schimb, aseară a fost lider atât în mediul urban, cât și la nivelul întregii țări. Kanal D s-a bătut cu Pro TV pentru primul loc în top, fiind depășit de acesta din urmă doar pe segmentul comercial. Aproximativ 1,2 milioane de telespectatori s-au uitat aseară, în fiecare minut, la episodul din Dragoste și secrete. De notat că România TV a avut o clasare bună pe interval, cu emisiunea lui Ciutacu, fiind peste Antena 1 în toată țara și la orașe.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/audiente-dragoste-si-secrete-kanal-d/

Disney, noutăți în ultima lună de vacanță: seriale noi, dar și filme ca Descendenții 2, High School Musical, Pocahontas sau Regele Leu II
Disney anunță noutăți pentru luna august. Producții proaspete și titluri „clasice” vor fi difuzate în săptămânile următoare. Descendenții 2, High School Musical, Wendy Wu: Războinica Miss Boboc, Pocahontas sau Regele Leu II sunt doar câteva dintre titlurile care se văd luna viitore pe posturile Disney Channel și Disney Junior. Serialul „11” revine cu sezonul doi, din 10 august. Va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00. Spune povestea lui Gabo Moreti, un băiat de 16 ani, pasionat de fotbal, și a coechipierilor săi, toți țintind să ajungă jucători profesioniști. Aventura lui Gabo începe în momentul în care intră la Institutul Academic Sportiv. Un nou serial de animație „Sadie Sparks” începe pe 1 august. Va fi difuzat în fiecare sâmbătă și duminică, de la 7:00. Sadie este o fată de 14 ani, destul de obișnuită, dar a cărei viață se schimbă radical când află că este, de fapt, vrăjitoare. Tehnic vorbind, o vrăjitoare în devenire, căreia i s-a atribuit un mentor magic care să o ghideze și să o antreneze. Mentorul este Gilbert, un iepure foarte bătrân și foarte morocănos. Gilbert respectă regulile, spre deosebire de Sadie care se ghidează după instinct.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/noutati-disney-august/

REVENIRE. Laura Nureldin se întoarce în televiziune. Va prezenta Observatorul la Antena 1
REVENIRE. Laura Nureldin, fostă prezentatoare Antena 3, revine în televiziune la Antena 1. Nureldin va prezenta Observatorul de Weekend, de la 13:00 și 16:00, conform unui anunț făcut pe Facebook. Jurnalista se întoarce pe sticlă după doi ani. „Nu m-am întors. Întoarcerea înseamnă un drum înapoi, o cale deja bătătorită. Or, eu nu mă întorc. Merg înainte, pe un drum unde nu am mai fost. Timp de 16 ani, pentru mine, jurnalele au avut ritmul unor posturi de știri. Cinci posturi de știri, unul după altul, cu tot ce aduc ele. Întâmplări. Oameni. Învățăminte. Experiență. Experiențe”, a scris ea pe Facebook.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/laura-nureldin-revenire-antena-1/
Cătălin Striblea, din nou la matinal. Face echipă cu Radu Constantinescu, la Europa FM
Striblea și Constantinescu vor face Deșteptarea în fiecare dimineață, de luni până vineri, până la finalul lunii august. „Chiar mi-era dor să fac un pic de matinal”, spune Cătălin Striblea într-o postare de Facebook. Reamintim că Striblea are o istorie lungă ca matinal la Digi FM, post pe care l-a părăsit în luna martie a acestui an. Acolo, făcea emisiunea de dimineață de patru ani, iar motivul plecării s-a legat direct de acest aspect: „Uzură fizică și psihică și faptul că familia mea a avut cumva de suferit în acești ultimi patru ani, din cauza programului încărcat pe care îl presupune un program matinal. Mi-ar fi plăcut să merg în continuare, însă totul ar fi avut un cost”, după cum declara chiar el, pentru Paginademedia.ro, la vremea respectivă. La Europa FM se ocupă, în mod normal, de emisiunea România, în direct - pe care a făcut-o ani de zile Moise Guran. De asemenea, mai apare și în producții ca Piața Victoriei sau Avocatul Diavolului.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/catalin-striblea-din-nou-la-matinal-1596007764/

VIDEO. Dan Negru: am refuzat orice ofertă pentru reclame! Pe TV, mi s-a oferit echivalentul unui apartament în Colentina! Pe online, sumele sunt mici, sute de euro
Interviurile Paginademedia. „Am refuzat întotdeauna orice ofertă de a face publicitate pentru vreun produs”, a spus Dan negru la Interviurile Paginademedia.ro. Și au fost multe oferte! A refuzat și acum 20 de ani, când erau mult mai puține vedete, iar sumele erau mari, a refuzat și acum. „Acum vreo 20 de ani, când făceam Academia vedetelor, venise un operator de telefonie. Eu trebuia să bag mâna în acvarii – erau tot felul de probe, cu acvarii - și să scot un telefon de acolo”, povestește Negru. „Am zis nu. Banii? Am calculat atunci, îmi puteam lua un apartament în Colentina. Noroc că am avut o soție care m-a înțeles”, continuă. Ofertele au continuat și acum, în epoca Facebook și Instagram. „Chiar ieri am avut o ofertă, pentru o postare”, a spus el. „Era ceva de ordinul sutelor de euro”, povestește negru.
De ce Dan Negru a refuzat să-și asocieze imaginea cu un brand? Ce propuneri a avut? „M-a contactat până și o companie care producea uși pentru garaje. Aveau și scenariul pregătit. Se deschidea o ușă, eu eram de o parte, iar Florin Piersic de cealaltă.” Activ în social media, a fost asaltat de propuneri. A spus pas de fiecare dată. „Să nu credeți că e vorba de cifre mari. Nu pot da nume de companii, dar pot spune că, în general, e vorba de sute de euro, rar peste o mie”, spune Negru despre piața din România, pe care o consideră „un butic”, în comparație cu piețele dezvoltate. Sunt două tipuri de influenceri pe online, spune Negru. „Sunt, pe de o parte, cei care din asta trăiesc, nu fac altceva, decât conținut online și sunt alții care și-au construit imaginea și notorietatea în alte domenii.” „Regula este, în general, de 100 de euro la 10.000 de fani. Este în regulă pentru influencerii de marketing, de online. Dar nu poți merge pe această formulă și la cei care vin din alte domenii, care și-au câștigat notorietatea făcând și altceva”, spune el.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/dan-negru-interviu-refuz-reclame/

SCHIMBARE importantă. Altă echipă pentru brandul National Geographic. Aceeași care se ocupă de Disney
O nouă echipă se va ocupa de brandul National Geographic în România. Aceeași oameni care se ocupă de conturile Disney la noi în țară vor gestiona, de luna viitoare, și brandul National Geographic. Concret, mutarea se produce de la 1 august, iar, din informațiile Paginademedia.ro, vizează toate departamentele: Comunicare și Marketing, Distribuție, Programe sau Localizare. În prezent, de National Geographic se ocupau 12 oameni. Anca Ivanciu, cea care a condus echipa marketing și comunicare a National Geographic timp de 15 ani, va fi înlocuită de un om de la Disney. Noua echipă va fi condusă de Corina Constantin, care ocupă, din mai 2010, funcția de Marketing & Communication Manager Romania și Bulgaria la Walt Disney, potrivit contului de LikedIn. Schimbarea vine în contextul în care, la nivel global, Walt Disney a cumpărat 21st Century Fox, care deținea și National Geographic.
https://www.paginademedia.ro/2020/07/echipa-noua-national-geographic-disney/

Cluj: Actriţa Maria Ploae va primi premiul de excelenţă la TIFF 2020
Actriţa Maria Ploae va fi celebrată la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) prin acordarea unui premiu de excelenţă, la gala de închidere de pe 8 august, organizată în premieră în aer liber, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. "O prezenţă magnetică pe marele ecran şi un talent veritabil al scenei româneşti, Maria Ploae a jucat în peste 40 de lungmetraje şi a strălucit în roluri memorabile alături de nume mari ale cinematografiei române", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES, luni, de către organizatorii TIFF. Născută în 1951, actriţa a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1975, jucând în numeroase pelicule de succes, precum: "Un comisar acuză" (1974), "Fraţii Jderi" (1974), "Toamna bobocilor" (1975) sau "Dumbrava minunată" (1980).
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/07/27/cluj-actrita-maria-ploae-va-primi-premiul-de-excelenta-la-tiff-2020--546589
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL