×

Revista presei -- Data și ora publicării: 09.10.2020 17:25:46

REVISTA PRESEI / 9 oct 2020 /




IAA a cerut la CNA mai multă publicitate pe oră la TV în timpul zilei
Studiu MTH Digital: 81.7% dintre utilizatorii români de internet declară că au început să folosească mai des rețelele sociale în timpul pandemiei
Documentarul „În căutarea Castelului Dracula” va fi difuzat în premieră mondială la Dracula Film Festival
Schimbare-surpriză la „Românii au talent“: cine îl înlocuieşte pe Mihai Petre la masa juriului. „Am ştiut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune“
Două mult așteptate filme Warner Bros, amânate din cauza pandemiei
Tupeu de politruc: dă Guvernul în judecată pe motiv că are leafa mai mică după ce şi-a pierdut sinecura. Bonus: şi-a păstrat 8 ani un post de rezervă la TVR
Plecarea anului de la Pro TV! Este bombă în televiziune
Youtube Select ajunge și în România. 9 milioane de români se uită zilnic pe Youtube; TV-urile au depășit deja desktop-urile
Banii necheltuiți pe campania de informare publică vor putea fi redistribuiți între categoriile de servicii media
Youtube Select ajunge și în România. 9 milioane de români se uită zilnic pe Youtube; TV-urile au depășit deja desktop-urile
Cosmin Seleși cântă cu bandul său în cea mai nouă ediţie „Te cunosc de undeva!”
Mihai Petre părăsește juriul emisiunii „Românii au talent”. Cine îl va înlocui în sezonul 11
Întâlnire emoționantă în emisiunea Marinei Almășan, la TVR2: Horia Moculescu vorbește despre relația cu fiica sa, Nidia
Corona-conspirații cu 5G și nanoparticule. Nașul TV și Radu Moraru, o nouă sancțiune. Membru CNA: „Nu-ți vine să crezi că poate exista așa ceva”
Digi24 rămâne fără reporterul pe Guvern. Alexandra Georgescu părăsește stația de știri, dar și presa
Bătălie în instanță pierdută de TVR, în fața MediaSind. Tribunalul a respins acțiunea. Postul public nu se lasă
Cătălin Ștefănescu revine cu un nou sezon al emisiunii „Garantat 100%”, la TVR 1
AUDIENȚE. Înfrângere pe teren, victorie în audiențe. Pro TV, cifre foarte bune cu meciul Islanda-România
Mihai Petre părăsește juriul de la Românii au talent, după doi ani de la revenire. Cine îi ia locul?
Vi se par lungi pauzele de publicitate? Industria cere să fie și mai mari! Cât de mari?
Fost ministru PSD al Comunicațiilor vrea șefia ANCOM
Presa franceză obține o victorie judiciară în disputa cu Google privind plata drepturilor conexe
Campania lui Trump a renunțat la reclamele la televiziune în mai multe state, preferând promovarea pe Facebook
Fostul procuror Dinu Nica a cerut Google daune morale de 150.000 lei pentru că a refuzat să scoată de pe internet informațiile privind condamnarea sa pentru șpagă
IBM se divizează în două companii publice, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing
Sibiu: Festivalul Astra Film propune publicului 41 de documentare online (16-25 octombrie)


IAA a cerut la CNA mai multă publicitate pe oră la TV în timpul zilei
Victor Dobre, director executiv al IAA România, a susținut la 8 octombrie, în ședința publică a CNA, o cerere de redistribuire a minutelor de noapte peste zi, fără afectarea totalului de minute de publicitate pe zi, conform legislației, vorbind despre existența unui excedent de bani în piață care nu poate fi acoperit de oferta curentă de minute a televiziunilor, informează Media Expres. Victor Dobre (IAA): „Cererea de publicitate depășește cu 50 până la 100% puterea de difuzare existentă în piață în prezent, este un fenomen pe care nu l-am mai întâlnit niciodată și credem că este din cauza pandemiei când publicitatea a fost redusă și apoi a relocării bugetelor din primăvară, coroborate cu perioada verii când consumul a fost mai mic”, notează Media Expres. IAA cere CNA o soluție legală pentru ca publicitatea de noapte, care nu poate fi folosită, să fie redistribuită peste zi, a explicat Dobre. Alexandru Kocsis, membru CNA, a spus că excedentul de bani poate fi cheltuit dacă prețul pe GRP ar crește. Monica Gubernat, președinta CNA, cu o atitudine favorabilă cererii IAA, a spus că poate fi urmat modelul francez de implementare a Directivei, tratând separat noile prevederi legate de audiovizual și separat online-ul, care a ridicat mai multe probleme de implementare în toate țările. „Putem să propunem Guvernului modelul francez, ca modificările pe audiovizual să fie trecute prin Ordonanță de Urgență, așa scăpăm și de infringement, pentru că termenul de implementare era 19 septembrie”. Radu Herjeu, membru CNA, a spus că autoritatea din audiovizual nu poate decide modificarea procentului de 20%.
https://www.forbes.ro/iaa-cerut-la-cna-mai-multa-publicitate-pe-ora-la-tv-timpul-zilei-186730

Studiu MTH Digital: 81.7% dintre utilizatorii români de internet declară că au început să folosească mai des rețelele sociale în timpul pandemiei
În urma unui studiu realizat de către agenția de digital marketing pentru e-Commerce MTH Digital pe un eșantion de 200 de persoane, 81,7% dintre români au început să folosească mai des rețelele sociale în timpul pandemiei, în timp ce restul de 18,3% spun că nu și-au schimbat intensitatea folosirii acestora. În perioada de la începutul pandemiei până acum, 58,4% dintre utilizatorii rețelelor de socializare menționează că au interacționat mai mult decât de obicei cu reclamele online, în timp ce 41,7% dintre aceștia declară că nu și-au modificat comportamentul online. La capitolul cumpărături online, 62,5% spun că au făcut shopping online mai des în timpul pandemiei,în timp ce 37,5% au preferat să facă economii în această perioadă. Cu toate că motivele folosirii rețelelor sociale sunt diverse, 90,8% dintre respondenți spun că folosesc social media drept o sursă de divertisment și comunicare cu cei dragi,în timp ce 57,5% folosesc rețelele de socializare drept o sursă de informare. Pe lângă aceștia, 22,5% dintre participanții la studiu menționează că folosesc social media drept o platformă de shopping onlinepentru a căuta, verifica și compara produse, pe când 40% aceștia folosesc rețelele sociale în scop de networking.
https://www.forbes.ro/studiu-mth-digital-81-7-dintre-utilizatorii-romani-de-internet-declara-ca-au-inceput-sa-foloseasca-mai-des-retelele-sociale-timpul-pandemiei-186734

Documentarul „În căutarea Castelului Dracula” va fi difuzat în premieră mondială la Dracula Film Festival
Stră-strănepotul lui Bram Stoker, Dacre Stoker (foto), împreună cu o echipă din România și Republica Moldova, au realizat documentarul „În căutarea Castelului Dracula”. Filmul se va proiecta în premieră mondială în închiderea Dracula Film Festival, duminică, 18 octombrie, în seara de decernare a premiilor festivalului horror & fantasy de la Brașov. În anul 2012, cercetătorul olandez Hans de Roos descoperă la biblioteca muzeului Rosembach din Philadelphia SUA noi documente din care s-a inspirat Bram Stoker în a scrie cartea Dracula. Aceste documente conțin coordonatele exacte ale locației castelului fictiv descris de Bram Stoker, care se află în Masivul Călimani.
https://www.forbes.ro/documentarul-cautarea-castelului-dracula-va-fi-difuzat-premiera-mondiala-la-dracula-film-festival-186891

Schimbare-surpriză la „Românii au talent“: cine îl înlocuieşte pe Mihai Petre la masa juriului. „Am ştiut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune“
Pro TV a anunţat că noul sezon al show-ului „Românii au talent“, al 11-lea, aduce o schimbare importantă în componenţa juriului: Mihai Petre va fi înlocuit. Coregraful şi dansatorul Mihai Petre nu va mai face parte din juriul „Românii au talent“, fiind înlocuit cu actriţa Alexandra Dinu. „Televiziunea a fost prima mea pasiune, dar când am descoperit filmul, am ştiut că locul meu era acolo. În ultimii ani, am primit numeroase propuneri din televiziune, dar nu am simţit că era nici locul şi nici timpul potrivit. Am ştiut mereu că va veni o zi când voi reveni în televiziune, iar când am primit propunerea pentru «Românii au talent», cel mai bun show de entertainment, am ştiut că acum este momentul! Este o nouă experienţă pe care o aştept cu entuziasm. Abia aştept să povestesc despre această perioadă odată ce vom începe treaba“, a declarat noua membră a juriului „Românii au talent“.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/schimbare-surpriza-romanii-talent-inlocuieste-mihai-petre-masa-juriului-am-stiut-veni-zi-reveni-televiziune-1_5f804eef5163ec4271b74b56/index.html

Două mult așteptate filme Warner Bros, amânate din cauza pandemiei
Lansările a două filme mult așteptate din producția Warner Bros au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Lansările filmelor “Dune” și “The Batman” au fost amânate din cauza pandemiei, a anunțat recent studioul de filme Warner Bros, conform Reuters. „Dune”, este un film SF programat să fie lansat în octombrie 2021, nu în decembrie așa cum era anunțat inițial. Premiera filmului “The Batman”, care îl are în rol principal pe Robert Pattinson, a fost schimbată pentru primăvara anului 2022, față de programarea inițială din octombrie 2021. Filmările pentru “The Batman” au fost reluate luna trecută după ce fuseseră suspendate timp de două săptămâni pe motiv că un membru al echipei de producție a fost depistat cu Covid-19. Printre lansările de filme cu buget mare produse de Warner Bros care vor fi amânate se numără “Tenet” și “Wonder Woman 1984”.
https://www.puterea.ro/doua-mult-asteptate-filme-warner-bros-amanate-din-cauza-pandemiei/

Tupeu de politruc: dă Guvernul în judecată pe motiv că are leafa mai mică după ce şi-a pierdut sinecura. Bonus: şi-a păstrat 8 ani un post de rezervă la TVR
Irina Lucan Arjoca, numită politic de premierul Victor Ponta în funcţia de director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), a fost schimbată de Guvernul Orban după 8 ani. În acest timp, Arjoca a ţinut blocat un post la TVR, sinecură pe care s-a întors în luna iulie. Însă a cerut în instanţă să fie repusă în funcţia de la ORDA, pe motiv că leafa de la TVR e la jumate din ce câştiga înainte. În 2012, Irina Lucan Arjoca era angajată la TVR în Departamentul Drepturi de autor, condus de un oarecare Laurenţiu Oprea. La acea vreme, în fruntea TVR abia fusese instalat Claudiu Săftoiu, susţinut de PNL, parte a guvernării USL. ”Oprea era unul dintre apropiaţii lui Săftoiu, iar Arjoca era omul de încredre al lui Oprea”, susţin surse din instituţie pentru Adevărul. Cu puternic sprijin politic, Irina Lucan Arjoca a fost numită de Guvernul Ponta în funcţia de director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA). Aşadar: numire pur politică, fără niciun concurs. Irina Lucan Arjoca a plecat din TVR, însă nu prin demisie: doar şi-a suspendat contractul, astfel încât postul să rămână blocat. O plasă de siguranţă clasică pentru angajaţii cu proptele politice: să se reîntoarcă în TVR atunci când un alt guvern o va schimba din conducerea ORDA. În perioada Săftoiu, televiziunea publică s-a confruntat cu mari probleme financiare, prin urmare şefii TVR au făcut liste cu posibile concedieri, dar şi liste cu oameni indespensabili. Deşi nu lucra, efectiv, la TVR, Irina Lucan Arjoca apărea pe o listă internă a angajaţilor ale căror posturi nu puteau fi restructurate. Potrivit listei scurse în presă, numele său apărea la poziţia 159. Funcţia: manager de proiect. În 2015, Cabinetul Ponta a căzut, după tragedia de la Colectiv, dar Irina Lucan Arjoca a rămas în funcţie, mai întâi în guvernarea tehnocrată, apoi în guvernările PSD, cu Liviu Dragnea dirjor din umbră. Ba chiar a îndeplinit pentru o scurtă perioadă şi funcţia de director interimar al ORDA, după plecarea lui Leonard Horvath în 2015.
https://adevarul.ro/news/politica/tupeu-politruc-guvernul-judecata-motiv-leafa-mai-mica-si-a-pierdut-sinecura-bonus-si-a-pastrat-8-ani-post-rezerva-tvr-1_5f7f365f5163ec4271b11a75/index.html

Plecarea anului de la Pro TV! Este bombă în televiziune
Se fac schimbări la Pro TV pentru noul sezon al binecunoscutului show de talente. Surpriza vine în primul rând chiar din rândul juraților, care în noul sezon va suferi modificări. Cine va fi înlocuit și ce vedetă vine la masa juriului? Opt orașe #unusiunu a străbătut caravana talentului pentru a-i găsi pe acei români pregătiți să strălucească în lumina reflectoarelor noului sezon! Am tras linie și ne pregătim de startul filmărilor, de momentul în care fiecare dintre cei care au trecut de etapa preselecțiilor, vor demonstra în fața jurațiilor că sunt gata să cucerească publicul! Sezonul 11 va fi încărcat de talente de neuitat, de români dornici să fie pe scenă și de multe surprize. Prima noutate a acestui sezon, de care telespectatorii vor avea parte, este o modificare în componența juriului. Dacă la startul emisiunii, făcea parte din gașca juraților, alături de Andi Moisescu și Andra, iar în urmă cu doi ani revenea alături de aceștia și Florin Călinescu, în acest sezon renumitul dansator și coregraf Mihai Petre nu va face parte din echipa juriului!
https://www.capital.ro/plecarea-anului-de-la-pro-tv-este-bomba-in-televiziune.html

Youtube Select ajunge și în România. 9 milioane de români se uită zilnic pe Youtube; TV-urile au depășit deja desktop-urile
Google va lansa și în România, în luna octombrie 2020, Youtube Select, un mod mai eficient de plasare a reclamelor în videoclipuri. Statisticile de consum video din 2020 arată că utilizatorii petrec tot mai multe ore pe Youtube și urmăresc videoclipurile mai mult pe televizoare decât pe desktop-uri. Telefonul mobil rămâne însă principalul dispozitiv de pe care majoritatea utilizatorilor români accesează conținut video pe Youtube, spune Florin Pravai, Head of Domestic Market la Google România. În interviul acordat StartupCafe.ro, Florin Pravai explică ce modificări au apărut în tendințele de consum video pe Youtube din acest an în România, spune ce canale performează intern dar și extern și anunță lansarea unui nou produs destinat agențiilor și creatorilor de conținut.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-24341292-youtube-select-romania-statistici-2020.htm

Banii necheltuiți pe campania de informare publică vor putea fi redistribuiți între categoriile de servicii media
Guvernul are pe ordinea de zi un proiect de OUG care modifică legislația privind campania de informare publică a Guvernului în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Actul normativ are în vedere ca, în situația în care sumele prevăzute pentru campaniile de informare publică nu se utilizează integral pe categorii de furnizori de servicii media, banii să poată fi redistribuiți. Practic, să creeze cadrul legal pentru redistribuirea sumelor rămase necheltuite celorlalte categorii de furnizori de servicii media sau între servicii, în cadrul aceleiași categorii. În acest sens se introduce o nouă reglementare care prevede că sumele din bugetul prevăzut total al campaniilor media pot fi redistribuite între categoriile de servicii media sau între servicii, în cadrul aceleiași categorii, la propunerea motivată a Autorității pentru Digitalizarea României, cu încadrarea în bugetul aprobat. Redistribuirea se face în funcție de cererile furnizorilor media validate în cadrul campaniei de informare publică și de disponibilitățile bugetare înregistrate la data de 1 octombrie 2020, pe fiecare categorie de servicii.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-24338698-banii-necheltuiti-campania-informare-publica-vor-pute-redistributi-intre-categoriile-servicii-media.htm

Youtube Select ajunge și în România. 9 milioane de români se uită zilnic pe Youtube; TV-urile au depășit deja desktop-urile
Google va lansa și în România, în luna octombrie 2020, Youtube Select, un mod mai eficient de plasare a reclamelor în videoclipuri. Statisticile de consum video din 2020 arată că utilizatorii petrec tot mai multe ore pe Youtube și urmăresc videoclipurile mai mult pe televizoare decât pe desktop-uri. Telefonul mobil rămâne însă principalul dispozitiv de pe care majoritatea utilizatorilor români accesează conținut video pe Youtube, spune Florin Pravai, Head of Domestic Market la Google România. În interviul acordat StartupCafe.ro, Florin Pravai explică ce modificări au apărut în tendințele de consum video pe Youtube din acest an în România, spune ce canale performează intern dar și extern și anunță lansarea unui nou produs destinat agențiilor și creatorilor de conținut.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-24341292-youtube-select-romania-statistici-2020.htm

Cosmin Seleși cântă cu bandul său în cea mai nouă ediţie „Te cunosc de undeva!”
Sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, prezentatorul Te cunosc de undeva!, Cosmin Seleși, va cânta pentru a doua oară pe scena transforming show-ului, alături de trupa sa Cosmin Seleşi Orchestra. De data aceasta, artistul a pregătit o dedicaţie originală pentru ruleta personajelor, iar juraţii şi concurenţii s-au întrecut în scheme de dans. Pentru a doua oară în această ipostază pe scena Te cunosc de undeva!, Cosmin îi va încânta pe Alina Pușcaș, colega sa de prezentare, pe jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, pe concurenții Monica Anghel şi Marcel Pavel, Liviu şi Andrei, Adriana Trandafir şi Romică Ţociu, Adda, Toto Dumitrescu, AMI, Tavi Clonda şi Cătălina Grama – Jojo, dar şi pe cei de acasă.
https://tvmania.ro/cosmin-selesi-canta-cu-bandul-sau-in-cea-mai-noua-editie-te-cunosc-de-undeva-277530.html

Mihai Petre părăsește juriul emisiunii „Românii au talent”. Cine îl va înlocui în sezonul 11
8 orașe #unusiunu a străbătut caravana talentului pentru a-i găsi pe acei români pregătiți să strălucească în lumina reflectoarelor noului sezon! Am tras linie și ne pregătim de startul filmărilor, de momentul în care fiecare dintre cei care au trecut de etapa preselecțiilor, vor demonstra în fața jurațiilor că sunt gata să cucerească publicul! Sezonul 11 va fi încărcat de talente de neuitat, de români dornici să fie pe scenă și de multe surprize. Prima noutate a acestui sezon, de care telespectatorii vor avea parte, este o modificare în componența juriului. Dacă la startul emisiunii, făcea parte din gașca juraților, alături de Andi Moisescu și Andra, iar în urmă cu doi ani revenea alături de aceștia și Florin Călinescu, în acest sezon renumitul dansator și coregraf Mihai Petre nu va face parte din echipa juriului!
https://tvmania.ro/mihai-petre-paraseste-juriul-emisiunii-romanii-au-talent-cine-il-va-inlocui-in-sezonul-11-277550.html

Întâlnire emoționantă în emisiunea Marinei Almășan, la TVR2: Horia Moculescu vorbește despre relația cu fiica sa, Nidia
Este unul dintre cei mai mari compozitori din România, iar în ultimii ani, Horia Moculescu a fost în centrul atenţiei fanilor pentru relația deosebită pe care a construit-o cu fiica sa, Nidia. Tânăra în vârstă de 30 de ani este artistă, deci i-a călcat pe urme tatălui ei, iar despre cât de bine se înțelege fabricantului de șlagăre' cu Nidia, aflam sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15:00, în emisiunea 'Femei de 10, barbați de 10'. În emisiunea Marinei Almășan se lansează și un nou trend în materie de ceasuri de perete: ceasurile care…luptă cu Timpul! Imaginea acestui nou curent va fi celebrul Horia Moculescu, care va primi un ceas inedit, de pe cadranul căruia își va privi fanii. Creația poartă semnătura caricaturistului Marian Avramescu, fratele la fel de celebrului poet Lucian Avramescu.
https://tvmania.ro/intalnire-emotionanta-in-emisiunea-marinei-almasan-la-tvr2-horia-moculescu-vorbeste-despre-relatia-cu-fiica-sa-nidia-277567.html

Corona-conspirații cu 5G și nanoparticule. Nașul TV și Radu Moraru, o nouă sancțiune. Membru CNA: „Nu-ți vine să crezi că poate exista așa ceva”
CNA. O nouă serie de corona-conspirații apare la Nașul TV, iar Consiliul Național al Audiovizualului a luat decizia de a sancționa postul. Ceva mai blând față de precedentele abateri. Postul condus de Moraru ajunge la astfel la a șaptea sancțiune în ultimele patru luni. Cu cât a fost sancționatul postul TV? Membrii CNA au vizionat o emisiune din 25 august și au sancționat postul lui Moraru cu 5.000 de lei. Propunerea a venit din partea Dorinei Rusu. În total, Nașul TV a ajuns la o sumă record: 100.000 de lei. Aici s-a ajuns după sancțiunile pentru conspirații din ultimele luni.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/corona-conpisratii-nastul-tv-amenda-cna/

Digi24 rămâne fără reporterul pe Guvern. Alexandra Georgescu părăsește stația de știri, dar și presa
PLECARE. Digi24 rămâne fără reporterul pe Guvern. Jurnalista Alexandra Georgescu se desparte de stația de știri după doi ani. Totodată, ea pleacă și din presă. Trece pe zona de comunicare în administrația publică. Contactată de Paginademedia.ro, Alexandra Georgescu a confirmat plecarea și vorbit, pe scurt, despre ce urmează să facă. Se va ocupa de comunicarea unei primării din București, după cum a spus chiar ea, fără a dezvălui însă și despre ce primărie este vorba. „E nevoie de transparență și de comunicare în instituțiile publice. Cred că e important ca lucrurile să le fie explicate foarte bine oamenilor. De altfel, și prin presă eu am încercat să fac același lucru. De exemplu, era foarte important să explic bine subiectele legate de Guvern, unde erau foarte multe acte normative greu de înțeles. Am încercat să traduc acele lucruri. De asemenea, am vrut să schimb ceva prin presă”, a spus ea. Cu privirea la plecare, a adăugat: „Din experiența de la Digi24 am avut foarte multe de învățat. Uneori îți dorești să faci altceva, iar acum s-a ivit și o oportunitate.” Alexandra Georgescu lucra de doi ani la Digi24. Înainte de stația RCS, a mai lucrat șase ani la Național TV. În afară de Guvern, la Digi24 se mai ocupa și de zona economică.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/alexandra-georgescu-plecare-digi24/

Bătălie în instanță pierdută de TVR, în fața MediaSind. Tribunalul a respins acțiunea. Postul public nu se lasă
TVR pierde o bătălie în instanță cu sindicatul MediaSind. Tribunalul București a respins acțiunea SRTV prin care se contesta legitimitatea organizației, anunță sindicaliștii. Postul public susține că MediaSind „nu ar fi un sindicat reprezentativ”, că ar „propaga informații false” și că nu ar avea dreptul să-și reprezinte membrii din instituție. „Tribunalul București a decis că Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind are dreptul legal să-și reprezinte membrii din Televiziunea Română”, menționează sursa citată. MediaSind acuză conducerea TVR că ar fi angajat o casă de avocatură - Zamfirescu, Racoti, Vasile & Partners - și ar fi plătit-o cu peste 50.000 de euro pentru procesele instituției. Pe de altă parte, cei de la TVR susțin că suma vehiculată în comunicatul MediaSind „nu este adevărată, cifra reală fiind departe de ceea ce au enunțat autorii textului. Este o nouă dovadă că, prin propagarea constantă de informaţii false, neverificate, MediaSind devine un periculos colportor de minciuni şi sursă de fakenews”, menționează un comunicat al Serviciului de Comunicare, Realații Publice și Protocol.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/proces-tvr-mediasind/

Cătălin Ștefănescu revine cu un nou sezon al emisiunii „Garantat 100%”, la TVR 1
Emisiunea „Garantat 100%” revine în grila de toamnă TVR. Cătălin Ștefănescu dă startul noilor ediții începând cu acest final de săptămână. Concret, prima ediție a noului sezon va avea loc duminică, 11 octombrie, de la ora 23:00 pe TVR 1. În cadrul producției vor fi invitați cercetători cu reputaţie internaţională, medici, oameni de ştiinţă, artişti, sportivi, personalităţi din cele mai diverse domenii de activitate, mai spun cei de la TVR. Primul invitat va fi Claudiu Stoicescu, medic cardiolog. Doctorul Stoicescu va vorbi despre raportul între felul în care trăim şi starea noastră de sănătate, despre realitatea spitalelor româneşti, despre necesitatea de a schimba din temelii felul în care abordăm relaţia între pacient şi medic.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/catalin-stefanescu-sezon-nou-garantat-100-tvr/

AUDIENȚE. Înfrângere pe teren, victorie în audiențe. Pro TV, cifre foarte bune cu meciul Islanda-România
Audiențe. România a pierdut meciul cu Islanda și, implicit, calificarea la Euro, dar Pro TV a câștigat duelul audiențelor. Partida echipei pregătite de Mirel Rădoi a pus postul din Pache Protopopescu pe primul loc pe toate segmente, atingând cifre record. Detalii, în continuare: Înfrângerea României din Islanda (2-1) a fost urmărită la nivel național, în medie, de peste 2,3 milioane de telespectatori. Pro TV nu a avut rival pe segmentul meciului (21:30-23:41). În schimb, rivalele Kanal D și Antena 1 nu au reușit să atingă nici măcar 1 milion de urmăritori. Cifrele au fost mari și pe celelalte segmente. Pro TV a depășit 1 milion de urmăritori la orașe, iar pe comercial a avut un market share impresionant - 40,7. Diferența a fost foarte mare față de restul competitorilor.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/audiente-meci-islanda-romania-pro-tv/

Mihai Petre părăsește juriul de la Românii au talent, după doi ani de la revenire. Cine îi ia locul?
Mihai Petre se desparte de emisiunea Românii au talent, scrie TVMania care citează un mesaj postat de Petre pe Instagram. „Juratul cel rău” pleacă la două sezoane de la revenirea în show. O actriță și fostă prezentatoare și producătoare ProMotor îi va lua locul în show. Este vorba despre actrița Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adi Mutu. „Sezonul 11 Romanii Au Talent nu ma va mai gasi la masa juriului. Mulțumesc @pavelbartos @smiley_omul @andra, @andimoisescu, @f.calinescu, multumesc intregii echipe @romaniiautalent, @protv_romania, si voua, cei care ati confirmat de fiecare data ca Romanii Au Talent este fara indoiala cel mai bun show-ul de entertainment din Romania. Mult succes in noul sezon si in noua formula! Va asigur ca ne vom revedea curand”, a scris Mihai Petre pe Instagram.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/mihai-petre-plecare-romanii-au-talent/

Vi se par lungi pauzele de publicitate? Industria cere să fie și mai mari! Cât de mari?
E prea multă publicitate și a rămas prea puțin loc pe TV pe finalul anului. Asta pentru că, în lunile de pandemie, parte din campanii au fost oprite din cauza stării de urgență. Cât de multă publicitate: cu 50%-100% mai multă decât minutele disponibile acum pe TV. Ca urmare, industria de publicitate (agențiile și clienții) cere mai mult spațiu pe TV decât permite acum legea. Acum sunt permise 12 minute de publicitate pe oră la posturile comerciale, industria cere de la CNA o derogare "temporară", până la sfârșitul anului, pentru 15 minute pe oră.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/pauze-de-publicitate/

Fost ministru PSD al Comunicațiilor vrea șefia ANCOM
Demisia lui Sorin Grindeanu de la conducerea Autoritătii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituție – cheie în domeniul telecomunicațiilor, a generat o luptă acerbă pentru ocuparea acestui post în PSD. Potrivit informațiilor noastre, PSD condus de Marcel Ciolacu va lua în discuție două propuneri pentru șefia ANCOM. Este vorba de Vlad Stoica, fostul șef al cancelariei lui Victor Ponta și ex-ministrul Comunicațiilor din era “Dragnea”, Alexandru Petrescu. Atât Marcel Ciolacu, dar mai ales Sorin Grindeanu, ar prefera ca Alexandru Petrescu să fie noul șef al ANCOM.
https://www.puterea.ro/fost-ministru-psd-al-comunicatiilor-vrea-sefia-ancom/

Presa franceză obține o victorie judiciară în disputa cu Google privind plata drepturilor conexe
Editorii de presă au obținut joi în Franța o victorie judiciară în fața companiei Google în încercarea lor de a obține din partea gigantului american de internet ''plata drepturilor conexe'' prin care sunt remunerate conținuturile editoriale preluate de Google pe paginile sale, relatează AFP. Într-un verdict foarte așteptat, inclusiv în afara Franței, Curtea de Apel din Paris a apreciat drept justificată decizia Autorității franceze pentru concurență, care pe 9 aprilie a impus companiei Google să inițieze negocieri asupra drepturilor conexe cu editorii de presă.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/presa-franceza-obtine-o-victorie-judiciara-in-disputa-cu-google-privind-plata-drepturilor-conexe-19508203

Campania lui Trump a renunțat la reclamele la televiziune în mai multe state, preferând promovarea pe Facebook
Campania președintelui Donald Trump a renunțat în mare parte la reclamele la televiziune în statele Ohio, Texas, Iowa și Nebraska, pe care le-a câștigat cu ușurință în 2016, preferând în schimb promovarea pe Facebook, relatează CNBC. Președintele cheltuie mai mult decât rivalul său democrat Joe Biden în statele respective, cel puțin așa a procedat în ultima săptămână, potrivit funcției de măsurare a publicității a platformei de socializare, scrie News.ro. Echipa lui Biden a inundat în schimb televiziunile cu reclame în statele respective, în ultimele două săptămâni, potrivit firmei de măsurare a publicității Advertising Analytics.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/campania-lui-trump-a-renuntat-la-reclamele-la-televiziune-in-mai-multe-state-preferand-promovarea-pe-facebook-19506791

Fostul procuror Dinu Nica a cerut Google daune morale de 150.000 lei pentru că a refuzat să scoată de pe internet informațiile privind condamnarea sa pentru șpagă
Fostul procuror Dinu Nica, condamnat defintiv în 2011 pentru luare de mită, a cerut în instanță să oblige subsidiara din România a companiei americane Google să șteargă sau să blocheze toate paginile web care conțin materiale despre faptele penale ale acestuia, ce apar în lista rezultatelor afișate la căutarea pe internet cu motorul de căutare Google, prin folosirea cuvintelor-cheie "Nica Dinu" sau "procuror Nica Dinu". De asemenea, fostul magistrat a cerut instanței să oblige Google să-i achite 150.000 de lei cu titlu daune morale pentru prejudiciile de imagine produse de difuzarea în continuare a materialelor respective în spațiul virtual public, situație care-i afectează nejustificat dreptul la propria imagine și care încalcă prevederile Regulamentului general de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR) referitoare la dreptul persoanei de a fi uitat. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Ploiești în septembrie 2019 și, în luna februarie a acestui an, magistrații au respins cererea pe motiv că este neîntemeiată, cu posibilitate de apel. Fostul procuror a înaintat apel la Tribunalul Prahova, primul termen fiind programat în prima parte a lunii noiembrie. În cererea înaintată Judecătoriei Ploiești, fostul procuror Nica spune că, pentru apărarea dreptului la viață intimă, familială și privată, în privința prelucrării datelor cu caracter personal, există Regulamentul general de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR), aplicabil în România din luna mai 2018, fiind garantate, prin acesta, o serie drepturi cum ar fi dreptul de a fi uitat, potrivit căruia persoana îndreptățită poate cere ștergerea datelor, dacă acestea sunt prelucrate ilegal sau fără consimțământul titularului ori dacă acestea nu mai sunt necesare scopului în care au fost prelucrate inițial.
https://www.profit.ro/stiri/fostul-procuror-dinu-nica-a-cerut-google-daune-morale-de-150-000-lei-pentru-ca-a-refuzat-sa-scoata-de-pe-internet-informatiile-privind-condamnarea-sa-pentru-spaga-19506571

IBM se divizează în două companii publice, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing
International Business Machines (IBM) se divizează în două companii publice, după ani de zile de eforturi făcute de prima mare companie de calculatoare din lume de a-și diversifica activitățile, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing care aduc marje ridicate de profit, transmite Reuters. IBM își va lista la bursă divizia furnizoare de servicii de infrastructură IT, care oferă suport tehnic pentru 4.600 de clienți din 115 țări și care are comenzi de 60 de miliarde de dolari, ca o companie separată, cu un nou nume. Operațiunea va avea loc până la sfârșitul anului 2021, scrie News.ro. Noua companie va avea 90.000 de angajați, iar structura sa de conducere va fi decisă în câteva luni, a declarat directorul financiar al IBM, James Kavanaugh.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/ibm-se-divizeaza-in-doua-companii-publice-pentru-a-se-concentra-pe-serviciile-de-cloud-computing-19508195

Sibiu: Festivalul Astra Film propune publicului 41 de documentare online (16-25 octombrie)
Festivalul Astra Film revine în perioada 16-25 octombrie, cu a doua parte online, după ce prima parte a evenimentului a avut loc în muzeul cu acelaşi nume din Sibiu, şi propune de această dată publicului 41 de documentare, informează un comunicat de presă remis joi AGERPRES. "Ediţia Open Air a festivalului a întrecut aşteptările tuturor. Dar nu ne-a permis să arătăm întregul program, pentru că vizionarea filmelor în aer liber poate fi făcută doar seara. De aceea am decis să prezentăm online o parte din selecţia Astra Film Festival 2020. Este vorba în special de cele două secţiuni de competiţie şi de un amplu program de industrie. În plus, am pregătit o selecţie din filmele preferate de public la ediţiile anterioare, astfel încât să poată fi văzute de aceia care nu au ajuns să le vadă la Sibiu. Timp de zece zile, va fi cu adevărat festival online, iar cei care vor prinde gustul trebuie să ia în calcul încă de acum să facă o pauză de Netflix", a declarat directorul fondator Astra Film Festival, Dumitru Budrala.

https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/08/sibiu-festivalul-astra-film-propune-publicului-41-de-documentare-online-16-25-octombrie--587625
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL