×

Revista presei -- Data și ora publicării: 26.10.2020 17:41:53

REVISTA PRESEI / 23-26 OCT 2020 /




Societatea Română de Televiziune susține producătorii independenți de film din România cu suma de 807.000 lei
History difuzează, în premieră, miniseria istorică „GRANT”, produsă de Leonardo DiCaprio
Mihnea Rădulescu, Vodafone: Companiile nu mai amână digitalizarea, proiectele IoT au crescut cu peste 10% faţă de 2019
Urmează videoconferinţa ZF Digital 2020: Liderii operatorilor de telecom, care au ţinut România conectată în pandemie, discută despre evoluţia businesului şi cum pot contribui la digitalizarea României
Adriana Trandafir vine în platoul „Chefi la cuțite”. Începe ultima săptămână a audițiilor
History marchează 145 de ani de la nașterea Reginei Maria, prin difuzarea documentarului „Maria – Inima României”
Actorul Marius Manole va debuta astăzi în serialul „Vlad” (Pro TV). Ce rol va avea în continuarea poveștii
Mircea Bravo, unul dintre cei mai de succes vloggeri români, este invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli” (TVR 2)
Film Now are în grila de noiembrie noi premiere. „The Informer” și „Miss Bala” vor putea fi vizionate pe micile ecrane
Cine sunt finaliştii primului sezon „Masked Singer România”. Costi Ioniţă a părăsit show-ul de la Pro TV
Documentare din Danemarca, Franţa, Germania şi Belarus, premiate la Astra Film Festival Online
Eurovision 2021, în luna mai la Rotterdam. „Open Up”, tema ediţiei
Televiziunea Română susţine anul acesta producătorii independenţi de film din România cu 807.000 lei
INTERVIU - Arielle Kebbel, interpret principal în „Lincoln: Colecţionarul de oase”, despre fascinaţia pentru criminali în serie şi intimitatea care există în meseria de poliţist
Cartoon Network lansează "Aventurile Fraţilor Urşi: Filmul". Delia Matache va interpreta vocea unuia dintre personaje
Show-ul "Masked Singer Romania" de la Pro TV, lider de audienţă 8
Cineastul Tim Burton pregăteşte un serial „Familia Addams”
CNA: Naşul TV a primit amendă de 10.000 de lei pentru ediţii ale emisiunii moderată de Radu Moraru. Somaţii publice au primit Pro TV, Etno TV şi Naţional TV
Roxana Hulpe părăseşte Pro TV pentru un alt post generalist 8
Filmul „No Time to Die“ ar putea fi vândut platformelor de streaming pentru 600 de milioane de dolari 9
Celebrul film „Flashdance” are parte de un remake, sub forma unui serial
AUDIENȚE. Anna are cifre. Emisiunea iUmor, învinsă pe toate segmentele de filmul Pro TV
TVR, bani pentru industria de film. Cât pot lua producătorii independenți, din totalul de 165.000 de euro?
AUDIENȚE. Te cunosc de undeva, cel mai urmărit program aseară. Antena 1, lider detașat de audiență. Cifre record pe commercial
Dosar de șantaj. Actorul Florin Petrescu (Axinte), condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Ar fi intervenit la Dan Diaconescu
RECOMANDĂRI. De Halloween: 25 de titluri de groază de văzut pe Netflix
Start la preselecțiile pentru Imperiul Leilor. Emisiunea se vede pe Pro TV anul viitor
Începe serialul „Bani negri (pentru zile albe)”, cu Alexandru Papadopol, la HBO
Cartoon Network lansează "Aventurile Fraților Urși: Filmul". Delia Matache va interpreta vocea unuia dintre personaje
Autoritatea din Comunicații pune în dezbatere utilizarea viitoare a frecvențelor radio în subbanda 2300-2335 MHz
UZPR lansează un concurs pentru jurnalişti despre adaptarea profesiei în contextul crizei sanitare mondiale


Societatea Română de Televiziune susține producătorii independenți de film din România cu suma de 807.000 lei
Televiziunea Română - singura instituţie media care contribuie la Fondul Cinematografic Naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate - deschide sesiunea de finanţare pentru anul 2020, conform Ordonanţei de Guvern nr. 39/2005. Producătorii independenţi de pe piaţa de film din România pot beneficia de suma totală de 807.000 lei, în următoarele condiţii: – solicitanţii de finanţare din Fondul Cinematografic Naţional trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei; – solicitanţii să nu aibă/să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului; – filmele de ficţiune de lung metraj şi documentarele de lung metraj pentru care se solicită finanţare trebuie să se afle în perioada de postproducţie.
https://www.forbes.ro/societatea-romana-de-televiziune-sustine-producatorii-independenti-de-film-din-romania-cu-suma-de-807-000-lei-189113

History difuzează, în premieră, miniseria istorică „GRANT”, produsă de Leonardo DiCaprio
History transmite, începând de sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 21:00, miniseria de trei episoade „GRANT”, care îl are ca producător executiv pe Leonardo DiCaprio, laureat al premiului Oscar, informează Media Expres. Documentarul-eveniment spune povestea remarcabilă, dar mai puțin cunoscută, a celui de-al optsprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, Ulysses S. Grant, interpretat de actorul britanic Justin Salinger, recunoscut și pentru rolurile sale din producțiile „Doctor Who”, „Ripper Street” și „Dracula”, notează Media Expres. Documentarul în trei părți oferă publicului o nouă perspectivă asupra figurii istorice a președintelui Grant. Cele trei episoade urmăresc evoluția acestuia, de la omul umil, dar perseverent care a demonstrat că poate depăși obstacole incredibile, până la personalitatea legendară care a condus națiunea americană în perioada celor mai mari provocări ale sale: Războiul Civil și apoi Reconstrucția.
https://www.forbes.ro/history-difuzeaza-premiera-miniseria-istorica-grant-produsa-de-leonardo-dicaprio-188672

Mihnea Rădulescu, Vodafone: Companiile nu mai amână digitalizarea, proiectele IoT au crescut cu peste 10% faţă de 2019
Directorul diviziei business din cadrul Vodafone spune că operatorul face eforturi „uriaşe“ să livreze cele 108.000 de tablete destinate elevilor din 17 judeţe din România
Companiile nu mai amână în contextul dificil creat de pandemie proiectele de digitalizare iar soluţiile de tip Internet of Things au înregistrat o creştere de peste două cifre (10% - n. red.) în raport cu anul anterior, în condiţiile în care mediul de business a conştientizat importanţa tehnologiei. „Spre deosebire de perioada anterioară pandemiei sunt anumite linii de business care cu siguranţă se văd mult mai bine şi tocmai în zona această de digitalizare, IoT, acolo am văzut un interes foarte mare din partea clienţilor noştri de a merge în această direcţie pentru că sunt soluţii care îi ajută în business, sunt valoare adăugată în businessul lor. Şi comunicaţiile sunt, dar asemenea soluţii care înainte de pandemie erau mai degrabă într-un stadiu de tip «hai să vedem, hai să testăm, dar cine a mai făcut, lasă să facă alţii primii», în această perioadă există un apetit mult mai mare“, a declarat în cadrul unei conferinţe online Mihnea Rădulescu, enteprise business unit director în cadrul Vodafone, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii fixe şi mobile de pe piaţă, care a preluat recent şi compania de cablu UPC.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/mihnea-radulescu-vodafone-companiile-amana-digitalizarea-proiectele-19683148

Urmează videoconferinţa ZF Digital 2020: Liderii operatorilor de telecom, care au ţinut România conectată în pandemie, discută despre evoluţia businesului şi cum pot contribui la digitalizarea României
În prima zi a evenimentului, pe 4 noiembrie, liderii Digi, Orange, Telekom şi Vodafone vor fi prezenţi în acelaşi panel pentru a discuta despre starea industriei locale de comunicaţii. Liudmila Climoc - CEO al Orange România, Murielle Lorilloux - CEO al Vodafone România, Miroslav Majoros - CEO al Telekom România şi Valentin Popoviciu, vicepreşedinte, Digi România, liderii celor mai puternice patru grupuri de comunicaţii de pe piaţa locală, vor discuta despre modul în care a trecut prin pandemia industria locală şi perspectivele de a acoperi întreaga Românie cu servicii de internet de mare viteză în cadrul ediţiei cu numărul zece a conferinţei ZF Digital, care va avea loc în acest an în regim de videoconferinţă în perioada 4-5 noiembrie. În cadrul discuţiei vor fi abordate printre altele teme precum: modul în care va afecta industria locală adoptarea Codului european al comunicaţiilor electronice; impactul restricţiilor în selectarea furnizorilor în construcţia de reţele 5G; regimul de autorizare a lucrărilor de telecomunicaţii; impactul consolidării pieţei (tranzacţii care au avut loc sau care urmează) asupra competiţiei dar şi a „sănătăţii“ financiare a companiilor; care sunt zonele în care există cele mai slabe conexiuni la internet din România?; cum se poate extinde rapid infrastructura de comunicaţii fixe şi mobile din România şi cât ar trebui investit pentru a creşte capacitatea reţelelor de a face faţă noului model de consum?; ce impact are faptul că România este în urmă în ce priveşte adoptarea tehnologiei 5G?; ce impact ar avea o deblocare rapidă a licitaţiei prin care operatorii de telefonie mobilă ar câştiga acces la spectru radio suplimentar? Discuţia are loc în contextul în care criza provocată de pandemia de COVID-19, care a pus sub presiune economia şi societatea în moduri nemaîntâlnite până acum, a arătat că atât administraţia centrală cât şi companiile private se pot mobiliza şi – atunci când sunt cu spatele la zid şi nu au o altă opţiune - pot realiza în câteva zile proiecte de digitalizare care, în unele cazuri, erau amânate de ani de zile din diferite motive.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/urmeaza-videoconferinta-zf-digital-2020-liderii-operatorilor-de-19699315

Adriana Trandafir vine în platoul „Chefi la cuțite”. Începe ultima săptămână a audițiilor
Luni seara începe ultima săptămână a degustărilor pe nevăzute. Chefii mai au foarte puțin până își vor face echipele cu care pornesc în lupta pentru marele premiu din sezonul 8. Cele trei amulete rămase în joc vin și cu o maaaare surpriză. Farfuriile pe care le pregătesc vor fi jurizate chiar de ei. Cum va decurge tot acest proces, telespectatorii vor afla în această seară începând cu ora 20.30. Șirul invitațiilor speciali continuă la Chefi la cuțite. Actrița Adriana Trandafir vine să pregătească o ciorbă de lobodă cu mămăligă, care să le amintească chefilor de copilărie. Cu vădite emoții, această mărturisește că participarea la emisiune este un lucru foarte serios pentru ea, și-a gândit atent preparatul și își dorește ca acesta să fie pe placul celor 3. Dacă va reuși sau nu să obțină mult râvnitul cuțit, telespectatorii vor descoperi în aceasta seară, de la 20.30, la Antena 1.
https://tvmania.ro/adriana-trandafir-vine-in-platoul-chefi-la-cutite-incepe-ultima-saptamana-a-auditiilor-278127.html

History marchează 145 de ani de la nașterea Reginei Maria, prin difuzarea documentarului „Maria – Inima României”
Pentru a marca 145 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai influenți monarhi ai istoriei noastre – Regina Maria a României, HISTORY transmite documentarul istoric de succes „Maria – Inima României', joi 29 octombrie 2020, de la ora 20:00. Documentarul prezintă publicului povestea extraordinară a rolului politic și a interesantei vieți private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus țara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puțin strălucitoare ale vieții Reginei. Fiul său, Carol, și-a disprețuit părinții și când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniștii au ajuns la putere, în 1945, au șters-o din istorie.
https://tvmania.ro/postul-de-televiziune-history-marcheaza-145-de-ani-de-la-nasterea-reginei-maria-prin-difuzarea-documentarului-maria-inima-romaniei-278117.html

Actorul Marius Manole va debuta astăzi în serialul „Vlad” (Pro TV). Ce rol va avea în continuarea poveștii
Noul sezon VLAD a venit cu multă acțiune și cu personaje noi, care vor contura povestea răzbunării. Sezonul acesta s-au alăturat serialului o mulțime de nume îndrăgite, precum Marius Manole, Manuela Hărăbor, Raluca Aprodu și Tudor Chirilă. În episodul din seara aceasta intră în scenă un nou personaj, interpretat de Marius Manole, care este pe cale să strice planurile de răzbunare ale lui Vlad. Actorul joacă rolul lui Petre Toteanu, un procuror șef foarte abil și bun profesionist, care ajunge să investigheze povestea lui Adrian Anuței. Acesta va avea un rol important în continuarea poveștii VLAD și vom vedea dacă va descoperi adevărul despre Adrian Anuței.
https://tvmania.ro/actorul-marius-manole-va-debuta-astazi-in-serialul-vlad-pro-tv-ce-rol-va-avea-in-continuarea-povestii-278113.html

Mircea Bravo, unul dintre cei mai de succes vloggeri români, este invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de idoli” (TVR 2)
Irina Păcurariu continuă seria interviurilor marca „Reţeaua de idoli', la TVR 2. Luni, 26 octombrie, de la ora 21:00 (în reluare duminica, de la ora 18:00), aveți întâlnire cu: Mircea Bravo. Cu peste2,7 milioane de urmăritori pe Facebook și aproape 900 de mii de abonați pe canalul de Youtube, Mircea Bravo este în prezent unul dintre cei mai de succes vloggeri români. Pe numele său real Mircea Popa, tânărul comediant din Cluj, în vârstă de 30 de ani, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj, însă a renunţat la o carieră în avocatură pentru a se dedica unui hobby care i-a adus notorietatea. “Rudele de la Beclean mă caută pe net, un unchi voia să fiu avocat, o mătușă doctor, dar eu am jucat toate rolurile pe net, pe tata chiar am vrut să îl pun la monitorizarea presei, oricum căuta pe Google orice apărea cu mine”, spune Mircea Bravo.
https://tvmania.ro/mircea-bravo-unul-dintre-cei-mai-de-succes-vloggeri-romani-este-invitatul-irinei-pacurariu-la-reteaua-de-idoli-tvr-2-278110.html

Film Now are în grila de noiembrie noi premiere. „The Informer” și „Miss Bala” vor putea fi vizionate pe micile ecrane
În luna noiembrie, Film Now pune laolaltă filme bune și actori talentați. The Informer, una dintre premierele acestei luni, invită publicul să facă o incursiune în universul acțiunii, avându-l în rol principal pe Joel Kinnaman. Superproducția Miss Bala o aduce în prim-plan pe Gina Rodriguez și oferă iubitorilor de filme o doză de adrenalină fără precedent. În premieră pe micul ecran, vineri, 6 noiembrie, de la 21:55, îi puteți urmări pe Noomi Rapace și Joel Kinnaman în Secretele noastre/ The Secrets We Keep, un thriller care atinge subiecte dureroase. În America de după cel de-Al Doilea Război Mondial, o femeie care își reconstruiește viața în suburbii, împreună cu soțul său, descoperă că unul dintre vecini este criminalul de război care i-a ucis sora și i-a distrus tinerețea. Îl va răpi, căutând răzbunare pentru lucrurile oribile pe care este convinsă că bărbatul le-a comis împotriva ei, dar va trebui să-și convingă și soțul că are dreptate. Seara de duminică, 08 noiembrie, ne aduce adrenalină și o poveste despre perseverență cu filmul Miss Bala, de la ora 20:00. Atunci când membrii unui cartel îi răpesc prietena într-un club de noapte din Mexic, Gloria Fuentes (Gina Rodriguez) cere ajutorul poliției. Curând, însă, ea va fi în și mai mare pericol, după ce un polițist corupt o predă acelorași gangsteri, iar ei o folosesc drept paravan pentru activități ilegale. Hotărâtă să scape, Gloria trebuie să joace acum un rol dublu extrem de periculos: atât pentru a-i înșela pe membrii cartelului, cât și pentru a scăpa de agenții Antidrog, care o cred complice.
https://tvmania.ro/film-now-are-in-grila-de-noiembrie-noi-premiere-the-informer-si-miss-bala-vor-putea-fi-vizionate-pe-micile-ecrane-278107.html

Cine sunt finaliştii primului sezon „Masked Singer România”. Costi Ioniţă a părăsit show-ul de la Pro TV
Vineri seară, cinci măști au avut ultima șansă de a cuceri telespectatorii și a primi un loc în marea finală Masked Singer România. În urma voturilor, Corbul, Leoaica, Panda și Căpcăunul se vor lupta săptămâna viitoare pentru titlul de cea mai iubită mască. Vulpoiul a părăsit competiția: Costi Ioniță fiind cel care s-a ascuns în acest costum. Semifinala Masked Singer România a fost lider de audiență! Publicul a decis aseară că Vulpoiul este cel care trebuie să iasă din emisiune și spre surprinderea tuturor, sub masca acestuia s-a aflat Costi Ioniță. Artist și producător muzical, Costi a cunoscut succesul internațional și a fost nominalizat la Premiile Grammy, videoclipurile lui au strâns peste 300 de milioane de vizualizări de la începutul anului până în prezent. Imediat după demascare, acesta a declarat: 'Nu e simplu, serios, să stai cu câteva kilograme pe tine. Plus că te încălzești și mai trebuie să și cânți, să mai și dansezi, să mai și faci parte din show, vine și coregraful cu stânga-dreapta, sus-jos, trebuie să le ții minte pe toate. Este într-adevăr o experiență frumoasă, și pentru un artist care vrea să aibă ceva în palmares, eu zic că emisiunea asta își spune cuvântul clar în cariera lui'.
https://tvmania.ro/cine-sunt-finalistii-primului-sezon-masked-singer-romania-costi-ionita-a-parasit-show-ul-de-la-pro-tv-278092.html

Documentare din Danemarca, Franţa, Germania şi Belarus, premiate la Astra Film Festival Online
Documentare produse în Danemarca, Franţa, Germania şi Belarus fac parte din palmaresul Astra Film Festival Online, care s-a încheiat duminică seară. Documentarul „Trăiască dragostea” (Danemarca, 2020), de Sine Skibsholt, a câştigat premiul secţiunii „Voci emergente ale documentarului”, iar filmul „Şi noaptea se va sfârşi” (Franţa, 2020), de Eléonore Weber, a fost recompensat cu menţiunea specială a juriului, în cadrul aceleiaşi secţiuni. „Atât timp cât mai ai braţe” (Germania, 2020), de Luisa Bäde, a fost desemnat câştigătorul secţiunii „Europa Centrală şi de Est”, iar filmul „Artă pur şi simplu” (Polonia-Belarus, 2019), de Maksim Shved, a primit menţiunea specială. Ediţia online a festivalului a avut loc în perioada 16 - 25 octombrie, iar publicul a avut ocazia să vizioneze 37 de filme documentare, selecţionate din peste 3.000 de filme înscrise.
https://www.news.ro/cultura-media/documentare-din-danemarca-franta-germania-si-belarus-premiate-la-astra-film-festival-online-1922401026002020101219564859

Eurovision 2021, în luna mai la Rotterdam. „Open Up”, tema ediţiei
Organizatorii concursului muzical Eurovision au anunţat luni datele pentru evenimentul din 2021 de la Rotterdam, dar şi că va fi păstrată tema „Open Up” stabilită pentru ediţia de anul acesta, care a fost anulată din cauza pandemiei. Semifinalele vor avea loc pe 18 şi 20 mai, iar finala competiţiei, pe 22 mai. Vor participa reprezentanţi ai 41 de ţări. Formatul evenimentului nu este încă stabilit, având în vedere evoluţia pandemiei. European Broadcasting Union, asociaţia care organizează evenimentului, a transmis că lucrează cu patru scenarii - de la o versiune relativ normală a concursului până la una în contextul în care Olanda ar fi în carantină în acea perioadă. În acest ultim caz, recitalurile vor avea loc fără public.
https://www.news.ro/cultura-media/eurovision-2021-in-luna-mai-la-rotterdam-open-up-tema-editiei-1922401726002020101619565225

Televiziunea Română susţine anul acesta producătorii independenţi de film din România cu 807.000 lei
Televiziunea Română, singura instituţie media care contribuie la Fondul Cinematografic Naţional cu 15% din veniturile încasate din publicitate, a deschis sesiunea de finanţare pentru anul 2020, conform Ordonanţei de Guvern nr. 39/2005. Producătorii independenţi de pe piaţa de film din România pot beneficia de suma totală de 807.000 lei, în următoarele condiţii: solicitanţii de finanţare din Fondul Cinematografic Naţional trebuie să fie titulari ai unui contract de credit direct cu Centrul Naţional al Cinematografiei; solicitanţii să nu aibă sau să nu fi avut contract de finanţare cu TVR, contract a cărui derulare a fost viciată, suspendată sau întreruptă din cauze neimputabile finanţatorului; lungmetrajele de ficşiune şi lungmetrajele documentare pentru care se solicită finanţare trebuie să se afle în perioada de postproducţie. Finanţatorul va departaja solicitările în funcţie de îndeplinirea condiţiilor şi numai după analizarea sinopsisului, a viziunii regizorale, scenariului; vizionarea unei secvenţe de 15 minute din film; primirea acceptului din partea producătorului privind limita superioară a finanţării, care nu va depăşi 7% din suma totală de 807.000 de lei alocată pentru finanţări.
https://www.news.ro/cultura-media/televiziunea-romana-sustine-anul-acesta-producatorii-independenti-de-film-din-romania-cu-807-000-lei-1922400926002020101019564672

INTERVIU - Arielle Kebbel, interpret principal în „Lincoln: Colecţionarul de oase”, despre fascinaţia pentru criminali în serie şi intimitatea care există în meseria de poliţist
Actriţa Arielle Kebbel, care joacă rolul principal feminin în serialul „Lincoln: Colecţionarul de oase”, ce va debuta luni la postul AXN, vorbeşte într-un interviu publicat în exclusivitate de News.ro despre rolul ei de ofiţer de poliţie, despre mesajul pe care vrea să îl transmită femeilor prin partitura interpretată - să ştie că poţi plânge în timp ce eşti puternic - şi despre intimitatea care există în această meserie. Fascinaţia pentru ucigaşi în serie, fricile şi conflictele interioare care necesită rezolvare sunt alte subiecte abordate de ea. Serialul thriller „Lincoln: Colecţionarul de oase/ Lincoln Rhyme - The Hunt for the Bone Collector”, inspirat din celebrul bestseller al lui Jeffrey Deaver, va avea premiera în România pe 26 octombrie şi va fi difuzat în fiecare luni seara, de la ora 22.00, la AXN.
https://www.news.ro/entertainment/interviu-arielle-kebbel-interpret-principal-in-lincoln-colectionarul-de-oase-despre-fascinatia-pentru-criminali-in-serie-si-intimitatea-care-exista-in-meseria-de-politist-1922403025002020101019563499

Cartoon Network lansează "Aventurile Fraţilor Urşi: Filmul". Delia Matache va interpreta vocea unuia dintre personaje
"Aventurile Fraţilor Urşi: Filmul" va fi lansat de Cartoon Network sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 17.20. Vocea unuia dintre personaje va fi dublată de către Delia Matache. Celebra cântăreaţă va interpreta replicile vacii melodramatice. Personajul ei se întâlneşte cu fraţii urşi care au rămas pe drumuri din cauza unui accident de maşină şi îi invită la o petrecere a animalelor faimoase pe internet.
În momentul în care pasiunea celor trei fraţi urşi pentru camionete cu mâncare şi videoclipuri virale iese de sub control, aceasta intră sub atenţia ameninţătorului agent Trout de la Controlul Faunei Sălbatice. Trout îşi face o misiune din a-i separa pe cei trei fraţi unul de altul şi a restabili „ordinea naturală”. În faţa acestei ameninţări, Grizz decide că există un singur lucru pe care îl pot face - să se mute în Canada. Cei trei fraţi pornesc într-o aventură extraordinară care-i va conduce către prieteni noi, numeroase pericole dar şi petreceri fantastice. Însă, cel mai important pe durata acţiunii "Aventurile Fraţilor Urşi: Filmul”, cele trei personaje îşi vor aminti felul în care s-au întâlnit şi au devenit fraţi, astfel încât să îşi ţină familia unită.
https://www.news.ro/cultura-media/cartoon-network-lanseaza-aventurile-fratilor-ursi-filmul-delia-matache-va-interpreta-vocea-unuia-dintre-personaje-1922401024222020101319563124

Show-ul "Masked Singer Romania" de la Pro TV, lider de audienţă
Semifinala "Masked Singer România", difuzată vineri seară la Pro TV, a fost lider de audienţă. În intervalul orar 20.28 - 22.28, Pro TV a fost lider de audienţă înregistrând 6.5 puncte de rating şi 20.9% cotă de piaţă în rândul publicului comercial, format din persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, din mediul urban. Publicul a decis, vineri seară, că Vulpoiul este cel care trebuie să părăsească competiţia. Sub masca acestuia s-a aflat Costi Ioniţă. Artist şi producător muzical, Costi a cunoscut succesul internaţional şi a fost nominalizat la Premiile Grammy, videoclipurile lui au strâns peste 300 de milioane de vizualizări de la începutul anului până în prezent.
https://www.news.ro/cultura-media/show-ul-masked-singer-romania-de-la-pro-tv-lider-de-audienta-1922401324522020101219563117

Cineastul Tim Burton pregăteşte un serial „Familia Addams”
Cineastul Tim Burton, nominalizat la Oscar pentru „Corpse Bride” şi „Frankenweenie”, pregăteşte un serial live-action „Familia Addams/ Addams Family”, potrivit Variety. MGM Television dezvoltă un nou serial despre ciudata familie. Scenariul va fi scris de Alfred Gough şi Miles Millar, creatorii „Into the Badlands”, care vor fi coordonatori şi producători executivi, iar Tim Burton va regiza şi va fi producător executiv. Negocierile se află în faza finală. În prezent, niciun serviciu de streaming sau reţea de televiziune nu este ataşată proiectului.
https://www.news.ro/entertainment/cineastul-tim-burton-pregateste-un-serial-familia-addams-1922400023112020101319562095

CNA: Naşul TV a primit amendă de 10.000 de lei pentru ediţii ale emisiunii moderată de Radu Moraru. Somaţii publice au primit Pro TV, Etno TV şi Naţional TV
Postul Naşul TV a fost sancţionat, joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului, cu amendă de 10.000 de lei pentru ediţii ale emisiunii "Naşul TV" în care nu a fost respectată obligaţia de a informa obiectiv publicul "prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor". Au fost monitorizate ediţiile din zilele de 3, 7, 8, 10, 19 şi 23.09.2020, potrivit CNA. În aceeaşi şedinţă, somaţii publice au primit posturile Etno TV, Naţional TV şi Pro TV, deoarece serialul „Lecţii de viată” nu a fost transmis corespunzător. "Programele 12 se difuzează numai după ora 20.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare", potrivit dispoziţiilor Art. 23 din Legea audiovizualului. De asemenea, CNA a hotărât să emită o decizie de intrare în legalitate pentru spotul TV aferent campaniei de promovare pentru produsul Simpliq, difuzat cu încălcarea prevederilor art. 94 lit. a) din Codul audiovizualului (perioada monitorizată: 27.07 - 02.08.2020).
https://www.news.ro/cultura-media/cna-postul-nasul-tv-a-primit-amenda-de-10-000-de-lei-pentru-editii-ale-emisiunii-moderata-de-radu-moraru-somatii-publice-au-primit-pro-tv-etno-tv-si-national-tv-1922400122302020101819561171

Roxana Hulpe părăseşte Pro TV pentru un alt post generalist
Conform celor de la Pagina de Media, jurnalista Roxana Hulpe va părăsi Pro TV în curând, urmând să se alăture unui alt post generalist. Roxana Hulpe se află de cinci ani la Pro TV, venind iniţial ca reporter pe subiecte sociale, specializându-se ulterior pe educaţie. Plecarea vine într-un moment ciudat, deoarece ea tocmai începuse o serie de emisiuni numită „Viitor cu clasă” la Pro TV, despre care postul de televiziune spunea că „are misiunea de a scoate la suprafaţă acei profesori şi elevi care, în şcoala şi comunitatea lor, au reuşit să schimbe în bine ceea ce înseamnă astăzi educaţie.” Jurnalista va pleca la o altă televiziune generalistă, mai exact Prima TV, acolo unde a ajuns şi Bebe Cotimanis, considerat de mulţi până acum ca fiind „vocea Pro TV”.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/roxana-hulpe-paraseste-pro-tv-alt-post-generalist-1_5f96bfb95163ec42713c6dc5/index.html

Filmul „No Time to Die“ ar putea fi vândut platformelor de streaming pentru 600 de milioane de dolari
Apple, Netflix şi alte platforme de streaming se gândesc la posibilitatea de a achiziţiona "No Time to Die", viitorul film James Bond care urma să fie lansat în aprilie, scrie Variety. Lansarea filmului a fost amânată de mai multe ori. Producţia va putea fi văzută în 2021, potrivit news.ro. MGM, studioul care se află în spatele filmului, ar fi pierdut între 30 şi 50 de milioane de dolari din cauza întârzierilor, potrivit unor surse. Bloomberg a anunţat prima dată despre aceste discuţii, care au fost subiectul zilei la Hollywood. Alte studiouri, precum Paramount şi Sony, au adunat zeci de milioane de dolari din vânzarea filmelor precum "Greyhound", "Coming 2 America" şi "Without Remorse" platformelor de streaming.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/filmul-no-time-to-die-putea-vandut-platformelor-streaming-600-milioane-dolari-1_5f956cb25163ec427134e171/index.html

Celebrul film „Flashdance” are parte de un remake, sub forma unui serial
Paramount+ pregăteşte un remake modern al filmului "Flashdance", anunţă site-ul Deadline. Acest nou proiect va fi serial şi va fi dezvoltat pentru serviciul video la cerere CBS All Access. Lansat în 1983, "Flashdance" a lansat cariera actriţei Jennifer Beals şi este astăzi considerat un film cult. În ciuda criticilor negative când a fost lansat, el a generat 200 de milioane de euro la box office la nivel internaţional, impunându-se ca cel mai mare succes al anului în Statele Unite.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/celebrul-film-flashdance-parte-remake-forma-unui-serial-1_5f9295155163ec4271258927/index.html

AUDIENȚE. Anna are cifre. Emisiunea iUmor, învinsă pe toate segmentele de filmul Pro TV
Audiențe. Filmul Pro TV a învins iUmorul de la Antena 1, în seara de duminică. Postul din Pache Protopopescu a câștigat bătălia audiențelor cu un film care a avut premiera în România anul trecut - „Anna”. Detalii, în continuare: După ce sâmbătă a câștigat lupta audiențelor cu emisiunea Te cunosc de Undeva, Antena 1 a pierdut pe toate segmentele cu producția iUmor, care este prezentată de Șerban Copoț și Dan Badea. Pe intervalul emisiunii de pe Antena 1 (20:00-22:40), postul Intact s-a regăsit pe locul secund. Puțin peste 1,2 milioane de oameni se uitau la show-ul de umor, în timp ce filmul Pro era urmărit de peste 1,4 milioane de oameni.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/audiente-iumor-antena1-25-octombrie-2020/

TVR, bani pentru industria de film. Cât pot lua producătorii independenți, din totalul de 165.000 de euro?
TVR dă bani pentru industria de film. Televiziunea publică pune la bătaie 165.000 de euro (807.000 de lei) pentru producătorii independenți de film, anunță instituția. Mai exact, banii merg către Fondul Cinematografic Naţional. Banii provin din încasările din publicitate ale televiziunii, mai exact 15%, după cum susțin oficialii acesteia. Suma maximă care poate fi atrasă este 7%, din cei 807.000 de lei. De altfel, este și una dintre condițiile impuse. Fiecare proiect de pusă trebuie să conțină o declarație prin care „producătorul acceptă ca limită maximă de finanțare 7% din 807.000 lei”, menționează un comunicat de presă al Televiziunii Române.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/tvr-bani-pentru-industria-de-film/

AUDIENȚE. Te cunosc de undeva, cel mai urmărit program aseară. Antena 1, lider detașat de audiență. Cifre record pe commercial
AUDIENȚE. Te cunosc de undeva a fost cel mai urmărit program, sâmbătă seara. Show-ul transformărilor a pus Antena 1 pe primul loc în topul audiențelor și a înregistrat un record pe segmentul tânăr: cele mai bune cifre din acest sezon. A fost și cea mai mare diferență dintre Antena 1 și Pro TV din acest sezon de Te cunosc de undeva, pe segmentul comercial. Postul din Pache Protopopescu, care a avut un film pe intervalul emisiunii prezentate de Cosmin Seleși și Alina Pușcaș, s-a clasat pe locul doi și la nivel național și în mediul urban. Diferența dintre cele două posturi a fost considerabilă pe toate cele trei targeturi. Pro TV a difuzat, pe interval, filmul „The Accountant: Cifre periculoase” (20:00-22:45) din 2016, cu Ben Affleck.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/audiente-record-tcdu-antena-1/

Dosar de șantaj. Actorul Florin Petrescu (Axinte), condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Ar fi intervenit la Dan Diaconescu
Actorul Florin Petrescu, cunoscut și pentru rolul lui „Axinte” din Vacanța Mare, a fost condamnat la doi de închisoare cu suspendare, scrie protv.ro. Petrescu, acuzat de șantaj, și-a recunoscut fapta în fața judecătorilor de la Tribunalul București. Actorul a fost acuzat de DNA, fiindcă a intervenit pentru Florin Secureanu, fost director al Spitalului Malaxa, din Capitală, într-o campanie în televiziunea lui Dan Diaconescu, OTV. Dosarul actorului a fost deschis în urmă cu opt ani, potrivit avocatului acestuia. Iată ce a spus la începutul anului Petrescu la DNA, via digi24.ro: „Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru». Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme, că Secureanu (Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, n.r.)... (Dan Diaconescu ar fi spus - n.r.) Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul. Şi eu i-am pus în legătură.” Potrivit deciziei Tribunalului București din 2 octombrie, actorul a primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare „sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/actor-ion-petrescu-condamnat-inchisoare/

RECOMANDĂRI. De Halloween: 25 de titluri de groază de văzut pe Netflix
Netflix vine cu o serie de recomandări de Halloween. Multe filme și seriale horror sunt disponibile pe platformă, cu ocazia sărbătorii de la finalul săptămânii viitoare. Nu mai puțin de 25 de titluri, de la noutăți, la producții clasice.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/halloween-seriale-netflix/

Start la preselecțiile pentru Imperiul Leilor. Emisiunea se vede pe Pro TV anul viitor
Au început preselecțiile pentru sezonul 2 din „Imperiul Leilor”, care va începe în primăvara anului 2021, anunță reprezentanții producției pe Facebook. Primele preselecții vor avea loc timp de două weekend-uri, la otel Pullman World Trade Center București, pe 24 - 25 octombrie și 07 - 08 noiembrie, de la ora 10:00 la 18:00. La sfârșitul lunii august, reprezentații celor de la Pro TV au anunțat deja și emisiunile din grila de primăvară de anul viitor. Românii au Talent, emisiunea care a anunțat deja preselecțiile pentru sezonul 11, se va regăsi în grila postului drept „principala atracție”. A fost anunțat și noul sezon din Imperiul Leilor. Pe lângă cele două show-uri, postul din Pache Protopopescu anunță și transmiterea Campionatului European de fotbal (amânat pentru anul viitor), dar și meciurile României din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022. Florin Alexandrescu, CBO Pro TV: „Avem un plan pentru 2021: Românii au talent, cel mai bun show de entertainment din România fără îndoială. Continuăm cu Imperiul Leilor, programul TV care a adus cele mai bune cifre demografice din industrie. Și, bineînțeles, avem Euro 2021, cel mai așteptat eveniment sportiv al ultimilor ani, dar și cel mai scump program TV. Nu în ultimul rând, în martie, echipa națională de fotbal începe campania de calificare la campionatul mondial, iar meciurile se văd în continuare la Pro TV.”
https://www.paginademedia.ro/2020/10/start-preselectii-imperiul-leilor-pro-tv/

Începe serialul „Bani negri (pentru zile albe)”, cu Alexandru Papadopol, la HBO
Noul serial „Bani negri (pentru zile albe”) va debuta luna viitoare pe HBO și HBO GO. Producția regizată și scrisă de Daniel Sandu (Un pas în urma serafimilor) va începe pe 22 noiembrie. În total vor fi șase episoade, iar printre protagoniști se află și actorul Alexandru Papadopol. Papadopol joacă, astfel, în prima producție semnată de HBO. Nu însă în prima comedie dramă. A mai jucat în filme precum Două lozuri, București Non-stop sau Love Building.
https://www.paginademedia.ro/2020/10/serial-alexandru-papadopol-hbo/

Cartoon Network lansează "Aventurile Fraților Urși: Filmul". Delia Matache va interpreta vocea unuia dintre personaje

"Aventurile Fraților Urși: Filmul" va fi lansat de Cartoon Network sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 17.20. Vocea unuia dintre personaje va fi dublată de către Delia Matache. Celebra cântăreață va interpreta replicile vacii melodramatice. Personajul ei se întâlnește cu frații urși care au rămas pe drumuri din cauza unui accident de mașină și îi invită la o petrecere a animalelor faimoase pe internet, scrie News.ro. În momentul în care pasiunea celor trei frați urși pentru camionete cu mâncare și videoclipuri virale iese de sub control, aceasta intră sub atenția amenințătorului agent Trout de la Controlul Faunei Sălbatice. Trout își face o misiune din a-i separa pe cei trei frați unul de altul și a restabili „ordinea naturală”. În fața acestei amenințări, Grizz decide că există un singur lucru pe care îl pot face - să se mute în Canada. Cei trei frați pornesc într-o aventură extraordinară care-i va conduce către prieteni noi, numeroase pericole dar și petreceri fantastice. Însă, cel mai important pe durata acțiunii "Aventurile Fraților Urși: Filmul”, cele trei personaje își vor aminti felul în care s-au întâlnit și au devenit frați, astfel încât să își țină familia unită.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/cartoon-network-lanseaza-aventurile-fratilor-ursi-filmul-delia-matache-va-interpreta-vocea-unuia-dintre-personaje-19563216

Autoritatea din Comunicații pune în dezbatere utilizarea viitoare a frecvențelor radio în subbanda 2300-2335 MHz
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat joi că lansează o consultare publică preliminară privind posibilitatea de alocare a subbenzii 2300 - 2335 MHz pentru servicii de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă. ”ANCOM lansează o consultare publică preliminară privind posibilitatea de alocare a subbenzii 2300 - 2335 MHz pentru servicii de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă. Răspunsurile din partea industriei vor contribui la fundamentarea deciziei Autorității cu privire la utilizarea frecvențelor radio în această subbandă, dar și la necesitatea de a modifica în mod corespunzător Tabelul național de atribuire a benzilor de frecvențe radio (TNABF) pentru a reflecta noile utilizări”, precizează autoritatea.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/autoritatea-din-comunicatii-pune-in-dezbatere-utilizarea-viitoare-a-frecventelor-radio-in-subbanda-2300-2335-mhz-19561622



UZPR lansează un concurs pentru jurnalişti despre adaptarea profesiei în contextul crizei sanitare mondiale
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR) lansează concursul pe anul 2020 cu tema "Sens şi contrasens în mass-media", adresat tuturor membrilor organizaţiei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul este deschis jurnaliştilor, membri UZPR, din toate categoriile mass-media - print, audiovizual şi online, precum şi din zona de publicistică. Materialele de presă care vor fi transmise spre jurizare vor trebui să reflecte nenumăratele faţete care au schimbat cursul profesiei jurnalistice în anul 2020, marcat de criza sanitară mondială, care a afectat toate domeniile vieţii sociale şi politice de pe întreaga planetă.
https://www.agerpres.ro/cultura/2020/10/23/uzpr-lanseaza-un-concurs-pentru-jurnalisti-despre-adaptarea-profesiei-in-contextul-crizei-sanitare-mondiale--596753
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL