×

Revista presei -- Data și ora publicării: 19.01.2021 15:46:32

REVISTA PRESEI / 19 ian 2021 /




Exclusiv: Topul companiilor cu cele mai mari bugete de publicitate RADIO în anul 2020
Chinezii de la Xiaomi atacă direct piaţa din România cu propriul magazin online
Trump dă o ultimă lovitură Chinei, revocând licenţele unor furnizori Huawei
„Las Fierbinți” revine la Pro TV cu noi episoade. Când începe sezonul 18 3
Serialul „Peaky Blinders” ajunge la final. Au început filmările pentru ultimul sezon
TVR 1 anunță ediții speciale ale Știrilor TVR. Se vor transmite momente de la inaugurarea noului președinte SUA
Răzvan Fodor va prezenta noul sezon „Burlacul” (Antena 1). Primele declarații despre show
Amna este prima concurentă eliminată de la Survivor România 2021. Doi concurenţi au părăsit competiţia în aceeaşi seară
Câţi bani iau pe săptămână vedetele de la „Survivor“. Topul celor mai bine plătiţi „Faimoşi“
GOLD FM. Ce-i în Gușă și-n căpușă! Gușă, Cristoiu, Chirieac, Emma Zeicescu, emisiuni la Gold FM
Lista Must Carry 2021. Surpriza anului: Prima TV iese din must-carry. Nou intrați: postul lui Sârbu, Metropola lui Pandele și A7. Ce posturi TV se preiau obligatoriu de cabliști
OFICIAL. Prima TV anunță noul matinal, unde unul dintre prezentatori este Daniel Osmanovici
Bilanț 2020: Derapajele Vulpiței, Asia Express și filmul lui BRomania, printre subiecte „fierbinți” pe Paginademedia.ro. Surpriza anului vine de la TVR
Pleacă Trump, vine Biden. Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediții speciale la TVR. Postul public are reporter în SUA
Monica Gubernat roagă conducerea Senatului să modifice legislaţia pentru ca CNA să poată lua măsuri în situaţii cum au fost conferinţele lui Klaus Iohannis în care a susţinut PNL în campanie
Alina Gorghiu: CNA trebuie să aibă un rol de echilibru şi să fie echidistantă. Şi trebuie să fie una din primele instituţii care să devină independentă de politic
Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021
Șeful Direcției Regionale București dă în judecată ANCOM, cerând daune morale de 500.000 lei
ANALIZĂ Piața portabilității: RCS&RDS rămâne dublu-lider, în schimb Telekom urcă pe 2 cu ciobanul Ghiță, Mega Image și Blue Air, trecând peste Vodafone și Orange. Un director, recent: "Trebuie să fim rechini!"


Exclusiv: Topul companiilor cu cele mai mari bugete de publicitate RADIO în anul 2020

Pandemia COVID-19 a afectat investițiile publicitare din anul 2020 în piața radio. Bugetul de publicitate comercială (rate card) investit pe piața radio (13 stații) este mai mic cu 9,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, conform studiului realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT). În anul 2020, bugetul brut de publicitate comercială, consumat pe cele mai mari 13 radiouri, s-a ridicat la 250,8 milioane de euro (rate card), în scădere cu 9,4% față de anul 2019, potrivit studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio (MIPR), realizat de BRAT. Important: Acest bugetul nu include spoturile din cadrul campaniei publice de informare derulată de Guvern, „Poartă mască!”, și a fost calculat pe baza tarifelor de publicitate (rate card) ale rețelelor de radio, fără să fie scăzute discounturile și gratuitățile acordate de radiodifuzori. Numărul de spoturi difuzate pe cele 13 rețele de radio, monitorizate de BRAT, a fost de, mai mic cu 11% față de 2019. Scăderea publicității comerciale pe aceste radiouri nu este îngrijorătoare, pentru că unele rețele au beneficiat de campania guvernamentală „Poartă mască!”. Potrivit monitorizărilor BRAT, campanie publică de informare a guvernului „Poartă mască!” a totalizat 29.994 de difuzări, reprezentând un buget brut de 11,8 milioane de euro (rate card). Guvernul ar fi al treilea mare investitor în publicitatea radio, după companiile Zdrovit și Kaufland. Dar să nu comparăm campania de informare cu reclamele comerciale! Important de notat este faptul că publicitatea comercială (calculată la rate card) a scăzut cu 9,4% față de anul 2019. Scăderile sunt rezultatul efectului negativ al stării de urgență asupra economiei, mulți clienți publicitari reducându-și bugetele sau oprindu-și campaniile în lunile martie – aprilie 2020. Consumul programelor de radio a scăzut din cauza restricțiilor de circulație din starea de urgență, fiind cunoscut faptul că în mașini se ascultă radioul. În ciuda scăderii generale a bugetului de publicitate comercială, clienții tradiționali ai radioului și-au menținut investițiile și atenția pentru acest suport de promovare. Companiile din retail și domeniul farmaceutic „au ținut aproape” de radio. În top 20 cei mai mari investitori în publicitatea radio pe anul 2020 se numără 13 firme de retail (lanțuri de magazine) și trei din sectorul farmaceutic. Liderul topului investitorilor în publicitate radio, în 2020, este Zdrovit, companie de distribuție de medicamente și suplimente alimentare, cu un buget de 29,9 milioane de euro (rate card) și 68.005 de spoturi difuzate, conform BRAT. Volumul este mai mic cu 1,6% față de anul 2019, iar numărul de spoturi mai redus cu 3,3%.

https://www.forbes.ro/exclusiv-topul-companiilor-cu-cele-mai-mari-bugete-de-publicitate-radio-anul-2020-200167

Chinezii de la Xiaomi atacă direct piaţa din România cu propriul magazin online

Compania chineză Xiaomi, specializată în producţia diferitelor gadgeturi, echipamente hardware inteligente şi smartphone-uri, care în ultimii ani a devenit tot mai cunoscută la nivel global, a lansat ieri propriul magazin online pe piaţa locală, până acum producătorul fiind prezent în România doar prin intermediul distribuitorilor precum Blacktech sau GBRtronics. „Eficienţa crescută a platformei de distribuţie pe mai multe canale este componenta de bază a strategiei de extindere a companiei. În acest fel putem opera în mod eficient şi în acelaşi timp să ne extindem aria de utilizatori şi să le oferim noi experienţe. De la începuturile noastre, ne-am concentrat atenţia asupra vânzărilor online directe ale produselor noastre pentru a creşte eficienţa şi a ne construi o relaţie digitală cu utilizatorii”, au spus reprezentanţii Xiaomi Corporation legat de lansarea propriului magazin online pe piaţa din România.

https://www.zf.ro/business-hi-tech/chinezii-de-la-xiaomi-ataca-direct-piata-din-romania-cu-propriul-19872350

Trump dă o ultimă lovitură Chinei, revocând licenţele unor furnizori Huawei

Unii furnizori ai gigantului telecom chinez Huawei şi-au văzut licenţele revocate în ultimele zile ale mandatului preşedintelui Donald Trump, au declarat surse familiare cu situaţia pentru Reuters. Printre furnizori se numără şi Intel. Decizia este probabil ultima lovitură a administraţiei Trump menită să slăbească Huawei.

https://www.zf.ro/business-international/trump-da-o-ultima-lovitura-chinei-revocand-licentele-unor-furnizori-19872143

„Las Fierbinți” revine la Pro TV cu noi episoade. Când începe sezonul 18

Las Fierbinți, cel mai iubit și urmărit serial din România se întoarce la PRO TV cu un nou sezon. Fierbințenii simpatici pe care milioane de români îi urmăresc și îndrăgesc de ani de zile, revin pe micile ecrane cu noi peripeții, glume și situații amuzante. Telespectatorii își vor descreți frunțile în fiecare săptămână, bucurându-se de replicile personajelor preferate și de universul fierbințean. Bobiță, Giani, Dorel, Aspirina, Celentano, Firicel, Gianina și toți ceilalți „rezidenți' din Las Fierbinți își continuă viața în ritmul haios care i-a făcut atât de îndrăgiți. Îi așteaptă noi aventuri pe ulițele și în casele celui mai celebru sat din România, iar în noul sezon vedem cum vor face față peripețiilor. Același sat, aceeași țară, aceleași personaje îndrăgite dar…glume și întâmplări proaspete și inedite.

https://tvmania.ro/las-fierbinti-revine-la-pro-tv-cu-noi-episoade-cand-incepe-sezonul-18-282177.html

Serialul „Peaky Blinders” ajunge la final. Au început filmările pentru ultimul sezon

Drama de succes a BBC „Peaky Blinders' se va încheia după cel de-al șaselea și ultimul său sezon, dar creatorul și scriitorul Steven Knight a promis că povestea „va continua într-o altă formă'. Serialul britanic despre o renumită bandă de gangsteri care făceau legea în anii ’20, în Anglia posteblică. Cu Cillian Murphy („Inception'), Sam Neill („The Tudors') și Helen McCrory („Harry Potter') în distribuție, ajunge la final după încheierea celui de-al șaselea sezon. Creată de Steven Knight și cu Cillian Murphy în rolul principal, seria de crime britanice de epocă urmărește povestea lui Tommy Shelby (Murphy) și exploatările familiei sale în anii 1920 din Birmingham. După ce a avut premiera în 2013, spectacolul a câștigat popularitate când a început să fie difuzat pe Netflix. Sfârșitul sezonului 6 este o surpriză pentru toată lumea. Anterior, creatorul serialului a declarat pentru Entertainment Weekly în 2019 că: „Peaky Blinders' ar urma să aibă sezonul 7. Cu toate acestea, întârzierea unui an în producție din cauza pandemiei este probabil să fi accelerat planurile de încheiere cu sezonul 6, care se va difuza probabil la sfârșitul anului 2021 sau chiar la începutul anului 2022, în funcție de cât de repede producția poate finaliza filmările pe fondul crizei de virus din Marea Britanie.

https://tvmania.ro/serialul-peaky-blinders-ajunge-la-final-au-inceput-filmarile-pentru-ultimul-sezon-282154.html

TVR 1 anunță ediții speciale ale Știrilor TVR. Se vor transmite momente de la inaugurarea noului președinte SUA

În 20 ianuarie, TVR 1 transmite în direct, prin ediţii speciale ale Ştirilor TVR, momentele principale ale evenimentului de inaugurare a mandatului noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden. Cu relatări şi corespondenţe în direct ne va ţine la curent trimisul special TVR în SUA, reporterul Ramona Avramescu, iar din platoul ştirilor, moderatorii ediţiilor speciale, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu, precum şi jurnalista Ioana Dumitrescu, specialist ştiri externe. Miercuri, pe 20 ianuarie, Donald Trump îi va lăsa Biroul Oval lui Joe Biden, care îşi va începe oficial mandatul de preşedinte al Statelor Unite pe fondul unei divizări extreme în societatea americană. Până pe 20 ianuarie, Televiziunea Română ne ţine conectaţi la evenimentele dedicate inaugurării mandatului noului preşedinte american în principalele emisiuni informative ale postului, dar şi în cadrul ediţiilor speciale dedicate, transmise în direct de TVR 1 de-a lungul zilei de miercuri.

https://tvmania.ro/tvr-1-anunta-editii-speciale-ale-stirilor-tvr-se-vor-transmite-momente-de-la-inaugurarea-noului-presedinte-sua-282160.html

Răzvan Fodor va prezenta noul sezon „Burlacul” (Antena 1). Primele declarații despre show

Cel de-al șaselea sezon Burlacul, ce va fi difuzat în curând, la Antena 1, îl va avea pe Răzvan Fodor în ipostaza de prezentator, dar și sfătuitor pentru Andi Constantin în călătoria sa. Căsătorit de 11 ani, Răzvan Fodor este pregătit să îl susțină pe Burlacul oricând are nevoie. Răzvan Fodor crede în dragoste la prima vedere, însă e de părere că oricum s-ar întâmpla, de la prima întâlnire la o căsnicie lungă și fericită e nevoie de multă implicare. „Și chimia, și dragostea la prima vedere și munca fac parte din rețetă, dar pentru fiecare dintre noi aceasta se mai modifică, se adaugă ingrediente. Eu cred în dragoste la prima vedere, dar când ai cunoscut pe cineva și îți atrage atenția, de acolo abia începe munca! De a cunoaște mai bine persoana, de a te convinge că nu doar ți s-a părut, ci chiar e interesantă. Eu am un tip de rețetă și a funcționat atunci când m-am căsătorit, dar acum, în cadrul emisuinii, trebuie să ardem multe etape pentru că avem doar o perioadă limitată de timp pentru a-l ajuta pe Burlacul să își găsească perechea. Dar suntem o echipă mare și ne dorim mult ca el să își găsească partenera de viață pe care o caută!', a declarat Răzvan Fodor.

https://tvmania.ro/razvan-fodor-va-prezenta-burlacul-282151.html

Amna este prima concurentă eliminată de la Survivor România 2021. Doi concurenţi au părăsit competiţia în aceeaşi seară

Votul publicului a decis ca Amna să fie prima concurentă eliminată din noul sezon de la Survivor România, show transmis de Kanal D. Nominalizarea artistei a fost făcută chiar de către colegii săi după ce echipa Faimoşilor a pierdut al doilea joc pentru Imunitate. In primul joc şi-au adjudecat victoria şi a fost nominalizat spre eliminare Sorin din tabăra Războinicilor. Al doilea joc pentru imunitate i-a trecut pe Faimoşi rapid de la extaz la agonie. După ce au dominat clar primele 6 jocuri, aceştia au pierdut dramatic pe final şi Amna a fost nominalizată de echipa sa pentru eliminare. „Sunt mult mai puternică, eu mi-am depăşit nişte limite. Am învăţat să stau cu mine, nu apucam niciodată să stau cu mine. Aşa a vrut Dumnezeu să se întâmple. Colegii mei nu mai sunt colegi, sunt prieteni, familie. Vreau să-i aplaud din tot sufletul”, a declarat Amna, relatează Wowbiz.ro.

https://adevarul.ro/entertainment/tv/amna-concurenta-eliminata-survivor-romania-2021-doi-concurenti-parasit-competitia-aceeasi-seara-1_6004c8c45163ec42710d426d/index.html

Câţi bani iau pe săptămână vedetele de la „Survivor“. Topul celor mai bine plătiţi „Faimoşi“

Cel de-al doilea sezon al reality-show-ului "Survivor - România" a început în forţă la Kanal D, iar membrii echipei faimoşilor sunt nume unul şi unul din showbiz-ul românesc şi nu numai. Cine sunt concurenţii din această echipă care s-au ales cu cele mai mari „onorarii”? De câteva săptămâni a revenit pe micile ecrane competiţia “Survivor România”, la Kanal D, cu cel de-al doilea sezon, filmările având loc tot în Republica Dominicană. Click! a aflat din surse sigure care sunt cel mai bine plătite vedete din echipa faimoşilor şi cu ce sume. În topul listei se află Jador, pe numele său adevărat Remus Ionuţ Dumitrache (25 de ani). Acesta cântă mai multe stiluri, s-a făcut remarcat la “Puterea dragostei”, a avut propriul reality-show la Antena Stars şi a fost invitat la diverse emisiuni de televiziune. Acesta şi-ar negociat la sânge contractul pe care l-a semnat şi a obţinut 4.500 de euro pe săptămâna de stat în Republica Dominicană.

https://adevarul.ro/entertainment/tv/cati-bani-iau-saptamana-vedetele-survivor-topul-celor-mai-platiti-faimosi-1_600481e75163ec42710bb248/index.html

GOLD FM. Ce-i în Gușă și-n căpușă! Gușă, Cristoiu, Chirieac, Emma Zeicescu, emisiuni la Gold FM

Grilă nouă la Gold FM. Nu e o glumă! Ce-i în Gușă și-n căpușă este numele emisiunii pe care Cozmin Gușă o va face la Gold FM, post deținut în acte de fiul său, Cosmin Gușă. Vor mai apărea la Gold FM, cu emisiuni, Ion Cristoiu, Emma Zeicescu, Bogdan Chirieac, Mihaela Bilic, dar și Dan Andronic și Mirel Curea, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro Cosmin Gușă jr. Detalii despre noua grilă a postului de radio din 1 februarie, în continuare. 7.00-8.00. Ion Cristoiu, cu Pastila lui Cristoiu, va fi pe post de luni până joi. 13.00-15.00. Este tronsonul lui Cozmin Gușă, cu emisiunea lui - Ce-i în Gușă și-n căpușă! De luni până joi. 12.00-13.00. Emisiuni în parteneriat cu Evenimentul zilei și DC News (Presa vorbește la Gold FM), practic sunt producții preluate, nu realizate special pentru Gold FM. Luni. Alecu Racoviceanu cu Mirel Palada (EVZ). Marți. Dan Andronic cu Mirel Curea (EVZ). Miercuri. Bogdan Chirieac (de pe DC News). Joi. Emma Zeicescu (emisiunea de pe Gândul). Vineri. Bogdan Chireac și Cozmin Gușă (de pe DC News).

https://www.paginademedia.ro/2021/01/emisiuni-gold-fm-gusa-cristoiu-chirieac-emma-zeicescu/

Lista Must Carry 2021. Surpriza anului: Prima TV iese din must-carry. Nou intrați: postul lui Sârbu, Metropola lui Pandele și A7. Ce posturi TV se preiau obligatoriu de cabliști

MUST CARRY 2021. S-a mărit lista posturilor TV care trebuie preluate obligatoriu de cabliști. Numărul a ajuns la 40 în 2021, iar Prima TV nu se mai regăsește în această listă. Postul a făcut solicitarea la CNA din decembrie 2020. Cu alte cuvinte, cabliștii nu vor mai prelua în mod obligatoriu Prima TV, iar cabiștii cae îl vor avea în grilă vor trebui să plătească, la fel cum se întâmplă în cazul Pro TV, Antena 1 și Kanal D. Consiliul Național al Audiovizualului a anunțat în ședința de astăzi, 19 ianuarie, lista must carry pe 2021. Este compusă din 40 de canale, plus posturile TVR. Printre noutățile din 2021 se numără Aleph News, postul lui Adrian Sârbu care s-a lansat în toamna lui 2020 sau televiziunea Consiliului Local din Voluntari, Metropola TV, care a devenit post național la începutul acetui an. Și A7TV, canal în care redactorul-șef a fost coleg cu Mihai Gâdea în facultate, se regăsește în noua listă must carry. Cele opt canale introduse în lista must carry 2021 sunt: Aleph News, A7TV, Party Mix, Tradițional TV, Emi TV, Metropola TV, 24 Mix Teleshop și CineTube.

https://www.paginademedia.ro/2021/01/care-este-lista-must-carry-2021/

OFICIAL. Prima TV anunță noul matinal, unde unul dintre prezentatori este Daniel Osmanovici

Prima TV anunță, oficial, noua emisiune de dimineață. Se numește Focus la prima oră și va fi prezentată de Daniel Osmanovici și Irina Gologan (fost reporter în grupul Pro TV), după cum Paginademedia.ro a anunțat în exclusivitate la începutul lunii. Momentan nu a fost anunțată și data la care va debuta producția. Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Facebook al postului TV.

https://www.paginademedia.ro/2021/01/oficial-prima-tv-anunta-matinalul-cu-daniel-osmanovici/

Bilanț 2020: Derapajele Vulpiței, Asia Express și filmul lui BRomania, printre subiecte „fierbinți” pe Paginademedia.ro. Surpriza anului vine de la TVR

Bilanțul anului 2020. Care au fost cele mai citite articole? În anul pandemiei, subiectele au fost diverse, inclusiv pe Paginademedia.ro. Derapajele Vulpiței, de la Acces Direct, Asia Express, trecerea Andreei Berecleanu la Prima TV sau filmul lui BRomania (Miami Bici) au fost unele dintre cele mai citite articole, în anul 2020. Cu toate acestea, surpriza anului vine de la TVR. Cel mai citit articol, anul trecut, a fost cel legat de Teleșcoală, una dintre soluțiile Guvernului după închiderea școlilor în luna martie. Un subiect intens dezbătut, nu numai pe Paginadmedia.ro, este legat de „ex” vedeta Antenei 1 - Vulpița, personajul făcut celebru de emsiunea Acces Direct.

https://www.paginademedia.ro/2021/01/cele-mai-citite-articole-paginademediaro-din-2020/

Pleacă Trump, vine Biden. Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediții speciale la TVR. Postul public are reporter în SUA

Pleacă Donald Trump și vine Joe Biden. Jurnalista Ramona Avramescu de la TVR va aduce, de la Washington, detalii de la ceremonia în care Biden își va prelua, oficial, mandatul de președinte al Statelor Unite. Postul public anunță ediții speciale ale Știrilor TVR, pe 20 ianuarie, cu momentele principale ale evenimentului. Marele absent al evenimentului este Donald Trump, președintele încă în funcție. Acesta a anunțat deja că nu va participa la ceremonie, acuzând fraudarea alegerilor.

https://www.paginademedia.ro/2021/01/joe-biden-preluare-mandat-sua-editii-speciale-tvr/

Monica Gubernat roagă conducerea Senatului să modifice legislaţia pentru ca CNA să poată lua măsuri în situaţii cum au fost conferinţele lui Klaus Iohannis în care a susţinut PNL în campanie

Preşedinta CNA, Monica Gubernat, a transmis o informare conducerii Senatului în care precizează că forul legislativ ar trebui să modifice legislaţia în vigoare, astfel încât Consiliul Naţional al Audiovizualului să poată luă măsuri în situaţii cum au fost cele privind conferinţele preşedintelui Klaus Iohannis difuzate de televiziuni şi radiodifuzori în care acesta a susţinut PNL în campania electorală. Informarea este înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, de la ora 11.00, a Biroului permanent al Senatului. „Întrunit în şedinţa publică din data de 10.12.2020, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare, ca urmare a sesizărilor primite, cu privire la conferinţa susţinută de preşedintele Klaus Iohannis la un an de la alegerile prezidenţiale, conferinţă difuzată în data de 24.11.2020 (în perioadă de campanie electorală) pe mai multe posturi centrale de radio şi televiziune. Au fost monitorizate 11 posturi centrale, respectiv 7 posturi de televiziune și 4 posturi de radio. În conferinţa de presă din data de 07.12.2020, misiunea OSCE care a monitorizat alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie 2020, a criticat implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în campanie, de partea PNL, reprezentantul misiunii afirmând că exprimarea preferinţelor politice în intervenţiile publice reprezintă «o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamentelor făcute de toate ţările OSCE pentru a păstra o separare clară între stat şi partidele politice»”, arată informarea transmisă de Monica Gubernat către Biroul permanent al Senatului. Sursa citată precizează că „având în vedere faptul că nici legislaţia electorală, nici cea audiovizuală în vigoare nu conţin norme de reglementare referitoare la încadrarea conferinţelor de presă susţinute de preşedintele României şi în care sunt transmise mesaje cu presupus caracter electoral, CNA nu puoate adopta vreo decizie de recomandare pentru radiodifuzori în vederea eventualei marcări a conferinţelor de presă”. „Vă adresăm rugămintea ca, în eventualitatea modificării legislaţiei audiovizuale şi/sau electorale, să aveţi în vedere şi situaţii de genul celei de mai sus”, mai spune preşedinta CNA în documentul respectiv. Pe 25 noiembrie 2020, social-democraţii i-au făcut plângere la Consiliul Naţional al Audivizualului (CNA) preşedintelui Klaus Iohannis pentru discursul pe care l-a susţinut cu o zi înainte. PSD motivează că declaraţia şefului statului a fost difuzată într-o emisiune informativă şi nu una electorală, iar materialul acestuia nu a prezentat activităţi ale preşedintelui, ci mesaje electorale directe pentru şi în favoarea PNL. Partidul condus de Marcel Ciolacu a solicitat o decizie de îndrumare către radiodifuzori prin care intervenţiile lui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat PNL.

https://www.g4media.ro/monica-gubernat-roaga-conducerea-senatului-sa-modifice-legislatia-pentru-ca-cna-sa-poata-lua-masuri-in-situatii-cum-au-fost-conferintele-lui-klaus-iohannis-in-care-a-sustinut-pnl-in-campanie.html

Alina Gorghiu: CNA trebuie să aibă un rol de echilibru şi să fie echidistantă. Şi trebuie să fie una din primele instituţii care să devină independentă de politic

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că a primit la Senat "sfaturi" de la CNA pentru modificări la legislaţia audiovizuală, spunând că trebuie început cu "o soluţie de a asigura independenţa acestei instituţii faţă de partidele politice", având în vedere "experienţa de când a funcţionat ani de zile cu o majoritate pro-PSD". "CNA trebuie să aibă un rol de echilibru şi să fie echidistantă. Şi trebuie să fie una din primele instituţii care să devină independentă de politic", susţine Gorghiu. "Uite Breaking News de la CNA! Am primit la Senat nişte ”sfaturi” pentru cazul în care se vor opera modificări la legislaţia din domeniul audiovizualului. Se leagă lucrurile! Chiar aveam în plan nişte schimbări - şi să începem cu o soluţie de a asigura independenţa acestei instituţii faţă de partidele politice. Că avem experienţa de când a funcţionat ani de zile cu o majoritate pro-PSD care a tolerat toate mârlăniile PSD, minciunile, campania permanentă la televiziunea publică, defăimarea liderilor altor partide la anumite televiziuni şi în rest cam nimic pentru a justifica banii primiţi de la contribuabili. După, sigur pot să dea sfaturi altor instituţii. Până atunci, să se uite in ograda lor", a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

https://www.news.ro/politic-intern/alina-gorghiu-cna-trebuie-sa-aiba-un-rol-de-echilibru-si-sa-fie-echidistanta-si-trebuie-sa-fie-una-din-primele-institutii-care-sa-devina-independenta-de-politic-1922401619002021011119908132

Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021

Netflix şi HBO au primit cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021, iar serialele „The Crown” şi „Ozark” au obţinut cel mai mare număr de selecţii. Cea de-a 26-a ceremonie de decernare a premiilor criticilor va avea loc pe 7 martie. Filmele nominalizate vor fi anunţate pe 7 februarie. „The Crown” şi „Ozark” au primit câte şase selecţii, inclusiv la categoria „serial dramatic”. În total, Netflix a primit 26 de nominalizări, iar HBO, 22. Pentru reţeaua de televiziune, cele mai multe nominalizări, 5, au fost aduse de „Lovecraft Country”.

https://www.news.ro/cultura-media/netflix-si-hbo-cele-mai-multe-nominalizari-pentru-gala-critics-choice-awards-2021-1922404418002021011919905856

Șeful Direcției Regionale București dă în judecată ANCOM, cerând daune morale de 500.000 lei

Gabriel Mocanu, șeful Direcției Regionale București din cadrul Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), a dat în judecată instituția, pentru o decizie din iunie 2019, semnată de fostul președinte Sorin Grindeanu, în contextul modificării structurii organizatorice, prin care ar fi fost retrogradat - măsură pe care o consideră ca fiind disimulată - și i-ar fi fost diminuate atribuțiile, competențele și prerogativele. El cere instanței să oblige ANCOM inclusiv să-i plătească daune morale de 500.000 lei. Reclamantul apreciază că decizia, deși la prima vedere lasă impresia că privește o reorganizare a Direcției Executive Monitorizare și Control, ar pune în practică de fapt o "reorganizare" a Direcției Regionale București. "Astfel, absolut toate oficiile județene din subordinea Direcției Regionale București (și anume 13 oficii județene), au fost transferate prin decizie către nou-înființată Direcția Executivă Muntenia și câteva către alte Direcții Regionale. Direcția Regională București, deși și-a păstrat denumirea, după aceasta "reorganizare", ea a fost transformată în fapt într-un Serviciu de Control Regional al municipiului București și județului Ilfov, nemaifiind în fapt o Direcție Regională după această reorganizare, care să aibă aceleași atribuții, competențe și prerogative ca și celelalte Direcții Regionale", se arată în cererea înaintată instanței.

https://www.profit.ro/stiri/seful-directiei-regionale-bucuresti-da-in-judecata-ancom-cerand-daune-morale-de-500-000-lei-19900533

ANALIZĂ Piața portabilității: RCS&RDS rămâne dublu-lider, în schimb Telekom urcă pe 2 cu ciobanul Ghiță, Mega Image și Blue Air, trecând peste Vodafone și Orange. Un director, recent: "Trebuie să fim rechini!"

Anul 2020 a adus un ușor declin al numerelor de telefon portate de clienții operatorilor telecom, relevă date analizate de Profit.ro. Astfel, numărul de clienți de telefonie fixă și mobilă care și-au mutat numărul în altă rețea a coborât anul trecut cu 1,4%, la 945.186 persoane, de la 958.821 în 2019. La telefonia mobilă, 873.519 de numere au fost portate în altă rețea, cu 2,4% mai puțin comparativ cu 2019. La fel ca în 2019, campionul portărilor a fost operatorul RCS&RDS, controlat indirect de omul de afaceri Zoltan Teszari, care a reușit să atragă anul trecut din alte rețele de telefonie mobilă 377.536 clienți, respectiv 43,2% (39,2% în 2019) din totalul acestora. Cifra portărilor este în urcare față de 2019, cu 11,8% (21,5% în 2019), când operatorul a convins prin ofertă 337.748 de utilizator.

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/analiza-piata-portabilitatii-rcs-rds-ramane-dublu-lider-schimb-telekom-urca-2-ciobanul-ghita-mega-image-blue-air-trecand-peste-vodafone-orange-director-recent-fim-rechini-19894075
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL