×

Programe TV -- Data și ora publicării: 20.01.2021 14:54:25

REVISTA PRESEI / 20 ian 2021 /




Ciudățeniile unei subvenții fără rost
Exclusiv: Topul radiourilor cu cele mai mari încasări de publicitate în anul 2020
Netflix a anunțat că nu mai are nevoie de împrumuturi
Televiziunea Prima TV a ieșit din must-carry în 2021
Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi. Peste 500 de titluri, în post-producţie sau gata de lansare
Serviciul de streaming Paramount+, disponibil din martie în SUA şi America Latină
Iulian Bulai anunţă că miercuri la Parlament va avea loc dezbaterea privind situaţia actuală şi viitorul TVR / Discuţia va viza modul de selecţie al preşedintelui-director general
Un nou sezon al serialului „Las Fierbinţi” va debuta pe 2 februarie
AUDIENȚE. Pro TV e șeful când nu e Survivor! Antena 1 și Kanal D se bat pentru locul doi. Nea Mărin, doar pe trei
Nou serial, de la creatorii La Casa de Papel. Încearcă o nouă rețetă, cu episoade mai scurte
„Mâncătorul de femei” a reclamat posturile TV la CNA. "M-au denigrat!" Au fost pedepsite?
Altfel de teatru radiofonic. Pe YouTube. Andreea Esca, Adelin Petrișor, Petreanu și Tudor Mușat, în distribuția unei piese
Audiențele dictează. Kanal D mută show-ul Survivor mai devreme
Ce revenire! Robert Turcescu, ziaristul care s-a deconspirat în direct, înapoi în presă. La EVZ
Ce posturi TV intră în Must Carry. De ce Prima TV nu se mai află în această listă
Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi. Peste 500 de titluri se află în post-producţie sau gata de lansare
Cine a câştiga bătălia pentru adăpost de la Survivor România
Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediţii speciale la TVR
Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021
Prima TV anunță știri matinale în grila de program
„Survivor România”. Kanal D schimbă din nou ora de difuzare
Ministerul Apărării Naționale cumpără echipamente IT&C de 22,76 milioane lei de la Dendrio Solutions, companie deținută de Bittnet Systems


Ciudățeniile unei subvenții fără rost
PATRICK ANDRÉ DE HILLERIN MIERCURI, 20 IANUARIE 2021, 12:06
Așa cum arătam în numărul trecut, Guvernul și-a propus ca în anul electoral 2020 să salveze presa de la moartea prin pandemie, promițând un ajutor guvernamental de 198.000.000 de lei. Din această sumă, Guvernul a plătit pentru lunile iunie-noiembrie 2020 (pentru decembrie plățile se fac în ianuarie, în baza facturilor emise la sfârșitul lunii decembrie) suma de 76.411.082,39 lei, adică nici măcar 50% din suma propusă inițial.

Guvernul nu a dat banii pur și simplu, nu a distribuit sumele astea la întâmplare și nici nu le-a dat, neapărat, instituțiilor media care erau deja favorabile PNL-ului, lui Klaus Iohannis sau lui Ludovic Orban. Conform Ordonanței de Urgență nr. 63 din 7 mai 2020 (aprobată și modificată prin Legea 164/4.08.2020, Legea 211/29.09.2020 și OUG 169/08.10.2020), Guvernul a stabilit foarte clar criteriile conform cărora se fac plățile pentru o campanie de informare a populației, astfel încât cele 198.000.000 de lei prevăzute să nu fie prea pe față un ajutor de stat. Astfel, Guvernul a stabilit criterii și prețuri pentru televiziunile și radiourile cu audiență măsurată, pentru presa tipărită, pentru site-urile naționale sau locale, pentru televiziunile și radiourile fără audiență măsurată, pentru firmele de panotaj publicitar și tot așa. Pentru unele instituții media, sumele stabilite de Guvern au fost cu adevărat importante și necesare, pentru unele (rare, e drept) sumele respective au venit cu niște condiții și la niște prețuri care mai rău încurcau.

Per total, cele mai mari sume, cumulate, le-a încasat trustul familiei Voiculescu, așa cum scriam și în numărul trecut. Dar asta nu înseamnă că firmele respective ar fi fost în pericol de dispariție fără banii de la Guvern.

Antena 3 SA, de exemplu, a realizat în 2019 venituri totale de 102.026.361 de lei și un profit brut de 16.003.406 lei. Pentru campania guvernamentală din 2020 a încasat, între iunie și noiembrie 2020, 3.414.245,83 lei, adică nici măcar o pătrime din profitul anului anterior. Antena Group SA, care operează televiziunile familiei Voiculescu altele decât Antena 3, a obținut de la Guvern 9.388.885,53 lei, aproape 1/12 din profitul brut de 120.557.485 de lei realizat în 2019, la venituri totale de 441.906.598 de lei.

PRO TV SRL a primit de la Guvern, pentru campania desfășurată pe toate televiziunile companiei, doar 3.407.050,50 lei. Asta nu înseamnă că nu și-ar fi dorit toată suma pe care ar fi putut s-o acceseze, estimată de Guvern la aproximativ 8,5 milioane de lei, ci că prețul impus de Guvern pentru punctul de audiență a fost mai mic decât prețul pe care l-a obținut PRO TV de la companiile comerciale și că a avut suficienți clienți cât să-i acopere spațiul publicitar disponibil, astfel încât nu a mai putut încasa prea mult de la Guvern. Oricum, dintre instituțiile media din România, PRO TV continuă să fie cea mai profitabilă, în 2019 având venituri totale de 979.794.509 lei și un profit brut de 307.913.166 de lei. Banii încasați de către PRO TV SRL de la Guvern pentru campania de informare din 2020 reprezintă doar 1,10% din profitul anului 2019.

Din cele 10.000.000 de lei pe care Guvernul era dispus să le plătească presei tipărite pentru campania de informare, instituțiile media care se înscriseseră în program n-ar fi reușit să primească decât 7.938.000 de lei. Dar nici măcar aceste sume nu au fost consumate până la sfârșitul lui noiembrie 2020. În marea sa înțelepciune, Guvernul nu a considerat necesar să ajute și firmele de difuzare a publicațiilor tipărite. Chiar dacă cele 112 instituții media naționale sau locale care s-au înscris inițial pentru a participa la campanie cu titlurile lor tipărite au continuat să publice ziare și reviste, este foarte greu de înțeles unde au putut să le și distribuie, foarte multe dintre orașele țării rămânând în această perioadă fără chioșcuri de difuzare a presei tipărite. În cele mai multe dintre acestea, singurele locuri din care se mai pot cumpăra publicații tipărite au rămas magazinele Inmedio din centrele comerciale (cele mai multe închise în perioada stării de urgență) și benzinăriile. Fără a lua măcar în calcul ajutorarea firmelor de distribuție și de transport și a tipografiilor, Guvernul a dat un mare ajutor accelerării dispariției de pe piață a publicațiilor tipărite, fie ele naționale sau locale. Dispariția, în viitorul apropiat, a celor mai multe titluri tipărite va duce și la închiderea multor tipografii, acest lucru reflectându-se și în piața de carte. Căci, în lipsa tipografiilor, editurile vor rămâne cu foarte puține opțiuni pentru tipărirea cărților, iar costul tiparului va crește inevitabil, făcând cărțile tipărite, inclusiv manualele, și mai scumpe decât sunt astăzi.

Ciudățenii sunt multe în modul în care Guvernul a gestionat și alocat banii pentru această campanie de informare, unele companii ajungând să trăiască mai bine în pandemie decât într-un an normal. De exemplu, Andrei Laslau Media Production SRL, o companie care nu are nici măcar date financiare valide pentru 2019 și care administrează o porcărie de site, fabricatinromania.info, un agregator de conținut produs de alții, plin de horoscoape preluate din varii surse și texte senzaționaliste, a primit de la Guvern 178.500 de lei.

Prestige Media PHG SRL, firma familiei lui Maricel Păcuraru, a primit de la Guvern 934.603,51 lei pentru promovarea campaniei pe o serie de site-uri care, în realitate, nu prea există, fiind, în fapt, doar niște clone ale site-ului realitatea.net (este vorba despre toate site-urile așa-zis locale ale Realitatea – de la realitateadealba la realiatetadevrancea). Cu raportări de trafic măsluite și afișări făcute de roboți, firma familiei Păcuraru a reușit, așadar, să obțină aproape un milion de lei din bani publici, mai mult decât instituții media care au angajați, creează conținut, publică informații și, în general, chiar fac presă.

Sub pretextul ajutorării presei, Guvernul nu a făcut, de fapt, decât să arunce niște bani aiurea pe fereastră pentru niște campanii care, în final, ajunseseră să enerveze oamenii. Pentru marii jucători din piața media, sumele date de Guvern au însmnat doar o parte din profitul lor anual, în timp ce companiile mai mici și oneste nici măcar nu și-au acoperit costurile. Subiectul rămâne, însă, interesant și vom reveni în măsura în care vom descoperi elemente neconforme cu scopul propus al campaniei și al cheltuirii banului public.
https://www.catavencii.ro/ciudateniile-unei-subventii-fara-rost/

Exclusiv: Topul radiourilor cu cele mai mari încasări de publicitate în anul 2020
Cele 13 rețele de radio monitorizate de BRAT au atras, în 2020, un buget total brut de publicitate comercială în valoare de 250,8 milioane de euro (rate card) și au difuzat 661.240 de spoturi (au fost excluse clipurile din campania publică de informare a guvernului, „Poartă mască!”). Doar Digi FM și Smart Radio și-au majorat volumele de publicitate (rate card) față de anul 2019. Criza medicală COVID-19 i-a speriat pe clienții publicitari, mai cu seamă în lunile martie – aprilie, și a afectat businessul publicitar al radiourilor. Restricțiile din lockdown au condus la limitarea traficului auto, iar consumul de radio a înregistrat scăderi importante. (Audiențele radio provin în mare parte din traficul autor.) Volumul total de publicitate, conform studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea pentru Radio” (MIPR), realizat de BRAT, a scăzut în 2020 cu 9,4% față de 2019. Rețeaua Radio ZU a difuzat 108.363 de spoturi, în valoare brută de 47,3 milioane de euro (rate card), cel mai mare buget (calculat la tarifele-listă de publicitate). Acest buget este mai mic cu 15% față de cel din 2019. Numărul de reclame comerciale a scăzut cu 16%. Important: Bugetele nu include spoturile din cadrul campaniei publice de informare derulată de Guvern, „Poartă mască!” și au fost calculat pe baza tarifelor de publicitate (rate card) ale rețelelor de radio, fără să fie scăzute discounturile și gratuitățile acordate de radiodifuzori. Europa FM a atras publicitate în valoare de 47,08 milioane de euro (rate card), reprezentând 96.247 de difuzări. Bugetul brut de publicitate a scăzut ușor cu 3% față de anul precedent, iar numărul de spoturi s-a micșorat cu 9%. Kiss FM a suferit o reducere a bugetului de publicitate (rate card) de 15,2%, iar volumul de spoturi a suferit o contracție de 16,7%. Din cele 13 rețele monitorizate, doar Digi FM (+8,3%) și Smart Radio (+521% !!!) au reușit să-și crească bugetele de publicitate (rate card) față de anul 2021. Smart Radio a difuzat 9.624 de spoturi în valoarea brută (rate card) de 2,39 milioane de euro.
https://www.forbes.ro/exclusiv-topul-radiourilor-cu-cele-mai-mari-incasari-de-publicitate-anul-2020-200303

Netflix a anunțat că nu mai are nevoie de împrumuturi
Netflix a depășit 200 de milioane de abonați, acest lucru permițându-i să nu mai apeleze la împrumuturi de miliarde de dolari pentru a-și finanța gama largă de emisiuni TV și filme. Cel mai mare serviciu de streaming din lume a strâns 15 miliarde de dolari prin datorii în mai puțin de un deceniu. Marți, compania a declarat că se așteaptă ca fluxul de numerar să fie egal în 2021, adăugând într-o scrisoare către acționari: „Credem că nu mai avem nevoie să strângem finanțare externă pentru operațiunile noastre de zi cu zi”, transmite Reuters. Netflix a declarat că va explora restituirea excesului de numerar acționarilor prin răscumpărarea acțiunilor. “Acest lucru este în contrast puternic cu Disney și mulți alți noi veniți care se așteaptă să piardă bani pe streaming în următorii câțiva ani”, a declarat analistul eMarketer Eric Haggstrom. Din octombrie până în decembrie, Netflix a înscris 8,5 milioane de noi clienți de streaming cu plată, deoarece a lansat seriile apreciate pe scară largă „The Queen’s Gambit” și „Bridgerton”, un nou sezon din „The Crown” și filmul lui George Clooney „The Midnight Sky”. Netflix a ajuns la 203,7 milioane, compania fiind pionieră în streaming în 2007, dar anul trecut a câștigat mai mulți abonați decât oricând, stimulați de pandemia care i-a ținut acasă.
https://www.forbes.ro/netflix-anuntat-ca-nu-mai-nevoie-de-imprumuturi-200295

Televiziunea Prima TV a ieșit din must-carry în 2021
Prima TV a ieșit din must-carry și noua televiziune națională a familiei Pandele-Firea, Metropola TV, este obligatorie la distribuție prin cablu dar pe locurile de la sfârșit, potrivit unora dintre concluziile la prezentarea listei must-carry valabilă în 2021 din ședința CNA din 19 ianuarie, informează Media Expres. O altă apariție notabilă în listă, dar tot la coada clasamentului, este televiziunea de știri Aleph News, deținută de Adrian Sârbu, care s-a lansat în septembrie 2020, notează Media Expres. Lista include 40 de televiziuni private față de 33 în ultima versiune valabilă anul trecut și include, de asemenea televiziunile publice și televiziunea francofoniei TV5. Lista se publică pe site-ul CNA din data de 19 ianuarie, au hotărât membrii Consiliului, fiind de acord cu propunerea președintelui de ședință, Nicolae Bălașa dar fără să voteze. Reamintim că Prima TV și-a schimbat anul trecut proprietarul trecând în grupul de media de la Cluj alături de televiziunile de sport Look și era ultima mare televiziune generalistă care încă nu intrase într-un regim de difuzare cu taxă pe abonat, după seria începută de Pro TV și continuată de Antena Group și Kanal D. Serviciul de programe Prima TV a fost preluat la data de 8 septembrie 2020 de către CLEVER BUSINESS TRANSILVANIA SRL, dar a rămas în lista must-carry pentru anul 2020, fiind liber la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare.
https://www.forbes.ro/televiziunea-prima-tv-iesit-din-must-carry-2021-200260

Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi. Peste 500 de titluri, în post-producţie sau gata de lansare
Serviciul de streaming Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi la nivel global, iar compania a anunţat că peste 500 de titluri se află în post-producţie sau gata de lansare. Numărul de 200 de milioane a fost atins la finalul anului 2020, când a fost înregistrată cea mai mare creştere a sa. În al patrulea trimestru al anului trecut, Netflix a adăugat 8,51 de milioane de abonaţi, cu aproximativ 2,5 milioane mai mult decât era aşteptat. Astfel, totalul raportat este de 203,7 milioane de abonaţi la nivel mondial. Pentru întreg anul 2020, Netflix a anunţat 36,6 de milioane de abonaţi, cel mai mare număr înregistrat în decursul unui an, după 2018, când au fost 28,6 milioane de abonaţi noi. În urma anunţului, acţiunile Netflix au crescut cu 13%, marţi seară.
https://www.news.ro/cultura-media/netfllix-a-depasit-pragul-de-200-de-milioane-de-abonati-peste-500-de-titluri-in-post-productie-sau-gata-de-lansare-1922405920002021010719912991

Serviciul de streaming Paramount+, disponibil din martie în SUA şi America Latină
ViacomCBS a anunţat marţi că va lansa serviciul de streaming Paramount+ în Statele Unite şi America Latină pe 4 martie, relatează The Hollywood Reporter. Compania condusă de Bob Bakish (CEO) va lansa serviciul pe pieţele internaţionale în mai multe faze. El va fi disponibil în ţările nordice începând din 25 martie, iar în Australia, de la jumătatea anului 2021. În Canada, serviciul de streaming CBS All Acces va fi rebranduit Paramount+ din 4 martie, iar „o ofertă extinsă va fi disponibilă mai târziu anul acesta”. ViacomCBS va prezenta pe 24 februarie strategia de streaming, inclusiv pentru Paramount+, Pluto TV şi Showtime OTT, şi va raporta rezultatele trimestrului patru şi ale întregului an.
https://www.news.ro/cultura-media/serviciul-de-streaming-paramount-disponibil-din-martie-in-sua-si-america-latina-1922402019002021011819910712

Iulian Bulai anunţă că miercuri la Parlament va avea loc dezbaterea privind situaţia actuală şi viitorul TVR / Discuţia va viza modul de selecţie al preşedintelui-director general
Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor Iulian Bulai a anunţat că miercuri la Parlament, de la 10.30, va avea loc dezbaterea privind situaţia actuală şi viitorul TVR. Acesta a adăugat că au fost invitaţi jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, iar discuţiile vor viza modul de selecţie al preşedintelui-director general, „modificări necesare în legislaţie, golurile pe care Televiziunea Publică ar trebui să le completeze într-o piaţă media comercială şi locul pe care jurnalismul de investigaţie ar trebui să îl ocupe în politica editorială a TVR”. Conform unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor vor fi luate în discuţie şi modelul generalist al TVR, şi alternativele de format ale unei televiziuni publice. „TVR are în mod real nevoie de reformă şi, deşi ea nu se reduce la poziţia de conducere, schimbarea actualului management e importantă pentru demararea acestui proces. Temele de discuţie se vor referi la mecanismul de selecţie a preşedintelui - director general în condiţiile actualei legi, în aşa fel încât să nu existe nici suspiciunile, nici tentaţia politizării acestei funcţii, dar şi la chestiuni de legislaţie care ar trebui modificate. Vor fi luate în discuţie şi modelul generalist al TVR, şi alternativele de format ale unei televiziuni publice.
https://www.news.ro/cultura-media/update-iulian-bulai-anunta-ca-miercuri-la-parlament-va-avea-loc-dezbaterea-privind-situatia-actuala-si-viitorul-tvr-discutia-va-viza-modul-de-selectie-al-presedintelui-director-general-1922403519002021011419909434

Un nou sezon al serialului „Las Fierbinţi” va debuta pe 2 februarie
Un nou sezon al serialului de comedie „Las Fierbinţi”, cu Mihai Bobonete, Cuzin Toma şi Adrian Văncică în distribuţie, va debuta la Pro TV pe 2 februarie. Personajele Bobiţă, Giani, Dorel, Aspirina, Celentano, Firicel, Gianina şi toţi ceilalţi „rezidenţi” din Las Fierbinţi îşi continuă aventurile pe uliţele şi în casele celebrului sat din România. Serialul a debutat la Pro TV pe 1 martie 2012.
https://www.news.ro/cultura-media/un-nou-sezon-al-serialului-las-fierbinti-va-debuta-pe-2-februarie-1922402619002021011419909273

AUDIENȚE. Pro TV e șeful când nu e Survivor! Antena 1 și Kanal D se bat pentru locul doi. Nea Mărin, doar pe trei
Audiențe. În lipsa unui episod din Survivor, Kanal D nu performează la fel de bine cu serialele turcești. Pro TV a fost liderul serii de luni cu două filme, în timp ce Antena 1 s-a clasat pe trei cu producția „Poftiți la circ”, cu Nea Mărin (Marin Barbu) și Liviu Vârciu. O zi fără Survivor, o zi pe locul doi sau chiar trei. Așa s-a prezentat situația la Kanal D, care a atras puțin peste 1,3 milioane de telespectatori cu episodul de aseară din serialul turcesc „Prizoniera Destinului”.
Pro TV, pe intervalul Nea Mărin, a difuzat filmul „24 de ore de viață” (2017), cu Paul Anderson și începutul din „Închisoarea iadului” (2003), cu Jean-Claude Van Damme în rol principal. A avut peste 1,4 milioane de privitori la nivel național. În schimb, Nea Mărin și circul au stagnat pe locul trei pe național și urban. Pe comercial, însă, emisiunea a fost pe doi. Peste 1,1 milioane de privitori s-au uitat la episodul de aseară din „Poftiți la circ”.
https://www.paginademedia.ro/2021/01/audiente-nea-marin-antena1-protv-kanal-d-18-ianuarie-2021/

Nou serial, de la creatorii La Casa de Papel. Încearcă o nouă rețetă, cu episoade mai scurte
Netflix lansează o nouă producție, semnată de creatorii popularei serii La Casa de Papel. Se numește „Sky rojo” (Orizontul roșu) și apare pe 19 martie. Va fi diferit de alte seriale, în sensul că se încearcă o nouă „rețetă”. Primul sezon va avea opt episoade de 25 de minute. Din distribuția serialului fac parte actori ca Verónica Sánchez (The Pier, 13 Roses), Asier Etxeandia (Pain and Glory, Velvet), Miguel Ángel Silvestre (Velvet, Sense8 – Lito).
https://www.paginademedia.ro/2021/01/nou-serial-sky-rojo-netflix/

„Mâncătorul de femei” a reclamat posturile TV la CNA. "M-au denigrat!" Au fost pedepsite?
CNA. Vasile Lavric, supranumit și „mâncătorul de femei” și cercetat pentru tentativă de omor și violență în familie, a făcut mai multe sesizări la Consiliului Național al Audiovizualui împotriva a trei posturi TV: România TV, Antena 3 și Pro TV. "Mâncătorul de femei" a trimis o scrisoare CNA-ului pentru că se simte deningrat fiindcă posturile au prezentat „probe de crime”, dar și imagini cu el din 2014, an în care era cercetat pentru dispariția a trei femei din Rădăuți (localitatea de unde provine). Membrii CNA au vizionat imagini de la cele trei posturi. La Pro TV și Antena 3 nu s-au găsit încălcări, ci doar la România TV. Radu Herjeu a propus o scrisoare de atenționare pentru România TV, fiindcă l-a numit pe Lavric „asasin” sau „criminal” în câteva jurnale din 22 decembrie 2020, deși instanța nu a stabilit acest lucru. Scrisoarea de atenționare a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului.
https://www.paginademedia.ro/2021/01/vasile-lavric-mancatorul-de-femei-sesizari-cna/

Altfel de teatru radiofonic. Pe YouTube. Andreea Esca, Adelin Petrișor, Petreanu și Tudor Mușat, în distribuția unei piese
„Trebuie ascultat la căști”, spune regizorul. Andreea Esca, Adelin Petrișor, Vlad Petreanu și Tudor Mușat fac parte din distribuția unei piese de teatru audio, scrie site-ul Pro TV. Practic, e un altfel de teatru radiofonic. Aceștia își vor interpreta propriile roluri, menționează sursa citată. Piesa se numește - Happiness, loading. It might take a while - și va apărea pe YouTube, duminică, 24 ianuarie, la ora 20:00. Jurnaliștii se vor auzi în piesă alături de actori consacrați ca Alexandru Potocean, Istvan Teglas, Ada Galeș, Sabina Lazăr, Luca Rădulescu. Totul face parte dintr-un proiect al Teatrului Improbabil - primul teatru sonor independent din România. Regia spectacolului este semnată de Alin Neguțoiu, iar dramaturgia îi aparține Laurei Ivăncioiu. Universul sonor este creat de Alex Crăciun, iar muzica originală de Alexandru Condurat.
https://www.paginademedia.ro/2021/01/andreea-esca-piesa-teatru/

Audiențele dictează. Kanal D mută show-ul Survivor mai devreme
Schimbare de ultimă oră la Kanal D. Show-ul Survivor, prezentat de Daniel Pavel, își schimbă ora de difuzare, după audiențele bune din prima săptămână, cea de debut. Nu va mai fi miercurea și joia, de la ora 22:00, dar va continua patru zile de la ora 20:00. Astfel, Survivor se va vedea de joi până duminică de la ora 20:00, anunță reprezentanții postului Dogan. Schimbarea se va produce de joi, 21 ianuarie. Cifrele de audiență au fost bune chiar și de la ora 22:00.
https://www.paginademedia.ro/2021/01/survivor-isi-schimba-ora-de-difuzare/

Ce revenire! Robert Turcescu, ziaristul care s-a deconspirat în direct, înapoi în presă. La EVZ
Ce revenire! După ce nu a mai prins loc în Parlament, Robert Turcescu se întoarce în presă. Se întâmplă la aproximativ șapte ani de când a recunoscut că a fost ofițer acoperit. El va coordona publicația Evenimentul Zilei, potrivit unui material publicat de Capital.ro (publicație din același grup cu EVZ). Va avea și o emisiune video, în cadrul proiectului EVZ TV. Cu toate acestea, articolul semnat de Valentin Vioreanu (redactor-șef Capital) nu menționează nimic despre episodul din 2014, când Turcescu (realizator B1 TV la vremea respectivă) a declarat că a fost locotenent colonel sub acoperire.
https://www.paginademedia.ro/2021/01/revenire-robert-turcescu-evz/

Ce posturi TV intră în Must Carry. De ce Prima TV nu se mai află în această listă
Consiliul Naţional al Audiovizualului a anunţat lista must carry pe 2021. Aceasta a ajuns la 40 de canale, plus posturile TVR. Lista posturilor TV care ar trebui preluate obligatoriu de firmele specializate s-a mărit la 40 în 2021. Printre noutăţile din 2021 se numără Aleph News, postul lui Adrian Sârbu care s-a lansat în toamna lui 2020 sau televiziunea Consiliului Local din Voluntari, Metropola TV, care a devenit post naţional la începutul acetui an, scrie paginademedia.ro.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/ce-posturi-tv-intra-must-carry-tv-nu-mai-afla-lista-1_60070b0d5163ec42711bd255/index.html

Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi. Peste 500 de titluri se află în post-producţie sau gata de lansare
Serviciul de streaming Netfllix a depăşit pragul de 200 de milioane de abonaţi la nivel global, iar compania a anunţat că peste 500 de titluri se află în post-producţie sau gata de lansare. Numărul de 200 de milioane a fost atins la finalul anului 2020, când a fost înregistrată cea mai mare creştere a sa. În al patrulea trimestru al anului trecut, Netflix a adăugat 8,51 de milioane de abonaţi, cu aproximativ 2,5 milioane mai mult decât era aşteptat. Astfel, totalul raportat este de 203,7 milioane de abonaţi la nivel mondial, scrie news.ro Pentru întreg anul 2020, Netflix a anunţat 36,6 de milioane de abonaţi, cel mai mare număr înregistrat în decursul unui an, după 2018, când au fost 28,6 milioane de abonaţi noi. În urma anunţului, acţiunile Netflix au crescut cu 13%, marţi seară. Netflix a raportat venituri de 6,64 de miliarde de dolari pentru trimestrul al patrulea şi un profit pe acţiune de 1,19 dolari. Analiştii de pe Wall Street se aşteptau ca serviciul de streaming să obţină venituri 6,63 de miliarde de dolari şi 1,13 dolari pe acţiune, potrivit Refinitiv.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/netfllix-depasit-pragul-200-milioane-abonati-500-titluri-afla-post-productie-gata-lansare-1_6007ecda5163ec42712110eb/index.html

Cine a câştiga bătălia pentru adăpost de la Survivor România
Concurenţii Survivor România au aflat repede că noile lor condiţii de dormit diferă foarte mult de cele cu care erau obişnuiţi în România. Cei 24 de concurenţi, din echipa Faimoşilor şi echipa Războinicilor, vor fi nevoiţi de-a lungul concursului să îşi construiască singuri adăpost, să îşi procure şi să câştige hrană prin abilităţile fizice şi inventivitate, şi totodată vor trebui să aplice o strategie pe termen lung pentru a-şi construi alianţe şi a rezista cât mai mult în Survivor România 2021. La bătălia pentru adăpost, Războinicii au ieşit învingători, obţinând astfel recompensa unui acoperiş deasupra capului şi a focului. La polul opus, Faimoşii au fost nevoiţi să îşi procure singuri materialele din sălbăticia Republicii Dominicane, pentru a acoperi adăpostul în care vor sta pe parcursul concursului.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/cine-castiga-batalia-adapost-survivor-romania-1_60072b6b5163ec42711ca861/index.html

Instalarea lui Joe Biden la Casa Albă, în ediţii speciale la TVR
În 20 ianuarie, TVR 1 transmite în direct momentele principale ale evenimentului de inaugurare a mandatului noului preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden. Cu relatări şi corespondenţe din Washington - trimisul special TVR în SUA, Ramona Avramescu. Miercuri, pe 20 ianuarie, Donald Trump îi va lăsa Biroul Oval lui Joe Biden, care îşi va începe oficial mandatul de preşedinte al Statelor Unite pe fondul unei divizări extreme în societatea americană. Până pe 20 ianuarie, Televiziunea Română va transmite, în direct, de-a lungul zilei de miercuri, evenimentele dedicate inaugurării mandatului noului preşedinte american în principalele emisiuni informative ale postului, dar şi în cadrul ediţiilor speciale dedicate. https://adevarul.ro/entertainment/tv/instalarea-joe-biden-casa-alba-editii-speciale-tvr-foto-1_600706a95163ec42711bae63/index.html

Netflix şi HBO, cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021
Netflix şi HBO au primit cele mai multe nominalizări pentru gala Critics’ Choice Awards 2021, iar serialele „The Crown” şi „Ozark” au obţinut cel mai mare număr de selecţii. Cea de-a 26-a ceremonie de decernare a premiilor criticilor va avea loc pe 7 martie. Filmele nominalizate vor fi anunţate pe 7 februarie. „The Crown” şi „Ozark” au primit câte şase selecţii, inclusiv la categoria „serial dramatic”. În total, Netflix a primit 26 de nominalizări, iar HBO, 22. Pentru reţeaua de televiziune, cele mai multe nominalizări, 5, au fost aduse de „Lovecraft Country”. Alte programe care au primit cinci selecţii sunt miniseria „Mrs. America” (FX), serialul „Schitt’s Creek” (Pop TV) şi „What We Do in the Shadows” (FX). Actorii Olivia Colman, Emma Corrin, Josh O’Connor, Gillian Anderson şi Tobias Menzies au primit nominalizări pentru rolurile din „The Crown”, iar cât priveşte „Ozark”, s-au impus actorii Jason Bateman, Laura Linney, Tom Pelphrey, Julia Garner şi Janet McTeer.
https://adevarul.ro/entertainment/tv/netflix-hbo-cele-mai-multe-nominalizari-gala-critics-choice-awards-2021-1_600703d95163ec42711b9d3f/index.html

Prima TV anunță știri matinale în grila de program
Prima TV a anunțat pe contul oficial de Facebook că va face modificări în grila sa, în curând. Postul de televiziune pregătește un program de știri matinale, care va fi prezentat de Irina Gologan, fost reporter la Pro TV, și de Daniel Osmanovici, fost prezentator al Observatorului de la Antena 1. Până în momentul de față, în grila Prima TV sunt transmise 3 jurnale „Focus' pe zi, la orele: 15.05, 18.00 și 23.00.
https://tvmania.ro/prima-tv-anunta-stiri-matinale-in-grila-de-program-282184.html

„Survivor România”. Kanal D schimbă din nou ora de difuzare
Kanal D anunță noi schimbări în grila de programe, respectiv pentru reality-show-ul „Survivor România'. Începând din această săptămână, reality-ul Survivor România' va fi difuzat de joi până duminică, de la ora 20:00, la Kanal D! De joi, 21 ianuarie, concurenții celor două echipe, Faimoșii și Războinicii vor evolua sub ochii telespectatorilor, patru zile consecutiv, și își vor testa limitele psihice și fizice, atât pe traseele sportive dificile, cât și în jungla dominicană.
https://tvmania.ro/survivor-romania-kanal-d-schimba-din-nou-ora-de-difuzare-282197.html

Ministerul Apărării Naționale cumpără echipamente IT&C de 22,76 milioane lei de la Dendrio Solutions, companie deținută de Bittnet Systems
Ministerul Apărării Naționale a încheiat un contract în valoare de 22,76 milioane lei, fără TVA, cu Dendrio Solutions, companie deținută integral de Bittnet Systems, pentru furnizarea de echipamente IT&C. ”Bittnet Systems informează investitorii despre semnarea unui contract semnificativ de către Dendrio Solutions SRL, companie deținută 100% de Bittnet Systems”, arată un anunț al companiei. Este vorba de un acord cadru fără obligativitatea clientului de a atinge valoarea totală, scrie News.ro. Contractul are o durată de trei ani de la data semnării, până la 19 ianuarie 2024. Bittnet a fost fondată în 2007 la București, de către frații Mihai și Cristian Logofătu, ca o companie de training și soluții IT în România și în străinătate.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/ministerul-apararii-nationale-cumpara-echipamente-it-c-de-22-76-milioane-lei-de-la-dendrio-solutions-companie-detinuta-de-bittnet-systems-19914092
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL