×

Programe TV -- Data și ora publicării: 22.01.2021 15:42:32

DISCOVERY-DOCUMENTAR-MARADONA / Discovery difuzează documentarul „Moartea lui Maradona” în premieră în 24 ianuarie



București (MEDIA EXPRES) / 22 ian 2021 / Discovery Channel prezintă documentarul „Moartea lui Maradona” în premieră duminică, 24 ianuarie, la ora 23:00, prezentat în comunicatul care anunță evenimentul drept „o investigație care arată decăderea unuia dintre cei mai buni jucători de fotbal din lume”.

După decesul fotbalistului la 60 de ani, din 2020, „Moartea lui Maradona” pune cap la cap elemente din viața acestei personalități dependente de droguri în afara gazonului, dar care s-a ajutat și de cocktail-uri farmaceutice pentru a-și păstra nivelul inegalabil pe teren. Documentarul dezvăluie cum stilul său de viață, care a început încă din vremea copilăriei, a devenit rețeta perfectă pentru moartea lui Maradona.

Povestea lui Maradona este una despre geniu și traumă și surprinde o copilărie umilă într-o parte întunecată a Buenos Aires, unde juca fotbal cu prietenii ore la rând, respectiv drumul său spre a deveni un superstar al fotbalului cunoscut și venerat în toată lumea.

Copilăria sa, trăită în sărăcie, l-a dezavantajat, iar în ciuda talentului său rar de pe teren vizibil încă din perioada junioratului, Maradona a depins de tratamente care l-au ajutat să-și dezvolte fizicul. Tinerețea sa a fost presărată de intervenții medicale constante.

Ca o avanpremieră la controversele ce au urmat să-i acapareze viața, celebrul gol „Mâna lui Dumnezeu” al lui Maradona l-a ajutat să ducă Argentina spre victorie la Cupa Mondială din 1986 din Mexic, precum și în finala competiției următoare, patru ani mai târziu.

Maradona a stabilit o nouă sumă record de transfer atunci când s-a alăturat clubului Napoli din Italia pentru 6.9 milioane de lire. Pe măsură ce câștigurile sale creșteau, la fel o făcea și presiunea de a-și susține dependențele din afara terenului, precum și faima și venerația primită din partea fanilor. Treptat, Maradona a început să arate semne de dependență de alcool și cocaină, precum și de medicamente.

O autopsie preliminară prezentată pe larg în presa din Argentina a relevat un edem pulmonar cauzat de o insuficiență cardiacă, însă o viață întreagă petrecută sub presiune și dependență, precum și abuzul la care a fost supus corpul său au contribuit la decesul lui Maradona.

„Moartea lui Maradona” prezintă întreaga poveste cu ajutorul spuselor celor care-l cunoșteau cel mai bine, inclusiv Jon Smith, primul „super-agent” al fotbalului, care l-a reprezentat pe Maradona; Fernando Signorini, fostul antrenor al lui Maradona; și Giuseppe Bruscolotti, fostul căpitan al lui Napoli și coechipier al lui Maradona.

Moartea lui Maradona a fost produs de ITN Productions.
(MEDIA EXPRES)



Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL