×


Televiziune -- Data și ora publicării: 17.02.2021 14:42:03

REVISTA PRESEI / 17 feb 2021 /




EXCLUSIV RCS&RDS cheamă ANCOM în instanță
Topul investitorilor în publicitatea pe internet, în anul 2020, și site-urile care au atras cele mai mari volume de reclame
Stela Enache și Andi Moisescu, invitați speciali în serialul „Profu’” (Pro TV)
„Alegerea”, serial turcesc cu trei actori din „Suleyman Magnificul”, începe la Happy Channel
TVR marchează 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși cu programe speciale
Seria „Colecționarii”, o producție Digi Documentare, continuă la Digi Life cu sezonul 2
JimJam a pregătit un program special de animații dedicat fetițelor
Gabriel Garko revine pe micile ecrane într-un serial difuzat de TVR 2: „În apărarea fiului”
National Geographic anunță o nouă serie documentară: „Ilegal cu Mariana van Zeller”
Guvernul pregătește identificarea video la distanță la serviciile online: Nu vei mai fi obligat să te prezinți la ghișeu pentru a-ți face cont într-un sistem IT al statului
Actorul Marius Manole va prezenta emisiunea „Întrebarea mesei rotunde”, difuzată pe Pro TV Plus
Documentare şi concerte, între programele dedicate de TVR sculptorului Constantin Brâncuşi
”Judas and the Black Messiah” şi ”The Trial of Chicago 7”, între filmele nominalizate la premiile Sindicatului scenariştilor americani
Browser-ul Edge va avea un mod special de navigare pentru copii
„Exclusiv VIP cu Cristi Brancu”, din martie la Prima TV
EXCLUSIV. Noua formulă de organizare Antena 3. Schimbări majore. Sabina Iosub, Head of Programmig. Cine conduce în noua schemă
De azi. Meciurile din Liga Campionilor revin. Pe trei posturi
Idea Film anunță finalizarea proiectului Transylvania 4k
AUDIENȚE. Las Fierbinți, cifre record în acest an. Șef sub acoperire, mai urmărit decât la prima ediție. Pro TV, liderul serii de marți


EXCLUSIV RCS&RDS cheamă ANCOM în instanță

RCS&RDS a cerut Curții de Apel București să anuleze modificările aduse condițiilor unei licențe de telecomunicații acordată în 2015, prin care Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a eliminat posibilitatea extinderii valabilității acesteia ulterior anului 2025. "RCS&RDS a solicitat anularea modificării aduse, la data de 23.04.2020, Licenței nr. FX-CFM 04/2015 privind acordarea dreptului de utilizare a frecvențelor radio din subbanda 3.700 – 3.750 MHz (50 MHz) din banda de frecvențe de 3.600 – 3.800 MHz, pentru perioada 01.01.2016 – 31.12.2025, modificare prin care s-a precizat că nu va fi posibilă extinderea valabilității licenței ulterior anului 2025. De asemenea, operatorul a solicitat anularea adresei prin care Autoritatea i-a adus la cunoștință reclamantei RCS&RDS modificările operate în cuprinsul licenței și anularea documentului emis de către ANCOM intitulat Poziția ANCOM privind acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio disponibile în benzile de frecvențe 694 - 790 MHz, 790 - 862 MHz, 1.427 - 1.517 MHz, 2.500 - 2.690 MHz, 3.400 - 3.800 MHz și 24,25 - 27,5 GHz", a transmis ANCOM pentru Profit.ro. Compania a transmis Profit.ro că RCS&RDS a contestat decizia ANCOM prin care instituția nu a acordat dreptul de prelungire a licenței pentru utilizarea spectrului de frecvențe de 3.600 Mhz, drept stabilit prin licență și diverse acte de reglementare din domeniul telecomunicațiilor. "Fiind un proces în derulare, politica societății este aceea de a nu comenta public elemente din dosar", se arată în raspunsul companiei.

https://www.profit.ro/stiri/exclusiv-rcs-rds-cheama-ancom-in-instanta-19983766

Topul investitorilor în publicitatea pe internet, în anul 2020, și site-urile care au atras cele mai mari volume de reclame

Cei mai mari investitori de publicitate online, în anul 2020, au fost Superbet, companiei de pariuri sportive și jocuri de noroc, lanțul de supermarket Lidl și producătorul de țigarete Philip Morris. Volumul brut al investițiilor publicitate în online (rate card) a crescut cu 6% față de anul precedent, conform monitorizărilor BRAT. Bugetul brut de publicitate online s-a ridicat în 2020 la 74,62 milioane de euro, calculat la rate card (tarife-listă), în creștere cu 6% față de anul precedent, potrivit studiului „Monitorizarea Investițiilor în Publicitatea Online” (MIPO), realizat de BRAT. A fost monitorizată doar publicitatea comercială, fără să fie incluse și bugetele din campania de informare publică „Poartă mască!”. Numărul total de afișări pe reclamele comandate a fost 4,9 miliarde, mai mare cu 5,8% față de anul 2019. Cel mai mare investitor în publicitatea online a fost operatorul de pariuri sportive și jocuri de noroc Superbet, cu un buget de 4,7 milioane euro (rate card) și 337,6 milioane de afișări. De altfel, alte două case de pariuri sportive și jocuri de noroc au fost active în publicitatea online: Gambling Malta Ltd (Stanleybet) și Betfair International (Betfair), acestea ocupând locuri fruntașe în topul investitorilor în publicitatea online. Lidl și Philip Morris au ocupat locurile 2 și 3 în clasamentul investitorilor în publicitatea online cu bugete de 2,77 milioane de euro (rate card), respectiv 2,76 milioane de euro. (rate card), conform BRAT.

https://www.forbes.ro/exclusiv-topul-investitorilor-publicitatea-pe-internet-anul-2020-si-site-urile-care-au-atras-cele-mai-mari-volume-de-reclame-203835

Stela Enache și Andi Moisescu, invitați speciali în serialul „Profu’” (Pro TV)

Anii de liceu vin cu un bagaj educațional important, dar și cu unul… emoțional. Elevii sunt la vârsta la care se îndreaptă cu pași repezi spre maturitate, deciziile lor cântăresc mai mult, iar faptele sunt răsplătite pe măsură. Nu este simplu să fii în centrul unei găști rebele și să încerc să-i îndrumi pe adolescenți, însă fără să-i îndepărtezi. Profu` a reușit mereu să o scoată la capăt. Joi, de la 21:30, se va confrunta cu o nouă poveste delicată: „Ai înnebunit?! Cu asta nu rezolvi nicio problemă. Nu poți să te prefaci că totul e bine! Când ți se distrug visurile se numește cumva: maturizare! Pierzi visuri, apar altele. Când o să ți se împlinească un vis o să fii foarte fericită. Nu există pilule magice în viață, există doar viață', îi va spune Mișu Simonei, o nouă elevă din clasa lui.

https://tvmania.ro/stela-enache-si-andi-moisescu-invitati-special-in-serialul-profu-283761.html

„Alegerea”, serial turcesc cu trei actori din „Suleyman Magnificul”, începe la Happy Channel

După terminarea serialului „Iarna neagră', o nouă producție intră în grila Happy Channel. Este vorba de „Alegerea', în original „Babil', un serial care îl are în rolul principal pe celebru Halit Ergenç. A venit timpul să ne luăm la revedere de la serialul „Iarna neagră'. Acesta se va termina vineri, 26 februarie, iar locul lui în grila Happy Channel va fi luat, în serile de joi și vineri, de „Alegerea', alt serial turcesc, în original „Babil', cu o distribuție sonoră.

https://tvmania.ro/alegerea-serial-turcesc-cu-trei-actori-din-suleyman-magnificul-incepe-la-happy-channel-283750.html

TVR marchează 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși cu programe speciale

Televiziunea Română difuzează, pe toate posturile sale, programe dedicate sculptorului sufletului românesc, la 145 de ani de la nașterea sa. Concerte, evenimente trasnmise în direct, documentare sau scurte materiale video ce evocă personalitatea și geniul lui Brâncuși, la TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Moldova și TVR Internațional. Ce-ar fi făcut Brâncuși de ziua lui? Și-ar fi chemat prietenii, ar fi mângâiat piatra, ar fi râs mult, ar fi ascultat muzica bună… Și ar fi căutat sa prindă esența, indiferent de subiect. Vineri, pe 19 februarie, de Ziua Brâncuși, reînvățăm că lucrurile simple sunt geniale. Prin transmisiuni în direct, concerte și documentare speciale, prilejuite de sărbătorirea a 145 de ani de la nașterea sculptorului, TVR aduce un omagiu celui care a făcut piatra să vorbească pe limba tuturor.

https://tvmania.ro/tvr-marcheaza-145-de-ani-de-la-nasterea-lui-constantin-brancusi-cu-programe-speciale-283756.html

Seria „Colecționarii”, o producție Digi Documentare, continuă la Digi Life cu sezonul 2

Digi Life continuă seria de documentare Colecționarii, cu și despre oamenii care și-au transformat casele în veritabile muzee. Sâmbătă, 20 februarie 2021, începând cu ora 21:00, episodul de debut al celei de-a doua serii îi aduce în prim-plan pe Vasile Grigore, pictor, desenator, profesor universitar român și colecționar de artă și pe Raluca Alexandru Partenie, doctorand în istoria modei, pasionată de evoluția stilului vestimentar și colecționar de pălării vintage. Vasile Grigore a fost, timp de 44 de ani, cadru didactic la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu' (astăzi Universitatea Națională de Arte București), iar odată cu difuzarea episodului de debut al celei de-a doua serii, se comemorează nouă ani de la trecerea sa în neființă. În 2003, Vasile Grigore a donat statului român colecția proprie de artă, formată din pictură, sculptură, grafică, artă europeană, orientală și extrem-orientală (circa 600 de obiecte).

https://tvmania.ro/seria-colectionarii-o-productie-digi-documentare-continua-la-digi-life-cu-sezonul-2-283786.html

JimJam a pregătit un program special de animații dedicat fetițelor

Din februarie, ora de adunare a celor mici pe JimJam este 15.00, pentru că atunci începe grupajul de seriale creat special cu ele în minte. Timp de 60 de minute, acestea vor putea să vadă animațiile lor favorite: „Kate și Mim-Mim', „Angelina Balerina', „Căpșunica Prăjiturica' și „Tripleții'. Ora începe cu aventuri pline de imaginație și culoare, odată cu „Kate și Mim-Mim'. Acțiunea din acest serial adorabil se învârte în jurul lui Kate, o fetiță de cinci ani, care explorează tărâmul fermecat Mimiloo, alături de cel mai bun prieten al ei, iepurașul de pluș numit Mim-Mim. Animația are numai lucruri bune de spus despre puterea imaginației, rezolvarea creativă a problemelor și ce ar trebui să învățăm din greșelile făcute. Mim-Mim are probleme tipice preșcolarilor: timiditate și incertitudine, ceea ce îi permite lui Kate să fie un model pentru el, să-l încurajeze și chiar să-l inspire.

https://tvmania.ro/jimjam-a-pregatit-un-program-special-de-animatii-dedicat-fetitelor-283766.html

Gabriel Garko revine pe micile ecrane într-un serial difuzat de TVR 2: „În apărarea fiului”

Gabriel Garko revine la TVR 2 în luna februarie cu serialul „În apărarea fiului' (NON E STATO MIO FIGLIO) . Din 17 februarie, în fiecare miercuri şi joi, de la ora 21.10, vă puteţi delecta cu un serial de mare succes ce aduce actori valoroși, dar şi un scenariu cu acţiune, mister, poveşti de dragoste şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Realizat în 2016, în regia lui Luigi Parisi și Alessio Inturri, „În apărarea fiului” (NON E STATO MIO FIGLIO – Italia, 2016) se bucură de ingredientele unei producţii de succes: acţiune, mister, poveşti de dragoste şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Pe lângă actorul italian Gabriel Garko, distribuţia reuneşte şi alte staruri cunoscute şi apreciate: Stefania Sandrelli, Adua Del Vesco şi Eric Roberts.

https://tvmania.ro/gabriel-garko-revine-pe-micile-ecrane-cu-un-nou-serial-difuzat-de-tvr-2-in-apararea-fiului-262178.html

National Geographic anunță o nouă serie documentară: „Ilegal cu Mariana van Zeller”

O nouă serie documentară National Geographic, Ilegal cu Mariana van Zeller îi poartă pe telespectatori în interiorul celor mai periculoase piețe negre de pe planetă. Fiecare investigație din această serie în opt părți o are în prim-plan pe jurnalista câștigătoare a premiilor Peabody și duPont, Mariana van Zeller, ce explorează mecanismele complexe și adesea violente din interiorul unei rețele ilegale. Pe măsură ce pătrunde tot mai adânc în aceste lumi subterane, Mariana dezvăluie cu îndrăzneală și empatie faptul că cei care operează aceste rețele sunt adesea mult mai asemănători nouă decât credeam. Ilegal cu Mariana van Zeller are premiera vineri, 19 februarie, de la ora 22:00.

https://tvmania.ro/national-geographic-anunta-o-noua-serie-documentara-ilegal-cu-mariana-van-zeller-283741.html

Guvernul pregătește identificarea video la distanță la serviciile online: Nu vei mai fi obligat să te prezinți la ghișeu pentru a-ți face cont într-un sistem IT al statului

Persoanele fizice sau reprezentanții firmelor vor putea fi identificați la distanță, prin mijloace video, prezentând cartea de identitate sau pașaportul, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișeele instituțiilor publice ori la furnizorii de servicii de încredere (firme care emit semnătura electronică) și plăți (băncile), atunci când vor dori să se înroleze ori să se identifice în sistemele IT care furnizează servicii online, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență (OUG) pus în dezbatere publică de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR). "Criza actuală fără precedent, în contextul efectelor pandemiei de COVID-19 și a instituirii stării de alertă prin legea nr. 55/2020 (..) forțează instituțiile, companiile și cetățenii să își desfășoare activitatea prin mijloace electronice cât de mult se poate și, de aceea, cetățenii și instituțiile au nevoie de instrumente de încredere.", se menționează în Nota de fundamentare la proiectul de OUG privind identificarea persoanei la distanță folosind mijloace video, act pus în dezbatere publică pe 12 februarie 2021 de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24611767-guvernul-pregateste-identificarea-video-distanta-serviciile-online-nu-vei-mai-obligat-prezinti-ghiseu-pentru-ati-face-cont-intr-sistem-statului.htm

Actorul Marius Manole va prezenta emisiunea „Întrebarea mesei rotunde”, difuzată pe Pro TV Plus

Actorul de teatru Marius Manole va fi prezentatorul noului sezon al emisiunii online „Întrebarea mesei rotunde”, difuzată pe Pro TV Plus. Show-ul online care le pune pe vedete în faţa unora dintre cele mai incomode întrebări şi provocări a revenit miercuri cu un nou sezon. Primul invitat al emisiunii a fost Marius Manole, care ar fi putut fi nevoit să guste din mâncăruri precum rulori cu surprize, salivă de alpaca sau salată cu crudităţi, în cazul în care nu răspundea la întrebarea primită.

https://www.news.ro/cultura-media/actorul-marius-manole-va-prezenta-emisiunea-intrebarea-mesei-rotunde-difuzata-pe-pro-tv-plus-1922403917352021021219986006

Documentare şi concerte, între programele dedicate de TVR sculptorului Constantin Brâncuşi

Televiziunea Română va difuza, pe toate posturile sale, programe dedicate sculptorului Constantin Brâncuşi, de la naşterea căruia se împlinesc, pe 19 februarie, 145 de ani. Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa - 16 martie 1957, Paris) a fost sculptor, pictor şi fotograf, recunoscut drept pionier al modernismului. Este considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului 20. Între lucrările sale se numără „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”, „Domnişoara Pogany”, „Rugăciunea”, „Somnul”, „Danaida” şi „Cap de copil”.

https://www.news.ro/cultura-media/documentare-si-concerte-intre-programele-dedicate-de-tvr-sculptorului-constantin-brancusi-1922404717002021021019985615

”Judas and the Black Messiah” şi ”The Trial of Chicago 7”, între filmele nominalizate la premiile Sindicatului scenariştilor americani

Filmele ”Judas and the Black Messiah” şi ”The Trial of Chicago 7” se numără între producţiile nominalizate la premiile Sindicatului scenariştilor americani (Writers Guild of America, WGA), ce vor fi acordate anul acesta pe 21 martie. WGA a anunţat selecţia marţi seară, iar dintre nominalizaţi lipsesc titluri ca ”Never Rarely Sometimes Always”, la categoria ”scenariu original”, şi ”First Cow” şi “I’m Thinking of Ending Things”, la categoria ”scenariu adapat”.

https://www.news.ro/entertainment/judas-and-the-black-messiah-si-the-trial-of-chicago-7-intre-filmele-nominalizate-la-premiile-sindicatului-scenaristilor-americani-1922404617002021020719985091

Browser-ul Edge va avea un mod special de navigare pentru copii

Microsoft lucrează la un profil special de navigare pentru cei mici, care va face parte din browser-ul Edge şi va oferi funcţii de control parental. Microsoft Edge va include, în curând, Kids Mode - un mod special de navigare pentru copii, care va avea mai multe caracteristici prin care se încearcă protejarea celor mici şi oferirea unui anumit nivel de control asupra activităţii online a acestora pentru părinţi. Părinţii vor avea la dispoziţie o aşa-zisă listă albă de site-uri, în care vor include toate site-urile pe care cei mici pot intra. Orice site care nu se află pe această listă, va fi inaccesibil în Kids Mode.

https://www.news.ro/economic/browser-ul-edge-va-avea-un-mod-special-de-navigare-pentru-copii-1922403417472021020719985113

„Exclusiv VIP cu Cristi Brancu”, din martie la Prima TV

Realizatorul şi prezentatorul Cristi Brancu se alătură cu emisiunea „Exclusiv VIP” noilor vedete care vor fi văzute din martie la Prima TV. Emisiunea va conţine interviuri exclusive cu diverse personalităţi româneşti, poveşti emoţionante din viaţa lor. „Ne întoarcem proaspeţi şi în forţă, în direct pentru a fi primii cu Prima. Cel mai dinamic canal de televiziune al momentului este acum locul în care fiecare moment înseamnă o evadare din banal. «Exclusiv VIP cu Cristi Brancu» promite să aducă vedete şi oameni spectaculoşi. Vreau ca telespectatorii să privească realitatea altfel, astfel încât să găsească emoţia, surpriza din lumea VIP-urilor. Împlinesc 30 de ani de media în 2021 şi cred că tot ce am adunat în aceşti ani a fost doar o repetiţie pentru marele spectacol care începe acum, din martie la Prima TV”, spune Cristi Brancu.

https://www.news.ro/entertainment/exclusiv-vip-cu-cristi-brancu-din-martie-la-prima-tv-1922405216472021021719983755

EXCLUSIV. Noua formulă de organizare Antena 3. Schimbări majore. Sabina Iosub, Head of Programmig. Cine conduce în noua schemă

Schimbări importante în organizarea postului de televiziune Antena 3. Apar noi departamente, iar redacția va funcționa după o nouă structură. În această primăvară ar urma să fie lansată și CNN Hour, emisiunea făcută în parteneriat cu CNN. Schimbările vin după ce, la începutul lunii februarie, Mihai Gâdea, director general, a preluat și atribuțiile editoriale, iar Adrian Ursu a trecut pe poziția de director executiv. "Pentru a pune în practică noua strategie editorială, adaptată să susţină parteneriatele noastre internaţionale, voi gestiona direct atribuţiile editoriale. Voi construi în scurtă vreme o nouă structură în zona de conţinut", spunea atunci Mihai Gâdea. De altfel, din informațiile Paginademedia.ro, Gâdea preia inclusiv coordonarea celor două ședințe de sumar zilnice. De notat poziția Sabinei Iosub - Head of Programming, dar și venirea unor nume noi: Alina Manolache, exDigi 24 și Libertatea, va fi reporter în redacția emisiunii CNN Hour. Odată cu lansarea emisiunii CNN Hour, Antena 3 își va schimba și pachetul grafic. În linii mari, Antena 3 va funcționa pe mai multe departamente, dar cu un nou tip de organizare: News Gathering, Programming, Online, Marketing, Redacția CNN. De exemplu, dacă până acum redacția și producția erau departamente diferite, de acum înainte se vor regăsi combinate în noile departamente, în funcție de rolul acestora. Tot în linii mari, din informațiile Paginademedia.ro, Antena 3 își propune reducerea componentei de talk-show și o creștere consistentă a ponderii știrilor (în jur de 70% știri și 30% talk).

https://www.paginademedia.ro/2021/02/exclusiv-noua-formula-de-organizare-antena-3-sabina-iosub-head-of-programmig-cine-conduce-in-noua-schema/

De azi. Meciurile din Liga Campionilor revin. Pe trei posturi

Liga Campionilor, cea mai importantă competiție fotbalistică din Europa, se întoarce în această seară cu meciurile din faza optimilor de finală. Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport transmit toate partidele. Primul mare duel al acestei faze va fi Barcelona-PSG, meci care se va disputa marți, 16 februarie, de la 22:00. Aceasta este prima confruntare a francezilor cu catalanii de la incredibilul 6-1 pentru Barcelona, în martie 2017. Atunci, Neymar a înscris o „dublă”, iar Sergi Roberto a marcat decisiv, în prelungiri, asigurând calificarea catalanilor în sferturi. Neymar, care este accidentat, nu va juca diseară.

https://www.paginademedia.ro/2021/02/cine-transmite-optimile-ligii-campionilor/

Idea Film anunță finalizarea proiectului Transylvania 4k

Compania Idea Film anunță finalizarea proiectului Transylvania 4k, co-finanțat de Uniunea Europeană. În cadrul proiectului, Idea Film a achiziționat echipamente de ultimă generație, ceea ce a dus la creșterea competitivității companiei pe piață dar și la creearea de noi locuri de muncă.

https://www.paginademedia.ro/2021/02/p-1613500074/

AUDIENȚE. Las Fierbinți, cifre record în acest an. Șef sub acoperire, mai urmărit decât la prima ediție. Pro TV, liderul serii de marți

Audiențe. Ce programe au ales românii, marți seara? Majoritatea au optat pentru Pro TV, care a propus Las Fierbinți și un nou episod din Șef sub acoperire. Kanal D a încheiat seara pe locul doi, iar Antena 1 s-a „mulțumit” cu a treia poziție. Românii preferă comedia. Las Fierbinți a scos cifre record cu episodul de aseară: peste 2,4 milioane de privitori s-au uitat la serialul cu Bobiță, Celentano sau Firicel. Este cel mai mare rating din acest nou sezon al serialului. Pro TV a dominat seara cu Las Fierbinți, dar a fost lider și pe intervalul Șef sub scoperire. Gabriela Mutu, moștenitoarea brandului de conserve Râureni, a fost Șeful sub acoperire din această săptămână. Emisiunea de pe Pro TV a scos cifre mai bune decât săptămâna anterioară: peste 1,6 milioane de privitori.

https://www.paginademedia.ro/2021/02/audiente-las-fierbinti-sef-sub-acoperire-16-februarie/
(MEDIA EXPRES)

    Dacă ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici

    Since you’re hereSubscription contributions provide access to News Alerts on e-mail, free Yearbook online, and the daily Press Review, but perhaps more important help us so others with less means still have access to information. If everyone who reads our reporting, who likes it, helps to support it, our existence would be secured. Subscribe click here



Da Vinci advertising for educational programs



Abonamentele la MEDIA EXPRES vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Noi ținem istoria audiovizualului. Dacă nu credeți, citiți aici prima știre online publicată de mediaexpres.ro: Click aici pentru prima nostră știre online când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la digital și web.
Pentru abonamente click aici














© 2001 -  Media Expres SRL