×

Revista presei -- Data și ora publicării: 08.06.2021 16:41:30

REVISTA PRESEI / 8 iun 2021 /




Preşedintele Camerei Deputaţilor anunţă un plen comun săptămâna viitoare, pentru discutarea rapoartelor ANRE, Avocatului Poporului şi CNA
Franța a amendat Google cu 220 milioane de euro
Proiectul Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat de Senat și merge la promulgare / Ce amendamente au fost aduse și care este miza
IL LASA SI TVR DIN BRATE PE ORBAN
ZF Tech Day. Siscale, partener Orange: Acum vrem să atragem o investiţie de 1 mil. dolari,
Pană globală pe internet - Mai multe site-uri mari nu au mai putut fi accesate
Turneul ATP de la Stuttgart, în exclusivitate pe canalele LOOK SPORT
Google acceptă să îşi schimbe politicile globale de publicitate, în urma unei amenzi fără precedent din partea Franţei, de 268 de milioane de dolari
Serialul „Xena: Prinţesa războinică”, din iulie la TNT
Quinzaine des Réalisateurs - Filmul românesc „Întregalde”, de Radu Muntean, în selecţia de lungmetraje
Samsung anunță Galaxy A22 5G, care va deveni și cel mai ieftin smartphone cu 5G al companiei
COZMIN GUȘĂ SESIZEAZĂ CNA ÎN CAZUL DEZBATERII DESPRE VACCINAREA COPIILOR ȘI A PUBLICITĂȚII MASCATE ÎN CAZUL MEDICILOR SPONSORIZAȚI DE CĂTRE COMPANIILE FARMACEUTICE
Ce se întâmplă cu „Vocea României”. Schimbarea majoră din grila de toamnă de la Pro TV
Începe sezonul de iarbă în tenis. Cine transmite turneul ATP de la Stuttgart
Au început filmările la cel mai nou show de la Pro TV. Cine face parte din juriul „SuperStar România”| EXCLUSIV
EXCLUSIV. Val de plecări de la Antena 3. Cinci oameni se despart de postul TV. Despre cine e vorba
AUDIENŢE. Chefi la cuţite, reţeta câştigătoare a Antenei 1. Luni seara, show-ul a fost lider detaşat
O voce feminină la meciurile de la Euro 2020. Ioana Cosma, în echipa de comentatori a Pro TV
Programe de la AMC, Comedy Central sau Minimax, disponibile în aplicaţia VOD a Focus Sat


Preşedintele Camerei Deputaţilor anunţă un plen comun săptămâna viitoare, pentru discutarea rapoartelor ANRE, Avocatului Poporului şi CNA
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, anunţă un plen comun săptămâna viitoare, pentru discutarea rapoartelor ANRE, Avocatului Poporului şi CNA. ”Am hotărât să convocăm un plen comun săptămâna viitoare. Avem mai multe subiecte: Raportul ANRE pe 2018, 2019, 2020, Raportul cu privire la Avocatul Poporului, Raportul CNA şi mai sunt câteva puncte pe care le vom introduce pe ordiea de zi”, a anuţat, luni seară, Ludovic Orban, după şedinţa coaliţiei. Întrebat dacă s-a decis asupra unei persoane pentru a prelua funcţia de Avocat al Poporului, Orban a afirmat: ”Este încă în discuţie, decizia care a fost luată să respinge raportul”.
https://www.news.ro/politic-intern/presedintele-camerei-deputatilor-anunta-un-plen-comun-saptamana-viitoare-pentru-discutarea-rapoartelor-anre-avocatului-poporului-si-cna-1922400407002021062120235253

Franța a amendat Google cu 220 milioane de euro
Google a acceptat să îşi schimbe politicile globale de publicitate, în urma unei amenzi fără precedent din partea Franţei, de 268 de milioane de dolari, informează News.ro, confom CNBC. Autoritatea de supraveghere a competiţiei din Franţa a amendat luni Google cu 220 de milioane de euro pentru că a abuzat de puterea sa de piaţă în industria publicităţii online. Instituţia a declarat că Google a trimis în mod incorect afaceri către propriile sale servicii şi a discriminat concurenţa, notează News.ro. Google a fost de acord să plătească amenda şi să înceteze unele dintre practicile sale de a se favoriza, a anunţat agenţia.
https://www.forbes.ro/franta-amendat-google-cu-220-milioane-de-euro-217822

Proiectul Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat de Senat și merge la promulgare / Ce amendamente au fost aduse și care este miza
Proiectul de lege al Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat luni cu amendamente de către Senat. Unul dintre acestea prevede că echipamentele și programele care fac parte din nucleul rețelei pot fi folosite pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la retragerea autorizării, iar restul echipamentelor pot fi folosite cel mult 7 ani. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. S-au înregistrat 117 voturi "pentru", 13 "împotrivă" (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere, scrie Agerpres. Senatul este cameră decizională, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare. Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, amendament însuşit de plen, furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu - 5 ani. Amendamentul, inițiat de senatorii PNL, USR, PSD, UDMR membri ai comisiilor raportoare și admis cu unanimitate de voturi este următorul: "Tehnologiile, echipamentele și programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, ai căror producători nu obțin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepția celor din nucleul rețelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24845148-proiectul-guvernului-privind-retelele-5g-fost-adoptat-senat-legea-merge-promulgare-amendamente-fost-aduse.htm

IL LASA SI TVR DIN BRATE PE ORBAN
S-a spus recent că Ludovic Orban s-a betonat mediatic în perspectiva congresului PNL prin numirea unei apropiate la cîrma TVR, ca director interimar. Nu doar că lucrurile nu stau așa în realitate, dar liderul PNL riscă să se confrunte cu fenomenul exact invers, curînd. Primele semne că are probleme acolo au apărut deja. Ramona Săseanu nu e o apropiată a lui Ludovic Orban, ci o mare apropiată a deputatului Gigel Știrbu, vicepreședintele pe regiunea Oltenia a PNL, deci o voce cu greutate în zona respectivă. Pentru a-și asigura sprijinul oltenesc al lui Știrbu, liderul PNL a acceptat să-i promoveze pupila în fruntea TVR. Un preț trebuie mereu plătit în politică. Doar că la acea vreme apele încă nu începuseră să se despartă în partid așa cum se întîmplă în prezent, grupările din partid optînd mai mult sau mai puțin fățiș pentru taberele Orban sau Cîțu. Gigel Știrbu are o poziție cam ingrată, din informațiile noastre. Nu e un liberal pe gustul lui Orban, dar nici conexiuni cu tabăra Cîțu nu prea are. Dintre cei doi, deputatul înclină, mai nou, spre premier, așa că simte nevoia unui gest spectaculos, care să transmită subtil mesajul poziționării sale. Iar semnalul a fost dat zilele trecute, cînd pupila sa de la TVR a reziliat contractul de asistență juridică oferită instituției de Alexandru Dumitrescu, prin firma sa SPRL Dumitrescu si Dinu. Dumitrescu, reamintim, este avocatul personal al lui Ludovic Orban și un apropiat vechi al acestuia, activînd în cadrul PNL sector 1 și foarte activ în campaniile electorale din ultimii ani. În locul lui Dumitrescu, noua șefă a TVR și-a asigurat serviciile avocatului galeriei echipei F.C.Universitatea Craiova, Ionuț Teodorescu, un om de încredere al afaceristului Adrian Mititelu. Contractul cu acesta ar urma să fie semnat săptămîna viitoare, conform informațiilor intrate în posesia noastră. Ca un mare apropiat al lui Ludovic Orban să fie zburat în regim de urgență din TVR cînd noul director interimar abia s-a așezat în scaun e o manevră care nu poate devoala, cum spuneam, decît dorința lui Gigel Știrbu de a semnala taberei Florin Cîțu noua sa poziționare politică. Dovedind că Orban s-a iluzionat amarnic că trocul de la vîrful TVR îi poate întări poziția în partid.
https://inpolitics.ro/il-lasa-si-tvr-din-brate-pe-orban_18449004.html

ZF Tech Day. Siscale, partener Orange: Acum vrem să atragem o investiţie de 1 mil. dolari,
însă ţinta este să ajungem la o finanţare de seria A de 7-10 mil. dolari. Orange România a susţinut start-up-ul încă de la începuturi, numărându-se de altfel şi printre primii clienţi ai Siscale
Start-up-ul Siscale, fondat de o echipă de români care a dezvoltat o platformă de automatizare a proceselor IT pe baza inteligenţei artificiale, vrea să atragă o investiţie de circa 1 milion de dolari printr-o platformă de equity crowdfunding, aceasta fiind practic o etapă pregătitoare pentru accesarea unei finanţări ulterioare de serie A de circa 7-10 mil. dolari. Sprijinit de Orange România şi de alţi clienţi din SUA, start-up-ul a lansat recent prima versiune comercială a platformei numite Arcanna.AI care rezolvă problemele de eficienţă în zona operaţiunilor de securitate sau de reţea cu ajutorul tehnologiei de inteligenţă artificială. „În această fază noi ne-am uitat la o sumă de un milion de dolari pentru a susţine dezvoltarea şi scalabilitatea produsului pentru următorul an. Între timp, odată cu achiziţia de noi clienţi bineînţeles că o să vină probabil discuţii şi cu alţi investitori, dar în principiu ce ne dorim ca prin această rundă în care ridicăm suma de un milion de dolari să ne pregătim pentru runda de serie A. Practic, să trecem de validarea produsului nostru ca fiind scalabil şi avem semne foarte pozitive în acest sens, atât din partea clienţilor noştri cât şi din partea investitorilor. Suntem deja în discuţii avansate pentru următoarele faze, procesul este îndeajuns de complex şi de lung în ce priveşte validarea unei astfel de investiţii, dar suntem foarte optimişti având în vedere că în cadrul echipei sunt oameni care au o experienţă vastă în domeniile în care noi activăm, respectiv cybersecurity şi data analytics. Venim cu o experienţă vastă din zona de integrare de servicii centrate în jurul procesării datelor, considerăm că înţelegem foarte bine domeniul şi ne dorim un partener cu care să reuşim să ne atingem obiectivele care sunt atingerea unei evaluări de peste 200 de milioane de dolari undeva în 2023“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day Petrică Ruţă, cofondator şi CEO al Siscale. El a adăugat că pentru runda de finanţare de serie A start-up-ul vizează atragerea unei sume cuprinse între 7 şi 10 milioane de dolari.
https://www.zf.ro/techday/zf-tech-day-siscale-partener-orange-acum-vrem-atragem-investitie-1-20123070

Pană globală pe internet - Mai multe site-uri mari nu au mai putut fi accesate
Milioane de oameni au avut dificultăți în a accesa site-uri ale unor publicații importante, dar și site-uri guvernamentale, în mai multe țări ale lumii, inclusiv în România. Din jurul orei 13.00 se afișa un mesaj de tipul "Error 503 Service Unavailable" sau "Connection Failure".”. Problema a fost raportată de publicații precum CNN, BBC și AFP. Problema pare să provină de la furnizorul de servicii de cloud Fastly și s-a rezolvat în jurul orei 14.00. Au fost probleme în accesarea unor site-uri precum New York Times, CNN, Bloomberg, Reddit sau Amazon. Probleme au fost și la PayPal, dar și la site-ul Casei Albe sau al Guvernului Britanic. Printre site-urile care nu au funcționat se numără Pinterest, Spotify, Twitch și Etsy.
DownDetector arată că Reddit a avut cele mai multe probleme semnalate la 12.52, dar aproape toate s-au rezolvat după ora 14.00. Câțiva useri au raportat și probleme cu Facebook, dar în număr extrem de mic. Printre publicațiile ce nu au mai putut fi accesate se numără Le Monde, Corriere delle Serra și El Mundo, iar printre instituții au fost probleme inclusiv la serviciile de asigurări sociale din Suedia. DownDetector avertizează că: rapoartele arată că este posibil să existe o întrerupere generalizată la Fastly, ceea ce ar putea să îți afecteze serviciul. Problemele au început să se rezolve după ora 13.30 și de vină pare să fie Fastly, un mare furnizor de servicii de cloud computing. Fastly a scris la 13.44 că are probleme tehnice pe care promite că le rezolva. Fastly furnizează servicii de tipul ”Content Delivery Network” , prestații ce au ca scop accelerarea modului în care internauții deschid diversele pagini. Fastly a avut în 2020 o cifră de afaceri de 291 milioane dolari și are printre clienții companii precum Deliveroo, Pinterest și Shazam.
https://economie.hotnews.ro/stiri-it-24846556-pana-globala-internet-mai-multe-site-uri-mari-nu-mai-putut-accesate.htm

Turneul ATP de la Stuttgart, în exclusivitate pe canalele LOOK SPORT
Canalele LookSport transmit în exclusivitate, în perioada 10 -13 iunie, turneul de la Stuttgart, prima competiţie pe iarbă unde jucătorii încep pregătirea pentru următorul Grand Slam al anului, Wimbledon. ”Canalele LookSport au pregătit iubitorilor de tenis o serie întreagă de meciuri de la Tennis Club Weissenhof din 10 iunie, începând cu ora 12.00 pe LookSport +, când se vor transmite optimile de finală, până pe 13 iunie, când se va difuza finala”, anunţă un comunicat al postului de televiziune. Turneul de la Stuttgart nu s-a desfăşurat anul trecut şi revine acum în calendarul ATP într-un moment în care pregătirile pentru iarbă sunt extrem de comprimate, în doar două săptămâni, din cauza deciziei celor de la Open-ul francez de a începe cu o săptămână mai târziu decât era programat iniţial.
https://www.news.ro/sport/turneul-atp-de-la-stuttgart-in-exclusivitate-pe-canalele-look-sport-1922403008002021060820235385

Google acceptă să îşi schimbe politicile globale de publicitate, în urma unei amenzi fără precedent din partea Franţei, de 268 de milioane de dolari
Google a acceptat să îşi schimbe politicile globale de publicitate, în urna unei amenzi fără precedent din partea Franţei, de 268 de milioane de dolari, transmite CNBC. Autoritatea de supraveghere a competiţiei din Franţa a amendat luni Google cu 220 de milioane de euro pentru că a abuzat de puterea sa de piaţă în industria publicităţii online. Instituţia a declarat că Google a trimis în mod incorect afaceri către propriile sale servicii şi a discriminat concurenţa.
https://www.news.ro/economic/google-accepta-sa-isi-schimbe-politicile-globale-de-publicitate-in-urma-unei-amenzi-fara-precedent-din-partea-frantei-de-268-de-milioane-de-dolari-1922403308002021060820235494

Serialul „Xena: Prinţesa războinică”, din iulie la TNT
Producţia americană „Xena: Prinţesa războinică/ Xena: Warrior Princess”, cu Lucy Lawless în rol principal, se alătură, din luna iulie, serialelor clasice difuzate de TNT. Curajoasă prinţesă războinică cu formidabile abilităţi de luptă, Xena are un trecut întunecat şi se hotărăşte să se dedice binelui. Împreună cu Gabrielle, porneşte într-o călătorie prin lumea antică şi luptă împotriva unor zei şi dictatori nemiloşi. Aventurile fantastice ale Xenei pot fi umărite pe TNT, în fiecare zi, de luni până vineri, la prânz.
https://www.news.ro/entertainment/serialul-xena-printesa-razboinica-din-iulie-la-tnt-1922400008002021061220235980

Quinzaine des Réalisateurs - Filmul românesc „Întregalde”, de Radu Muntean, în selecţia de lungmetraje
Filmul românesc „Întregalde”, regizat de Radu Muntean, a fost inclus în selecţia de lungmetraje a programului Quinzaine des Réalisateurs, secţiune paralelă Festivalului de Film de la Cannes. O producţie românească va fi prezentată şi în selecţia de scurtmetraje. Drama „Întregalde”, scrisă de Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu, îi are în distribuţie pe Maria Popistaşu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan şi Toma Cuzin. Filmul spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârşit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când maşina lor rămâne blocată într-un şanţ în pădure, gaterul se dovedeşte a fi abandonat şi sunt nevoiţi să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie şi generozitate încep să fie puse la îndoială.
https://www.news.ro/entertainment/quinzaine-des-r-alisateurs-filmul-romanesc-intregalde-de-radu-muntean-in-selectia-de-lungmetraje-1922405808002021061220236043

Samsung anunță Galaxy A22 5G, care va deveni și cel mai ieftin smartphone cu 5G al companiei
Producătorul coreean, Samsung, va lansa în curând pe piață Galaxy A22 5G, care va deveni și cel mai ieftin smartphone cu 5G al companiei. Samsung continuă să extindă suportul 5G în cadrul propriului portofoliu, standard care ajunge pe din ce în ce mai multe dispozitive din clasa inferioară, cum este și cazul noului Galaxy A22 5G. Conexiunea 5G este și punctul principal de marketing al noului smartphone Samsung, restul dotărilor fiind cât de poate de obișnuite pentru clasa inferioară din care face parte, dar fără să dezamăgească în raport cu prețul.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/video-samsung-anunta-galaxy-a22-5g-care-va-deveni-si-cel-mai-ieftin-smartphone-cu-5g-al-companiei-20234314

COZMIN GUȘĂ SESIZEAZĂ CNA ÎN CAZUL DEZBATERII DESPRE VACCINAREA COPIILOR ȘI A PUBLICITĂȚII MASCATE ÎN CAZUL MEDICILOR SPONSORIZAȚI DE CĂTRE COMPANIILE FARMACEUTICE
Cozmin Gușă a sesizat CNA printr-o adresă trimisă instituției, prin care solicită analiza și discuția situației legată de dezbaterea vaccinării copiilor în spațiul audiovizual. Redăm în continuare textul sesizării: Către Consiliul Național al Audiovizualului, Stimate doamne și stimați domni membri CNA, Mă adresez dumneavoastră în calitatea de acționar al unor entități mass-media din spațiul audiovizual și vă solicit să analizați și să decideți asupra speței pe care v-o aduc la cunoștință, așa cum ați făcut-o mereu în cei cca 25 de ani în care am colaborat cu instituția CNA. Subiectul se referă la corectitudinea dezbaterii publice despre eficiența sau pericolul vaccinului anti Covid 19 care se va administra copiilor, lucru de mare responsabilitate care ne preocupă pe toți cei interesați de educația și sănătatea lor. Am sesizat că discuțiile din spațiul virtual sunt controversate, mai ales că cercetători și medici de mare prestigiu internațional în domeniu au ales să demonstreze argumentat că acest vaccin administrat copiilor ar fi un mare pericol pentru sănătatea și dezvoltarea acestora. În spațiul audiovizual și-n contrapartidă, discuțiile se poartă fiind influențate de bugetele de promovare pentru vaccinare, oferite de către Guvern către radiouri și televiziuni. În plus, există și situația dovedită public, prin care medicii invitați să analizeze eficiența și efectele vaccinării copiilor, sunt sponsorizați în activitatea lor profesională tocmai de către companiile producătoare ale vaccinurilor, ce-și oferă produsele spre vânzare pe piața românească. Nu este datoria mea să încadrez legal aceste demersuri, dar mi se pare clar că ne aflăm astfel în fața unui caz asimilabil PUBLICITĂȚII MASCATE, care se află prin urmare în competența judecării de către instituția CNA.
https://solidnews.ro/politica/2021/06/06/cozmin-gusa-sesizeaza-cna-in-cazul-dezbaterii-despre-vaccinarea-copiilor-si-a-publicitatii-mascate-in-cazul-medicilor-sponsorizati-de-catre-companiile-farmaceutice/

Ce se întâmplă cu „Vocea României”. Schimbarea majoră din grila de toamnă de la Pro TV
2021 va fi un an fără „Vocea României'. Emisiunea, lider de audiențe pe segmentul talent-show-rilor, nu va fi în grila Pro TV nici anul acesta. Într-o vară în care restricțiile continuă să dicteze ritmul vieții, oficialii de la Pro TV au hotărât să lucreze la o nouă producție care va avea subiect principal tot muzica. Este vorba de „SuperStar România', ale cărei filmări au început duminică, 4 iunie și în cadrul căreia îi vom vedea la pupitrul juriului pe Smiley, Moga, Carlas Dreams și Raluka. Tocmai prezența lui Smiley în noul show ne face să credem că Vocea României nu va intra în grila de toamnă a postului Pro TV nici anul acesta, fiind al doilea an consecutiv în care show-ul de talente nu a intrat în producție.
https://tvmania.ro/inca-un-an-fara-vocea-romaniei-emisiunea-nu-intra-in-grila-pro-tv-nici-toamna-aceasta-296431.html

Începe sezonul de iarbă în tenis. Cine transmite turneul ATP de la Stuttgart
Tenisul se pregăteşte de schimbarea suprafeţei de joc. Turneul ATP de la Sttutgart deschide seria premergătoare marelui şlem de la Wimbledon, până în 2015 jucătorii evoluau pe zgură la această competiţie. Canalele LookSport transmit în exclusivitate, în perioada 10 -13 iunie, turneul de la Stuttgart, prima competiție pe iarbă unde jucătorii încep pregătirea pentru următorul Grand Slam al anului, Wimbledon. Canalele LookSport au pregătit iubitorilor de tenis o serie întreagă de meciuri de la Tennis Club Weissenhof din 10 iunie, începând cu ora 12.00 pe LookSport +, când se vor transmite optimile de finală, până pe 13 iunie, când se va difuza finala.
https://tvmania.ro/incepe-sezonul-de-iarba-in-tenis-cine-transmite-turneul-atp-de-la-stuttgart-296492.html

Au început filmările la cel mai nou show de la Pro TV. Cine face parte din juriul „SuperStar România”| EXCLUSIV
Duminică, 6 iunie, au început filmările pentru cel mai nou show produs de Pro TV, „SuperStar România', care va intra în grila postului în această toamnă. Echipa TVMania a fost invitată pe platourile de filmare din Buftea, unde jurații și echipa de producția au făcut dezvăluiri despre acest format. SuperStar România este o emisiune care are la bază formatul internațional „Idol', care a demonstrat un succes real în fiecare țară în care a fost transmis. Lansat în anul 2001 în Marea Britanie, formatul a fost preluat în peste 55 de țări, la nivel mondial și a devenit unul dintre cele mai iubite show-uri de talent datorită oportunității oferite de a devenit noul star pop muzical! Printre țările care au preluat formatul se numără: Statele Unite, Germania, Olanda, Franța sau China, unde emisiunea a fost lider de audiență încă de la lansare. În România, pregătirile pentru acest show au început în luna ianuarie, când a început etapa de casting și ulterior recrutarea concurenților în cele mai mari orașe ale țării. Filmările se desfășoară conform restricțiilor impuse de pandemie. La începutul fiecărei zile, persoanele care intră pe platourile de filmare, de la echipa de producție până la concurenți și susținătorii acestora sunt testați anti-covid la intrare, ulterior în interior toată lumea poartă mască de protecție în afara celor care sunt filmați. Într-o zi de filmare sunt prezenți între 16-170 de persoane inclusiv concurenți și susținători ai acestora.
https://tvmania.ro/au-inceput-filmarile-pentru-noul-show-de-la-pro-tv-superstar-romania-cine-face-parte-din-juriu-exclusiv-296299.html

EXCLUSIV. Val de plecări de la Antena 3. Cinci oameni se despart de postul TV. Despre cine e vorba
EXCLUSIV. Val de plecări de la Antena 3. Postul de ştiri rămâne fără cinci nume: patru reporteri şi un editor. Unii dintre aceştia au părăsit deja staţia, iar alţii sunt încă în perioadele de preaviz. Din informaţiile Paginademedia.ro, cei care pleacă sunt Alina Sorocean (reporter pe politic), Andrei Grigore (reporter pe eveniment), Narcis Popescu (acoperea tot zona politică), Vlad Ungar (reporter pe zona economică şi reporter secundar pe Guvern) şi editorul Diana Bobşea. Narcis Popescu (care era din 2017 la Antena 3, anterior Gândul) a confirmat plecarea de la Antena 3. Se va alătura postului Prima TV, conform surselor Paginademedia.ro. Nu a făcut alte comentarii. Şi Andrei Grigore a confirmat plecarea. Conform surselor Paginademedia.ro, acesta ar urma să meargă în zona de comunicare politică. Momentan este în perioada de preaviz. Grigore a mai lucrat la Pro TV (reporter de noapte), la Realitatea TV, la Observatorul Antenei 1 şi la Antena 3. În legătură cu plecarea, acesta a spus: „E o coincidență că plecarea mea vine pe valul celorlalte plecări. A fost o decizie pe care am luat-o foarte greu. Am lucrat în alte doua televiziuni, ca reporter, înainte de Antena 3. Nicăieri nu am fost tratat mai bine decât am fost tratat la Antena 3. Aici am avut cea mai bună perioadă din punct de vedere profesional, lucru pentru care le multumesc tuturor colegilor.
Nu consider că Antena 3 este un loc din care să ai vreun motiv să pleci, dacă iți dorești să lucrezi în presă. Eu pur și simplu am oportunitatea de a lucra în alt domeniu, specific pregătirii pe care o fac în cursul anilor 2020-2022 la masterat”, după cum a declarat el. A confirmat plecarea şi Vlad Ungar, care de câteva zile s-a întors la Ştirile TVR. Acesta a mai lucrat la TVR în perioada 2017-2019, iar anterior a fost reporter la Digi24 Timişioara (2013-2017). Nici acesta nu a făcut alte comentarii cu privire la plecarea de la Antena 3. Alina Sorocean a plecat de la Antena 3 la TVR, unde va acoperi tot zona politică. Până la momentul publicării acestui material nu a putut fi contactată. Nu în ultimul rând, editorul Diana Bobşea s-a despărţit de Antena 3 şi s-a alăturat Metropola TV.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/val-plecari-antena-3-2021-20235897

AUDIENŢE. Chefi la cuţite, reţeta câştigătoare a Antenei 1. Luni seara, show-ul a fost lider detaşat
AUDIENŢE. Chefii au câştigat publicul, luni seară. Antena 1 a fost lider de audienţă până la miezul nopţii, cu cooking show-ul produs de Mona Segall. Minutul de aur a fost înregistrat la ora 22:13, când peste două milioane de oameni se uitat la Chefi la cuţite. Media de audienţă, în fiecare minut de emisiune, a fost de 1,5 milioane de români. Locurile doi si trei au fost ocupate, pe intervalul emisiunii de gătit, de Kanal D şi Pro TV. Naţional. Bontea, Scărlătescu şi Dumitrescu au pus Antena 1 pe primul loc în audienţe, luni seara. Show-ul a înregistrat o medie de peste 1,5 milioane de privitori pe minut. Kanal D şi Pro TV au fost următoarele televiziuni din top, cu o medie foarte apropiată una de cealaltă (puţin peste un milion de oameni pe minut).
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-chefi-la-cutite-7-iunie-20236058

O voce feminină la meciurile de la Euro 2020. Ioana Cosma, în echipa de comentatori a Pro TV
Pro TV a ales echipa de comentatori pentru Campionatul European de Fotbal, competiţie care va începe pe 11 iunie. În premieră, postul din Pache Protopopescu a decis ca unele partide să fie comentate şi de o femeie: jurnalista Ioana Cosma, scrie GSP.ro. Ioana Cosma lucrează în grupul Pro de mai bine de 20 de ani. În ultimii doi ani, Cosma a mai comentat partide de fotbal feminin alături de Adi Dobre, respectiv Mihai Mironică. Au fost meciuri din preliminariile CE, dar şi o partidă din finala Cupei României. Ioana Cosma va comenta următoarele partide: 15 iunie Ungaria - Portugalia 19:00, 19 iunie Ungaria - Franţa 16:00, 23 iunie Germania - Ungaria 22:00.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/cine-va-comenta-euro-2020-la-pro-tv-20235983

Programe de la AMC, Comedy Central sau Minimax, disponibile în aplicaţia VOD a Focus Sat
Focus Sat anunţă că introduce mai multe programe ale unor televiziuni în aplicaţia video on demand, care a fost lansată la finalul anului 2020. Ce conţinut se va adăuga? Seriale de la AMC - Fear the Walking Dead S6B şi Istoria filmelor horror cu Eli Roth (Eli Roth’s History of Horror S2). Seriale şi sitcomuri de la Comedy Central - În mintea lui Amy Schumer, Din altă epocă, Oraşul femeilor, Show de seară cu Viorel Dragu. Programe de la Nickelodeon - Ascensiunea Ţestoaselor Ninja, Sponge Bob (plus altele). Programe de la JimJam - Pompierul Sam, Angelina Balerina, Bob Constructorul. Programe de la Minimax - Transformers: Academia Salvatorilor, Enchantimals: Poveşti din Everwilde. Clienţii Focus Sat au acces gratuit la conţinutul video on demand cu condiţia să aibă activă extra opţiunea Mozaic Plus sau să opteze pentru pachetul tv online Play TV Extra. Dar şi cei care nu sunt clienţi au posibilitatea de a testa gratuit aplicaţia Focus Sat timp de 7 zile.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/programe-amc-comedy-central-minimax-aplicatie-vod-focus-sat-20235813
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL