×

Programe TV -- Data și ora publicării: 15.06.2021 09:33:51

Filme de colecție, în luna iulie, la TNT în fiecare miercuri



București (MEDIA EXPRES) / 15 iun 2021 / Programul „Filme alese”, difuzat de TNT în serile de miercuri, va continua în luna iulie cu o colecție de filme americane de referință, producții nominalizate la Oscar și apreciate de critici și public, care prezintă povești mitologice, vorbesc despre caracter și despre legături de neșters.

În luna iulie, în fiecare miercuri, după ora 20:00, vor fi difuzate „Wrath of the Titans/ Furia titanilor” (SUA, 2012), „League of Their Own/ Liga feminină de baseball” (SUA, 1992), „The Social Network/ Rețeaua de socializare” (SUA, 2010) și „Stand By Me/ Prietenie” (SUA, 1986).

Filmul fantasy „Wrath of the Titans/ Furia titanilor”, regizat de Jonathan Liebesman, va putea fi urmărit pe 7 iulie.

Din distribuție fac parte Sam Worthington, Liam Neeson, Rosamund Pike, Ralph Fiennes, Bill Nighy și Lily James.

După zece ani de la aventurile din filmul „Clash of the Titans/ Înfruntarea titanilor”, Perseu se vede nevoit să înfrunte o lume subterană înșelătoare pentru a-și salva tatăl, Zeus, ținut captiv de fiul său, Ares, și de fratele său, Hades, care a dezlănțuit titanii antici asupra lumii.

Pe 14 iulie, va fi difuzată comedia „A League of Their Own/ Liga feminină de baseball”, cu Geena Davis, Tom Hanks, Lory Petty și Madonna în distribuție.
Filmul regizat de Penny Marshall este povestea ficționalizată a primei ligi feminine de baseball din America, fondată de Philip K. Wrigley, care a existat din 1943 până în 1954.

În centru se află două surori care ajung să facă parte dintr-o echipă și sunt urmărite eforturile lor de a avea succes în ligă în timp ce rivalitatea dintre ele crește.

După două decenii de la lansare, „A League of Their Own” a fost ales pentru conservare de către National Film Registry ca fiind „important din punct de vedere cultural, istoric ori estetic”.

Filmul biografic „The Social Network/ Rețeaua de socializare”, regizat de David Fincher, după un scenariu semnat de Aaron Sorkin, va putea fi vizionat pe 21 iulie.

În prim-plan se află tânărul Mark Zuckerberg, student la Harvard care creează un site de socializare ce ulterior avea să devină Facebook. Sunt prezentate dificultățile întâmpinate, procesele cu care s-a confruntat, fiind acuzat de doi gemeni că le-a furat ideea, dar și de co-fondatorul care a fost ulterior înlăturat din companie.
Rolul principal este jucat de Jesse Eisenberg, iar din distribuție fac parte Andrew Garfield, Justin Timberlake și Rooney Mara.

Lungmetrajul a fost recompensat cu trei trofee Oscar, inclusiv pentru scenariul adaptat după cartea din 2009 a lui Ben Mezrich, „The Accidental Billionaires”.

„Stand By Me/ Prietenie”, regizat de Rob Reiner, este un film de referință nu doar pentru adolescenți. Patru prieteni pornesc în căutarea trupului unui băiat ucis, iar în călătoria lor află multe lucruri despre ei înșiși. Este un film despre maturizare, despre legături care nu se uită, care marchează viețile oamenilor.

River Phoenix, Jerry O'Connell, Wil Wheaton și Corey Feldman sunt protagoniștii aventurii, iar din distribuție fac parte Kiefer Sutherland, Richard Dreyfuss și John Cusack.

Lungmetrajul nominalizat la Oscar pentru scenariul bazat pe o nuvelă a lui Stephen King va fi difuzat de TNT pe 28 iulie.

TNT (https://www.tnt-tv.ro/) este uo televiziune care difuzează la calitate HD filme apreciate şi seriale exclusive, originale, cum ar fi: „Ultima Navă”, „Un comportament adecvat”, „Căutări misterioase” şi „4 Blocks”. În plus, TNT oferă o selecție de filme realizate de regizori de top de la Warner Bros. și de la alte studiouri de la Hollywood, garantând o experiență variată și surprinzătoare de divertisment pe tot parcursul zilei. TNT se distribuie în 101 milioane de case din Statele Unite şi în 10 ţări din Europa. TNT este o companie WarnerMedia.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL