×

Revista presei -- Data și ora publicării: 03.12.2021 13:37:03

REVISTA PRESEI / 3 dec 2021 /



...
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – NOIEMBRIE 2021
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – NOIEMBRIE 2021
Digi, raliu de 13% joi la bursă după anunţul de vânzare a operaţiunilor din Ungaria printr-o tranzacţie de 625 milioane de euro
Vodafone vine cu o ofertă nouă dedicată IMM-urilor
Bill Gates a donat 319 milioane de dolari unor instituții de presă (DOCUMENTE)
Ministrul Digitalizării, Florin Roman, nu-și găsește cartea de ”Sisteme informaționale” din CV, singura legătură cu domeniul pe care-l conduce. Nici editura nu știe de ea, nici la Biblioteca Națională nu e
Raed Arafat anunţă că a câştigat în primă instanţă un proces împotriva România TV: Atacurile la persoană nu trebuie să fie tolerate / Arafat a cerut daune morale de 5.000 de euro
Comisia Europeană solicită din nou României să respecte normele UE privind drepturile de autor
Primă decizie - Fostul președinte ANCOM Adrian Diță, bun de plată în dosarul privind recuperarea sumele achitate către salariații concediați în 2017, care au câștigat procesele. Instituția a cerut despăgubiri de 1 milion de lei
STS primește trei oferte pentru realizarea de comunicații protejate destinate beneficiarilor instituției
Autoritatea Națională a Penitenciarelor își modernizează sistemul IT pentru evidența deținuților
Estimare KeysFin: Piața românească de software va depăși în acest an valoarea de 9,2 miliarde de euro
Numărul utilizatorilor globali de smartphone a crescut cu 5,5 miliarde, în ultimii zece ani – Ericsson Mobility Report
AUDIENŢE TV. Ştirile Pro TV şi Chefi la cuţite, cele mai urmărite programe ale zilei de 1 Decembrie! S-au remarcat şi roast-urile Antenei 1
AUDIENŢE. Peste 3 milioane de români au văzut Parada Militară la TV, de 1 Decembrie. Aproape 1 milion erau numai la Pro TV. România TV, surpriza zilei
Nea Mărin revine cu un nou sezon, la Antena 1. Vor apărea şi „consilierii” Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu
PREMIERELE ZILEI, 3 DECEMBRIE: „ANNETTE”, „VÂNĂTORII DE FANTOME: MOȘTENIREA” ȘI „TITANE” INTRĂ ÎN CINEMATOGRAFE
SERIALUL INDIAN „ÎN CALEA FERICIRII” ARE PREMIERA LA PRO 2
Scandalul în care este implicat Radu Tudor cu ONG-ul Eurocomunicare are un dedesubt puturos: incompatibilitatea acoperitei Alina Bârgăoanu

...
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – NOIEMBRIE 2021

În noiembrie, România TV a reușit să devină a treia televiziune la nivel urban, depășind ratingul general al televiziunii generaliste Kanal D. Televiziunea publică TVR 1 a ocupat locul 13 în topul audienței urbane, fiind întrecută de DIVA, Antena Stars și Happy Channel. În luna care abia s-a încheiat, România TV a avut un rating urban de 166.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în creștere cu 13.000 de persoane față de octombrie. A ocupat locul 3 în topul audienței urbane, înaintea televiziunii Kanal D, care a avut o medie de 162.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), în scădere cu 6.000 față de octombrie. Cele mai mari creșteri de audiență la nivel urban le-au înregistrat Antena 1 (+33.000) și Pro TV (+12.000). Antena 3 și-a păstrat a cincea poziție la nivel urban, cu un rating de 132.000 de persoane, în scădere cu 3.000 de orășeni față de octombrie. Cele cinci televiziuni din fruntea topului audienței urbane au avut o cotă cumulată de piață de 54,3%, adică mai mult de jumătate dintre telespectatorii din luna noiembrie, care s-au uitat la televizor (pe telecomandă), au urmărit unul dintre programele amintite mai sus. O bătălie pentru locul 6 se duce între Digi24 (50.000 de orășeni/minut) și Realitatea Plus (47.000), conform măsurătorilor Kantar Media. În noiembrie, Digi24 a pierdut 1.000 de telespectatori față de octombrie, în timp ce Realitatea Plus a câștigat 2.000 de persoane. Televiziunea publică TVR 1 a ajuns la un rating mediu de 31.000 de persoane pe minut (toată ziua), mai mic cu 1.000 de orășeni față de luna octombrie. TVR 1 a ocupat locul 13 în topul urban. Televiziuni care au câștigat audiență față de luna octombrie: DIVA (8.000), Antena Stars (2.000), Național TV (2.000), Prima TV (1.000) și TVR 2 (3.000). Televiziuni care au pierdut audiență față de luna octombrie: DigiSport 1 (-6.000) și TVR 1 (-1.000).
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-urban-noiembrie-2021-238948

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – NOIEMBRIE 2021

În ultima lună a toamnei, noile grile de programe TV și-au consolidat audiența, fidelizându-și telespectatorii. Cele mai mari creșteri generale de audiență față de luna octombrie au fost înregistrate la Antena 1, Pro TV și România TV. Televiziunea publică TVR 1 a ocupat locul 10 în topul audienței naționale. În noiembrie, audiența televiziunii Antena 1 a câștigat 94.000 de telespectatori față de octombrie, ajungând la un rating general de 581.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media. Antena 1 ocupă locul al doilea în topul audienței naționale, după Pro TV, cu un rating de 699.000 de telespectatori pe minut. Liderul pieței TV a câștigat 44.000 de persoane față de octombrie. Cea de-a treia creștere față de luna octombrie a fost realizată de România TV, care a profitat de criza guvernamentală și de criza COVID-19: +38.000 de persoane. România TV ocupă locul 4 în topul audienței, după Kanal D care a obținut o creștere minoră de 4.000 de persoane, având un rating general de 379.000 de telespectatori pe minut (toată ziua). Televiziunile de filme Pro Cinema și DIVA au crescut în audiență față de octombrie: +14.000, respectiv +13.000 de persoane.
Cu o grilă nouă de programe, televiziunea publică TVR 1 a atins un rating mediu de 68.000 de telespectatori pe minut, în scădere cu 3.000 de persoane față de octombrie. Ocupă locul 10 la nivel național, după televiziuni precum Happy Channel, Realitatea Plus și Național TV.
Televiziuni care au crescut în audiență față de luna octombrie: Antena 3 (+2.000 de telespectatori), Realitatea Plus (3.000), Happy Channel (5.000), Național TV (4.000), Prima TV (3.000) și Antena Stars (1.000). Televiziuni care au pierdut telespectatori față de octombrie: Digi24 (-2.000) și DigiSport 1 (-12.000).
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-national-noiembrie-2021-238935

Digi, raliu de 13% joi la bursă după anunţul de vânzare a operaţiunilor din Ungaria printr-o tranzacţie de 625 milioane de euro

Acţiunile operatorului de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier DIGI) au înregistrat joi o creştere de 13%, la 40,3 de lei pe unitate, pe fondul unui rulaj de 14 mil. lei. Prin comparaţie, indicele BET s-a apreciat ieri cu 0,1% joi, conform BVB. Evoluţia a venit ca urmare a anunţului privind încheierea negocierilor de vânzare a operaţiunilor din Ungaria, piaţa în care gigantul din cablu a investit cele mai mari eforturi de extindere. Tranzacţia pentru operaţiunile construite în peste două decenii a fost de 625 mil. euro, cumpărătorul fiind compania maghiară 4iG. De la o capitalizare de 3,6 mld. lei în şedinţa de luni, Digi a ajuns astfel la o valoare de piaţă de peste 4 mld. lei în şedinţa din 2 decembrie.
https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/digi-raliu-de-13-joi-la-bursa-dupa-anuntul-de-vanzare-a-20378726

Vodafone vine cu o ofertă nouă dedicată IMM-urilor

Vodafone Business, divizia de business a grupului Vodafone România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de comunicaţii fixe şi mobile, a lansat noi oferte dedicate segmentului de companii mici şi mijlocii. „Noile oferte vin să sprijine antreprenorii şi companiile mici şi mijlocii să se dezvolte şi să opereze cu succes într-o lume digitală. Credem în nevoia de a le facilita accesul la resurse şi informaţii relevante în ceea ce priveşte digitalizarea şi dezvoltarea propriului business, de a le oferi consiliere gratuită care să-i ajute în procesul de transformare digitală, precum şi soluţii şi oferte cu valoare reală pentru businessul lor”, a spus Mihnea Rădulescu, director Vodafone Business Unit, Vodafone România.
https://www.zf.ro/business-hi-tech/vodafone-vine-cu-o-oferta-noua-dedicata-imm-urilor-20378831

Bill Gates a donat 319 milioane de dolari unor instituții de presă (DOCUMENTE)

Până la recentul său divorț complicat, Bill Gates s-a bucurat de un fel de permisie gratuită în presa corporatistă. Prezentat în general ca un tip de treabă care vrea să salveze lumea, co-fondatorul Microsoft a fost chiar supranumit, fără ironie, "Sfântul Bill" de către The Guardian.
În timp ce imperiile mediatice ale altor miliardari sunt relativ bine cunoscute, nu este cunoscută măsura în care banii lui Gates stau la baza peisajului mediatic modern. După ce a analizat peste 30.000 de granturi individuale, MintPress poate dezvălui că Fundația Bill și Melinda Gates (BMGF) a donat peste 300 de milioane de dolari pentru a finanța proiecte media. Printre beneficiarii acestor bani se numără multe dintre cele mai importante organizații de știri din America, printre care CNN, NBC, NPR, PBS și The Atlantic. Gates sponsorizează, de asemenea, o multitudine de organizații străine influente, printre care BBC, The Guardian, The Financial Times și The Daily Telegraph din Marea Britanie, ziare europene de top precum Le Monde (Franța), Der Spiegel (Germania) și El País (Spania), precum și importante posturi de televiziune globale precum Al-Jazeera.
https://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/bill-gates-a-donat-319-milioane-de-dolari-unor-institu-ii-de-pres-documente-1567040

Ministrul Digitalizării, Florin Roman, nu-și găsește cartea de ”Sisteme informaționale” din CV, singura legătură cu domeniul pe care-l conduce. Nici editura nu știe de ea, nici la Biblioteca Națională nu e

Noul ministru al digitalizării, Florin-Claudiu Roman, deține în CV lucrarea „Teoria sistemelor informaţionale”, despre care susține că a scris-o și a apărut la Editura Academiei Române, în 2006. Absolvent de economie, contabilitate și de ”Apărare şi securitate naţională”, această carte reprezintă singura legătură a sa cu domeniul Digitalizării. Volumul nu poate fi găsit nici la editură, nici la Biblioteca Națională, iar ministrul susține la cererea Libertatea că nu l-a găsit, într-o săptămână de căutări, nici acasă, la Alba Iulia. În schimb, există o carte cu același titlu, apărută la aceeași editură, dar cu autori diferiți, fără politicianul liberal printre ei. Politicianul liberal Florin-Claudiu Roman, 47 de ani, a fost numit ministrul digitalizării în Guvernul Ciucă. Potrivit CV-ului, este absolvent de economie, la „Babeș-Bolyai” în Cluj, contabilitate la o facultate privată, apoi a făcut un master în psihologie tot la privat, la „Titu Maiorescu”, și cursuri de ”Specializare în apărare şi securitate naţională” la Colegiul Național de Apărare. A lucrat în departamentul de marketing al companiei de presă Mediafax la Alba Iulia. Apoi a făcut parte din diverse cabinete sau consilii de administrație ale companiilor unde statul deține acțiuni, din zona gazelor, industriei auto și băncilor. O documentare Libertatea nu a găsit nicio dovadă că această lucrare există. Titlul nu apare nici la Editura Academiei Române, nici la Biblioteca Națională a României, unde fiecare editură trimite mai multe exemplare de cărți, editura nu o cunoaște, profesorul lui Roman nu-și amintește de o asemenea carte, iar ministrul Florin Roman nu o mai găsește.
https://www.libertatea.ro/stiri/florin-roman-ministrul-digitalizarii-si-a-trecut-in-cv-o-carte-de-sisteme-informationale-despre-care-editura-nu-stie-nimic-si-nici-politicianul-nu-a-putut-sa-o-arate-redactiei-3864743

Raed Arafat anunţă că a câştigat în primă instanţă un proces împotriva România TV: Atacurile la persoană nu trebuie să fie tolerate / Arafat a cerut daune morale de 5.000 de euro
(titlu midificat de Media Expres)
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, RAed Arafat, anunţă, joi seară, că a câştigat în primă instanţă un proces intentat postului România TV. ”Atacurile la persoană nu trebuie să fie tolerate” afirmă Arafat, care precizează că decizia instanţei arată clar că ”astfel de abordări nu mai pot fi tolerate într-o societate civilizată”. Postul tv ar trebui să-i plătească şefului DSU daune morale de 5.000 de euro. ”Atacurile la persoană nu trebuie să fie tolerate, indiferent de forma acestora, mai ales când îmbracă forma unei campanii de denigrare şi defăimare continuă şi fără precedent, încercând să dărâme imaginea şi numele unei persoane în mentalul publicului, transformând-o într-o persoană “malefica”, bazându-se pe informaţii şi povesti false, special create, sau deformate şi intens promovate. Câştigul meu de astăzi împotriva Romania Tv, la prima instanţă, este doar un prim pas şi un puternic semnal că astfel de abordări nu mai pot fi tolerate într-o societate civilizată”, a scris, joi seară, pe Facebook, Raed Arafat. Acesta a publicat şi o fotografie cu minuta şedinţei. Potrivit deciziei, postul tv ar trebui să plătească şefului DSU daune morale de 5.000 de euro. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 30 de zile.
https://www.news.ro/social/raed-arafat-anunta-castigat-prima-instanta-proces-intentat-postului-romania-tv-atacurile-persoana-fie-tolerate-postul-ar-trebui-i-plateasca-sefului-dsu-daune-morale-5-000-euro-1922400502002021121920489913

Comisia Europeană solicită din nou României să respecte normele UE privind drepturile de autor

Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare suplimentară de punere în întârziere pe motiv că normele sale naţionale privind gestiunea drepturilor de autor asupra operelor muzicale contravin normelor UE referitoare la drepturile de autor, a anunţat reprezentanţa CE la Bucureşti. Solicitarea se referă la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională şi Directiva (UE) 2019/790 privind dreptul de autor pe piaţa unică digitală. Comisia a iniţiat prima dată procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere autorităţilor române la 8 decembrie 2017, când Comisia a contestat utilizarea gestiunii colective obligatorii pentru comunicarea publică a operelor muzicale. România şi-a modificat legislaţia în ianuarie 2019 pentru a prevedea acordarea de licenţe colective cu efect extins. Comisia consideră că această modificare nu abordează pe deplin încălcarea dreptului UE identificată iniţial. În plus, noile norme nu respectă articolul 12 din Directiva (UE) 2019/790, care armonizează condiţiile în care statele membre pot prevedea mecanisme de acordare a licenţelor colective cu efect extins. Autorităţile române au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor formulate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
https://www.news.ro/cultura-media/comisia-europeana-solicita-din-nou-romaniei-sa-respecte-normele-ue-privind-drepturile-de-autor-1922405402022021121820489866

Primă decizie - Fostul președinte ANCOM Adrian Diță, bun de plată în dosarul privind recuperarea sumele achitate către salariații concediați în 2017, care au câștigat procesele. Instituția a cerut despăgubiri de 1 milion de lei

Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM) a obținut în instanță, în urma unei sentințe care poate fi atacată cu apel, recuperarea unor prejudicii de la Adrian Diță, fost președinte al instituției în perioada mai - octombrie 2017, care, în opinia instituției, ar fi fost generate în urma deciziilor de concediere a cinci salariați, afectați de reorganizarea instituției. Aceștia au contestat în instanță deciziile de concediere și au câștigat, prin decizii definitive, procesele împotriva fostului angajator. Potrivit datelor Profit.ro, suma totală solicitată de ANCOM în instanță se ridică la 1 milion de lei. "Cinci salariați afectați de măsura desființării posturilor din ANCOM în anul 2017 au formulat contestații în fața instanțelor judecătorești, pentru patru dintre ei procesele fiind finalizate prin acordarea unor despăgubiri bănești. Ȋn vederea recuperării prejudiciului cauzat de plata acestora, ANCOM a formulat o acțiune privind atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei responsabile de paguba produsă, respectiv de obligare la repararea prejudiciului material cauzat bugetului Autorității, inclusiv a dobânzilor și penalităților de întârziere aplicabile veniturilor bugetare", a transmis instituția pentru Profit.ro în vara anului 2020. ANCOM nu prezintă informații despre sumele primite de către salariații concediați, întrucât instituția, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, are obligația de păstrare a confidențialității veniturilor de natură salarială ale propriilor salariați. La începutul lunii iunie 2017, Adrian Diță a semnat o decizie prin care organigrama ANCOM, care supraveghează o piață de 4 miliarde de euro, a fost modificată semnificativ. Conform documentului analizat de Profit.ro, președintele instituției a desființat, transferat și înființat aproape 50 de direcții, departamente, servicii și birouri ale Autorității. În nota de fundamentare se afirmă că structura organizatorică a ANCOM prezintă anumite deficiențe, cum ar fi "fragmentarea și granularitatea excesivă a organizării", care generau deficiențe de comunicare și productivitate redusă. Mai mult, împiedica formarea unei culturi organizaționale adecvate, a unei funcționalități și conduceri bazate pe obiective fundamentale partajate și binecunoscute. Prin reorganizarea ANCOM au fost retrași Cătălin Mitrescu, șeful Departamentului IT, Eduard Lovin, responsabil Direcția Reglementare, Bogdan Iana - șeful Direcției Administrare Spectru Radio și Cristin Popa - directorul Direcției Monitorizare și Control, precum și Ovidiu Tabără - șef Departament Achiziții și Gabriel Necula - șeful Biroului Parc Auto și Gestiune Documente. Toți au contestat deciziile de concediere și au cerut anularea acestora și, cu excepția lui Tabără, reîncadrararea pe posturile ocupate anterior și plata tuturor drepturilor salariale de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă. În unele procese, foștii angajați au cerut despăgubiri morale și acoperirea cheltuielilor juridice.
https://www.profit.ro/stiri/prima-decizie-fostul-presedinte-ancom-adrian-dita-bun-plata-dosarul-privind-recuperarea-sumele-achitate-catre-salariatii-concediati-2017-au-castigat-procesele-institutia-cerut-despagubiri-1-milion-20469537

STS primește trei oferte pentru realizarea de comunicații protejate destinate beneficiarilor instituției

ASGO Telecom, Secunet Project și asocierea Casa Invest și Dual Man s-au înscris la o licitație Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru proiectarea și construcția de noi amplasamente de radiocomunicații, în scopul asigurării de comunicații protejate, securizate, fiabile și de calitate pentru beneficiarii instituției. Finanțat din fonduri bugetare, contractul a fost estimat la 5,35 milioane de euro, fără TVA, pentru 3 ani. Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicaților speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege. Instituția are structură militară și face parte din Sistemul Național de Apărare. Telecomunicațile speciale reprezintă transmisii, emisii sau recepții de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobați prin lege.
https://www.profit.ro/stiri/sts-primeste-trei-oferte-pentru-realizarea-de-comunicatii-protejate-destinate-beneficiarilor-institutiei-20482475

Autoritatea Națională a Penitenciarelor își modernizează sistemul IT pentru evidența deținuților

Essensys Software va moderniza sistemul IT al Autorității Naționale a Penitenciarelor (ANP) pentru evidența deținuților, pentru suma de 5,2 milioane de lei, fără TVA, contractul urmând să fie finalizat în vara anului 2023. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene. La procedură s-a înscris și asocierea formată din Software Imagination & Vision (lider) și Phoenix IT. "Modernizarea aplicației informatice PMSWeb (Prisoner Management System on Web) va permite utilizarea de către personalul penitenciar a unor instrumente moderne de gestionare a situației persoanelor custodiate, sub aspectul nevoilor identificate și a caracteristicilor acestora, în vederea planificării intervenției recuperative și fundamentării deciziei privind gestionarea persoanelor private de libertate, precum și a prevenirii producerii evenimentelor negative. (...) Dezvoltarea aplicației informatice va contribui și la reducerea timpului alocat întocmirii unor documente, la promovarea unui mod de lucru unitar și informatizarea unor procese/acțiuni, care în prezent se realizează manual", se arată în caietul de sarcini al licitației.
https://www.profit.ro/stiri/autoritatea-nationala-a-penitenciarelor-isi-modernizeaza-sistemul-it-pentru-evidenta-detinutilor-20485172

Estimare KeysFin: Piața românească de software va depăși în acest an valoarea de 9,2 miliarde de euro

Industria de software din România a crescut cu aproximativ 10% față de 2019 și a fost cu 250% peste nivelul din 2010, depășind pragul de 8,3 miliarde de euro în 2020, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor. În aceste condiții, analiștiii KeysFin prognozează că industria își va continua tendința neîntreruptă de creștere din ultimii 10 ani și atingerea unui nou maxim istoric în anul 2021, de peste 9,2 miliarde de euro. În anul 2020, în România activau aproape 27 de mii de companii din domeniul software, cu 9% mai multe decât în 2019 și cu 104% mai multe față de anul 2010. Dintre acestea 25,3 mii sunt microîntreprinderi, 1,1 mii companii mici, 353 companii medii și 21 companii mari. Atingerea unui nou maxim istoric al pieței locale de software relevă faptul că, deși industria la nivel general a înregistrat o scădere cu 8% ca urmare a pandemiei de COVID-19, companiile de software au reușit să se adapteze contextului pandemic, continuând și în acest an tendința de digitalizare a multor domenii cheie din România.
https://www.economica.net/estimare-keysfin-piata-romaneasca-de-software-va-depasi-in-acest-an-valoarea-de-92-miliarde-de-euro_546655.html

Numărul utilizatorilor globali de smartphone a crescut cu 5,5 miliarde, în ultimii zece ani – Ericsson Mobility Report

Numărul utilizatorilor de smartphone a crescut cu 5,5 miliarde în ultimii zece ani, la nivel global, în timp ce traficul de date mobile s-a majorat de aproape 300 de ori, în acelaşi interval de referinţă, arată datele incluse în Ericsson Mobility Report, publicat vineri. Pe acest fond, în trimestrul III al acestui an, numărul abonamentelor 5G de la nivel global s-a majorat cu 98 de milioane (faţă de 48 de milioane de noi abonamente 4G). Astfel, se estimează că peste două miliarde de oameni vor avea acoperire 5G, la sfârşitul anului curent. Conform celor mai recente estimări, până în anul 2027, tehnologia 5G ar putea să devină principala poartă de acces la servicii mobile prin abonament, la nivel global. De asemenea, aproximativ 50% din toate abonamentele mobile de la nivel mondial ar urma să fie pentru servicii 5G, acoperind 75% din populaţia lumii şi facilitând 62% din traficul global de date pe smartphone.
https://www.economica.net/numarul-utilizatorilor-globali-de-smartphone-a-crescut-cu-55-miliarde-in-ultimii-zece-ani-ericsson-mobility-report_546757.html

AUDIENŢE TV. Ştirile Pro TV şi Chefi la cuţite, cele mai urmărite programe ale zilei de 1 Decembrie! S-au remarcat şi roast-urile Antenei 1

AUDIENŢE TV. Care au fost cele mai urmărite programe de 1 Decembrie? Pro TV şi Antena 1 s-au clasat pe primele locuri, raportat la media celor mai urmărite emisiuni de Ziua Naţională. Peste 1,9 milioane de oameni au auzit-o pe Andreea Esca zicând, pentru a 26-a oară, celebrul său salut: „Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti!”. Memorabilul jurnal de la Pro TV a fost cea mai urmărită producţie a zilei, la nivel naţional şi în mediul urban. Tinerii s-au uitat la ediţia specială Chefi la cuţite, care a deţinut supremaţia pe segementul comercial raportat la cifre. Deşi a fost dat în prime-time, intervalul de maximă audienţă, prima gală SuperStar live nu a reuşit să adune mai mult de un milion de telespectatori în medie. În clasamentul general al zilei, show-ul cu Smiley, Moga, Raluka şi Carla's Dreams s-a clasat pe şase. De notat că atât Ştirile Pro TV de la 19:00, cât şi Chefii au fost lideri detaşaţi pe propriile intervale. Un alt aspect important de consemnat este legat de consumul de TV, de ieri, care a fost unul mic. S-a remarcat în top şi emisiunea cu roast-uri de la Antena 1. Pe intervalul de trei ore în care a fost difuzată, producţia a fost lider detaşat. Raportat la clasamentul general, Râzi cu roast a adunat un milion de telespectatori şi a ocupat locul şapte. Emisiunea lui Cabral, care a avut o ediţie specială, a dominat intervalul 18:00-19:00. A reuşit să ajungă aproape de 1,3 milioane de persoane în medie. Nu în ultimul rând, de notat că şi programul cu Cătălin Măruţă şi Adela Popescu, de la Pro TV, s-a văzut bine. Pe intervalul 14:00-18:00, emisiunea a fost pe primul loc la nivel naţional şi pe segmentul tânăr. NAŢIONAL. Pro TV a dat cel mai urmărit program al zilei de 1 Decembrie. Ştirile Pro TV, de la ora 19:00, au adunat peste 1,9 milioane de oameni în faţa micilor ecrane. Locul doi în clasamentul general a fost ocupat de Chefi la cuţite, cu 1,4 milioane de persoane pe minut. Doctorul minune a completat podiumul, fiind dat după ora 20:00. A înregistrat o medie de 1,3 milioane de telespectatori.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/audiente-programe-1-decembrie-2021-20489771

AUDIENŢE. Peste 3 milioane de români au văzut Parada Militară la TV, de 1 Decembrie. Aproape 1 milion erau numai la Pro TV. România TV, surpriza zilei

AUDIENŢE. Parada Militară s-a văzut bine la TV! Aproape un milion de români au urmărit defilarea la Pro TV, iar supriza zilei a venit la România TV. Postul de ştiri a fost a doua cea mai urmărită televiziune în toată ţara şi a treia la oraşe. În schimb, a fost mai jos pe segmentul comercial, unde a ocupat locul şase. Peste 3,4 milioane de români s-au uitat, în total, la Parada de 1 Decembrie. Evenimentul s-a văzut integral pe TVR 1, Pro TV, Antena 1 şi toate posturile de ştiri: Antena 3, România TV, B1 TV, Realitatea Plus, Digi 24 şi Profit News. De altfel, toate posturile care au dat parada de 1 Decembrie au stat foarte bine. În schimb, cele care au avut altceva au fost destul de jos în clasament. De pildă, Kanal D s-a clasat doar pe locul şase la nivel naţional. Prima TV, post care a dat doar parţial evenimentul de la Arcul de Triumf, s-a dus până pe locul 23 în toată ţara. De notat un aspect foarte important: ieri consumul de TV a fost mic, comparativ cu o zi de august, când e extrasezon. Naţional. La nivelul întregii ţări, parada de Ziua Naţională s-a văzut cel mai bine pe Pro TV. Aproape un milion de oameni se uitau la evenimentele de 1 Decembrie. Foarte bine s-au văzut şi pe România TV, unde aproape 700.000 de români s-au uitat. România TV a pus, pe imaginile de la Arcul de Triumf, muzică precum „Doamne, ocroteşte-i pe români", după cum a punctat o analiză Paginademedia.ro de ieri. Locul trei a fost adjudecat de Antena 1, cu peste 600.000 de privitori. Următoarele două locuri au fost ocupate, cu cifre aproape egale, de Antena 3 şi de TVR 1 (postul public a fost şi broadcaster oficial). 439.000 de oameni se uitau pe Antena 3
438.000 pe TVR, 142.000 aveau televizoarele deschise pe Digi24, Aproape 100.000 erau pe Realitatea Plus, De asemenea, B1 TV număra 28.000.
https://www.paginademedia.ro/audiente-tv/audiente-parada-de-1-decembrie-2021-20489574

Nea Mărin revine cu un nou sezon, la Antena 1. Vor apărea şi „consilierii” Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu

Nea Mărin se întoarce la Antena 1, cu un nou sezon. Debutează săptămâna viitoare, sub titlul „Poftiţi pe la noi: Poftiţi prin ţară!”. Prima ediţie va debuta luni, 6 decembrie, de la ora 20:30. Producţia se va vedea şi în zilele de marţi şi miercuri. Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu vor fi „consilierii” lui Nea Mărin, în „turneul” din ţară. „De data aceasta, o să mă vedeţi în rol de primar prin mai multe localităţi din România. Sigur, vorbim de un primar cu drepturi limitate, dar unul care nu se va da în lături de la nimic pentru a organiza cel mai frumos târg pentru comunitate. De data aceasta am şi doi consilieri, pe Liviu şi pe Andrei, care, aşa cum probabil aţi intuit deja, mai mult mă vor încurca decât mă vor ajuta”, spune Marin Barbu alias Nea Mărin.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/nea-marin-revine-antena-1-20490780

PREMIERELE ZILEI, 3 DECEMBRIE: „ANNETTE”, „VÂNĂTORII DE FANTOME: MOȘTENIREA” ȘI „TITANE” INTRĂ ÎN CINEMATOGRAFE

Din 3 decembrie sosesc în cinematografe surprinzătorul „Annette”, o nouă poveste poetică și originală semnată Leos Carax, „Vânătorii de fantome: Moștenirea”, continuarea așteptată a unuia dintre cele mai mari succese de public ale anilor '80, dar și „Titane”, controversatul câștigător al râvnitului Palme d'Or din acest an. Plin de fantezie, misterios și strălucitor, cel mai nou film al excentricului cineast francez Leos Carax le rezervă protagoniștilor săi, Henry (Adam Driver) și Ann (Marion Cotillard), o aventură nemaivăzută, în ritmuri muzicale. Prezentat, anul acesta, în deschiderea Festivalului de la Cannes, „Annette” a fost numit de președintele acestuia, Pierre Lescure, „darul la care au tânjit iubitorii de cinema, muzică și cultură în ultimul an”. La rândul lor, criticii au scris despre această primă producție în limba engleză a regizorului francez Leos Carax, cunoscut pentru imaginația sa debordantă, că „îți taie respirația”. Cineastul și-a plasat noua poveste la Los Angeles, unde Henry McHenry (Adam Driver), un actor de stand-up comedy, și Ann Defrasnoux (Marion Cotillard), o renumită cântăreață de operă, trăiesc o poveste de dragoste ca în basme. Nașterea fetiței lor, Annette, un copil cu un destin neobișnuit, va aduce însă schimbări incredibile în viața lor.
https://www.tvmania.ro/program-premiere-azi-cinema-3-decembrie-2021-323994

SERIALUL INDIAN „ÎN CALEA FERICIRII” ARE PREMIERA LA PRO 2

Din 3 decembrie, zilnic de la ora 16.00, Pro 2 difuzează serialul indian „În calea fericirii”/ „Siddhi Vinayak”, o producție din 2017, care a avut două sezoane și 320 de episoade. Povestea e simplă: Siddhi Joshi, o dansatoare începătoare, și Vinayak „Vin” Kundra, un actor foarte cunoscut, au crescut împreună, dar o neînțelegere i-a făcut să pornească pe drumuri diferite. După 14 ani, cei doi se reîntâlnesc, însă Siddhi își dă seama că Vin este Vinayak, cel care a provocat accidentul care l-a lăsat paralizat pe tatăl ei.
https://www.tvmania.ro/serialul-indian-in-calea-fericirii-323916

Scandalul în care este implicat Radu Tudor cu ONG-ul Eurocomunicare are un dedesubt puturos: incompatibilitatea acoperitei Alina Bârgăoanu

Vremurile în care trustul Intact era un monolit și toți realizatorii, angajații și patronatul luptau împreună împotriva Statului Paralel, au apus de câțiva ani. Varanul Dan Voiculescu e foarte bătrân și asta se simte. A predat managementul Antena TV Group SA Cameliei Voiculescu, fiica sa, acțiunea fiind luată la mișto de greii trustului care acuzau lipsa ei de experiență și că va vulnerabiliza întregul trust media. Din 2016, de când a preluat cu sora ei majoritatea în Intact, Camelia Voiculescu s-a descurcat excelent din punct de vedere financiar. Adică, din 2016, Antena TV Group, sub conducerea Cameliei Voiculescu, a marcat profituri nemaivăzute din 2000 până în 2016. În 4 ani de șefie la timona Antenei, fetele lui Voiculescu au făcut profit cumulat de 82 MILIOANE de euro! În 2020, anul pandemiei, Camelia a „produs” un profit istoric de 34 de milioane de euro! Antena 3 însă a cam strănutat în anul pandemic. Cifra de afaceri a Antenei 3 a scăzut drastic pe 2020 la 16 587 221 euro (de la 21,1 milioane pe 2019), chiar dacă profitul s-a menținut la 2 944 094 euro, ușor pe urcare.
Astăzi, „partea civilă” a trustului Intact (ne referim la Antena 1 și Antena Star) e măcinată de războaie interne. Inserția de proteviști răspopiți a dus la lupte intestine care și-au pus amprenta serios asupra audiențelor și producțiilor. Partea de online, TV și ziare, este în cădere liberă. Dar e doar o parte a reformei dorite de Camelia Voiculescu care a preluat un trust osificat ce nu mai asculta de nicio comandă. Antena 1 devenise un TVR privat în care șoferii erau mai tari ca șefii. Cu scandaluri și eliminări, lucrurile s-au așezat pe făgașul imaginat de cea mai puternică femeie din mass-media. Camelia Voiculescu mai are puțin și va conduce fără probleme peste regatul civil al trustului. Pentru a rula fin peste întreaga împărăție media, Camelia Voiculescu mai are însă un hop.
https://strictsecret.ro/scandalul-in-care-este-implicat-radu-tudor-si-ong-ul-eurocomunicare-are-un-dedesubt-puturos-incompatibilitatea-acoperitei-ioana-bargaoanu/
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL