×

Programe TV -- Data și ora publicării: 07.12.2021 14:45:12

Colecția de aur „Cartoon Network” intră în programul Warner TV din 1 ianuarie



București (MEDIA EXPRES) / 7 dec 2021 / Cele mai îndrăgite seriale de animație vor fi difuzate de Warner TV, începând cu 1 ianuarie 2022, în cadrul programului de weekend „Colecția de aur Cartoon Network”.

„Cow & Chicken”, „Johnny Bravo”, „I Am Weasel”, „Courage the Cowardly Dog”, „Grim Adventures of Billy and Mandy” și „Dexter's Laboratory” vor putea fi urmărite în fiecare dimineață de sâmbătă și duminică.

Creat de David Feiss, serialul „Cow & Chicken” prezintă peripețiile unei vaci și a unui pui de găină care, deși improbabil, sunt rude. Serialul are patru sezoane, care au fost lansate în perioada 1997 - 1999.

„Johnny Bravo” este unul dintre cele mai cunoscute personaje animate ale anilor 1990. Jeff Bennett a dat voce blondului egocentric care se amăgește legat de propria-i masculinitate și este urmărit de ghinioane. Serialul creat de Van Partible și Jed Spingam are patru sezoane, difuzate între anii 1997 și 2004, și a primit patru nominalizări la Annie Awards.

Tot David Feiss a creat și „I Am Weasel”, un serial despre o nevăstuică inteligentă, talentată și destul de generoasă și un babuin care nu are niciun talent. Cele cinci sezoane au fost lansate între 1997 și 1999.

Courage este un câine laș care se găsește în postura de a fi nevoit să își depășească fricile pentru a-și apăra stăpânii de la fermă de tot felul de pericole, inclusiv evenimente paranormale. „Courage the Cowardly Dog” a fost creat de John Dilworth și a fost recompensat cu un premiu Annie. Cele patru sezoane ale serialului ai fost lansate în 1999.

„Grim Adventures of Billy and Mandy”, cunoscut ca „Grim & Evil”, a fost creat de Maxwell Atoms și lansat în 2001. Irascibilul Grim Reaper pierde un pariu și este forțat să devină partener pe viață a doi tineri intriganți. Serialul cu șapte sezoane a câștigat un trofeu Primetime Emmy, dar și unul Annie din trei nominalizări.

Dexter este un băiat genial care face experimente în laboratorul din casa părinților, dar și în diverse alte locuri. De fiecare dată însă când se apropie de o reușită, sora lui, Dee Dee, îi strică planurile.

Christine Cavanaugh și-a împrumutat vocea protagonistului serialului cu patru sezoane creat de Genndy Tartakovsky, producție nominalizată de patru ori la premiile Primetime Emmy și recompensată cu un trofeu Annie din nouă selecții.

Un spot TV de prezentare al programului este disponibil pe YouTube la adresa: https://youtu.be/nSBbY4Ko8pE


WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular dintr-o gamă diversă de povestitori și jurnaliști talentați, către audiențe globale, prin brandurile sale, inclusiv: HBO, HBO Now, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. Organizația include, de asemenea, suita Xandr de soluții avansate de publicitate concepute pentru a ajuta la îmbunătățirea publicității pentru mărci, editori și consumatori. WarnerMedia face parte din AT&T Inc. (NYSE: T).
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL