×

Revista presei -- Data și ora publicării: 26.01.2023 12:43:57

REVISTA PRESEI / 26 ian 2023 /



Tot ce contează pentru români se regăsește în reclamele TV: medicamentele, mâncarea, shoppingul și pariurile sportive
Topul celor mai mari amenzi primite anul trecut de operatorii de telefonie, internet, TV și servicii poștale
Un hacker a pus mâna pe datele personale ale tuturor austriecilor și le-a scos la vânzare
Seria de filme "Crime în Franţa", din februarie în fiecare miercuri la DIVA
Filmele „R.M.N.” de Cristian Mungiu şi ”Metronom” de Alexandru Belc, selecţionate în Festivalul de Film de la Göteborg
Un nou film românesc e nr. 1 pe Netflix: Nunţi, botezuri, înmormântări, cu Şerban Pavlu
Antena 1 lansează concursul Azi pozezi, Neatza câştigi. Premii de 500 de euro
STUDIU Durata de viaţă a bateriilor dispozitivelor mobile ar putea fi extinsă până la 9 ani
ANCOM a efectuat 3.400 de controale în sectorul telecom în anul 2022. Amenzile au depășit 2,8 milioane lei
Cinematografia nordică, celebrată la Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF 2023
„TIME”, UN NOU SERIAL ÎN GRILA BBC FIRST. CINE SUNT ACTORII PRINCIPALI
Topuri în audiovizualul european la finalul anului 2021, publicate de Observatorul European al Audiovizualului
Din 1 februarie 2023, Windows 10 Home și Pro nu vor mai fi oferite de Microsoft spre vânzare și descărcare digitală. Actualizările de securitate, doar până în 2025




Tot ce contează pentru români se regăsește în reclamele TV: medicamentele, mâncarea, shoppingul și pariurile sportive

Spoturile publicitare sunt o bună oglindă a societății, fie că vrem sau că nu vrem. Pentru că nimeni nu face reclamă la ceva ce nu se vinde. Iar în România se vând, dacă ne luăm după numărul spoturilor, nevoile primare: sănătatea, hrana, bunurile și speranța de a o duce puțin mai bine. În 2022, piața de televiziune monitorizată din România (83 de stații) a difuzat 16.297.973 de reclame comerciale, conform monitorizărilor Kantar Media. Este mult? Este puțin? Răspuns: depinde. Pentru viața (creierul) unui telespectator obișnuit cu divertismentul de la PRO TV și Kanal D ori cu breaking news-urile de la România TV și Antena 3, volumul de publicitate din cursul anului pare ucigător. Peste știrile și dezbaterile isterice, realizate mai degrabă ca să înspăimânte audiența, peste filmele pline de bătăi, împușcături și omoruri „se lipesc” și calupurile cu reclamele care-i îndeamnă pe români să se ducă la farmacii, în supermarketuri, fast-food-uri, magazine ca să cumpere, să cumpere, să cumpere!… O spălare pe creier, într-o viață de consumator. Am calculat: durata totală a celor 16,2 milioane de reclame difuzate în 2022, la o medie de 20 de secunde pe spot, se ridică la 10 ani. Un deceniu ar fi necesar pentru ca să le vezi pe toate, neîntrerupt! O nebunie.
https://www.libertatea.ro/opinii/tot-ce-conteaza-pentru-romani-se-regaseste-in-reclamele-tv-medicamentele-mancarea-shoppingul-si-pariurile-sportive-4419397

Topul celor mai mari amenzi primite anul trecut de operatorii de telefonie, internet, TV și servicii poștale

Orange Romania Communications (fostul Romtelecom) și Nemo Expres Logistic au primit anul trecut cele mai mari amenzi pentru nereguli depistate la furnizarea serviciilor de telefonie, internet și servicii poștale, arată datele furnizate la solicitarea HotNews.ro de către autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM). Autoritatea de reglementare în comunicații a anunțat miercuri că a aplicat amenzi de peste 2,8 milioane de lei anul trecut în urma a peste 3.500 de controale, iar la solicitarea HotNews.ro a comunicat ce operatori au primit cele mai mari amenzi: „Pe segmentul de telefonie, cea mai mare amendă, în cuantum de 60.000 lei, a fost aplicată societății Orange Romania Communications S.A., în timp ce pe piața serviciilor de acces la internet, cea mai mare amendă, în cuantum de 40.000 lei a fost aplicată tot societății Orange Romania Communications S.A. Pe piața serviciilor de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), cea mai mare amendă, în cuantum de 10.000 lei, a fost aplicată companiilor A.G. RADIO HOLDING S.R.L., BALADA STUDIO MUSIC S.R.L. și CANET RADIO S.R.L. Pe piața rețelelor și serviciilor de tip CATV, cea mai mare amendă, în cuantum de 40.000 lei, a fost aplicată societăților Orange Romania Communications S.A. și Vodafone Romania S.A. Pe piaţa echipamentelor radio și compatibilitate electromagnetică, cea mai mare amendă, în cuantum de 20.000 lei a fost aplicată societății Intertoy Zone S.R.L. Pe piața serviciilor poștale, cea mai mare amendă, în valoare de 100.000 lei a fost aplicată societății Nemo Expres Logistic S.A.”, au precizat miercuri seara pentru HotNews.ro oficialii ANCOM. Autoritatea a anunțat în cursul zilei rezultatele controalelor efectuate anul trecut. „În urma controalelor efectuate anul trecut, neregulile descoperite au fost sancționate cu amenzi în cuantum de peste 2,8 milioane de lei. Deși cele mai multe amenzi au fost aplicate pe piața de comunicații electronice, se poate observa o ușoară creștere a sancțiunilor aplicate pe piața echipamentelor radio și a compatibilității electromagnetice”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM. Ca urmare a celor 3.451 de controale, ANCOM a transmis 195 de notificări și a aplicat 636 de avertismente şi 347 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.809.400 de lei. Suma constituie venit la bugetul de stat.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26043332-topul-celor-mai-mari-amenzi-primite-anul-trecut-operatorii-telefonie-internet-servicii-postale.htm

Un hacker a pus mâna pe datele personale ale tuturor austriecilor și le-a scos la vânzare

Autorităţile olandeze au arestat un bărbat în vârstă de 25 de ani suspectat că a furat şi vândut datele personale a milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv ale aproape tuturor austriecilor, relatează Reuters şi dpa, citate de Agerpres. Polițiștii investighează cazul de doi ani și jumătate, după ce datele au fost oferite spre vânzare pe un forum ilegal. Bărbatul, un cetăţean olandez în vârstă de 25 de ani, a fost arestat în noiembrie, în baza unor informaţii primite de la poliţia austriacă, dar cazul a fost făcut cunoscut de procuratura din Amsterdam abia miercuri. Există „indicii puternice” că suspectul a oferit multă vreme spre vânzare date confidenţiale - inclusiv înregistrări de natură medicală cu privire la pacienţi. Datele sustrase sunt ale unor persoane din Olanda, Austria, Thailanda, Columbia, China şi Marea Britanie. Poliţia din Austria investighează se pare în mod intensiv de peste doi ani acest caz, după ce în mai 2020 pe un forum ilegal au fost oferite spre vânzare date furate de la milioane de persoane din Austria. În cele din urmă, a fost localizată adresa bărbatului din Amsterdam. Poliţia a confiscat în percheziţii desfăşurate în locuinţe din Amsterdam şi Almere - la nord de Amsterdam - numeroase echipamente şi software care ar fi putut fi folosite la furtul datelor.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26044038-hacker-pus-mana-datele-personale-ale-tututor-austriecilor-scos-vanzare.htm

Seria de filme "Crime în Franţa", din februarie în fiecare miercuri la DIVA

Colecţia de filme „Crime în Franţa” va fi difuzată în februarie, în fiecare miercuri, de la 21.00, la DIVA. Seria debutează pe 1 februarie, cu „Surse criminale” („Sources assassines”/„Murder in the Auvergne Mountains”, 2017). În staţiunea balneară franceză La Bourboule, este descoperit cadavrul unui bărbat otrăvit. Fosta lui iubită este arestată şi bănuită de crimă, aşa că fiica acesteia (care e poliţistă la Paris), încearcă să-i demonstreze nevinovăţia. Investigaţia o poartă mult mai departe decât şi-ar fi putut imagina, în timp ce scoate la iveală secrete de familie adânc îngropate. Din distribuţie fac parte: Julie De Bona (Fanny Volkov), Marthe Keller (Irène Volkov), Joakim Latzko (Chad Balhul), Jacques Bonnaffé (comandantul Garnier), Agathe Bonitzer (Séléna Rome) şi Alexandre Carrière (Régis Cazal).
https://www.news.ro/cultura-media/seria-de-filme-crime-in-franta-din-februarie-in-fiecare-miercuri-la-diva-video-1922403725482023011420994222

Filmele „R.M.N.” de Cristian Mungiu şi ”Metronom” de Alexandru Belc, selecţionate în Festivalul de Film de la Göteborg

Filmele „Metronom” de Alexandru Belc şi „R.M.N.” de Cristian Mungi au fost selectate la cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 27 ianuarie şi 5 februarie 2023. Festivalul de Film de la Göteborg prezintă anual aproximativ 400 de producţii din întreaga lume, iar la proiecţii participă în jur de 160.000 de spectatori. Aproximativ 1.900 de cineaşti, jurnalişti şi delegaţi din industrie sunt prezenţi anual la festival. ICR Stockholm susţine participarea în festival a regizorului filmului „Metronom‟, Alexandru Belc, respectiv a editorului Patricia Chelaru. Echipa filmului a fost invitată în perioada 31 ianuarie - 3 februarie, pentru a participa la discuţii cu publicul şi cu presa suedeză. Filmul va fi proiectat pe 31 ianuarie, de la 17.30, la cinematograful Capitol, pe 1 februarie, de la 20.15, la cinematograful Göta şi pe 2 februarie, de la ora 12.30, la cinematograful Draken. ”Metronom”, filmul de debut al regizorului Alexandru Belc este despre povestea de dragoste dintre doi tineri în România comunistă a anului 1972. Ana şi Sorin sunt protagoniştii acestui film, un cuplu tânăr care este nevoit să îşi încheie relaţia atunci când Sorin îi spune Anei că urmează să fugă cu familia în Germania. Ana şi Sorin se întâlnesc, după despărţire, la petrecerea unei colege, Roxana. La petrecere, toţi tinerii ascultă emisiunea ”Metronom”, a lui DJ Cornel Chiriac, transmisă la Radio Europa Liberă, post de radio interzis la vremea aceea în România. Tinerii scriu o scrisoare către Cornel Chiriac, prin care îşi exprimă dorinţa de a părăsi ţara aflată sub regim comunist. Aceştia sunt arestaţi de poliţia care a fost anunţată şi forţaţi să descrie în detaliu participarea la un eveniment văzut ca protest împotriva regimului.
https://www.news.ro/entertainment/filmele-r-m-n-de-cristian-mungiu-si-metronom-de-alexandru-belc-selectionate-in-festivalul-de-film-de-la-g-teborg-1922401525582023011720994385

Un nou film românesc e nr. 1 pe Netflix: Nunţi, botezuri, înmormântări, cu Şerban Pavlu

Încă un film românesc pe locul unu în topul producţiilor pe Netflix. După succesul Teambuilding pe platforma Netflix, încă un film românesc aterizează direct pe locul unu în preferinţele abonaţilor din România. Este vorba despre producţia Nunţi, botezuri, înmormântări, o comedie cu actorii Şerban Pavlu, Andreea Mateiu, Gheorhe Ifrim (din Las Fierbinţi), Anca Sigartău, Dan Rădulescu sau Ilona Brezoianu. Producţia a fost lansată pe marile ecrane în toamna lui 2022 şi spune „povestea” războiului dintre doi vecini proprietari de pământ în mult râvnitul Snagov. Cei doi ajung să îşi facă tot felul de farse. Un care pe care, în care "vecinul" Gheorghe Ifrim punctează cu o sală de nunţi şi evenimente, iar "nou venitul" Şerban Pavlu contracarează de pe terenul vecin cu Vai Vijelie sau cu Paraziţii.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/nunti-botezuri-inmormantari-top-netflix-20994279

Antena 1 lansează concursul Azi pozezi, Neatza câştigi. Premii de 500 de euro

Antena 1 lansează concursul Azi pozezi, Neatza câştigi. Concursul începe din 25 ianuarie şi pune la bătaie 500 de euro. Câştigătorul va fi anunţat a doua zi în cadrul emisiunii Super Neatza cu Răzvan şi Dani. Telespectatorii trebuie să urmărească emisiunile Antena 1 de luni până vineri, în intervalul 17.00 -19.00, să se fotografieze cu indiciul care apare pe ecran şi să încarce imaginea pe a1.ro. Fotografia cea mai creativă, care suprinde şi indiciul afişat pe ecran în cadrul emisiunilor Preţul cel bun, difuzată în fiecare luni şi marţi, de la ora 17.00 şi Nu te supăra, frate!, difuzată în fiecare miercuri, joi şi vineri, de la ora 17.00, va fi premiată a doua zi, la emisiunea Super Neatza. Câştigătorul va fi premiat cu 500 de euro.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/concurs-antena-1-20994198

STUDIU Durata de viaţă a bateriilor dispozitivelor mobile ar putea fi extinsă până la 9 ani

Bateriile de telefoane mobile cu o durată de viaţă de până la nouă ani ar putea deveni realitate cu ajutorul undelor sonore de înaltă frecvenţă utilizate pentru a îndepărta rugina care le inhibă performanţa, conform unei echipe de oameni de ştiinţă, condusă de Universitatea RMIT din Australia, transmite miercuri agenţia Xinhua, citată de Agerpres. Cercetătorii au constatat că, la anumite frecvenţe, undele sonore îndepărtează rugina de pe un nanomaterial numit MXene, readucându-l aproape de starea sa iniţială, potrivit anunţului făcut miercuri. Aceasta ar putea însemna că oamenii de ştiinţă sunt cu un pas mai aproape de obţinerea unei alternative cu durată de viaţă mai lungă la litiu. În Australia, doar 10% dintre bateriile uzate de dispozitive portabile, inclusiv cele pentru telefoane mobile, sunt colectate pentru reciclare. Cauza majoră a acestei probleme o reprezintă costul ridicat al reciclării litiului şi a altor materiale din baterii, a remarcat echipa de cercetători.
https://www.g4media.ro/studiu-durata-de-viata-a-bateriilor-dispozitivelor-mobile-ar-putea-fi-extinsa-pana-la-9-ani.html

ANCOM a efectuat 3.400 de controale în sectorul telecom în anul 2022. Amenzile au depășit 2,8 milioane lei

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a efectuat anul trecut 3.451 de controale pentru a asigura aplicarea și respectarea prevederilor legislației și reglementărilor din sectorul telecom. Ca urmare a celor 3.451 de controale, instituția a transmis 195 de notificari si a aplicat 636 de avertismente si 347 de amenzi contraventionale, in valoare totala de 2.809.400 de lei. Suma constituie venit la bugetul de stat. Controalele au avut ca scop promovarea concurenței pe piețele de comunicații electronice și de servicii poștale și pentru protejarea drepturilor și intereselor utilizatorilor. „In urma controalelor efectuate anul trecut, neregulile descoperite au fost sanctionate cu amenzi in cuantum de peste 2,8 milioane de lei. Desi cele mai multe amenzi au fost aplicate pe piata de comunicatii electronice, se poate observa o usoara crestere a sanctiunilor aplicate pe piata echipamentelor radio si a compatibilitatii electromagnetice”, a declarat Cristin Popa, Directorul Directiei Executive Monitorizare si Control din cadrul ANCOM.
https://www.economica.net/ancom-a-efectuat-3-400-de-controale-in-sectorul-telecom-in-anul-2022-amenzile-au-depasit-28-milioane-lei_642888.html

Cinematografia nordică, celebrată la Festivalul Internaţional de Film Transilvania - TIFF 2023

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (9 - 18 iunie, Cluj Napoca) anunţă Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse şi inovatoare, cea din ţările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Islanda. Programul marchează o colaborare cu Festivalul de Film Göteborg (Suedia), dar şi cu institute de film din toate cele cinci ţări. În 2023, TIFF continuă tradiţia colaborării cu alte mari evenimente de cinema din lume şi propune un carte blanche curatorilor Festivalului de Film de la Göteborg (27 ianuarie - 5 februarie), care vor contribui la selecţia de filme din Focus Nordic. Cu o istorie de peste 40 de ani, festivalul de la Göteborg este cel mai important eveniment de profil din regiune şi oferă cinematografiei nordice o platformă generoasă şi sonoră de promovare printr-o competiţie dedicată şi programe pentru industrie.
https://www.news.ro/entertainment/cinematografia-nordica-celebrata-la-festivalul-international-de-film-transilvania-tiff-2023-1922400326102023011120995179

„TIME”, UN NOU SERIAL ÎN GRILA BBC FIRST. CINE SUNT ACTORII PRINCIPALI

BBC First difuzează serialul britanic „Time”, realizat în 2021 și câștigător a două trofee BAFTA TV Awards. O portretizare de impact a vieții de închisoare, miniseria în trei episoade îi are în rolurile principale pe doi dintre cei mai apreciați actori britanici: Sean Bean („Urzeala tronurilor”, „Stăpânul inelelor: Frăția inelului”) și Stephen Graham („Pirații din Caraibe”, „Peaky Blinders”). Premiera serialului „Time” are loc luni, pe 26 ianuarie, de la ora 22.30. Serialul îl are ca personaj central pe Mark Cobden (Sean Bean), un tată și un soț ca oricare altul, care ucide accidental un om nevinovat. Torturat de imagini ale victimei, Mark își acceptă penitența, o condamnare de 4 ani de zile și îl întâlnește în închisoare pe gardianul Eric McNally (Graham), un om excepțional care face tot ce poate să-și protejeze deținuții. În mod paradoxal, soarta îi pune în ipostaze neașteptate.
https://www.tvmania.ro/time-un-nou-serial-in-grila-bbc-first-cine-sunt-actorii-principali-397959

Topuri în audiovizualul european la finalul anului 2021, publicate de Observatorul European al Audiovizualului

Observatorul European al Audiovizualului, parte a Consiliului Europei de la Strasbourg, a publicat raportul anual cu privire la principalii jucători din industria industria audiovizuală din Europa. Raportul (denumit "Jucători de top în industria audiovizuală europeană – proprietate și concentrare" - Ediția 2022) își propune să facă lumină asupra structurii industriei audiovizuale din Europa în ceea ce privește veniturile, precum și alți indicatori de performanță specifici segmentelor cheie ale pieței audiovizuale. Analiza oferă statistici ale jucătorilor de top din industria audiovizuală și explorează veniturile, abonamentele la televiziune cu plată, abonamente SVoD, numărul de televiziuni, numărul de servicii la cerere, audiențele tv, numărul de titluri tv de ficțiune produse și altele. Veniturile cumulate din operațiunile de servicii audiovizuale ale primelor 100 de companii audiovizuale din Europa au crescut între 2016 și 2021 de două ori mai repede decât piața generală și într-un ritm mai mare decât cel al inflației medii. Cu alte cuvinte, primele 100 de companii au crescut cu 17% în 2021, în comparație cu 2016. Evoluția pozitivă a pieței generale a serviciilor audiovizuale s-a datorat dezvoltării extrem de dinamice a veniturilor din streaming. Veniturile cumulate ale jucătorilor tradiționali (adică difuzarea și distribuția tv cu plată) din top 100 au crescut de asemenea în 2021 (+10%, comparativ cu anul 2016), în contrast cu evoluția generală a segmentelor tradiționale de piață.
https://www.hdsatelit.com/2023/01/topuri-in-audiovizualul-european-la.html

Din 1 februarie 2023, Windows 10 Home și Pro nu vor mai fi oferite de Microsoft spre vânzare și descărcare digitală. Actualizările de securitate, doar până în 2025

Ca parte a unui decizii de a înceta in viitor suportul pentru Windows 10 Home și Pro, Microsoft anunță pe pagina de achiziție oficială a Windows 10 Home și Pro că data de 31 ianuarie 2023 va fi ultima zi în care aceste versiuni ale sistemului de operare sunt oferite spre vânzare și descărcare pe pagina oficială. Microsoft va furniza în continuare asistență pentru Windows 10, inclusiv actualizări, dar numai până pe 14 octombrie 2025. Așadar, potențialii clienți mai au doar până la 31 ianuarie 2023 posibilitatea să cumpere Windows 10 Home și Windows 10 Pro de pe website-ul oficial, ulterior putând cumpăra doar Windows 11 de pe acel website. Cu toate acestea, Windows 10 va putea fi în continuare cumpărat de la alți furnizori și OEM, până când Microsoft va decide altfel. Windows 10 a fost lansat în anul 2015 și, prin urmare, Microsoft va renunța la acest sistem de operare 10 ani mai târziu, din 2025, când încetează si suportul actualizărilor de securitate. Compania a anunțat această decizie încă din iunie 2021, chiar înainte de lansarea Windows 11. Sistemul de operare Windows 10 a primit recenzii în general bune și a avut succes chiar la lansare.
https://www.hdsatelit.com/2023/01/din-1-februarie-2023-windows-10-home-si.html

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL