×

Revista presei -- Data și ora publicării: 06.03.2025 10:43:15

REVISTA PRESEI /6 mar 2025 /



Dispare o mare companie de telefonie din România: Tranzacția primește undă verde și intră în faza finală
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – FEBRUARIE 2025
Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – FEBRUARIE 2025
Site-ul Mediafax, domeniul de internet, marca și alte astfel de active, vândute la prețul de circa 1 milioan EUR
Se instaurează armata cenzurii. ANCOM recrutează polițiști și militari
John Florescu: „Nicolae Iorga a spus că un popor care nu-și înțelege istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”
History Channel difuzează documentarul „Kursk: 10 zile care îl definesc pe Putin”
România va găzdui un centru de inovare cuantică, dezvoltat în parteneriat cu IBM. Investiția se ridică la 400 mil. Euro
Facebook va șterge transmisiunile în direct mai vechi de 30 zile
Filmările pentru sezonul 5 din „Fauda” vor începe la sfârşitul lunii aprilie
Orange TV Premium: singura variantă de abonament Orange prin satelit, cu discount pentru clienții actuali
Alvin și veverițele revin pe Minimax
Elon Musk, proiect în premieră în România și unic în lume. ANCOM dezvăluie ce beneficii vor avea românii dacă totul decurge bine
YouTube lansează un nou abonament
După 18 ani. Smart Radio, post deţinut de Adrian Sârbu şi Marius Tucă, se închide. CNA i-a retras licenţa
Realitatea Plus, amendată pentru acuzaţii la adresa Melaniei Medeleanu şi a Asociaţiei Magic
Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan, înfrânt definitiv în procesul cu publicația Newsweek
CNA: Proiect de modificare și completare a Codului audiovizual - în dezbatere publică

....



Dispare o mare companie de telefonie din România: Tranzacția primește undă verde și intră în faza finală

Vânzarea Telekom România către alianța formată din Vodafone și Digi intră în linie dreaptă. CEO-ul Digi, Serghei Bulgac, susține că se așteaptă ca în următoarele săptămâni să primească aprobarea din partea Consiliului Concurenței. La rândul său, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, arată că această tranzacție nu va fi blocată, dar trebuie să vadă anumite detalii cum ar fi împărțirea rețelei, portofoliul de clienți și alte aspecte tehnice. „Ne așteptăm la contribuții semnificative din partea autorităților în următoarele săptămâni, urmate, sperăm, de o aprobare”, a declarat Bulgac, citat de TelcoTitans. „Decizia mare în acest an va fi legată de dispariția Telekom. La treia încercare au venit doi cumpărători, Vodafone și Digi. Trebuie să vedem cum se împart activele - spectrul, rețelele, clienții. Vrem să existe concurență. Avem încă servicii ieftine și bune și vrem să rămână așa”, spune președintele Consiliului Concurenței, informează Profit.ro.
https://www.stiripesurse.ro/dispare-o-mare-companie-de-telefonie-din-romania-tranzactia-primeste-unda-verde-si-intra-in-faza-finala_3603675.html

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel URBAN – FEBRUARIE 2025

În februarie, la nivel urban, DigiSport 1 a câștigat cei mai mulți telespectatori de pe piața TV comparativ cu ianuarie 2025 (consum pe telecomandă). Cele trei mari televiziuni – Pro TV, Antena 1 și Kanal D – au avut o cotă cumulată de piață (de vizionare) de 36,8% dintr-un total 92 de televiziuni măsurate de Kantar Media. Orășenii sunt mari consumatori de programe sportive TV. În februarie, liderul nișei de sport TV, DigiSport 1, a câștigat 22.260 de telespectatori față de audiența din ianuarie. Este cea mai mare creștere de audiență de pe piața TV. Pro TV și Antena 1 au câștigat telespectatori în urban: 19.750, respectiv 10.530, comparativ cu ianuarie. Televiziuni care au suferit pierderi de telespectatori în februarie 2025 comparativ cu ianuarie 2025: Kanal D (-10.790 persoane), România TV (-6.330), Realitatea Plus (-7.780), Happy Channel (-10.390), Antena Stars (-1.210), Film Cafe (-3.720), Pro Cinema (-370) și TVR 1 (-4.980). Televiziuni care au câștigat audiență față de ianuarie 2025: Antena 3 CNN (7.180 persoane), Digi 24 (2.790), AMC (80) și AXN (660).
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-urban-februarie-2025-434540

Topul televiziunilor cu cele mai mari audiențe la nivel NAȚIONAL – FEBRUARIE 2025

Pro TV, Antena 1 și DigiSport 1 au înregistrat cele mai mari creșteri de audiență la nivel național, în luna februarie comparativ cu luna precedentă. Lansare emisiunii Survivor România 2025 a contribuit în mare măsură la creșterea audienței lunare a televiziunii Pro TV comparativ cu ianuarie. Dar Survivor nu a fost singurul „motor” care a contribuit la această majorare. Și alte programe de mare audiență („Săriți de pe fix”, „Românii au talent”) au ridicat ratingul general cu 46.920 de telespectatori față de ianuarie. Este cea mai mare creștere de audiență de pe piața TV din februarie. Ratingul mediu al Pro TV a atins 687.870 de telespectatori pe minut (toată ziua), conform măsurătorilor Kantar Media, la nivel național. La mare distanță se află Antena 1 care a câștigat 23.290 de persoane față de ianuarie, având o audiență medie de 448.030 de telespectatori pe minut (toată ziua). A doua creștere de audiență de pe piața TV a fost realizată de DigiSport 1: +34.810 față de ianuarie. Meciurile de fotbal din campionatul intern și din cupele europene au condus la atingerea unui rating de 100.710 de telespectatori pe minut. DigiSport 1 a intrat în „clubul” celor opt televiziuni cu ratinguri lunare mai mare de 100.000 de persoane.
https://www.forbes.ro/topul-televiziunilor-cu-cele-mai-mari-audiente-la-nivel-national-februarie-2025-434511?fbclid=IwY2xjawI1GIJleHRuA2FlbQIxMQABHSlgS9K06tKM-BJt7rQadsiRRGIGykfJ7iR4IMiDf68706xp_PG-dbUAzw_aem_NcGBD_O9_n31isuEHlQK7Q

Site-ul Mediafax, domeniul de internet, marca și alte astfel de active, vândute la prețul de circa 1 milioan EUR

La circa 1 milion de euro se ridică prețul pentru care au fost vândute o serie de active necorporale, printre care site-ul Mediafax.ro, domeniul de internet și marca respectivă, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, analizate de Profit.ro. Omul de afaceri Radu Budeanu, care activează pe piața media românească, a anunțat, în ianuarie 2025, că achiziționează agenția de știri Mediafax, fondată încă din anul 1991 de Adrian Sîrbu. Budeanu efectuează achiziția prin firma sa, Titluri Quality. Firma vânzătoare este Mediamex Investment, deținută de omul de afaceri Dan Șucu (51%) și de Adrian Sîrbu (49%). Potrivit calculelor Profit.ro, 990.000 de euro plus TVA este prețul de achiziție a unui număr de 15 active Mediafax, care fac obiectul acestei tranzacții. Dintre acestea, menționăm doar o parte: Site-ul Mediafax.ro - 410.000 EUR, Domneiile de internet mediafax.biz (1.170 EUR), mediafax.ro (1.110 EUR), mediafaxfoto.ro (1.110 EUR). Marca Mediafax (care a fost înregistrată ca proprietate intelectuală la nivel mondial) - 186.650 EUR. Marca Mediafax- 75.470 EUR. Marca Mediafax.ro- 45.000 EUR.
https://startupcafe.ro/site-ul-mediafax-domeniul-de-internet-marca-si-alte-astfel-de-active-vandute-la-pretul-de-circa-1-milioan-eur-78348

Se instaurează armata cenzurii. ANCOM recrutează polițiști și militari

Guvernul pregătește controversata ordonanță împotriva așa-zisei dezinformări și manipulări din mediul online, instituind, practic, cea mai feroce cenzură din lume. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), desemnată să se ocupe de aceste acțiuni, va recruta, în regim de urgență, polițiști și militari, precum și angajați din serviciile de informații române, pentru a vâna ”știri false” și a închide site-uri care nu susțin narativul oficial. Draftul proiectului de ordonanță de urgență privind implementarea unor măsuri pentru protecția mediului online a fost deja ”scăpat” în presă, cel mai probabil pentru a testa reacția opiniei publice. Actul normativ instituie cel mai agresiv aparat de cenzură a opiniilor și liberei exprimări, deși autoritățile insistă că acesta nu ar afecta asemenea valori. Experiența din pandemie, când exista un singur narativ oficial, al siguranței și eficacității vaccinului Covid, și orice altă opinie a unor somități din lumea medicală era pusă la zid, ne arată că așa-zisa protecție a mediului online va fi, de fapt, o cenzură fără precedent, pe care doar regimurile din Ucraina și Republica Moldova o mai practică.
https://www.national.ro/social/se-instaureaza-armata-cenzurii-ancom-recruteaza-politisti-si-militari-846306.html/

John Florescu: „Nicolae Iorga a spus că un popor care nu-și înțelege istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”

Turneul Național de Educație Istorică 2025, un proiect cultural prin care se propune diseminarea unor documentare istorice, realizate de către producătorul american cu origini românești John Florescu, se reia anul acesta. Turneul va cuprinde proiecții gratuite în 15 județe din țară, în locații inedite precum Centrala Nucleară de la Cernavodă, Mânăstirea Tismana, Scornicești, locul nașterii lui Nicolae Ceaușescu, precum și în centrele comerciale aflate în portofoliul companiei CPI România. Astfel, în luna martie, la 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, va fi proiectat documentarul „Maria, Inima României” la VIVO! Cluj-Napoca, VIVO! Baia Mare, VIVO! Constanţa şi VIVO! Piteşti. Documentarele care vor fi prezentate în cadrul turneului spun atât povești despre familia regală („Maria, Inima României”, „Războiul Regelui”, „Regele Mihai, Drumul către casă”), cât și, în premieră în ediția de anul acesta, cele mai recente producții Chainsaw Film Production: „Tovarășu’: Facerea, gloria și desfacerea unui dictator” și „Enigmele României” prezentate de Marcel Iureș.
https://www.forbes.ro/john-florescu-nicolae-iorga-a-spus-ca-un-popor-care-nu-si-intelege-istoria-este-ca-un-copil-care-nu-si-cunoaste-parintii-434431

History Channel difuzează documentarul „Kursk: 10 zile care îl definesc pe Putin”

Pe 11 martie, de la ora 23:00, History Channel prezintă în premieră în România „Kursk: 10 zile care îl definesc pe Putin”, primul episod al unui documentar în două părți (2 x 60 minute), care analizează explozia de la bordul submarinului rusesc Kursk din august 2000 și consecințele sale politice. Al doilea episod este programat pe 18 martie, de la ora 23:00. Seria investighează de ce Rusia a întârziat acceptarea ajutorului internațional, cum a reacționat Putin în primele 100 de zile (la presiunea presei) și cum această tragedie a devenit un moment esențial în consolidarea regimului său. În 12 august 2000, la doar trei luni după ce Vladimir Putin a devenit președinte, o explozie la bordul submarinului nuclear Kursk a lăsat echipajul prins pe fundul Mării Barents.
https://www.forbes.ro/history-channel-difuzeaza-documentarul-kursk-10-zile-care-il-definesc-pe-putin-434490

România va găzdui un centru de inovare cuantică, dezvoltat în parteneriat cu IBM. Investiția se ridică la 400 mil. Euro

România va găzdui primul centru educațional și de cercetare în domeniul tehnologiei cuantice, în cadrul unui parteneriat între FreeYa Mind și IBM. Investiția totală se ridică la 400 de milioane de euro, iar finalizarea proiectului este estimată pentru sfârșitul anului 2026. Campusul FreeYa Mind, situat la Iași, va funcționa ca un Centru de Inovare Cuantică IBM, oferind acces la computerele cuantice IBM prin cloud. Acesta își propune să sprijine educația, cercetarea și antreprenoriatul, dezvoltând specialiști capabili să utilizeze tehnologia cuantică în domenii precum inteligența artificială, criptografia și simulările complexe în medicină. „Tehnologia cuantică reprezintă viitorul. Prin aceasta colaborare cu IBM, avem capacitatea de a oferi acces la resurse educaționale de top și la infrastructură de cercetare. Împreună, pregătim generațiile următoare pentru provocările și oportunitățile revoluției cuantice și transformǎm Iașul într-un punct de referință european în acest domeniu. În calitate de Centru de Inovare Cuantică IBM, campusul va găzdui laboratoare de cercetare, spații de colaborare, departamente administrative executive, locații pentru evenimente și săli de instruire interconectabile, împreună cu un mare centru de date AI”, spune Cristian Berariu, inițiatorul proiectului FreeYa Mind Campus.
https://www.forbes.ro/romania-va-avea-primul-centru-de-inovare-cuantica-in-parteneriat-cu-ibm-investitia-se-ridica-la-400-mil-euro-434671

Facebook va șterge transmisiunile în direct mai vechi de 30 zile

Platforma Facebook, deținută de Meta, a anunțat că va șterge videoclipurile Live salvate pe rețea mai vechi de 30 zile. Utilizatorii români au început să fie notificați de schimbarea politicii de stocare a videoclipurilor Facebook Live, care a intrat în vigoare de pe 19 februarie 2025. „Începând din 19 februarie, clipurile video Facebook Live vor fi păstrate timp de 30 de zile în mod implicit în Pagina sau în profilul tău de Facebook, timp în care poţi relua, şterge sau descărca clipurile video. După 30 de zile, nu vei mai putea accesa transmisiunile în direct, iar acestea vor fi şterse automat din profilul sau din Pagina ta, precum şi de pe serverele noastre”, a scris compania în email-ul primit de utilizatori. Totodată, platforma va șterge videoclipurile Live mai vechi de 30 zile, postate înainte de 19 februarie, cu posibilitatea de descărcare a acestora din profilul personal sau de pe pagina de Facebook până la data de 2 iunie 2025. După această dată, Live-urile vor fi șterse din serverele companiei și nu vor mai putea fi recuperate. Utilizatorii vor fi notificați când un Live mai vechi urmează să fie șters, cu posibilitatea de a-l descărca, muta într-o stocare cloud sau a-l transforma într-un videoclip scurt, vertical, de tip Reels, pentru următoarele 90 zile sau în maxim 6 luni, dacă oamenii mai au nevoie de timp și cer o extindere.
https://startupcafe.ro/facebook-va-sterge-transmisiunile-in-direct-mai-vechi-de-30-zile-78156

Filmările pentru sezonul 5 din „Fauda” vor începe la sfârşitul lunii aprilie

„Fauda”, serialul thriller de acţiune de succes care urmăreşte agenţi israelieni sub acoperire, va avea şi sezonul 5, filmările fiind stabilite să înceapă la sfârşitul lunii aprilie, potrivit Variety. Aflat în prezent în faza de pre-producţie, acţiunea din sezonul 5 se va desfăşura în Israel, precum şi în străinătate, unde echipa „Fauda” va participa la o misiune privată.
https://www.news.ro/entertainment/filmarile-pentru-sezonul-5-din-fauda-vor-incepe-la-sfarsitul-lunii-aprilie-1922403905552025031421955366

Orange TV Premium: singura variantă de abonament Orange prin satelit, cu discount pentru clienții actuali

Surpriză pentru abonații Orange care folosesc televiziunea prin satelit (DTH): compania a decis să simplifice viața tuturor… sau cel puțin să simplifice abonamentele. Începând cu 22 aprilie, toate pachetele actuale dispar, lăsând în urmă un singur tip de abonament: Orange TV Premium. Acest nou superstar al ofertei Orange are un preț de 78 lei pe lună, dar nu vă speriați! Clienții existenți primesc o reducere de 26 lei lunar timp de 24 de luni, ceea ce înseamnă că timp de doi ani vor plăti doar 52 lei pe lună. Pe site-ul oficial Orange, noul abonament figurează la preț standard pentru clienții noi, anunță Gadget.ro.
https://www.hdsatelit.com/2025/03/orange-tv-premium-singura-varianta-de.html

Alvin și veverițele revin pe Minimax

În luna martie, simpaticii Alvin, Simon și Theodore, alături de Brittany, Jeanette și Eleanor, revin pe Minimax cu aventuri noi-nouțe, gata să facă haos (bine organizat) pe micile ecrane. Serialul „ALVINNN!!! și veverițele” continuă să fie o sursă de bună dispoziție pentru cei mici, oferind episoade pline de umor, peripeții și, desigur, multă muzică, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România. Dacă cineva credea că Alvin și gașca s-au cumintit, să mai gândească o dată! Noile episoade îi surprind în situații care mai de care mai haioase – de la școală la provocările vieții de zi cu zi, până la eforturile disperate ale lui Dave de a menține un strop de ordine în haosul lor. Serialul, inspirat din animațiile clasice ale anilor ’80 și ’90, vine acum într-o versiune 3D modernizată, cu animație de ultimă generație și povești adaptate pentru noua generație de fani.
https://www.hdsatelit.com/2025/03/alvin-si-veveritele-revin-pe-minimax.html

Elon Musk, proiect în premieră în România și unic în lume. ANCOM dezvăluie ce beneficii vor avea românii dacă totul decurge bine

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Pavel Popescu, a vorbit marți, pentru B1 TV, despre un proiect pe care Space X, compania lui Elon Musk, îl desfășoară în premieră în România. Dacă totul va merge cum trebuie, românii „vor beneficia de comunicații prin satelit mult mai ieftine, mult mai bune”, a subliniat Popescu. „Am fost deschiși la această colaborare, care a pornit undeva în vara anului trecut, pentru a facilita un test unic în lume, care practic ar duce la schimbarea legislației mai vechi de 25 de ani cu privire la comunicațiile sateliților neogeostaționari, acei sateliți de dimensiuni mai mici, cu o viteză mult mai mare de propagare a datelor care, în comparație cu sateliții mai mari, oferă utilizatorilor servicii de comunicații excepționale”, a declarat Pavel Popescu.
https://www.stiripesurse.ro/elon-musk-proiect-in-premiera-in-romania-si-unic-in-lume-ancom-dezvaluie-ce-beneficii-vor-avea-romanii-daca-totul-decurge-bine_3602451.html

YouTube lansează un nou abonament

Cel mai nou abonament YouTube, numit Premium Lite, „permite” utilizatorilor să plătească și să vadă și reclame. YouTube a anunțat abonamentul Premium Lite, care va fi disponibil, pentru început, în Statele Unite pentru opt dolari pe lună. Cei opt dolari pe lună nu aduc niciunul dintre beneficiile clasice - nu există acces la YouTube Music, nu se poate asculta în fundal etc.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/youtube-lanseaza-un-nou-abonament-21956206

După 18 ani. Smart Radio, post deţinut de Adrian Sârbu şi Marius Tucă, se închide. CNA i-a retras licenţa

Final de poveste. Smart Radio, proiect în care au fost parteneri, în ultima perioadă, Adrian Sârbu şi jurnalistul Marius Tucă, dispare şi din Bucureşti, ultima licenţă pe care o mai deţinea (107,3 FM). Societatea care opera licenţa de radio, Radio Smart SRL, a intrat în faliment, iar lichidatorul judiciar al societăţii a notificat astfel Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la încetarea emisiei începând cu 3 martie 2025. Postul de radio Smart FM a fost lansat de Valentin Nicolau, fondator al editurii Nemira şi fost preşedinte al TVR. Valentin Nicolau a încetat din viaţă în ianuarie 2015, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, postul de radio a fost preluat de Marius Tucă. Proiectul a crescut apoi sub „bagheta” lui Tucă. În timp l-a cooptat şi pe Marius Manole, alături de care a făcut o perioadă matinalul. În timp, reţeaua Smart FM a crescut, după ce societatea a câştigat mai multe frecvenţe radio în Câmpina, Târgovişte şi Ploieşti.
https://www.paginademedia.ro/cna/radio-smart-s-a-inchis-21955125

Realitatea Plus, amendată pentru acuzaţii la adresa Melaniei Medeleanu şi a Asociaţiei Magic

După amenda de 100.000 de lei pentru un clip fake, Realitatea Plus a mai atras o sancţiune de la CNA. Forul audiovizual a decis sancţionarea televiziunii cu 10.000 de lei pentru o ediţie din 3 februarie a emisiunii Culisele Statului Paralel în care a fost atacată Melania Medeleanu. Sancţiunea a fost aplicată pentru că au fost aduse în discuţie aspecte ale vieţii private ale acesteia, dar şi pentru acuzaţii la adresa lui Vlad Voiculescu, europarlamentar, şi a ONG-ului Magic pe care acesta din urmă îl deţine. Pentru afirnaţii asemănătoare despre Asociaţia Magic, şi România TV a fost amendată în trecut. Amenda a fost propusă de Mircea Toma, membru CNA, şi votată în unanimitate de mebrii prezenţi.
https://www.paginademedia.ro/cna/amenda-realitatea-plus-cna-melania-medeleanu-21954038

Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan, înfrânt definitiv în procesul cu publicația Newsweek

În data de 24 ianuarie 2020, ziaristul Alexandru Pop a publicat pe site-ul newsweek.ro investigația de presă cu titlul “Firma de bodyguarzi a lui Sorin Ovidiu Bălan, țeapă de milioane de euro trasă statului român”. Simțindu-se lezat de afirmațiile din articol, jurnalistul de la AntenaTV, Sorin Ovidiu Bălan, îi cheamă în judecată pe autorul articolului, pe directorul publicației Sabin Orcan și publicația online newsweek.ro. Pârâții au fost apărați în proces de Fenechiu Savu & Asociaţii SCA. Sorin Ovidiu Bălan a solicitat instanței să dispună: Obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 1.000.000(un million) Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plaţii, cu titlu de daune morale aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii sale; Obligarea paraţilor sa publice integral hotărârea de sancţionare intr-un cotidian de larga circulaţie naţionala, pe propria cheltuiala, sub sancţiunea acordării către reclamant de daune cominatorii de 500 lei/zi, pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de sancționare, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii; Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, in cazul in care se opun prezentei acţiuni.
https://justnews.ro/jurnalistul-sorin-ovidiu-balan-a-pierdut-definitiv-procesul-cu-publicatia-newsweek/

CNA: Proiect de modificare și completare a Codului audiovizual - în dezbatere publică

Consiliul Național al Audiovizualului a lansat, miercuri, în dezbatere publică un proiect de decizie privind modificarea și completarea Codului de reglementare a conținutului audiovizual. Potrivit CNA, dispozițiile, în concordanță cu noile prevederi ale legislației Uniunii Europene (Directiva UE din 2018), adoptate deja în Legea audiovizualului, asigură condiții echivalente de reglementare a serviciilor media audiovizuale tradiționale liniare cu cele la cerere și extind și domeniul de aplicare la platformele de partajare a materialelor video. La elaborarea proiectului s-a ținut cont și de o serie de propuneri formulate de către diverse entității sau persoane fizice, dar și de către membrii CNA. Proiectul de decizie cuprinde 11 titluri, în primul, la dispoziții generale, fiind adăugate noi definiții care să corespundă noilor reglementări, precum: canal oferit prin intermediul unei platforme de partajare a materialelor video, conținut dăunător, conținut ilegal, creator de conținut audio-vizual difuzat online, dezinformare, informarea corectă, precum și definiția utilizatorului pentru a se alinia cu toate celelalte dispoziții. La capitolul privind protecția minorilor, conținutul care poate provoca daune fizice, morale sau mentale acestora poate fi pus la dispoziție astfel încât să se asigure că minorii nu pot vedea sau auzi acest conținut, indiferent dacă acesta este difuzat de un serviciu de televiziune sau de către un serviciu media audiovizual la cerere. Conținutul cel mai nociv, cum ar fi violența nejustificată sau pornografia, va face obiectul unor cerințe mai stricte. În cazul acesta, sunt stabilite măsuri privind protecția minorilor prin sistem de descriptor de conținut. Totodată, este interzisă colectării și generării datelor personale ale minorilor prin intermediul instrumentelor de verificare a vârstei.
https://agerpres.ro/cultura-media/2025/03/05/cna-proiect-de-modificare-si-completare-a-codului-audiovizual---in-dezbatere-publica--1427985

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover



Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici



© 2001 -  Media Expres SRL