×

Programe TV -- Data și ora publicării: 26.03.2024 19:48:01

REVISTA PRESEI / 26 mar 2024 /



Warner Bros. Discovery lansează platforma de streaming Max în România pe 21 mai
Parlamentul European a aprobat Legea privind inteligența artificială, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale
Exclusiv. Cine ascultă radio în prime time?
Cerințe de la Bruxelles către giganții IT înainte de alegerile din UE: Conținutul deep fake și publicitatea politică să fie clar etichetate
Ministrul Ivan: Ghișeul la care se depun online cererile la etajul șapte va fi istorie / Start pentru portalul digital unic, contract de aproape 20 milioane de euro
Chinezii de la Huawei, pregătiți să atace în instanță excluderea din rețelele 5G din România: O decizie fără o evaluare obiectivă sau constatări concrete
Trustul Antena pierde și apelul din procesul privind ingerința nejustificată în viața privată a fiicei mijlocii a lui Gigi Becali
Șeful Poștei Române, acuzat că a semnat un acord în China care nu a fost autorizat de Guvern. Ministrul digitalizării i-a cerut un raport
Gala Globurilor de Aur va fi difuzată de CBS timp de cinci ani
Scriitorul Radu Vancu, regizorii Radu Jude, Leta Popescu, Eugene Buică şi artistul plastic Roman Tolici, între nominalizaţii la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024
Euronews are un nou director, cu experienţă la o companie americană din industria aerospaţială şi a apărării şi la Academia Română
Bursă de 3.600 de euro pentru jurnalism de investigaţie. De la fundaţiile Ion Raţiu şi Friends For Friends
Televiziunea Diva aduce filmul Crimă în Luberon

....


Warner Bros. Discovery lansează platforma de streaming Max în România pe 21 mai

Warner Bros. Discovery (Nasdaq: WBD) a anunțat că Max, serviciul său îmbunătățit de streaming, va fi lansat în primele țări europene, inclusiv în România, pe 21 mai. Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a crea o experiență de vizionare completă pentru întreaga familie. Max aduce, pentru prima oară într-un singur loc, emisiuni TV în premieră, filme noi și emblematice și sporturi de neratat. Pe 21 mai, Max va fi disponibil în țările nordice, în Iberia și în Europa Centrală și de Est: România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord. Apoi, Max va fi lansat în Polonia și Țările de Jos, precum și în Franța și Belgia.
https://www.forbes.ro/warner-bros-discovery-lanseaza-platforma-de-streaming-max-in-romania-pe-21-mai-381903

Parlamentul European a aprobat Legea privind inteligența artificială, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale

Regulamentul, convenit în decembrie 2023 în cadrul negocierilor cu statele membre, a fost adoptat de deputații europeni cu 523 voturi pentru, 46 împotrivă și 49 abțineri. El urmărește să protejeze drepturile fundamentale, democrația, statul de drept și sustenabilitatea mediului în fața sistemelor de IA cu grad ridicat de risc. Actul legislativ vizează și să încurajeze inovația și să asigure un rol de lider în domeniu pentru Europa. Regulamentul impune obligații în cazul inteligenței artificiale, în funcție de riscurile sale potențiale și de impactul preconizat. Noile norme interzic anumite utilizări ale inteligenței artificiale care amenință drepturile cetățenilor, inclusiv sistemele biometrice de clasificare bazate pe caracteristicile sensibile ale persoanelor. Extragerea fără scop precis a imaginilor faciale de pe internet ori din înregistrările camerelor video cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială se numără și ea printre utilizările interzise.
https://www.forbes.ro/parlamentul-european-a-aprobat-legea-privind-inteligenta-artificiala-care-garanteaza-siguranta-si-respectarea-drepturilor-fundamentale-380591

Exclusiv. Cine ascultă radio în prime time?

„Forbes România” prezintă în exclusivitate profilurile ascultătorilor principalelor programe de radio la nivel național, în prime time (orele 07:00 – 10:00) din ultimul studiu de audiență al Asociației pentru Radio Audiență (ARA). Audiențele radiourilor se măsoară de trei ori pe an, în așa-numitele „valuri de măsurători”, iar cifrele oficializate de Asociația pentru Radio Audiență reprezintă pentru radiouri oportunități de promovare în presă: „cel mai ascultat radio”, „radioul cu cei mai mulți ascultători”, „radioul cu cei mai fideli ascultători în București”… Audiențele sunt fluturate ca niște steaguri de luptă. Pentru investitorii publicitari în piața radio contează mai puțin numărul de ascultători pe zi (daily reach) sau cota de piață (market share), ci mai cu seamă profilurile ascultătorilor unui post de radio. Pentru că investitorii urmăresc ca mesajele lor să fie recepționate de persoanele cărora le sunt adresate produsele și serviciile promovate. Pe baza analizei acestor studii se iau deciziile de a investi publicitate în programele unui anumit radio. Dar astfel de studii apar foarte rar în spațiul public. Din ultimul val de măsurători, pentru perioada 28 august – 17 decembrie 2023, „Forbes România” a extras din sondajele ARA, realizate de companiile IMAS şi Mercury Research, profilurile de ascultători pentru 11 rețele de radio, care se referă la targetul național, persoane cu vârste de peste 11 ani, în intervalul orar 07:00 – 10:00, în zilele lucrătoare (luni-vineri). Din cele 11 stații, trei aparțin Societății Române de Radio (SRR): Radio România Actualități, Antena Satelor și Radio România Cultural. A fost ales intervalul orar 07:00 – 10:00 pentru că acesta este așa-numitul „prime-time” pentru piața radio, adică este perioada de maximă audiență.
https://www.forbes.ro/exclusiv-cine-asculta-radio-in-prime-time-380518

Cerințe de la Bruxelles către giganții IT înainte de alegerile din UE:
Conținutul deep fake și publicitatea politică să fie clar etichetate
Comisia Europeană a recomandat marți un set de măsuri care ar trebui luate de giganții IT care dețin platforme și motoare de căutare online cu peste 45 milioane de utilizatori activi în UE pentru a atenua riscurile sistemice care ar putea afecta viitoarele alegeri pentru Parlamentul European din iunie. În temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale (Digital Service Act), serviciile desemnate cu peste 45 milioane de utilizatori activi în UE au obligația de a atenua riscurile legate de procesele electorale, protejând în același timp drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la libertatea de exprimare.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-27006694-cerinte-bruxelles-catre-gigantii-inainte-alegerile-din-continutul-deep-fake-publicitatea-politica-fie-clar-etichetate.htm

Ministrul Ivan: Ghișeul la care se depun online cererile la etajul șapte va fi istorie / Start pentru portalul digital unic, contract de aproape 20 milioane de euro

Contractul pentru implementarea Portalului Digital Unic al României (PDURo), un proiect în valoare de 96 milioane de lei (fără TVA), a fost semnat marți la Palatul Victoria. Noul sistem IT care va fi implementat în următoarele 18 luni ar trebui să permită accesarea a peste 21 proceduri online din țară dar și din UE, precum și schimbul transfrontalier automatizat de elemente justificative la nivel european. Proiectul face parte din investiția pentru "Implementarea infrastructurii de Cloud Guvernamental", din cadrul Componentei 7 - Transformare Digitală, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sistemul IT, care va fi gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), va fi dezvoltat de o asociere de firme conduse de Maguay Computers, după câștigarea unei licitații lansate anul trecut.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26986883-ministrul-ivan-ghiseul-care-depun-online-cererile-etajul-sapte-istorie-start-pentru-portalul-digital-unic-contract-aproape-20-milioane-euro.htm

Chinezii de la Huawei, pregătiți să atace în instanță excluderea din rețelele 5G din România: O decizie fără o evaluare obiectivă sau constatări concrete

Chinezii de la Huawei și-au exprimat dezamăgirea vineri față de decizia Guvernului de a interzice echipamentele companiei în rețelele 5G, după o prezență de 20 de ani în România. Compania, care are 1.300 de angajați locali, spune că „decizia nu are la bază nicio evaluare obiectivă și nici a fost luată în urma unor constatări concrete” și că „își rezervă dreptul legal de a contesta această decizie”. „Huawei România a luat la cunoștință de decizia Guvernului cu privire la cererea de autorizare pentru echipamentele de infrastructură 5G ale companiei, decizie luată în data de 29 februarie 2024, pe care o evaluează în acest moment, precum și impactul său ulterior. Suntem dezamăgiţi de decizia Guvernului României, decizie care nu are la bază nicio evaluare obiectivă și nici a fost luată în urma unor constatări concrete. Huawei este prezentă în România de peste 20 de ani, în toată această perioadă neavând nicio problemă de securitate, respectând pe deplin toate legile, normele și reglementările naționale”, arată compania, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro. Compania susține că „echipamentele și serviciile sale sunt sigure și fiabile, iar soluțiile tehnice sunt, de asemenea, verificate și certificate pentru a îndeplini toate standardele și cerințele din industria telecomunicațiilor”.
https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-26942478-chinezii-huawei-pregatiti-atace-instanta-excluderea-din-retelele-5g-din-romania-decizie-fara-evaluare-obiectiva-sau-constatari-concrete.htm

Trustul Antena pierde și apelul din procesul privind ingerința nejustificată în viața privată a fiicei mijlocii a lui Gigi Becali

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a Civilă, la data de 02.12.2021, reclamanta Becali Alexandra a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Antena TV Group SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: înlăturarea din mediul on line şi de pe paginile de internet, Facebook şi Youtube ale publicaţiei Spynews a tuturor articolelor şi postărilor, precum şi a comentariilor în care apar imagini şi detalii legate de viaţa intimă/privată a subsemnatei Becali Alexandra. interzicerea publicării sau distribuirii în mediul online sau în scris de articole, postări, înregistrări video, inclusiv comentarii la acestea şi alte asemenea, în care Becali Alexandra este prezentată în ipostaze legate de viaţa sa intimă/privată. obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.
https://justnews.ro/trustul-antena-pierde-si-apelul-din-procesul-privind-ingerinta-nejustificata-in-viata-privata-a-fiicei-mijlocii-a-lui-gigi-becali/

Șeful Poștei Române, acuzat că a semnat un acord în China care nu a fost autorizat de Guvern. Ministrul digitalizării i-a cerut un raport

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, trebuie să prezinte un raport ministrului digitalizării, Bogdan Ivan, după ce s-a deplasat zilele trecute în China și a semnat un acord care ar fi periculos pentru România cu poșta din statul asiatic, conform informațiilor Libertatea. Ministrul Ivan l-a criticat recent pe șeful Poștei, afirmând că nu l-a putut contacta atunci când a dorit detalii privind greva angajaților, conform Propolitica.ro. Sindicaliștii din Poșta Română amenință că vor intra în grevă generală dacă nu primesc majorări salariale, caz în care milioane de pensionari ar putea să își primească pensiile cu întârziere în luna aprilie.
https://www.libertatea.ro/stiri/seful-postei-romane-ar-fi-semnat-un-protocol-neautorizat-cu-omologii-din-china-ar-putea-fi-o-bresa-de-securitate-ministrul-digitalizarii-i-a-cerut-lamuriri-4839129

Gala Globurilor de Aur va fi difuzată de CBS timp de cinci ani

Globurile de Aur au anunţat luni că au ajuns la un acord cu CBS pentru a transmite evenimentul timp de cinci ani pe reţeaua americană, într-un semn de redresare pentru o ceremonie care a trecut printr-o criză existenţială în ultimii ani, scrie AFP. CBS a acceptat să fie gazda pe termen lung a acestui eveniment în convalescenţă, care încearcă să se debaraseze de acuzaţiile de corupţie şi rasism, după ce l-a difuzat în ianuarie. "Suntem foarte mândri să continuăm să ne bazăm pe CBS pentru a transmite Globurile de Aur", a declarat Jay Penske, unul dintre noii şefi ai ceremoniei. "CBS a apărat Globurile într-o perioadă foarte dificilă şi a înţeles valoarea lor", a adăugat el. Văzute mult timp ca o treaptă esenţială către Oscaruri, Globurile de Aur au fost difuzate anterior pe NBC. Dar, în faţa scandalurilor care au subminat organizarea ceremoniei, postul de televiziune şi-a suspendat parteneriatul.
https://www.news.ro/cultura-media/gala-globurilor-de-aur-va-fi-difuzata-de-cbs-timp-de-cinci-ani-1922400226462024030921536157

Scriitorul Radu Vancu, regizorii Radu Jude, Leta Popescu, Eugene Buică şi artistul plastic Roman Tolici, între nominalizaţii la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024

Scriitorii Radu Vancu şi Simona Goşu, regizorii Radu Jude, Leta Popescu, Andrei Măjeri, Eugene Buică, artistul plastic Roman Tolici şi Asociaţia Free Mioriţa se numără între nominalizaţii la Gala Premiilor Radio România Cultural 2024 care va avea loc în 22 aprilie, la Teatrul Odeon. Vor fi recompensate cele mai importante reuşite ale culturii româneşti din anul 2023. De asemenea, vor fi acordate două premii speciale şi un premiu de excelenţă. Nominalizările la categoria Proză sunt: Simona Antonescu, pentru "Chiajna din Casa Muşatinilor", Editura Polirom, 2023; Simona Goşu, pentru "Stela", Editura Polirom, 2023; Adrian G. Romila, pentru "Acasă, departe", Editura Polirom, 2023. La categoria Film au fost nominalizate producţiile: "Mrs. Buică", în regia lui Eugene Buică; "Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii", în regia lui Radu Jude; "De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin", în regia Carlei Teaha.
https://www.news.ro/cultura-media/scriitorul-radu-vancu-regizorii-radu-jude-leta-popescu-eugene-buica-si-artistul-plastic-roman-tolici-intre-nominalizatii-la-gala-premiilor-radio-romania-cultural-2024-1922404426532024030721536072

Euronews are un nou director, cu experienţă la o companie americană din industria aerospaţială şi a apărării şi la Academia Română

Schimbare de management la televiziunea Euronews România. Postul de ştiri are un nou director, pe Lucian Petrişor. Noul şef de la Euronews şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în mediul corporate la gigantul american Honeywell, jucător în industria aerospaţială şi a apărării. În ultimii patru ani a fost director al Academiei Române. Lucian Petrişor vine în locul lui Gabriel Petrea, cel care a îndeplinit funcţia de director al televiziunii în ultimii trei ani. Gabriel Petrea deţinea în paralel şi funcţia de director general adjunct al Politehnicii Bucureşti. „Dacă primii 2 ani au însemnat pentru Euronews România intrarea pe piaţă, dezvoltarea, organizarea, precum şi implementarea proceselor didactice, continuarea firească este de a se consolida şi de a atrage un public cât mai numeros, atât din punct de vedere al audienţei, cât şi al procesului de formare al noilor generaţii”, anunţă reprezentanţii televiziunii. Lucian Petrişor, director Euronews România: „Intru în acest proiect cu mult optimism. Platforma media Euronews România a demonstat că are deja vizibilitate şi un public interesat de subiectele pan-europene. .Vom dezvolta şi consolida zona de business a proiectului. Mulţumită brand-ului puternic şi a unei echipe de profesionişti, sunt convins că Euronews România se va dezvolta mai puternic în zona mediului de afaceri, marketing şi evenimente”.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/euronews-director-lucian-petrisor-21532194

Bursă de 3.600 de euro pentru jurnalism de investigaţie. De la fundaţiile Ion Raţiu şi Friends For Friends

O nouă bursă de jurnalism de investigaţie. Fundaţiile Ion Raţiu şi Friends For Friends (organizatoarea Premiilor Superscrieri) oferă o nouă bursă de jurnalism de investigaţie. Începând cu acest an, în cadrul Galei Premiilor Superscrieri din luna mai, cele două fundaţii vor oferi anual „Bursa Superscrieri - Ion Raţiu pentru jurnalism de investigaţie”, în valoare de 3600 de euro. Această bursă de merit va înlocui „Premiu Ion Raţiu pentru Jurnalism”, lansat în 2015 şi inspirat de Ion Raţiu.
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/bursa-noua-pentru-jurnalism-de-investigatie-21535384

Televiziunea Diva aduce filmul Crimă în Luberon

La sfârşit de martie, televiziunea Diva a programat filmul Crimă în Luberon (Crime dans le Luberon, 2018). Intriga Pascal Achard (Franck Libert), un localnic din zona Luberon (Provenţa), este ucis în timpul unei partide de vânătoare. Vice-procuroarea Élisabeth Richard (Florence Pernel) primeşte cazul şi conduce ancheta. Pentru asta face echipă cu Charles Jouanic (Guillaume Cramoisan), şeful jandarmeriei locale, şi cu adjuncta acestuia, sergentul Caroline Martinez (Lola Dewaere, cunoscută din serialul „Astrid şi Raphaëlle”, al cărui sezon 4 s-a încheiat recent la DIVA).
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/crima-in-luberon-21536595

(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL