×

Programe TV -- Data și ora publicării: 28.07.2020 14:44:30

NGC-BARKSKINS-PREMIERĂ / National Geographic a anunțat premiera serialului „Barkskins”



București (MEDIA EXPRES) / 28 iul 2020 / Serialul de ficțiune istorică "Barkskins" despre masacrul coloniștilor francezi din „Noua Franță” a anilor 1690 (pe teritoriul actual al Canadei), creat de Elwood Reid și bazat pe romanul bestseller omonim al autoarei Annie Proulx, are premiera la National Geographic vineri, 7 august, de la ora 22.00 și 23.00, cu difuzarea a câte două episoade consecutive timp de patru săptămâni, potrivit unui comunicat de presă transmis de Anca Ivanciu, director de comunicare și marketing.

Cu acest prilej Anca Ivanciu a anunțat că, din august, brand-ul National Geographic va fi gestionat pentru România de o nouă echipă, condusă de Corina Constantin.

Barkskins este o mică așezare din actuala provincie canadiană Quebec. Atunci când Biserica Catolică trimite preoți iezuiți să convertească populația indigenă, Franța își trimite propriii oameni să populeze aceste teritorii, inclusiv celebrele ”Filles du Roi” (Fiicele Regelui), femei tinere care să se căsătorească cu bărbații și să formeze familiii care să ajute coloniile să prospere. Grupul de marginalizați, delincvenți și inocenți din Franța secolului al XVII-lea trebuie să facă față acum greutăților vieții, intereselor antagoniste și loialităților încâlcite la răscrucea civilizației, în Noua Franță din anii 1690.


Difuzat în 172 de țări și 43 de limbi, serialul de ficțiune istorică este o creație a Fox 21 Television Studios și Scott Rudin Productions și este bazat pe romanul bestseller scris de Annie Proulx, câștigătoare a premiului Pulitzer. Serialul îi are în distribuție pe David Thewlis (”Wonder Woman”) în rolul lui Claude Trepagny, Marcia Gay Harden (”The Newsroom”) în rolul Mathilde Geffard, Aneurin Barnard (”Dunkirk”) în pielea personajului Hamish Goames, James Bloor (”Dunkirk”) în rolul Charles Duquet, Christian Cooke (”Point Blank”) în rolul Rene Sel, David Wilmot (”The Alienist”) în rolul Constable Bouchard, Thomas M. Wright (”The Bridge”) în rolul Elisha Cooke, Tallulah Haddon (”Black Mirror: Bandersnatch”) în rolul Melissande, Kaniehtiio (Tiio) Horn (”The Man in the High Castle”) în rolul Mari, Lily Sullivan (”Picnic at Hanging Rock”) ca Delphine și Zahn McClarnon (”Fargo”) în rolul Yvon.

Creatorul serialului, Elwood Reid (”The Bridge”), este și producătorul executiv al proiectului. Scott Rudin (”No Country for Old Men”), Garrett Basch (“The Night Of”), Eli Bush (“Lady Bird”), David Slade (“Black Mirror: Bandersnatch”) și Annie Proulx sunt, de asemenea, producători executivi.

Annie Proulx este autoarea a opt cărți, între care se află și romanul ”The Shipping News” (”Știri de acasă”) și colecția de povestiri ”Close Range”. Numeroasele sale distincții includ un premiu Pulitzer, un premiu National Book, Premiul Internațional pentru Ficțiune acordat de Irish Times și un premiu PEN/Faulkner. Povestirea sa ”Brokeback Mountain”, publicată inițial în The New Yorker, a fost adaptată pentru filmul omonim câștigător de Oscar.

National Geographic Partners LLC (NGP), companie joint-venture dintre National Geographic Society și Disney, își propune să ofere publicului internațional conținut premium din domeniile știință, aventură și explorare, prin intermediul unui portofoliu inegalabil de instrumente media. NGP combină canalele de televiziune globale National Geographic (National Geographic Channel, Nat Geo Wild, Nat Geo Mundo, Nat Geo People) cu instrumentele media și cele destinate consumatorilor ale National Geographic: revistele National Geographic, studiourile National Geographic, platormele digitale și social media, cărți, hărți, media pentru copii, activități auxiliare ce includ călătorii, experiențe globale și evenimente, vânzări, licențe și activități e-commerce. Răspândirea cunoașterii și înțelegerii lumii noastre au reprezentat obiectivul central al National Geographic timp de 132 de ani, iar acum ne angajăm să aprofundăm și mai mult, să depășim frontiere, să mergem mai departe pentru consumatorii noștri… și ajungem la milioane de oameni din toată lumea, în 172 de țări, în 43 de limbi, în fiecare lună.

NGP alocă 27% din câștigurile sale Societății nonprofit National Geographic pentru a finanța proiecte de știință, explorare, conservare și educare. Pentru mai multe informații, www.natgeotv.com sau www.nationalgrographic.com.

Fox 21 Television Studios, o divizie a Disney Television Studios, se dedică producerii de seriale cu scenariu și fără scenariu pentru toate platformele de distribuție. Fox 21 Television Studios a produs senzaționalul proiect ”The People V. OJ Simpson: American Crime Story”, câștigător al premiilor Globul de Aur și Emmy, produs de Ryan Murphy, Nina Jacobson și Brad Simpson (cu FX Productions), precum și urmarea ”The Assassination of Gianni Versace”, câștigătoare și ea a premiilor Emmy și Globul de Aur pentru Cel mai Bun Serial Limitat; serialul ”Homeland”, câștigător al premiilor Emmy și Globul de Aur, cu Claire Danes și Mandy Patinkin în rolurile principale, acum aflat la cel de-al optulea și ultimul sezon; ”Fosse/Verdon” (cu FX Productions), câștigător de Emmy, produs de premiații Thomas Kail, Steven Levenson, Joel Fields și Lin-Manuel Miranda, avându-i în distribuție pe Sam Rockwell și Michelle Williams; serialul de succes ”Sons of Anarchy”, precum și continuarea acestuia, ”Mayans M.C.” (cu FX Productions), creat de Kurt Sutter și Elgin James; ”Queen of the South”, cu David T. Friendly, Dailyn Rodriguez și Benjamin Daniel Lobato ca producători executivi; ”Pose” (alături de FX Productions), premiat cu Emmy, produs de Ryan Murphy, Brad Falchuk, Nina Jacobson, Brad Simpson, Steven Canals, Janet Mock, Alexis Martin Woodall și Sherry Marsh; franciza GENIUL, nominalizată la premiile Emmy, în prezent aflată la cel de-al treilea sezon, în stadiu de producție, GENIUL: ARETHA, cu Cynthia Erivo în rolul principal, alături de Courtney B. Vance, Malcolm Barrett and Rebecca Naomi Jones, avându-l pe Anthony Hemingway ca producător executiv și regizor de producție.

Proiectele viitoare ale Fox 21 Television Studios includ ”Ratched” al lui Ryan Murphy, cu Sarah Paulson, actriță deținătoare a premiilor Globul de Aur și Emmy, în rolul principal; ”The Old Man” (alături de FX Productions), cu Jeff Bridges, deținător al premiului Oscar, și John Lithgow, de șase ori câștigător al premiului Emmy; cel mai nou sezon al seriei ”American Crime Story”, intitulată “Impeachment: American Crime Story” (alături de FX Productions), având în distribuție pe Sarah Paulson, Beanie Feldstein și Annaleigh Ashford. Producțiile Fox 21 Television Studios au acumulat 120 de nominalizări și 34 de premii Emmy, precum și multiple premii Globul de Aur, Humanitas și Peabody.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL