×

Programe TV -- Data și ora publicării: 19.10.2022 17:07:22

"Construcții din alte vremuri" are premiera la Viasat History marți 15 noiembrie, de la ora 22:00



București (MEDIA EXPRES) / 19 oct 2022 / Al doilea sezon al seriei inspirată de succesele ingeniozității antice, "Construcții din alte vremuri", are premiera la Viasat History marți 15 noiembrie, de la ora 22:00.

Sezonul are 10 episoade de câte 60 de minute, face parte din genul de documentare/ istorie/ arhitectură, are titlul original "Ancient Engineering" și a fost produs anul acesta de către compania independentă de producție Off The Fence.

Seria prezintă realizări inginerești celebre dar și unele care, din păcate, au fost trecute cu vederea. Printre episoade se numără câteva care studiază influența resurselor naturale - aurul și apa - și modul în care civilizațiile antice au depășit obstacole și s-au folosit de mediul în care trăiau.

Alte episoade prezintă istoria armelor, pentru a afla cum a modelat evoluția lor istoria războaielor.

Nu lipsesc episoade dedicate măsurării timpului, navigației și apariția unor tehnologii tot mai sofisticate.

Din serie nu lipsesc istoria unor clădiri și structuri remarcabile, de la ingeniosul iglu până la Colosseum, minunea arhitecturii romane.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL