×

Publicitate -- Data și ora publicării: 12.10.2023 11:47:19

GMP PR devine "GMP&U, an IDEA COMPANY" și lansează GMP Academy



București (MEDIA EXPRES) / 12 oct 2023 / GMP PR a anunțat la 12 octombrie schimbarea identității de brand și extinderea serviciilor agenției, după un proces de rebranding care a durat opt luni și care a avut la bază concluziile unui studiu care s-a adresat întregii industrii de comunicare din România.

Fără să prezinte rezultatele studiului, în comunicat se arată că agenția a căutat un model de business relevant pentru nevoile complexe ale clienților de astăzi, care să satisfacă și să motiveze în același timp și angajații din industrie.

După 18 de ani pe piață, agenția devine GMP&U, an IDEA Company, "care crede în puterea ideilor și în soluții fluide la problemele complexe de business, de astăzi".

Numele GMP & U semnifică oamenii din industrie și "lucrurile mari nu le putem face decât împreună", U reprezentând partenerii cu care interacționează agenția, clienți, colegi, angajați, consumatori, influenceri, presă sau furnizori.

Noul brand aduce ca element de noutate în piață o filosofie care promovează co-creația și vine să reinventeze vechea dinamică agenție-client. Propune în premieră un nou mod de colaborare, în scopul relevanței și eficienței, în care oamenii din agenție vor face în mod constant „work from client”.

GMP&U își va asuma de asemenea responsabilitatea de a crește o nouă generație de comunicatori și de a da mai departe pasiunea pentru această meserie, lansând GMP Academy, un proiect educațional adresat atât celor la început de drum, cât și profesioniștilor din industrie.

"Am decis să ne oprim puțin din iureșul de zi cu zi și să ne uităm la noi, la clienții noștri, la industrie. Nevoile clientilor noștri s-au schimbat, ritmul este altul, așteptările colegilor noștri sunt altele față de acum câțiva ani. Ne-am conectat la aceste schimbări și ne-am transformat, pentru a fi un partener relevant al zilelor noastre. Vom fi a „non-binary agency”, cu soluții fluide și implementare specializată. Ne vom numi GMP & U, fiindcă suntem aici împreună", a declarat Ioana Mănoiu, General Manager GMP & U.

Cu o echipă de 50 de angajați, noua agenție va avea o componentă strategică și creativă, la care se adaugă cinci departamente specializate: Consultanță & PR, Campanii integrate, Employer Branding, Digital & Social media și Evenimente.

Recent, noii agenții i s-au alăturat Răzvan Mătășel, Strategy & Growth Director, cu peste 25 de ani de expertiză în strategie, și Corina Toma, Head of Campaigns, senior cu experiență internațională.

GMP PR și acum noua agenție fac parte din GMP Group, care potrivit site-ului propriu (încă neactualizat) cuprindea agenția GMP Partner Jung v. Matt, agenția digitală Webstyler, GMP PR, agenția de lobby și public affairs POINT public affairs, reprezentantul exclusiv în România al agenției Burson-Marstellers -chapter4 - și studioul de graphic design go studio.

Președintele grupului este Felix Tătaru.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL