×

Legislaţie -- Data și ora publicării: 07.03.2024 19:34:52

DSA: Furnizorii de servicii intermediare de transport, cache și hosting trebuie să se notifice la ANCOM



București (MEDIA EXPRES) / 7 mar 2024 / ANCOM a lansat în consultare publică un nou proiect de decizie privind procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare, pentru aplicarea Regulamentului DSA, înainte ca actul normativ să fi fost transpus în legislația națională.

Proiectul de decizie stabilește procedura de informare a Autorității pe care trebuie să o parcurgă furnizorii de servicii intermediare și, totodată, extinderea aplicării cadrului de reglementare a Deciziei președintelui ANCOM nr. 336/2013 și la furnizorii de servicii intermediare.

Prevederile deciziei se vor aplica atât furnizorilor de servicii intermediare existenți la data intrării în vigoare a deciziei, cât și celor care vor oferi, după intrarea în vigoare a deciziei, cel puțin unul dintre serviciile digitale care se încadrează în categoria serviciilor de „simplă transmitere” („mere conduit”), serviciilor de „stocare în cache” („caching”) sau serviciilor de „găzduire” („hosting”).

Toți furnizorii de astfel de servicii online au obligația ca, în termen de 45 zile de la data începerii oferirii serviciilor sau data intrării în vigoare a deciziei, după caz, să transmită ANCOM o informare cu datele de identificare - denumirea furnizorului, codul unic de identificare, adresa de e-mail, precum și tipurile de servicii oferite.

Pentru implementarea prevederilor Regulamentului DSA în România, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și ANCOM au inițiat un proiect de lege care stabilește măsurile legislative naționale necesare pentru aplicarea dispozițiilor normei europene, act normativ adoptat de Parlament și aflat în procedură de promulgare.

Proiectul de act normativ adoptat de Parlament desemnează ANCOM în calitate de coordonator național al serviciilor digitale și îi stabilește, printre altele, atribuții de elaborare și adoptare a legislației secundare necesare aplicării normei primare în România.

Proiectul de decizie privind procedura de informare pentru furnizorii de servicii intermediare și pentru modificarea și completarea Deciziei președintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicații nr. 336/2013 privind mijloacele şi modalitatea de transmitere de către furnizori a unor documente, date sau informaţii către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii poate fi consultat la adresa https://www.ancom.ro/formdata-270-45-254, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 04.04.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL