×

Revista presei -- Data și ora publicării: 25.08.2017 16:06:43

REVISTA PRESEI / 25 aug 2017 /




Pro TV a cumpărat drepturile de difuzare pentru Euro 2020 și pentru partidele României din preliminarii CM 2022
Șeful Pro TV, pe scena Vocea României, către șefii marilor agenții: de la anul creștem prețul cam cu 20%
Grila toamna Pro TV. În ce zile vor fi Fort Boyard, România, Jos Pălăria și Vocea României
AXN va difuza serialul Emerald City, cu Ana Ularu, în rol de vrăjitoare
Pro TV va pune online, la liber, pe Protv.ro cea mai mare parte a continutului sau video, inclusiv materiale exclusive. Ramane functional si Voyo. Protvplus.ro se va inchide
Italienii de la Ferrero, Coca-Cola şi promoţiile retailerului Altex au dominat seara zilei de luni pe posturile tv
Cristian Cojocaru, Samsung: Piaţa de smartphone-uri în România a crescut cu 10% valoric şi cu 7% cantitativ în S1
Dan Bittman va prezenta un show la Antena 1
Oficial. Monica Bârlădeanu va prezenta Ferma Vedetelor în locul Iuliei Vântur. Unde se va filma emisiunea
Sezonul șapte Vocea României, în prima parte a lunii septembrie
“Neatza cu Răzvan şi Dani” şi “Prietenii de la 11” revin din vacanţă… în vacanţă
Star Matinal, record absolut de audienţă
BOMBA pe piata drepturilor TV: Ce competitii vor transmite PRO TV si PRO X incepand din 2018! PRO-ul devine CASA ROMANIEI!
Pe ce mizează Pro TV în grila de toamnă: patru show-uri noi şi vedete noi
Ana Ularu, în rolul unei vrăjitoare, într-un serial american difuzat de AXN
Cornel Ilie se alătură echipei „Românii au talent“: ce rol va avea în cadrul show-ului
Dan Bittman va fi prezentatorul unei noi emisiuni de la Antena 1: „Am emoţii“
Emisiunea ”Vocea României” va reveni în grila Pro TV pe 8 septembrie, cu cel de-al şaptelea sezon
Aleksandras Cesnavicius, după prezentarea grilei de toamnă a Pro TV: Încercăm să folosim sentimentul naţionalist pozitiv din preajma Centenarului Marii Uniri
Noi sezoane din ”Vocea României” şi ”Las Fierbinţi”, dar şi emisiuni noi, în grila de toamnă a Pro TV
Pro TV a achiziţionat drepturile pentru transmiterea campionatului Euro 2020
TVR 2 şi TVR HD transmit în exclusivitate meciuri din Campionatul European de Baschet masculin
Decizie surpriză: Mira Telecom intră în insolvență deși a avut profit în fiecare din ultimii 8 ani și peste 270 de contracte publice
Moștenitorul imperiului sud-coreean Samsung Lee Jae-Yong, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție


Pro TV a cumpărat drepturile de difuzare pentru Euro 2020 și pentru partidele României din preliminarii CM 2022
Grupul Pro TV, deținut de compania americană CME, va transmite toate meciurile de la Campionatul European de Fotbal din 2020. La acestea se adaugă și meciurile naționalei României din preliminariile CM 2022. Anunțul a fost făcut de Aleksander Cesnavicius, directorul grupului Pro TV, în cadrul lansării grilei de toamnă a televizinilor din grup. Din cele 51 de meciuri de la EURO 2020, 45 vor fi difuzate în direct de Pro TV și 6 de Pro X (Sport.ro). La EURO 2020 vor participa 24 de echipe, timp de o luna, meciurile disputându-se în 13 orașe europene, printre care și București. Capitala va organiza trei meciuri din grupele finale ale turneului EURO și o partidă din „optimi”, toate desfășurându-se pe Arena Națională. Pro TV a câștigat aceste drepturi de la UEFA la concurență cu TVR. Mai mult, Pro TV a achiziționat și drepturile TV pentru meciurile României din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
http://www.forbes.ro/pro-tv-cumparat-drepturile-de-difuzare-pentru-euro-2020-si-pentru-partidele-romaniei-din-preliminarii-cm-2022-91675

Șeful Pro TV, pe scena Vocea României, către șefii marilor agenții: de la anul creștem prețul cam cu 20%
"Întreabă-l înainte dacă a vorbit serios!" a răspuns șeful unei agenții de publicitate ca reacție la anunțul lui Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV, făcut pe scena din platoul de la Vocea României, la un eveniment pentru presă. Un anunț adresat lor, direct, clar. Ce spusese Cesnavicius? Ceva legat de prețul publicitații. De bani. Nu glumise. A fost o dublă premieră. Prima premieră. Chiar înainte de începerea evenimentului - prezentarea grilei Pro TV, a surprins numărul de publicitari. De top. De altfel, invitația a fost pentru top management. Puține sunt ocaziile în care apar, în același loc Mihai Trandafir (McCann), Zoltan Szigeti, Dan Balotescu, Bogdan Nicola (The Group), Veronica Savanciuc (Lowe), Florin Alexandrescu (Group M), Nicu Laită (OMD), Adrian Dura (Havas ADDV). De ce au fost chemați? a fost întrebarea noastră. Răspunsul a venit la sfârșitul prezentărilor. Publicitarii au fost așezați pe una dintre gradenele laterale din studioul Vocea României. Pe cealaltă gradenă, vizavi, erau vedetele Pro TV: Esca, Loredana, Busu, Cabral & compania. Presa, la mijloc. A doua premieră. Un șef de televiziune vorbește direct de prețul publicității, către șefii marilor agenții, într-un eveniment de prezentare de grilă, cu presa de față. După o oră și jumătate de prezentări de emisiuni, de vedete care au urcat rând pe rând pe scenă, de trailere de blockbustere care intră la Pro TV și de anunțul bombă "am luat drepturile pentru Euro 2020 și vom da toate meciurile de calificare ale Naționalei" vine și momentul pentru agenții. Aleksandras Cesnavicius își mută privirea de la presă către gradena publicitarilor de top, se îndreaptă către partea de scenă dinspre ei și le vorbește: "anul viitor, din ianuarie, vom crește prețurile pentru toate stațiile noastre. Vă pot spune acum că prețurile la canalele noastre vor crește cu aproximativ 20%". "About 20 percent" e formularea la care țin cei din Pro TV. "Departamentul nostru de vânzări va veni către voi cu toate explicațiile legate de cum vom vinde anul viitor și ceea ce vom face".
https://www.paginademedia.ro/2017/08/seful-pro-tv-pe-scena-vocea-romaniei-catre-sefii-marilor-agentii-de-la-anul-crestem-pretul-cam-cu-20

Grila toamna Pro TV. În ce zile vor fi Fort Boyard, România, Jos Pălăria și Vocea României
Fort Boyard, România, jos Pălăria!, Vocea României, Visuri la cheie, Gospodar fără pereche și Pe bune? sunt show-urile toamnei la Pro TV. La acestea se adaugă Las Fierbinți și Ai noștri. Din 28 august revin La Măruță și Vorbește lumea cu noi sezoane. România, te iubesc revine de la jumătatea lui septembrie.  Odată cu grila de toamnă posturile Pro vin cu o nouă grafică și nume noi pentru Acasa TV, Acasa Gold si Sport.ro.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/grila-toamna-pro-tv

AXN va difuza serialul Emerald City, cu Ana Ularu, în rol de vrăjitoare
Serialul american Emerald City (Orașul de smarald), în care joacă și românca Ana Ularu, va fi în septembrie de postul AXN. Difuzat la NBC, la începutul acestui an, serialul american a fost programat de AXN din 22 septembrie.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/axn-emerald-city-ana-ularu

Pro TV va pune online, la liber, pe Protv.ro cea mai mare parte a continutului sau video, inclusiv materiale exclusive. Ramane functional si Voyo. Protvplus.ro se va inchide
Cea mai mare parte a show-urilor Pro TV vor fi disponibile online, la liber, pe site-ul Protv.ro de la finele acestui an, a anuntat joi, in cadrul eveniment dedicat lansarii grilei de toamna si rebrandingului posturilor din grup, Hendrik von der Linden, COO Pro TV. Grupul media a anuntat ca intentioneaza sa-si intensifice activitatea in mediile digitale, atat prin site-urile existente, cat si prin noi proiecte. Viitorul Protv.ro va oferi si continut exclusiv online. In prezent, continutul Pro TV este difuzat pe mai multe platforme, in functie de tipul de continut: stirile pe stirileprotv.ro, sport pe sport.ro, show-urile de fictiune si de divertisment - pe protvplus.ro (la liber) si voyo.ro (pe baza de abonament). Von der Linden a spus pentru HotNews.ro ca primele doua site-uri vor fi intarite atat la nivel de grafica (stirileprotv.ro are deja o noua infatisare) cat si la nivel de continut. In cazul show-urilor, acestea vor fi disponibile in continuare, fara publicitate, dar pe baza de abonament, pe voyo.ro, dar si gratuit pe Protv.ro, care va inlocuiprotvplus.ro ca platforma de distributie online sustinuta de publicitate. Potrivit lui von der Linden, noul Protv.ro va fi lansat la finele anului, iar Protvplus.ro in actuala formula va fi inchis. Spre deosebire de actuala platforma de acces la liber la continutul de divertisment al televiziunii, viitoarea platforma va fi disponibila pe toate platformele digitale, nu doar in varianta desktop. In plus, tot continutul va fi disponibil imediat si pe aceasta platforma, cand este difuzat de televiziune. Protv.ro urmeaza sa ofere, foarte probabil de la inceputul anului viitor, si continut exclusiv digital constand in principal in materiale de divertisment. O buna parte a arhivelor show-urilor Pro TV vor fi de asemenea disponibile acolo.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21968571-pro-pune-online-liber-protv-cea-mai-mare-parte-continutului-sau-video-inclusiv-materiale-exclusive-ramane-functional-voyo-protvplus-inchide.htm

Italienii de la Ferrero, Coca-Cola şi promoţiile retailerului Altex au dominat seara zilei de luni pe posturile tv
Producătorul italian Ferrero îşi menţine şi în această săptămână locul fruntaş în topul reclamelor din prime-time-ul de luni seara pe trei dintre cele mai urmărite televiziuni locale, alături de băuturile răcoritoare de la Coca-Cola şi promoţiile retailerului Altex, potrivit datelor oferite de Mediafax Monitorizare. Astfel, din totalul reclamelor difuzate în intervalul orar 20.00-21.00 luni seara, 33 de reclame au fost la alimente şi băuturi, 24 la produsele din industria farma şi 12 la ofertele reatilerilor online şi offline.
http://www.zf.ro/media-advertising/italienii-de-la-ferrero-coca-cola-si-promotiile-retailerului-altex-au-dominat-seara-zilei-de-luni-pe-posturile-tv-16705449

Cristian Cojocaru, Samsung: Piaţa de smartphone-uri în România a crescut cu 10% valoric şi cu 7% cantitativ în S1
Anul acesta se vor vinde 4,5 milioane de smartphone-uri în România, în valoare de peste 890 milioane euro. În primele şase luni ale acestui an piaţa locală de smartphone-uri a crescut cu 10% din punct de vedere valoric şi cu circa 7% cantitativ, livrările de profil urmând să înregistreze creşteri mai mari în a doua jumătate a anului, când se realizează cele mai mari volume. Potrivit estimărilor subsidiarei locale a gigantului sud-coreean Samsung, piaţa de telefoane mobile inteligente va ajunge la finalul acestui an la aproape 4,5 milioane unităţi.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/cristian-cojocaru-samsung-piata-de-smartphone-uri-in-romania-a-crescut-cu-10-valoric-si-cu-7-cantitativ-in-s1-16705558

Dan Bittman va prezenta un show la Antena 1
Dan Bittman revine în televiziune și va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul "Aici eu sunt vedeta!". Realizată pe baza formatului britanic “Big Star’s Little Star”, emisiunea "Aici eu sunt vedeta!" prezintă celebrităţile așa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii. "Am emotii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală", spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/dan-bittman-va-prezenta-un-show-la-antena-1

Oficial. Monica Bârlădeanu va prezenta Ferma Vedetelor în locul Iuliei Vântur. Unde se va filma emisiunea
Noutăți pentru sezonul trei al show-ului Ferma Vedetelor, de pe Pro TV. În locul Iuliei Vântur, cea care a prezentat emisiunea în ultimii noi ani vine Monica Bârlădeanu. Anunțul a fost făcut în cadrul unui eveniment cu presa, în care au fost anunțate grilele postului.  Totodată, Monica Bârlădeanu a anunțat că emisiunea va fi filmată în România, în zona Ardealului, la poalele Făgărașilor. Totodată, în emisiune vor intra în noul sezon 18 vedete printre care se numără Rona Hartner, Andrei Duban, Patrizia Paglieri, Narcisa Suciu, Diana Dumitrescu și Cosmin Natanticu.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/oficial-monica-barladeanu-va-prezenta-sezonul-trei-ferma-vedetelor-in-locul-iuliei-vantur-unde-se-va-filma-emisiunea

Sezonul șapte Vocea României, în prima parte a lunii septembrie
Vocea României revine cu al șaptelea sezon din luna septembrie. Pro TV a anunțat că show-ul va debuta pe 8 septembrie, de la 20.30. Noutatea show-ului din acest an este noul jurat, Adi Despot, de la Vița de Vie care a venit în locul lui Marius Moga. „Pe 8 septembrie se lansează sezonul șapte Vocea României și aștept cu nerăbdare acest moment! Mă simt și eu ca la debut, pentru că avem un antrenor nou, avem reguli noi, avem același format extraordinar și îi avem pe Tudor, Smiley, Lori și Despot într-o formă incredibilă. Bineînțeles că venirea lui Adrian Despot i-a stimulat cumva pe toți ceilalți și i-a făcut să ajungă la performanțele la care au ajuns acum. Veți vedea, sunt niște situații formidabile realizate de aceștia! Dar, mai presus de toate, avem niște voci uluitoare! Mă mir de fiecare dată și mă întreb de unde avem atâția concurenți foarte buni. O să fie un sezon memorabil, cu siguranță.”, a spus Pavel Bartoș.
https://www.paginademedia.ro/2017/08/sezonul-sapte-vocea-romaniei-in-prima-parte-a-lunii-septembrie

“Neatza cu Răzvan şi Dani” şi “Prietenii de la 11” revin din vacanţă… în vacanţă
Începând din 28 august, unele dintre cele mai îndrăgite emisiuni de la Antena 1, “Neatza cu Răzvan şi Dani” şi “Prietenii de la 11” revin din vacanţă…în vacanţă. Îndrăgiţii prezentatori se întorc pe micile ecrane, dar nu oricum, ci cu transimisiuni live de pe plaja Phoenicia din Mamaia, păstrând astfel atmosfera de vacanţă în ultima săptămână de vară a anului. Cel mai longeviv cuplu de prezentatori din România se întoarce pe marile ecrane, pentru a oferi telespectatorilor cele mai antrenante și interesante dimineți. După mai bine de 9 ani de existență, cea mai matinală gașcă promite un nou sezon spectaculos, presărat cu glume și momente care mai de care mai spumoase! Pe parcursul a ,,37 de ani de viață și 32 de ani de prietenie”, Răzvan și Dani au stabilit o legătură ce se transmite pe marile ecrane prin entuziasm și voie bună. Familia matinalului de la Antena 1 este reîntregită de Vlăduț, Oprișan, Amalia și Flavia, care sporesc veselia din cadrul echipei și țin piept glumelor și tachinărilor caracteristice.
http://jurnalul.ro/cultura/jurnalul-tv/neatza-cu-razvan-si-dani-si-prietenii-de-la-11-revin-din-vacanta-in-vacanta-750447.html

Star Matinal, record absolut de audienţă
Ieri dimineaţă, Star Matinal a fost pe val! Emisiunea prezentată de Nasrin şi Raru a înregistrat un record absolut de audienţă, cu 11.4 cotă de piaţă şi 1.2 rating, pe targetul comercial 18-49 urban. Matinalul a adus canalul Antena Stars în poziţia de lider de piaţă. Astfel, în intervalul 9:30-13:00, a avut o medie 12.8 cotă de piaţă şi o medie de 1.3 puncte de rating. Poziţia secundă a fost ocupată de ProTv, cu o cotă de piaţă de 12.6 şi un rating mediu de 1.3. Peste 61000 de români au urmărit ieri matinalul de la Antena Stars, cu peste 1000 de telespectatori mai mult faţă de cei care în acelaşi interval orar şi pe acelaşi target, urmăreau programul oferit de ProTv. Vârful de audienţă a fost înregistrat în intervalul 11:52 şi 11:57, în momentul în care Raru şi Nasrin discutau despre frumoasa Mădălina Ghenea şi în timp ce telespectatorii au văzut povestea celei mai bogate femei din lume. Peste 86.000 de persoane au stat cu ochii pe Antena Stars în acel interval de difuzare, faţă de 46 000, câţi urmăreau atunci ProTv.
http://jurnalul.ro/cultura/jurnalul-tv/star-matinal-record-absolut-de-audienta-750374.html

BOMBA pe piata drepturilor TV: Ce competitii vor transmite PRO TV si PRO X incepand din 2018! PRO-ul devine CASA ROMANIEI!
Din 2018, PRO-ul devine casa Romaniei! Peste 40 de meciuri ale echipei nationale vor putea fi urmarite in direct la PRO TV si PRO X. PRO TV si PRO X vor difuza Euro 2020, primul turneu final care isi va disputa meciuri si in Romania. Vor fi 45 de meciuri transmise de PRO TV si 6 de PRO X. UEFA Nations League este o competitie nou lansata si destinata echipelor nationale, care va debuta in 2018. Participa 55 de echipe, care vor fi impartite in 4 serii. Miza e uriasa - din UEFA Nations League, nationalele pot obtine calificarea la Euro si Mondiale, asta daca nu sunt deja calificate. Practic, noua competitie UEFA e o sansa in plus de a merge la turneele finale. UEFA Nations League inlocuieste meciurile amicale si barajele de turnee finale cu meciuri cu miza, cu premii in bani si sansa de a ajunge la campionatele mondiale si europene. Clasamentul dupa care se tine cont in alcatuirea seriilor depinde de coeficientul echipelor nationale.
http://www.sport.ro/nationala/bomba-pe-piata-drepturilor-tv-ce-competitii-vor-transmite-protv-si-prox-incepand-din-2018-pro-ul-devine.html

Pe ce mizează Pro TV în grila de toamnă: patru show-uri noi şi vedete noi
În grila de toamnă revin producţiile de forţă, dar Pro TV vrea să îşi consolideze statutul de lider mizând şi pe alte patru show-uri noi şi pe o serie de feţe noi. Emisiunile „Vocea României“, „Visuri la cheie“ şi serialele „Las Fierbinţi“ şi „Ai noştri“, producţii-fanion ale Pro TV, revin pe micile ecrane cu sezoane noi. Acestora li se altătură producţii noi – reality show-urile „Fort Boyard“ şi „Gospodar fără pereche“, precum şi quiz show-urile cu vedete „Pe bune?“ şi „România, jos pălăria!“.   Pro TV şi-a mărit şi familia de vedete, printre numele noi fiind Adrian Despot, Monica Bârlădeanu, Tania Popa şi Cosmin Natanticu.  Cea mai importantă schimbare de la înfiinţarea trustului media va fi vizibilă începând din 28 august, cânt majoritatea posturilor din grup vor avea nume, sigle şi culori noi. 
http://adevarul.ro/entertainment/tv/pe-mizeaza-pro-tv-grila-toamna-patru-show-uri-vedete-noi-1_599ee7a05ab6550cb846eb00/index.html

Ana Ularu, în rolul unei vrăjitoare, într-un serial american difuzat de AXN
Postul AXN va difuza în această această toamnă serialul „Emerald City/Oraşul de smarald“, produs de NBC, în care joacă actriţa română Ana Ularu (32 de ani). Serialul fantastic, difuzat la începutul acestui an de NBC, va putea fi urmărit în România pe AXN, începând cu 22 septembrie, de la ora 22.55, arată Pagina de Seriale. „Emerald City“ este o reinterpretare modernă a poveştii „Vrăjitorul din Oz“, în care Ana Ularu joacă rolul vrăjitoarei West.  Luată pe sus de o tornadă, Dorothy (Adria Arjona) se trezeşte transportată într-o altă lume, un tărâm misterios, în care un vrăjitor (Vincent D’Onofrio) deţine toată puterea.   Ana Ularu este una dintre actriţele din România care se bucură de apreciere peste hotare, reuşind în ultimii ani să-şi îmbogăţească filmografia cu producţii străine de succes. În 2016, românca a putut fi văzută pe marile ecrane şi în „Inferno“, cel de-al treilea film din franciza „Codul lui Da Vinci“, în care rolul principal este interpretat de apreciatul actor american Tom Hanks (60 de ani). A apărut şi în drama „Serena“ (2014), în regia câştigătoarei de Oscar Susanne Bier, unde a jucat alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper, a jucat rolul principal în SF-ul „Index Zero“ şi a apărut în serialul „Familia Borgia“, difuzat de HBO, care l-a avut cap de afiş pe actorul Jeremy Irons.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/ana-ularu-rolul-vrajitoare-intr-un-serial-american-difuzat-axn-video-1_599eb8ec5ab6550cb845e8a8/index.html

Cornel Ilie se alătură echipei „Românii au talent“: ce rol va avea în cadrul show-ului
Începând cu sezonul 8 al emisiunii „Românii au talent“ de la Pro TV, Cornel Ilie (41 de ani), solistul trupei VUNK, va face parte din echipa de producţie. Cornel a plecat în această vară în caravana sezonului opt împreună cu echipa de producţie, iar rolul său este acela de a identifica talentul muzical al concurenţilor care s-au înscris la preselecţii. El gestionează partea ce ţine de muzică din cadrul show-ului şi aduce un plus din acest punct de vedere, contribuind cu păreri avizate la selectarea participanţilor cu talent în această direcţie.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/cornel-ilie-alatura-echipei-romanii-talent-rol-cadrul-emisiunii-1_599e95a85ab6550cb8452848/index.html

Dan Bittman va fi prezentatorul unei noi emisiuni de la Antena 1: „Am emoţii“
Cântăreţul Dan Bittman revine în televiziune şi va prezenta, în această toamnă, la Antena 1, show-ul „Aici eu sunt vedeta!“. Realizată pe baza formatului britanic „Big Star’s Little Star“, emisiunea „Aici eu sunt vedeta!“ aduce în faţa telespectatorilor celebrităţile aşa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii. Astfel, la „Aici eu sunt vedeta!“, starurile autohtone şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii.  „Am emoţii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală“, spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.
http://adevarul.ro/entertainment/tv/dan-bittman-prezentatorul-emisiuni-antena-1-am-emotii-1_599e92e15ab6550cb8451950/index.html

Emisiunea ”Vocea României” va reveni în grila Pro TV pe 8 septembrie, cu cel de-al şaptelea sezon
Emisiunea ”Vocea României” va reveni în grila televiziunii Pro TV pe 8 septembrie, cu cel de-al şaptelea sezon, urmând să fie difuzată în fiecare vineri, de la ora 20.30. În acest sezon antrenori vor fi Tudor Chirilă, Smiley, Loredana şi Adrian Despot, care l-a înlocuit pe Marius Moga. ”Venirea lui Adrian Despot i-a stimulat cumva pe toţi ceilalţi şi i-a făcut să ajungă la performanţele la care au ajuns acum. Veţi vedea, sunt nişte situaţii formidabile realizate de aceştia! Dar, mai presus de toate, avem nişte voci uluitoare! Mă mir de fiecare dată şi mă întreb de unde avem atâţia concurenţi foarte buni. O să fie un sezon memorabil, cu siguranţă”, a spus Pavel Bartoş, prezentatorul emisiunii, informează Pro TV.
https://www.news.ro/cultura-media/emisiunea-vocea-romaniei-va-reveni-in-grila-pro-tv-pe-8-septembrie-cu-cel-de-al-saptelea-sezon-1922400025562017081317170895

Aleksandras Cesnavicius, după prezentarea grilei de toamnă a Pro TV: Încercăm să folosim sentimentul naţionalist pozitiv din preajma Centenarului Marii Uniri
Aleksandras Cesnavicius, directorul executiv al Pro TV, a declarat pentru Agenţia de presă News.ro, după prezentarea grilei de toamnă a televiziunii, că se încearcă folosirea sentimentului naţionalist pozitiv a cărui intensitate se află în creştere în preajma Centenarului Marii Uniri, eveniment în legătură cu care are ambiţii mari şi pentru care se lucrează deja.
https://www.news.ro/cultura-media/aleksandras-cesnavicius-dupa-prezentarea-grilei-de-toamna-a-pro-tv-incercam-sa-folosim-sentimentul-nationalist-pozitiv-din-preajma-centenarului-marii-uniri-1922412925212017080917170037

Noi sezoane din ”Vocea României” şi ”Las Fierbinţi”, dar şi emisiuni noi, în grila de toamnă a Pro TV
Noi sezoane ale unor emisiuni cunoscute precum ”Vocea României” şi ”Visuri la cheie” şi ale serialelor ”Las Fierbinţi” şi ”Ai noştri”, dar şi producţiile în premieră ”Gospodar fără pereche”, ”Pe bune?!”, ”România, jos pălăria!” şi ”Fort Boyard” vor face parte din grila de toamnă a Pro TV, anunţată în cadrul unui eveniment care a avut loc joi, la studioul Kentauros. În grila de toamnă va fi prezentă în prime time, în fiecare luni, emisiunea ”Gospodar fără pereche”, prezentată de Anamaria Prodan Reghecampf. Aceasta va fi urmată de show-ul ”Pe bune?!”, cu Andi Moisescu, Cosmin Natanticu şi Costi Diţă.
https://www.news.ro/cultura-media/noi-sezoane-din-vocea-romaniei-si-las-fierbinti-dar-si-emisiuni-noi-in-grila-de-toamna-a-pro-tv-1922401524342017081717168666

Pro TV a achiziţionat drepturile pentru transmiterea campionatului Euro 2020
Pro TV a achiziţionat drepturile pentru transmiterea campionatului de fotbal Euro 2020, a anunţat joi Aleksandras Cesnavicius, directorul executiv al televiziunii, la evenimentul de prezentare a grilei de toamnă.
https://www.news.ro/cultura-media/pro-tv-a-achizitionat-drepturile-pentru-transmiterea-campionatului-euro-2020-1922410224002017081417167933

TVR 2 şi TVR HD transmit în exclusivitate meciuri din Campionatul European de Baschet masculin
Televiziunea publică transmite în exclusivitate, pe TVR 2 şi TVR HD, Campionatul European de Baschet masculin, în perioda 1 - 17 septembrie. Eurobasket 2017 are patru grupe, meciurile fiecăreia desfăşurându-se în alt oraş: Helsinki, Tel Aviv, Cluj-Napoca şi Istanbul.  Meciurile grupei în care evoluează Spania, Croaţia, Cehia, Ungaria, Muntenegru şi România vor fi jucate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
https://www.news.ro/cultura-media/tvr-2-si-tvr-hd-transmit-in-exclusivitate-meciuri-din-campionatul-european-de-baschet-masculin-1922400224542017081317167710

Decizie surpriză: Mira Telecom intră în insolvență deși a avut profit în fiecare din ultimii 8 ani și peste 270 de contracte publice
Furnizorul de soluții integrate telecom Mira Telecom a intrat în insolvență, la propria cerere, deși anul trecut a raportat afaceri în creștere și a avut profit în fiecare din ultimii 8 ani. Contactați de Profit.ro, reprezentanții firmei nu au răspuns până la ora publicării acestei știri. Mira Telecom, astăzi cu 51 de angajați, a fost înființată în 1998 și este specializată în servicii integrate în telecomunicații și securitate.
https://www.profit.ro/stiri/decizie-surpriza-mira-telecom-intra-in-insolventa-desi-a-avut-profit-in-fiecare-din-ultimii-8-ani-si-peste-270-de-contracte-publice-17169133

Moștenitorul imperiului sud-coreean Samsung Lee Jae-Yong, condamnat la cinci ani de închisoare pentru corupție
Moștenitorul imperiului sud-coreean Samsung Lee Jae-Yong a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare, în urma unui proces de corupție, relatează AFP. Tribunalul districtului central din Seul a stabilit că vicepreședintle Samsung Electronics, primul fabricant mondial de smartphone, se face vinovat, între altele, de corupție, în scandalul răsunător care a condus la îndepărtarea de la putere a fostei președinte a țării Park Geun-hye, aratănews.ro. Această hotărâre ar putea să-l priveze pe primul fabricant la nivel mondial de smartphone de conducător, iar plecarea sa ar putea să dăuneze capacității de a lua decizii cu privire la investiții cruciale.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/mostenitorul-imperiului-sud-coreean-samsung-lee-jae-yong-condamnat-la-cinci-ani-de-inchisoare-pentru-coruptie-17170313
(MEDIA EXPRES)


Dacă tot ați ajuns aiciAbonamentele vă oferă acces la News Alerts pe e-mail, Anuarul gratuit online, și zilnic la REVISTA PRESEI, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știrile la liber, accesibile și pentru cei cu mai puține mijloace materiale interesați de comunicații, audiovizual și cinematografie. Dacă aceia dintre Dvs. care citesc știrile noastre și găsesc un folos în ele ne-ar ajuta, existența noastră nu ar mai fi pusă sub semnul nesiguranței zilei de mâine. Abonament click aici




Revista MEDIA EXPRES ediția curentă
Gratuit online, doar un click: Most recent issue of monthly Media Expres 1st Cover


Anuarul MEDIA EXPRES cu ediția 2023-2024 este online!
Gratuit online, doar un click: Latest issue Media Expres YEARBOOK 1st Cover




Abonamentele la știrile MEDIA EXPRES va oferă acces la Alerta Știri! pe e-mail, Anuarul Media Expres și zilnic la REVISTA PRESEI, cu ultimele știri media, tv și comunicații, iar mai important pentru noi, ne ajută să publicăm știri verificate, la liber, pentru toți cei interesați de programe TV, radio, conținut online, cablu, comunicații, audiovizual și film (cinematografie). Noi ținem în arhivă istoria audiovizualului. Click aici pentru prima nostră știre online, când foarte puține dintre marile ziare și reviste nici nu se gândeau la versiuni digitale și la prezența pe web.

Pentru abonamente click aici




© 2001 -  Media Expres SRL